Dreptul acţionarilor de a se retrage din societate şi de a obţine plata acţiunilor deţinute se menţine şi în cazul anulării Hotărârii A.G.E.A.

Nerespectarea de către membrii Consiliului de Administrare a Deciziei A.S.F. cu privire la numirea unui expert autorizat, independent pentru întocmirea unui raport de evaluare reprezintă contravenţie. 

Răspunderea contravenţională subzistă şi în ipoteza în care acţionarii minoritari au fost despăgubiţi ulterior ca urmare a acţiunilor formulate în instanţă, având în vedere faptul că aceştia şi-au câştigat drepturile prin judecată şi nu pe calea administrativă dispusă de Legea nr. 151/2014 şi de Regulamentul nr. 17/2014,

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 4829 din 26 octombrie 2023

           I. Circumstanțele cauzei

           1. Cererea de chemare în judecată

 Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel  București, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.08.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. 346/10.03.2017 de soluţionare a contestaţiei şi a Deciziei nr. 2219/ 08.12.2016 prin care a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 15.000 lei pentru încălcarea dispoziţiilor din Legea nr. 151/2014.

2. Hotărârea primei instanțe  

Prin sentința nr. 106 din 24 martie 2021, Curtea a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

 3. Recursul exercitat în cauză

 Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul admiterii contestaţiei şi anulării deciziilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În susţinerea recursului, se arată că prima instanţă nu a analizat întrunirea elementelor răspunderii contravenţionale şi, în special, culpa necesară pentru angajarea acesteia.

Recurentul-reclamant susţine că deşi legalitatea Deciziei nr. 1526/07.07.2015 a fost stabilită definitiv de Înalta Curte, nu înseamnă că Decizia nr. 1132/ 25.05.2016 este şi ea automat legală, iar instanţa de fond a reţinut în mod greşit efectul pozitiv al lucrului judecat, prin raportare la sentinţa civilă nr. 745/07.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2/2015.

 Instanţa de fond a reţinut că a fost anulată hotărârea A.G.E.A. din data de 13.07.2015, însă nu a ţinut seama şi de faptul că prin decizia nr. 228/ 01.02.2018, Curtea de Apel București a constatat nulitatea absolută a Hotărârii A.G.E.A. nr. 23/ 22.01.2015, în baza căreia intimata-pârâtă a impus anumite obligaţii şi apoi a dispus sancţionarea.

 Nulitatea absolută a unui act, susţine recurentul-reclamant, presupune repunerea în situaţia anterioară emiterii actului şi are drept consecinţă anularea tuturor actelor subsecvente în raport cu această împrejurare.

 Prin urmare, societatea nu mai avea obligaţia de a urma procedura impusă şi sancţionată de intimata-reclamantă, astfel că este contrară teoriei nulităţii actului juridic civil şi efectelor acesteia, concluzia instanţei de fond potrivit căreia constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.E.A. nu produce efecte asupra sancţiunii aplicate în prezenta cauză.

 Recurentul-reclamant consideră că de la data admiterii la tranzacţionare pe sistemul alternativ al BVB, societatea nu mai avea altă obligaţie ce derivă din Legea nr. 151/2014, iar acţionarii minoritari au formulat acţiune în despăgubire împotriva societăţii, ce a fost admisă definitiv de Tribunalul Ialomița.

 Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 151/2014, consiliile de administraţie ale societăţilor ale căror acţiuni sunt tranzacționate pe piaţa RASDAQ, piaţă ce urma să se desființeze, aveau obligaţia să convoace adunările generale şi să aleagă între admiterea la tranzacţionare a acţiunilor emise de societatea pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare şi delistarea de pe piaţa RASDAQ, împrejurare faţă de care trebuia parcursă procedura prevăzută de art. 134 din Legea nr. 31/1990.

 Organul deliberativ al societăţii a hotărât tranzacţionarea acţiunilor în cadrul unui sistem alternativ, astfel că procedura prevăzută de art. 3 din Legea nr. 151/2014, raportat la art. 134 din Legea nr. 31/1990 nu se mai impunea.

 Din această perspectivă, susţine recurentul-reclamant, în sarcina sa nu poate fi reţinută săvârşirea vreunei fapte de natură contravenţională, în condiţiile în care organul deliberativ, Adunarea Generală a hotărât procedura de urmat.

 Prin urmare, recurentul-reclamant consideră că instanţa de fond a aplicat greşit şi trunchiat prevederile Legii nr. 151/2014 şi ale Regulamentului nr. 17/2014 emis de A.S.F., deoarece procedura prevăzută de cele două acte normative nu mai putea să fie urmată, termenele prevăzute de lege erau depășite, nu se putea adopta o conduită contrară A.G.E.A., iar scopul Legii nr. 151/2014 a fost atins, drepturile acţionarilor minoritari au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

 4. Apărările formulate

 Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. 

 II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

 Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu motivele invocate de recurent şi cu apărările intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

   Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reţine că, urmare a hotărârii A.G.E.A. a Societăţii B. Slobozia S.A. nr. 23/22.01.2015, s-a dispus să nu se facă demersurile în vederea admiterii pe o piaţă reglementată/sistem alternativ de tranzacţionare, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 151/2004 s-a născut dreptul de retragere din societate al acţionarilor.

Faptul că această hotărâre a fost anulată de instanţa de judecată prin decizia definitivă nr. 228/01.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel București, anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 23/22.01.2015 nu are efect, cum în mod corect a arătat şi prima instanţă asupra dreptului acţionarilor de a se retrage din societate, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, acţionarii au acest drept şi în cazurile în care adunarea generală convocată potrivit art. 2 nu se desfăşoară din cauza neîndeplinirii condiţiilor legale de cvorum, nu adoptă nicio hotărâre prin neîndeplinirea condiţiilor legate de majoritate ori nu se desfăşoară în termenul de 120 zile stabilit la art. 2 alin. (1) din lege.

Prin urmare, chiar şi în condiţiile anulării hotărârii A.G.E.A., acţionarii au dreptul să se retragă din societate şi să obţină plata acţiunilor deţinute, iar culpa recurentului-reclamant subzistă şi în această situaţie.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor răspunderii contravenţionale în raport de decizia nr. 2219/08.12.2016, prin care recurentul-reclamant a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 15.000 lei, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs sunt nefondate.

Se reţine că prin decizia administrativ-contestată în prezenta cauză, ca urmare a neîndeplinirii de către consiliul de Administraţie a obligaţiei impuse de A.S.F. printr-o altă decizie, cu nr. 1132/ 25.05.2016, a fost amendat recurentul-reclamant, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie, cu amendă în cuantum de 15.000 lei.

Prin decizia nr. 1132/25.05.2016, a fost obligat Consiliul de Administraţie să se adreseze Oficiului Registrului Comerţului, în vederea numirii unui expert autorizat, independent pentru întocmirea unui raport de evaluare, în termen de maximum 30 zile lucrătoare de la desemnare.

Această obligaţie a Consiliului de Administraţie nu a fost respectată, motiv pentru care a fost emisă decizia de amendare a membrilor acestui Consiliu, nr. 2219/08.12.2016.

Prima instanţă a reţinut, în mod corect, întrunirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii contravenţionale, susţinerile recurentului-reclamant în sensul inexistenţei culpei neputând conduce la o altă concluzie.

Astfel, procedura de urmat este prevăzută de Legea nr. 151/2014, prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din lege, adunarea generală a hotărât neefectuarea demersurilor legale în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor societăţii, ceea ce a dat dreptul acţionarilor să se retragă din societate şi să obţină plata acţiunilor, chiar şi în ipoteza în care nu s-a întrunit adunarea generală sau hotărârea acesteia a fost anulată de instanţa de judecată, cum este cazul în prezentul dosar.

Răspunderea contravenţională a recurentului-reclamant subzistă şi în ipoteza în care acţionarii minoritari au fost despăgubiţi ulterior ca urmare a acţiunilor formulate în instanţă, împrejurarea fiind defavorabilă susţinerilor reclamantului, având în vedere că acţionarii şi-au câştigat drepturile prin judecată şi nu pe calea administrativă dispusă de Legea nr. 151/2014 şi de Regulamentul nr. 17/2014, dacă s-ar fi respectat obligaţia adresării către O.R.C., pentru numirea unui expert autorizat independent.

În concluzie, nefiind întrunite motivele de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., în baza dispoziţiilor art. 496 C.proc.civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul a fost respins ca nefondat.

12. Act administrativ normativ. Anularea sau revocarea titlului de doctor/diplomei de doctor

Legea nr. 1/2011, art. 170

H.G. nr. 681/2011, art. 50

   Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 364 din 08.06.2022 s-a admis excepţia de neconstituționalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt constituţionale, în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice. Prin aceeaşi decizie, CCR reţine faptul că, anularea sau revocarea, după caz, a titlului de doctor/diplomei de doctor nu poate fi realizată pentru aspecte subsumate fondului ştiinţific al tezei de doctorat elaborate, ci doar pentru aspecte ce ţin de legalitatea desfăşurării procedurii de conferire/atribuire. Totodată, Curtea Constituţională a constatat că nici instanţa judecătorească nu are competenţa de a statua cu privire la fondul ştiinţific al tezei de doctorat elaborate, după cum nici autoritatea emitentă nu are competenţa de a reaprecia fondul ştiinţific al acesteia.

   În raport de dezlegarea dată de Curtea Constituţională prin decizia de interpretare a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011, Înalta Curte a apreciat în sensul că se impune anularea dispoziţiilor art. 50 din Hotărârea de Guvern nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat.

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 915 din 21 februarie 2023

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.11.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Educaţiei a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună:

1. Anularea în parte a Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, exclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 50 din Codul studiilor universitare de doctorat;

2. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 C.proc.civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1256 din 17 septembrie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Educaţiei, ca neîntemeiată.

În esenţă, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut faptul că prin art. 50 alin. (2) se permite depunerea de sesizări şi cu privire la lucrări de doctorat susţinute şi titluri de doctor acordate anterior datei intrării sale în vigoare nu poate fi apreciat drept o încălcare a principiului neretroactivităţii legii.

Astfel, şi anterior acestui moment, era permisă verificarea legalităţii acordării titlului de doctor (act administrativ individual), în baza dreptului comun (Legea nr. 554/2004), care reglementează posibilitatea anulării oricăror acte administrative emise cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

Prin urmare, a concluzionat instanţa de fond că dispoziţiile art. 50 alin. (2) din H.G. nr. 681/2011, astfel cum a fost modificată şi completată prin H.G. nr. 134/2016, reglementează doar modul în care se declanşează procedura de verificare a tezelor de doctorat, fără a face referire la normele de drept material aplicabile.

Totodată, a constatat că art. 50 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 681/2011 a fost emis în scopul organizării executării legii, fiind dat în aplicarea art. 170 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale.

Or, pârâtul Guvernul României preluând identic sintagma „nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională” din norma legală având forţă juridică superioară nu a încălcat vreo normă de tehnică legislativă, astfel încât criticile de nelegalitate privind lipsa clarităţii şi a previzibilităţii prin nestabilirea unor criterii clare şi obiective, precum şi lipsa stabilirii unui termen maxim în care se poate face sesizarea, invocate de reclamantă prin raportare la art. 50 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 681/2011, sunt neîntemeiate prin raportare la dispoziţiile art. 170 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, fiind în acord cu acestea.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cererii de chemare în judecată şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta reclamantă a arătat că în mod vădit nelegal instanţa de fond a considerat că art. 50 alin. (2) din H.G. nr. 681/2011 nu aduce atingere principiului neretroactivităţii legii civile.

În acest sens, arată recurenta că ceea ce critică nu vizează subiecţii care pot formula sesizarea, autoritatea competentă, obiectul sesizării şi motivele pentru care se poate face o astfel de sesizare ci faptul că sesizarea Consiliului CNATDCU cu privire la suspiciunea de plagiat poate avea ca obiect o teză de doctorat, indiferent de data susţinerii acesteia, şi de data acordării titlului de doctor. Astfel, calculul termenului în care se poate exercita dreptul de a formula sesizarea va trebui să se raporteze la momentul susţinerii tezei de doctorat (cum prevedea legea în vigoare la data emiterii actului administrativ individual) şi nu la momentul la care s-a acordat titlul de doctor (cum s-a modificat prin H.G. nr. 134 din data de 10.03.2016).

Prin această adăugare, arată recurenta, având în vedere că susţinerea tezei de doctorat a avut loc la data de 27.10.2015, iar titlul de doctor a fost acordat la data de 07.12.2015, se instituie un punct ulterior de la care ar trebui să curgă termenul de sesizare în vederea verificării respectării standardelor de calitate sau de etică profesională, ceea ce are aptitudinea de a produce efecte asupra reclamantei într-o eventuală constatare a neconstituţionalităţii sintagmei ce conferă „imprescriptibilitate” unei astfel de sesizări.

Prin urmare, apreciază recurenta, având în vedere faptul că şi prin Decizia nr. 1345/2008, Curtea Constituţională a reţinut că „neretroactivitatea fiind un principiu constituţional prevăzut în mod expres, legiuitorul nu va putea adopta norme juridice cu aplicare retroactivă, indiferent dacă este vorba de legi materiale sau legi procesuale”, este evident că reglementarea posibilităţii analizării eventualelor încălcări ale standardelor de calitate sau etică, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat „indiferent de data susţinerii acesteia şi indiferent de data acordării titlului de doctor” retroactivează, motiv pentru care nelegalitatea actului administrativ atacat este una indubitabilă.

Aşadar, în mod nelegal instanţa de fond a respins criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţii constituţionale întrucât controlul de legalitate a unui act normativ nu trebuie limitat la actul pe care îl pune în aplicare ci, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, trebuie să se raporteze inclusiv la dispoziţiile constituţionale.

A mai arătat recurenta că sintagma „nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională”, încalcă în mod flagrant principiul previzibilităţii legii şi principiul securităţii juridice, în sensul că nu oferă nicio garanţie destinatarilor săi de protejare împotriva unor sesizări formulate în mod abuziv, precum şi împotriva posibilităţii de reevaluare a tezei de doctorat în condiţii de maximă libertate.

Or, tocmai nerespectarea principiului accesibilităţii şi previzibilităţii normei juridice de către dispoziţiile art. 50 alin. (1) şi (2) din Codul de doctorat a condus la posibilitatea ca în raportul de analiză, din 19.11.2018 a Comisiei de analiză să rezulte un coeficient de similitudine 1 de 33,8% şi coeficient de similitudine 2 de 17,1% prin identificarea unor prezumtive surse de plagiat, respectiv documente, lucrări de disertaţie, articole etc. care au fost publicate în anii 2016, 2017, 2018 şi au copiat pasaje din lucrarea de doctorat pentru care reclamanta a primit titlul de doctor.

Mai mult, art. 50 alin. (1) şi (2) din Codul de doctorat nu instituie un termen maxim în care se poate face sesizarea, fapt care conduce la o stare perpetuă de incertitudine juridică, arată recurenta.

Astfel, sintagma care conferă această posibilitate indiferent de data susţinerii acesteia şi de data acordării titlului de doctor este în mod evident neconstituţională, deoarece este imposibilă inexistenţa unei limitări temporale în formularea sesizărilor.

Nu în ultimul rând, apreciază recurenta, lipsa unor criterii clare, şi obiective care să stea la baza reluării evaluării realizate anterior de CNATDCU, precum şi a unui termen limită în raport cu care să realizeze această reevaluare (prin faptul că sesizarea poate fi făcută oricând) conduce la situaţia în care CNATDCU realizează o reinterpretare sau o reevaluare subiectivă a unor informaţii şi documente care s-au aflat la dispoziţia sa şi pe care le-a luat în considerare la data emiterii titlului de doctor.

Or, această situaţie este inacceptabilă din perspectiva principiului securităţii juridice din cauza faptului că lasă autorităţii statului posibilitatea de a reveni asupra unei decizii anterioare, fără ca acest demers să fie justificat în mod obiectiv, învederează recurenta.

Concluzionând, recurenta apreciază că, în mod indubitabil, rezultă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 50 alin. (1) şi (2) din Codul de doctorat prin încălcarea principiului accesibilităţii şi previzibilităţii normelor juridice instituit de dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţia României, deoarece aceste dispoziţii nu respectă cerinţele constituţionale de precizie, claritate şi previzibilitate, permiţând interpretări arbitrare şi abuzuri din partea CNATDCU prin aceea că titularul titlului de doctor este într-o stare perpetuă de incertitudine juridică privind legalitatea şi conformitatea tezei de doctorat, precum şi într-o imposibilitatea obiectivă de a formula apărări procedurale şi materiale privind respectarea/nerespectarea standardelor de calitate sau etică profesională ori a dispoziţiilor de plagiat.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-pârâţi Ministerul Educaţiei şi Guvernul României nu au depus întâmpinare şi nu au formulat apărări în cauză.

4.2. Recurenta-reclamantă A. a depus note scrise arătând că prin Decizia nr. 364 din data de 08 iunie 2022 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 24 august 2022, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 în sensul că a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de B. în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Ploieşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a constatat că dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 sunt constituţionale, în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice.

Mai arată recurenta că efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 364 din data de 08 iunie 2022 afectează inclusiv legalitatea actului administrativ contestat în prezenta cauză, susţinând necesitatea anulării Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, exclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 50 din Codul studiilor universitare de doctorat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin Ordinul Ministrului educaţiei nr. 5954/07.12.2015 reclamantei i-a fost conferit titlul de doctor în domeniul „Informaţii şi Securitate Naţională”.

Ulterior, în data de 19.10.2018, în temeiul art. 1 din cuprinsul Anexei nr. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare aprobat prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 3482/24.03.2016 s-a sesizat Consiliul general al CNATDCU cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul tezei de doctorat.

Prin Ordinul MEC nr. 5413/03.12.2019 s-a aplicat măsura retragerii titlului de doctor, avându-se în vedere raportul comisiei de analiză a contestaţiei, validat de Consiliul General al CNATDCU în şedinţa din 25.10.2019, Decizia CNATDCU nr. 16872/15607/18.11.2019 prin care Consiliul General CNATDCU a validat prin vot respingerea contestaţiei şi menţinerea deciziei iniţiale de retragere a titlului de doctor în domeniul informaţii şi securitate naţională pentru doamna A., fiind invocate în drept art. 1, art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004 precum şi toate dispoziţiile legale din cuprinsul lucrării.

În cauza de faţă, reclamanta a solicitat instanţei de contencios administrativ prin cererea introductivă anularea dispoziţiilor art. 50 din Hotărârea de Guvern nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, deoarece încalcă principiul neretroactivităţii legii şi principiul previzibilităţii acesteia.

Art. 50 din Hotărârea de Guvern nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat dispune în sensul că:

„(1) În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională în organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului poate lua măsurile prevăzute la art. 170 din Legea nr. 1/2011.

(2) Orice persoană fizică sau juridică, inclusiv membrii CNATDCU şi IOSUD, poate sesiza în scris, prin intermediul UEFISCDI, Consiliul general al CNATDCU cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data susţinerii acesteia, şi de data acordării titlului de doctor.

(3) Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării poate fi sesizat cu privire la încălcarea regulilor de bună conduită în cercetare-dezvoltare de către personalul de cercetare-dezvoltare din cadrul IOSUD, potrivit prevederilor art. 323 din Legea nr. 1/2011.”

Înalta Curte constată că art. 50 alin. (1) şi (2) din Hotărârea de Guvern nr. 681/2011 a fost emis în scopul organizării executării legii, fiind dat în aplicarea art. 170 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale care prevede:

„În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:

a) retragerea calităţii de conducător de doctorat;

b) retragerea titlului de doctor;

c) retragerea acreditării şcolii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului şcolii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenţi-doctoranzi.”

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 364 din 08.06.2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831/24.VIII.2022) s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt constituţionale, în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice.

Pe subiectul analizat, prezintă relevanţă următoarele considerente expuse în decizia instanţei constituţionale:

,,36. În mod evident, cele stabilite de comisia de doctorat şi validate de CNATDCU, cu consecinţa conferirii/atribuirii titlului de doctor, nu pot fi reexaminate de o altă comisie sub aspectul valorii ştiinţifice a lucrării, neexistând niciun temei constituţional sau legal în acest sens. Odată ce comisia de doctorat s-a pronunţat, nicio altă comisie nu se poate transforma în cenzorul acesteia, astfel că nu poate să realizeze o reanalizare şi o reapreciere a evaluării acesteia, să infirme constatările acesteia şi să dea un verdict propriu. Cele stabilite de comisia de doctorat şi validate de CNATDCU sunt aspecte necenzurabile ale actului administrativ emis, întrucât vizează aprecierea valorică a conţinutului tezei de doctorat, şi angajează răspunderea autorităţii emitente a actului. O reapreciere axiologică a tezei de doctorat şi infirmarea titlului de doctor pe considerente străine principiului legalităţii creează un veritabil risc la adresa securităţii juridice.

37. Se mai reţine că, după cum nici instanţa judecătorească nu are competenţa de a statua cu privire la fondul ştiinţific al tezei de doctorat elaborate, nici autoritatea emitentă nu are competenţa de a reaprecia fondul ştiinţific al acesteia. Astfel, anularea sau revocarea, după caz, a titlului de doctor/diplomei de doctor nu poate fi realizată pentru aceste aspecte, ci doar pentru aspecte ce ţin de legalitatea desfăşurării procedurii de conferire/atribuire, cu respectarea termenelor prevăzute de lege pentru anularea/revocarea acestora, precum şi a condiţiilor de legalitate în vigoare la momentul acordării lor. Altfel s-ar ajunge la arbitrar şi la o insecuritate juridică permanentă în privinţa deţinerii titlului de doctor.

38. Toate aceste aspecte, însă, ţin de interpretarea şi aplicarea legii, revenind autorităţii emitente să facă aprecierea in concreto a motivelor invocate pentru revocarea titlului de doctor, cu respectarea principiului aplicării în timp a legii [potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie], apreciere care este supusă controlului judecătoresc.

39. În ceea ce priveşte fixarea unui termen în care autoritatea emitentă să aibă posibilitatea să revoce actul administrativ, Curtea constată că, în condiţiile prezentei decizii, rezultă că revocarea titlului de doctor se poate face de autoritatea emitentă numai pe perioada în care acesta nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice. Prin urmare, odată cu soluţia de constatare a neconstituţionalităţii sub rezervă de interpretare, în mod implicit, revocarea se poate face numai într-un anumit termen, variabil, de la caz la caz, dar care se încadrează în exigenţele Legii nr. 554/2004, astfel că aspectele criticate reprezintă chestiuni de interpretare şi aplicare a legii pe care Curtea Constituţională nu are competenţa de a le soluţiona.”.

Sintetizând, Curtea Constituţională a reţinut prin decizia mai sus arătată că trebuie realizată o diferenţiere între, pe de o parte, anularea titlului de doctor de către instanţa judecătorească şi, pe de altă parte, controlul judecătoresc cu privire la revocarea acestui titlu de către organul administrativ emitent. Cele două situaţii evocă ipoteze distincte, conturate după criteriul intrării în circuitul civil şi al producerii de efecte juridice.

Astfel, în cazul în care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, atât titlul de doctor, cât şi înscrisul constatator pot fi desfiinţate numai prin hotărâre judecătorească, pentru că, altfel, dacă se lasă la îndemâna instituţiei emitente a actului desfiinţarea titlului, se imprimă şi se induce o insecuritate asupra raportului juridic deja stabilit.

O altă chestiune care reiese din analiza deciziei nr. 364 din 08 iunie 2022 este aceea a limitelor judecăţii, în cadrul acţiunii în anularea titlului de doctor ori, după caz, a ordinului de revocare a titlului de doctor. Astfel, anularea sau revocarea, după caz, a titlului de doctor/diplomei de doctor nu poate fi realizată pentru aspecte subsumate fondului ştiinţific al tezei de doctorat elaborate, ci doar pentru aspecte ce ţin de legalitatea desfăşurării procedurii de conferire/atribuire, cu respectarea termenelor prevăzute de lege pentru anularea/revocarea acestora, precum şi a condiţiilor de legalitate în vigoare la momentul acordării lor. În caz contrar s-ar ajunge la arbitrar şi la o insecuritate juridică permanentă în privinţa deţinerii titlului de doctor.

Totodată, Curtea Constituţională a constatat că nici instanţa judecătorească nu are competenţa de a statua cu privire la fondul ştiinţific al tezei de doctorat elaborate, după cum nici autoritatea emitentă nu are competenţa de a reaprecia fondul ştiinţific al acesteia.

În caz contrar, s-ar ajunge la arbitrar şi la o insecuritate juridică permanentă în privinţa deţinerii titlului de doctor.

În ceea ce priveşte „inexistenţa unei limitări temporale în formularea sesizărilor”, decizia anterior amintită a stabilit că, În ceea ce priveşte fixarea unui termen în care autoritatea emitentă să aibă posibilitatea să revoce actul administrativ, Curtea constată că, în condiţiile prezentei decizii, rezultă că revocarea titlului de doctor se poate face de autoritatea emitentă numai pe perioada în care acesta nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice.”(par. 39).

În raport de dezlegarea dată de Curtea Constituţională prin decizia de interpretare a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011, Înalta Curte apreciază că se impune anularea dispoziţiilor art. 50 din Hotărârea de Guvern nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat.

Luând în considerare efectele deciziei sus menţionate, obligatorii potrivit art. 147 din Constituţia României, trebuie menţionat că art. 50 din Hotărârea de Guvern nr. 681/2011 este adoptat cu încălcarea principiului reglementat de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Art. 50 din Hotărârea de Guvern nr. 681/2011 fiind o normă de executare în concret a legii nu poate produce alte efecte decât cele permise de dispoziţiile normei primare, respectiv art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011.

În consecinţă, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ raportat la art. 498 alin. (2) C.proc.civ., a casat hotărârea recurată şi, în rejudecare, a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea dispoziţiilor art. 50 din Hotărârea de Guvern nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat.

Totodată, în considerarea prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, s-a dispus întreprinderea tuturor demersurilor necesare pentru publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I.