Titlul problemei de drept: Măsuri preventive. Disjungere. Situația măsurii preventive luată într-o cauză privind mai multe infracțiuni când dosarul se disjunge; dacă măsura subzistă în ambele dosare sau numai în unul dintre ele (PCA Ploiești)
Autorul întrebării indică încheierea nr. 97/17.12.2019 a Judecătoriei Ploiești, prin care propunerea de prelungire formulată de procuror în cauza cu care rămăsese învestit în urma disjungerii a fost respinsă, cu motivarea că în dosarul nou format în urma disjungerii „nu s-a luat nicio măsură preventivă” (cauza disjunsă fiind dedusă judecății). Autorul întrebării nu indică alte soluții de practică.
În opinia noastră, soluția indicată este greșită. Argumentul judecătorului este unul absurd, acela că numărul dosarului nou format nu corespunde cu numărul dosarului inițial (avut anterior disjungerii) în legătură cu care se emisese mandatul de arestare preventivă.
În cauzele în care operează disjungerea cu privire la o parte dintre fapte, măsura preventivă luată anterior disjungerii nu va fi „atașată”, atribuită numai unuia sau altuia dintre dosarele disjunse, doar ca efect al disjungerii; dimpotrivă, ea continuă să existe în ambele dosare, însă organul judiciar pe rolul căruia se află fiecare dintre dosarele rezultate în urma disjungerii va trebui să examineze de îndată dacă subzistă, față de obiectul fiecărei cauze, temeiurile privind privarea de libertate sau privind restrângerea ei.
Spre exemplu: dacă într-unul dintre dosarele rezultate în urma disjungerii rămân cercetate numai infracțiuni care, singure, nu ar putea justifica o anumită măsură preventivă (spre exemplu, prin limitele de pedeapsă), atunci este obligatorie revocarea, în acel dosar, a măsurii; tot astfel, în ambele cauze se apreciază din nou necesitatea și proporționalitatea măsurii preventive, putându-se proceda la revocarea măsurii în cauza care nu mai satisface aceste criterii, ținând cont de obiectul ei, astfel cum el a fost restrâns în urma disjungerii; de asemenea, conținutul măsurii preventive poate fi reconfigurat, dacă, în raport cu obiectul cauzei, vreuna dintre restricții nu mai apare necesară (de exemplu, nu se poate menține interdicția de a lua legătura cu anumite persoane, dacă faptele care rămân a fi cercetate în cauză nu mai au legătură cu acele persoane, ele regăsindu-se numai în cauza disjunsă).
O speță recentă la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție a rezolvat în modul arătat problema măsurii preventive a controlului judiciar, în următoarea ipoteză: măsura fusese luată de către procuror în cursul urmăririi penale; dispunând trimiterea în judecată pentru o parte dintre fapte, procurorul a dispus prin rechizitoriu disjungerea cu privire la alte fapte; judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată prin rechizitoriu a procedat la verificarea măsurii controlului judiciar prin raportare la faptele cu care a fost învestit (modificând conținutul controlului în funcție de acestea) și a arătat în mod expres că în privința celorlalte fapte, din dosarul rămas în faza de urmărire penală, revine procurorului competența de a evalua și a dispune în mod corespunzător asupra controlului judiciar:
„Judecătorul de cameră preliminară constată însă, raportat la stadiul procesual actual şi obiectul acţiunii penale cu care este sesizată instanţa prin rechizitoriu, că se impune o reconfigurare a interdicţiilor stabilite în sarcina inculpaţilor, cu referire la cele prevăzute la art.215 alin. (2) lit.d) şi e) Cod procedură penală. Astfel, (…) s-a stabilit între altele ca inculpaţii să nu ia legătura între ei şi sau cu ceilalţi suspecţi – cercetaţi pentru fapte pentru care ulterior s-a dispus disjungerea şi continuarea cercetărilor într-un alt dosar, anume menţionaţi în dispozitivul ordonanţelor, dar şi cu persoane vătămate şi alte persoane, de asemenea, anume menţionate în dispozitivul ordonanţelor (filele 325 şi respectiv 393 d.u.p. vol.3). Întrucât trimiterea în judecată a inculpaţilor (…) s-a dispus numai pentru anumite fapte din cele care au făcut obiectul urmăririi penale (…) pentru restul dispunându-se disjungerea şi cercetarea separată a acestora (…), judecătorul de cameră preliminară constată că obligaţia de la art.215 alin. (2) lit.d) din Cod procedură penală nu poate fi impusă în sarcina inculpaţilor decât în corelaţie cu persoanele care au calitatea de subiecţi procesuali principali sau alţi subiecţi procesuali în cauza pentru care a avut loc sesizarea instanţei prin rechizitoriu, respectiv cu persoana vătămată A şi cu martorii B, C şi D (…). În altă ordine de idei, răspunzând observaţiei reprezentantului Ministerului Public în legătură cu necesitatea circumstanţierii limitelor în care se realizează verificarea măsurii preventive care a fost luată şi prelungită în cauză, judecătorul de cameră preliminară arată că necesitatea menţinerii controlului judiciar faţă de cei doi inculpaţi se verifică exclusiv prin raportare la faptele pentru care a avut loc învestirea instanţei, aşa cum rezultă din considerentele prezentei hotărâri, neavând relevanţă sub aspectul analizat împrejurarea că iniţial măsura preventivă a fost luată şi prelungită în considerarea mai multor acuzaţii, iar cu ocazia emiterii rechizitoriului, procurorul de caz a dispus disjungerea şi continuarea urmăririi penale separat pentru parte din infracţiunile care au justificat măsura preventivă. Esenţial pentru verificarea efectuată în cauză este aceea că faptele ce formează obiectul acţiunii penale se regăsesc între cele care au întemeiat luarea şi mai apoi prelungirea controlului judiciar, existând astfel continuitate şi justificare în ceea ce priveşte necesitatea menţinerii măsurii preventive faţă de cei doi inculpaţi. Dacă măsura controlului judiciar mai subzistă sau nu, în privinţa faptelor pentru care s-a dispus disjungerea şi continuarea urmăririi penale într-un dosar separat nu constituie o chestiune de analizat în procedura de cameră preliminară pendinte, aspectul menţionat interesând procurorul de caz care instrumentează cauza disjunsă (JCP de la Î.C.C.J. – Secția penală, încheierea din 18 iulie 2019, definitivă prin decizia nr. 9 din 14 august 2019, s.n.).
Cu majoritate a fost agreată opinia INM.
Participanții la întâlnire au stabilit că se impune ca problema să fie pusă în discuție și cu ocazia întâlnirii comune cu președinții secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel – București, 9-10 martie 2020.
Partajează acest conținut:
