Răsturnare de situație în cazul Dosarului „Homeschoolingului”. Curtea de Apel Oradea a admis apelul inculpaților soților Estera și Darius Cornean precum și al lui Paula și Adrian Duma și a renunțat la aplicarea pedepselor de 5 luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei. S-au aplicat tuturor celor patru sancțiunea Avertismentului, conform art. 80 din NCP.
În data de 12.06.2025, Curtea de Apel Oradea a decis în baza art. 80 din Codul Penal renunțarea la aplicarea pedepselor în Dosarul „Homeschoolingului”. A înlocuit condamnările cu suspendare cu sancțiunea Avertismentului. Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Menționăm că:
Judecătoria Oradea, la 25.02.2025, a decis că inculpații, soții Estera și Darius Cornean precum și Paula și Adrian Duma să fie condamnați la 5 luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei timp de 2 ani pentru infracțiunea de împiedicare a accesului la învățamântul general obligatoriu. În speță s-a reținut faptul că aceștia și-au retras copii din sistemul de învățământ obligatoriu din România și i-ar fi înscris într-un sistem de învățământ la distanță din Statele Unite ale Americii, astfel împiedicând accesul la învățământul general obligatoriu al copiilor lor.
În fapt inculpații se fac vinovați de retragerea din sistemul de învățământ de stat românesc copiilor minori de la Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller” din Oradea și înscrierea lor la școli din Statele Unite – HomeLife Academy și, ulterior, la Abeka Academy – care oferă servicii de învătământ online la distanță. Retragerea a fost sesizată de către conducerea Liceului la Biroului Siguranță Școlară din cadrul Poliției Bihor, referitor la traseul educațional al copiilor, care nu mai putea fi urmărit și care nu era corelat cu legislația în vigoare. Judecătoria a reținut că Instituțiile de învățământ la care au fost înscriși copii nu sunt acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu pe teritoriul României, conform prevederilor vechii Legi a Educației Naționale nr. 1/2011 și nici conform prevederilor noii legi aflate în prezent în vigoare, respectiv Legea 198/2023 privind învăţământul preuniversitar, împiedicându-i astfel să participe la cursurile şcolare obligatorii în anii şcolari 2022 – 2024.
În dosar s-au realizat și expertize iar Rapoartele de evaluare psihologică , toate cele trei evaluări, subliniază riscurile pe care homeschooling-ul pe termen lung le poate avea asupra dezvoltării cognitive, emoționale și sociale a minorilor, evidențiind atât întârzierile educaționale, cât și dependența crescută față de părinți, în detrimentul autonomiei necesare pentru viața adultă.
Conform Legii nr. 198/2023 (în acest sens fiind şi vechea reglementare – Legea nr. 1/2011), învățământul obligatoriu include învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal, așa cum este precizat în art. 13 alin. (1). : Părinții sau reprezentanții legali au obligația legală de a asigura participarea fizică a copilului la cursuri pe întreaga durată a învățământului obligatoriu,
„conform art. 14 alin. (1). Forma de organizare a învățământului preuniversitar este cu frecvență, ceea ce înseamnă că prezența în spațiul școlar este obligatorie, așa cum este stipulat în art. 17 alin. (1). Învățământul obligatoriu se desfășoară exclusiv cu frecvență, iar doar în situațiile în care elevii au depășit vârsta corespunzătoare nivelului de studiu se poate opta pentru învățământ cu frecvență redusă, conform art. 17 alin. (2).”
Totodată s-a mai reținut că dacă
„i. o organizație furnizoare de educație organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, participarea elevilor la cursuri trebuie să se facă prin prezență fizică;
ii. în legislația românească nu există reglementări pentru acreditarea sistemului educațional „homeschooling”, „elective home education”, „online”;”
” De asemenea, din răspunsurile Ministerului Educației – Direcția Juridică și Control nr. 33658/14.11.2022 şi nr. 117854/24.10.2023, rezultă că entităţile „HomeLife Academy” „Abeka Academy Internațional USA” nu se regăsesc în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară, pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educational din altă țară.”
Pe baza dispozițiilor legale invocate anterior și a adreselor comunicate de Ministerul Educației, se impun următoarele concluzii esențiale: a. lipsa unei reglementări legale privind homeschooling-ul și învățământul exclusiv online: legislația educațională actuală din România nu prevede dispoziții care să permită desfășurarea învățământului obligatoriu exclusiv în format online sau prin homeschooling. În conformitate cu prevederile Legii nr. 198/2023, sistemul de învățământ preuniversitar impune obligativitatea prezenței fizice a elevilor într-o unitate de învățământ acreditată. Astfel, în lipsa unui cadru normativ explicit care să reglementeze homeschooling-ul sau educația online ca alternative echivalente ale învățământului tradițional, aceste forme nu sunt recunoscute ca modalități valide de îndeplinire a obligației școlare„
Inculpații au fost condamnați prin sentința pronunțată de Judecătorie și la măsuri complementare, astfel:
„În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, va obliga inculpaţii să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
De asemenea Judecătoria a dispus amânarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani.
Decizia Instanței a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Oradea. La data de 12.06.2025 Curtea s-a pronunțat în sensul admiterii apelului și s-a aplicat sancțiunea Avertismentului.
Menționăm că nu este un caz singular în județ, o altă speță de acest fel fiind judecată de către Judecătoria Aleșd, legată de retragerea din sistemul acreditat a celor patru copii , a unei familii din Bratca, unde cei doi părinți au primit pedepse de câte patru luni de închisoare cu amânare şi au fost trimişi la muncă în folosul comunităţii. În faţa anchetatorilor, părinții au invocat nemuțumiri legate de regulile impuse de pandemia de COVID 19 la care nu au dorit să se conformeze refuzând și vaccinarea. Pe de altă parte, ei au fost deranjaţi de trecerea la predarea orelor în sistem online, întrucât nu le-au permis nici până atunci copiilor accesul la internet, şi nici la televizor.
„Din declaraţia inculpatei, rezultă că au decis retragerea copiilor de la şcoală întrucât nu sunt de acord cu utilizarea internetului, canalelor TV media, respectiv cursurile online pe care copiii le efectuau în perioada de pandemie”, au explicat procurorii în rechizitoriu.