Procurorul general al României, Gabriela Scutea, a transmis Înaltei Curți de Casație și Justiție punctul de vedere al Ministerului Public privind un recurs în interesul legii care vizează aplicarea şi interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 3 şi pct. 9 şi art. 116 Cod procedură civilă. Concret, este vorba despre stabilirea competenţei teritoriale în funcţie de interpretarea dată noţiunii de „loc al producerii prejudiciului”, în acţiunile în pretenţii formulate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, acţiuni având ca obiect obligarea utilizatorilor de a achita remuneraţiile cuvenite pentru comunicarea publică/radiodifuzare neautorizată a operelor muzicale/fonograme de comerţ sau publicate în scop comercial.
Procurorul general susține una dintre cele două orientări jurisprudențiale, potrivit căreia locul producerii prejudiciului este acelaşi cu locul săvârşirii faptei ilicite, competenţa teritorială fiind stabilită în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se află locul efectuării comunicărilor publice neautorizate.
Argumentele în susținerea acestei orientări (extrase):
– Locul în care devine certă şi, deci, se produce pierderea pecuniară pretinsă de către beneficiar este chiar locul în care a avut loc respectiva comunicare publică. Prin urmare, rezultă ca fiind lipsită de relevanţă, pentru identificarea locului producerii prejudiciului, împrejurarea că plata remuneraţiilor trebuia făcută într-un anumit cont bancar al reclamantei întrucât litigiile în discuţie nu sunt întemeiate pe existenţa unor convenţii, aşadar, locul unde s-a produs prejudiciul, în sensul art. 113 alin.(l) pct. 9 Cod procedură civilă, nu poate fi considerat locul unde trebuie făcută plata.
– Se observă totodată că art. 113 alin. (1) pct. 9 Cod procedură civilă nu menţionează locul plăţii, spre deosebire de alte norme de competenţă, precum cea din art. 113 alin. (1) pct. 3 din cod, ceea ce înseamnă tocmai faptul că legiuitorul nu s-a raportat la acest element în stabilirea competenţei teritoriale în cazul obligaţiilor ce izvorăsc dintr-o faptă ilicită.
– Dincolo de faptul că, în interpretarea normei, nu s-ar putea adăuga un criteriu de determinare a competenţei ce nu a fost prevăzut în mod expres, trebuie observat că locul executării prin plată a unei obligaţii vizează repararea, şi nu producerea prejudiciului.
– Locul plăţii are relevanţă în examinarea fondului raportului juridic dedus judecăţii, pentru stabilirea îndreptăţirii la despăgubiri a reclamantei, însă nu şi pentru determinarea competenţei pe baza locului producerii prejudiciului, în condiţiile în care art. 113 alin. (1) pct. 9 Cod procedură civilă nu are în vedere locul reparării prejudiciului.
– Prin hotărârea din 19 septembrie 1995 din cauza Marinari, C-364/93, CJUE a arătat că noţiunea de „faptă prejudiciabilă”, care se referă atât la locul unde a survenit prejudiciul, cât şi la locul evenimentului cauzal, „nu poate fi interpretată în mod extensiv, astfel încât să includă orice loc unde pot fi resimţite consecinţele prejudiciabile ale unui fapt care a cauzat deja un prejudiciu survenit în mod efectiv în alt loc” .
– Opinia potrivit căreia locul producerii prejudiciului este locul efectuării comunicării publice neautorizate, corespunde raţionamentelor juridice dezvoltate de CJUE. Astfel, nici din această perspectivă, nu se poate stabili competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află sediul creditorului ori banca unde reclamanta îşi are deschis contul în care trebuiau plătite remuneraţiile. Acel loc este legat de consecinţele negative ulterioare producerii prejudiciului. Pierderea patrimonială a survenit chiar în locul în care a fost săvârşită fapta ilicită, iar stabilirea competenţei în funcţie de acesta răspunde cerinţelor de facilitare a administrării probelor şi de organizare utilă a justiţiei. Prin urmare, pentru stabilirea locului producerii prejudiciului, este relevant locul în care este lezată valoarea socială ocrotită de lege, respectiv locul producerii prejudiciului nemijlocit, care constituie consecinţa imediată a faptei ilicite.
DOCUMENT – Punctul de vedere formulat de Ministerul Public în problema de drept ce formează obiectul dosarului nr. 1694/1/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii:
Partajează acest conținut:
