Titlul problemei de drept: Prescripția dreptului material la acţiunea în atragerea răspunderii fostului administrator al debitoarei aflat în procedura insolvenţei. Interpretarea art.139 din Legea 85/2006.
- Materia: Drept civil
- Subcategoria: Insolvență
- Acte normative incidente: art.139 din Legea nr.85/2006;
- Cuvânt cheie: atragerea răspunderii fostului administrator, prescripție extinctivă
Într-o primă opinie s-a apreciat că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani este data la care s-a cunoscut persoana vinovată de ajungerea debitorului în insolvenţă. Acesta poate fi data depunerii Raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă întocmit de administratorul judiciar ori cel mai târziu data la care s-a depus ultimul bilanţ contabil invocat (24.05.2014), dar nu mai târziu de 2 ani de la data deschiderii procedurii. Termenul de 2 ani nu se cumulează cu termenul de prescripţie de 3 ani.
Într-o a doua opinie s-a apreciat că ori de câte ori nu există elemente de natură obiectivă care să poată caracteriza o altă dată de la care creditorul putea şi trebuia să cunoască existenţa unor fapte culpabile şi persoana răspunzătoare decât cea stabilită de textul legal ca dată finală, respectiv nu mai târziu de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii, dreptul material la acțiune nu este prescris. Astfel, este consacrat în mod expres un termen de prescripţie de 3 ani, rămânând în discuţie doar data de la care acest termen începe să curgă, respectiv data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă.
Poziţia unui creditor nu poate fi analizată funcţie de un document contabil fără a avea reprezentarea realităţii celor înscrise în bilanţul contabil şi cu imposibilitatea determinării unei persoane vinovate din multitudinea celor incluse în sfera de delimitare realizată prin textul legal, care face referire la orice persoană care a cauzat starea de insolvenţă.
Momentul începerii cursului termenului de prescripţie nu poate fi legat în mod univoc de întocmirea raportului de către lichidatorul judiciar, întrucât, pe de o parte, nu există o asemenea determinare legală expresă şi, pe de altă parte, nu simpla întocmire, ci conţinutul acestui raport poate oferi elemente pentru cunoaşterea persoanelor responsabile de intrarea în insolvenţă. În concret, câtă vreme raportul nu identifică fapte de natura celor prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 şi nu indică eventuale persoane culpabile, raportarea la acest document ca moment al începerii curgerii prescripţiei este greşită.
Opinia Institutului Național al Magistraturii
Potrivit dispoziţiilor art.139 din Legea nr.85/2006 „Acţiunea prevăzută la art.138 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripţia începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunţării deschiderii procedurii”.
Prevederea legală citată stabilește în mod clar termenul de prescripție de 3 ani, precum și data cea mai îndepărtată de la care acest termen poate începe să curgă – 2 ani de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței. Legea stabilește că prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia să fie cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, prevederi care nu reprezintă altceva decât o aplicație a dispozițiilor art.2528 alin.1 C.civ.
Ca regulă, fapta și persoana care a cauzat starea de insolvență trebuie identificate cu ocazia analizării cauzelor insolvenței și trebuie menționate în raportul prevăzut de art.59, dar uneori nu se pot identifica cauzele reale ale insolvenței în termenul maxim de 40 de zile, prevăzut de art.59 alin.1 din Legea nr.85/2006. Adesea la momentul întocmirii raportului asupra cauzelor insolvenței, practicianul în insolvență poate avea doar niște indicii sau elemente preliminare privind persoanele căror le-ar putea fi imputată insolvența. Fapta/ faptele care au cauzat insolvența și persoana răspunzătoare pot fi descoperite și pe parcursul procedurii, de aceea prescripția poate curge de la data descoperirii acestor împrejurări.
Cu toate acestea, dacă în termen de 2 ani de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței nu este cunoscută persoana care a cauzat apariția insolvenței debitorului, termenul prescripției dreptului la acțiunea reglementată de art.138 începe să curgă de la expirarea acestui termen de 2 ani.
În concluzie termenul de prescripție începe să curgă de la data la care a fost cunoscută fapta și persoana, dar nu poate începe să curgă mai târziu de 2 ani de la data deschiderii procedurii.
Participanții și-au însușit cu unanimitate opinia formatorilor INM.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii preşedintilor secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, întâlnire dedicată discutării aspectelor de practică judiciară neunitară în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței – Ploiești, 27-28 iunie 2019.
