Stabilirea momentului de când începe să curgă termenul de prescripție a dreptului la acțiune în sens material în cazul acțiunii formulate de Inspectoratul de Stat în Construcții având ca obiect plata cotelor | Practică neunitară

Stabilirea momentului de când începe să curgă termenul de prescripție a dreptului la acțiune în sens material în cazul acțiunii formulate de Inspectoratul de Stat în Construcții având ca obiect plata cotelor prevăzute de art. 30 din Legea nr. 50/1991, republicată, și art. 43 din Legea nr. 10/1995, republicată a fost o problemă de practică neunitară soluționată în întâlnirea judecătorilor președinți de secție civilă din 2022.

În opinia Institutului Național al Magistraturii art. 30 alin. (1)-(3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, prevede:
(1) Cheltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi reglementarea în domeniul urbanismului se suportă de către investitori, în valoare echivalentă cu o cotă de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, cu excepţia celor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), a lăcaşurilor de cult şi a lucrărilor de intervenţie în primă urgenţă pentru punerea în siguranţă a construcţiilor existente, inclusiv a instalaţiilor aferente, care prezintă pericol public, indiferent de destinaţie.
(2) Virarea sumelor stabilite conform dispoziţiilor alin. (1) se face în contul inspectoratelor în construcţii, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz, odată cu transmiterea notificării privind data începerii lucrărilor, astfel cum se prevede la art. 14. Întârzierea la plată a cotei prevăzute la alin. (1) se penalizează cu 0,15% pe zi de întârziere, fără a se depăşi suma datorată. Disponibilităţile la finele anului din veniturile extrabugetare se reportează în anul următor şi au aceeaşi destinaţie.

(3) Cota stabilită la alin. (1) se aplică şi diferenţelor rezultate din regularizarea valorii lucrărilor autorizate, care se face până la data convocării recepţiei la terminarea lucrărilor.
Potrivit art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată82:
(1) Investitorii sau proprietarii au obligaţia să vireze către Inspectoratul de Stat în Construcţii – I.S.C. o sumă echivalentă cu o cotă de 0,5% din valoarea, fără TVA, a lucrărilor pentru realizarea construcţiilor noi şi a lucrărilor de intervenţie la construcţiile existente pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire/desfiinţare, cu excepţia investitorilor/proprietarilor care realizează lucrări de intervenţie pentru consolidarea clădirilor de locuit încadrate în clasa I de risc seismic.
(2) Suma echivalentă cotei de 0,5% prevăzută la alin. (1) se determină şi se virează către Inspectoratul de Stat în Construcţii – I.S.C. astfel:
a) 50% din suma echivalentă cotei de 0,5% aplicate valorii lucrărilor autorizate se virează, de către investitori sau proprietari la data transmiterii la Inspectoratul de Stat în Construcţii – I.S.C. a înştiinţării privind data începerii lucrărilor autorizate, astfel cum este prevăzut în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) suma rezultată ca diferenţă între suma echivalentă cotei de 0,5% aplicate valorii finale, fără TVA, a lucrărilor executate şi suma virată potrivit prevederilor lit. a), precum şi orice sume aferente cotelor legale achitate anterior se virează de către investitori sau proprietari până la data semnării procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.
Art. 21 din Codul de procedură fiscală din 2003, cu denumirea marginală „Nașterea creanțelor și obligațiilor fiscale” prevede:
(1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.
(2) Potrivit alin. (1) se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată.
Art. 91 din același act normativ, referindu-se la „Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a creanţelor fiscale” prevede:
(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel

(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.
(3) Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(4) Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârşirii faptei ce constituie
infracţiune sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Art. 267 alin. (14) din Codul fiscal din 2003 prevede că pentru taxele prevăzute în prezentul articol, stabilite pe baza valorii autorizate a lucrărilor de construcţie, se aplică
următoarele reguli:
a) taxa datorată se stabileşte pe baza valorii lucrărilor de construcţie declarate de
persoana care solicită avizul şi se plăteşte înainte de emiterea avizului;
b) în termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcţie, dar nu mai târziu de 15 zile de la data la care expiră autorizaţia respectivă, persoana care a obţinut autorizaţia trebuie să depună o declaraţie privind valoarea lucrărilor de construcţie la
compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale;
c) până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care se depune situaţia finală privind valoarea lucrărilor de construcţii, compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale are obligaţia de a stabili taxa datorată pe baza valorii reale
a lucrărilor de construcţie;
d)până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care compartimentul de
specialitate al autorităţii administraţiei publice locale a emis valoarea stabilită pentru taxă, trebuie plătită orice sumă suplimentară datorată de către persoana care a primit autorizaţia sau orice sumă care trebuie rambursată de autoritatea administraţiei publice locale.
Art. 76 alin. (1), (2) din Norma Metodologică de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobată prin Ordin nr. 839/2009 al Ministrului Dezvoltării regionale și locuinței:
(1) După obţinerea autorizaţiei de construire/desfiinţare, în vederea executării
lucrărilor, investitorul/beneficiarul are obligaţia de a realiza următoarele operaţiuni:
a) Anunțarea începerii lucrărilor de construcţii autorizate
Se va aduce la cunoştinţă emitentului autorizaţiei şi Inspectoratului teritorial în
construcţii data şi ora începerii lucrărilor de construcţii autorizate, utilizându-se „Formularul-model F.13 – COMUNICARE privind începerea execuţiei lucrărilor” (pentru uzul administraţiei publice), respectiv „Formularul-model F.14 – COMUNICARE privind începerea execuţiei lucrărilor” (pentru uzul ISC) puse la dispoziţie de emitentul autorizaţiei împreună cu autorizaţia.
b) Amplasarea, la loc vizibil, a Panoului de identificare a investiţiei.

Se vor aplica prevederile cuprinse în anexa nr. 8 la prezentele norme metodologice.
c) Anunţarea finalizării lucrărilor de construcţii autorizate
Se va aduce la cunoştinţă emitentului autorizaţiei şi Inspectoratului teritorial în construcţii data şi ora finalizării lucrărilor de construcţii autorizate, utilizându-se „Formularul-model F.15 – COMUNICARE privind încheierea execuţiei lucrărilor” (pentru
uzul administraţiei publice), respectiv „Formularul-model F.16 – COMUNICARE privind încheierea execuţiei lucrărilor” (pentru uzul ISC) puse la dispoziţie de emitentul autorizaţiei împreună cu autorizaţia.
(2) După realizare, pentru punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii, potrivit prevederilor legale în vigoare, prin grija investitorului/beneficiarului este necesară realizarea următoarelor operaţiuni:
a) Regularizarea taxelor şi cotelor legale
În conformitate cu prevederile art. 267 alin. (14) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cel mult 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcţii, odată cu efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, solicitantul (investitorul/beneficiarul) are obligaţia de a regulariza taxele şi cotele legale. În acest scop, investitorul/beneficiarul are obligaţia de a declara la emitentul autorizaţiei valoarea finală (rezultată) a lucrărilor – se pot prezenta documentele doveditoare necesare.
Emitentul autorizaţiei va aplica prevederile art. 267 alin. (14) lit. c) şi d) din Legea nr. 571/2003 privind Codului fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi va înştiinţa Inspectoratul de Stat în Construcţii despre finalizarea execuţiei lucrărilor, precum şi valoarea finală a investiţiei – aşa cum a fost calculată la efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor – utilizând „Formularul-model F.16 – COMUNICARE privind încheierea execuţiei lucrărilor” (pentru uzul ISC).
Potrivit art. 2.532 pct. 5 C. civ., prescripția nu începe să curgă, iar dacă a început
să curgă, se suspendă cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existenţa
datoriei sau exigibilitatea acesteia.
Prin Decizia nr. 8/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat că, î
n interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 40 din Legea nr. 10/1995, forma în vigoare în anul 2010, coroborate cu art. 7 din Legea nr. 329/2009 şi poziţia 5 din anexa nr. 1 la aceeaşi lege, precum şi cu prevederile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia de plată a sumei echivalente cu cota de 0,70% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 10/1995 şi pentru care se emit, în condiţiile legii, autorizaţii de construire este o obligaţie fiscală; în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 40 din Legea nr. 10/1995, forma în vigoare în anul 2010, coroborate cu prevederileart. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia fiscală de plată a cotei prevăzute de art. 40 din Legea nr. 10/1995 se supune termenului de prescripţie de 5 ani, specific raporturilor juridice fiscale.
Problema de practică judiciară neunitară vizează momentul de când începe să curgă termenul de prescripție a dreptului la acțiune al Inspectoratului de Stat în Construcții pentru stabilirea creanței fiscale având ca obiect cotele prevăzute de art. 30 din Legea nr. 50/1991, republicată, și art. 43 din Legea nr. 10/1995, republicată. Dacă potrivit unei opinii, s-a apreciat că momentul de debut al termenului este 1 ianuarie a anului următor celui când Inspectoratul de Stat în Construcții a primit comunicarea din partea emitentului autorizaţiei cu privire la valoarea finală a lucrărilor, comunicare realizată la un interval mai mare de 1 an, potrivit unui alt punct de vedere, momentul de debut la termenului este data de 1 ianuarie a anului următor celui la care s-a realizat recepţia lucrărilor, când a fost cunoscută şi valoarea finală a lucrărilor. De asemenea, s-a considerat că neîndeplinirea de către beneficiar a obligației de încunoștința Inspectoratul de Stat în Construcții cu privire la finalizarea lucrării s-ar circumscrie dispoziției cuprinse în art. 2.532 pct. 5 C. civ.
Termenul de prescripţie a dreptului la acțiune pentru stabilirea creanței fiscale începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală [art. 91 alin. (2) din Codul de procedură fiscală din 2003], iar creanța fiscală se naște în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care o generează [art. 23 alin. (1) din același act normativ].
Potrivit art. 76 alin. (2) lit. a) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 50/1991, republicată, în conformitate cu prevederile art. 267 alin. (14)lit. b)din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cel mult 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcţii, odată cu efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, solicitantul (investitorul/beneficiarul) are obligaţia de a
regulariza taxele şi cotele legale. În acest scop, investitorul/beneficiarul are obligaţia de a declara la emitentul autorizaţiei valoarea finală (rezultată) a lucrărilor – se pot prezenta documentele doveditoare necesare.

Emitentul autorizaţiei va aplica prevederile art. 267 alin. (14) lit. c) şi d) din Legea nr. 571/2003 privind Codului fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi va înştiinţa Inspectoratul de Stat în Construcţii despre finalizarea execuţiei lucrărilor, precum şi valoarea finală a investiţiei – aşa cum a fost calculată la efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor – utilizând „Formularul-model F.16 – COMUNICARE privind încheierea execuţiei lucrărilor” (pentru uzul ISC).

Prin urmare, constituirea bazei de impunere în ipoteza analizată are loc la momentul stabilirii valorii finale a investiției, așa cum a fost calculată la efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, valoare ce se stabilește de către emitentul autorizației. Concluzia rezultă din trimiterea la art. 267 alin. (1) lit. c) și d) din Codul fiscal din 2003, care prevede că pentru taxele prevăzute în prezentul articol, stabilite pe baza valorii autorizate a lucrărilor de construcţie, se aplică următoarele reguli:

lit. c) – până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care se depune situaţia finală privind valoarea lucrărilor de construcţii, compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale are obligaţia de a stabili taxa datorată pe baza valorii reale a lucrărilor de construcţie;

lit. d) – până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale a emis valoarea stabilită pentru taxă, trebuie plătită orice sumă suplimentară datorată de către persoana care a primit autorizaţia sau orice sumă care trebuie rambursată de autoritatea administraţiei publice locale.
Din această perspectivă, neîndeplinirea de către beneficiar a obligației de aduce la cunoștința Inspectoratului de Stat în Construcții finalizarea lucrărilor apare ca fiind nerelevantă. Legea a instituit un sistem menit să asigure declanșarea mecanismului pentru stabilirea creanței fiscale, întrucât emitentul autorizației are obligația de a aduce la cunoștința Inspectoratului de Stat în Construcții valoarea finală a lucrării.
Codul civil din 2009 va fi aplicabil în condițiile prevăzuite de art. 201 din Legea nr. 71/2011, care prevede că p
rescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a
Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.
Ca atare, dacă începutul prescripției, stabilit potrivit dispozițiilor legale de la data
nașterii raportului juridic, este plasat după intrarea în vigoare a Codului civil, acesta va fi aplicabil. Art. 2.532 pct. 5 C. civ. face însă referire la amânarea sau suspendarea prescripției, cât timp debitorul în mod deliberat, ascunde creditorului existența datoriei sau exigibilitatea ei. Neîndeplinirea de către beneficiar a obligației de a anunța finalizarea lucrărilor constituie o omisiune care, fie ea și culpabilă, nu poate fi
considerată ca fiind circumscrisă dispoziției analizate, care face referire la intenție. Pe de altă parte, datoria în cazul analizat, prin natura ei specifică, nu este susceptibilă a fi ascunsă, câtă vreme există un mecanism prin care Inspectoratul de Stat în Construcții
dispune de datele necesare pentru stabilirea obligației fiscale.

În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că termenul de prescripție a dreptului la acțiune în sens material în cazul acțiunii formulate de Inspectoratul de Stat în Construcții având ca obiect plata cotelor prevăzute de art. 30 din Legea nr. 50/1991, republicată, și art. 43 din Legea nr. 10/1995, republicată, începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui care urmează stabilirii valorii finale a investiţiei, aşa cum a fost calculată la efectuarea recepției la terminarea lucrărilor.