”Trăim cu frica zilei de mâine și pe guvernanți îi încurajăm prin „râca” dintre noi, să ne ducă tot mai jos” – este concluzia unei grefiere care face o radiografie a ceea ce înseamnă meseria sa. Lăcrămioara Rusu Cipiniuc, președinta filialei Iași a Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial, explică de ce, în ciuda a ceea ce cred mulți dintre angajații din sistemul privat, statul român este ”cel mai rău patron” din punctul de vedere al volumului de lucru și al salariilor plătite. ”După unele postări recente de pe Facebook am un salariu mai redus decât al unei spălătorese dintr-un spital”, a dezvăluit grefiera a cărei postare pe pagina sindicatului Dicasterial o publicăm, integral, în continuare.
CE MAI VREM ȘI NOI? (Grefierii)
„Aș dori să pot răspunde, cât mai cuprinzător posibil, celor care mă tot întreabă, după protestele mediatizate
CE MAI VREȚI ȘI VOI? (grefierii), iar pentru că cei mai mulți dintre ei sunt „din privat” aș încerca să îi conving, că, în ciuda a ceea ce cred ei, Statul român este, în suveranitatea sa, cel mai rău „patron” din România.
Încerc să răspund relatând povestea mea care este aproximativ a tuturor:
În anul 2003, licențiată în Drept, după doi ani lucrați în privat în domeniul juridic, am ales oferta profesională a „patronului stat” de a mă angaja la „el”, ca și grefier într-o instanță judecătorească.
Profesie juridică bugetară.
Pentru angajare:
– nu m-am prezentat la un interviu cu patronul, ci la un concurs alături de alți mulți candidați, aproximativ 8 pe un loc.
-nu am avut „pile” și am învățat pentru concurs cam 10-12 ore pe zi timp de mai bine de două luni.
– nu a avut loc cu patronul stat o negociere a condițiilor de muncă, a timpului de lucru și nici a salariului, însă eu am analizat oferta profesională din legile sale, cântărind drepturile și obligațiile reciproce.
– patronul stat m-a selectat dintre ceilalți candidați, apreciind că am cunoștințele teoretice și practice necesare și că îmi pot îndeplini obligațiile, altfel…
– faptul că nu am „negociat” mi-a adus pe parcurs, în 18 ani, plus de muncă și minus de drepturi.
– nu am încheiat un contract de muncă la angajare, nefiind obligatoriu pentru bugetari și am fost din prima zi după începerea activității la dispoziția șefilor ierarhici.
– nu am avut de ales dacă „în Civil” sau „în Penal”, dacă activitate „de ședință” sau altă activitate în cadrul instanței.
– din Codurile de procedură și din Regulamentul de funcționare al instanței am luat act de atributii și termenele de efectuare pentru lucrări, însă nu am știut dacă pentru îndeplinirea tuturor atribuțiilor și pentru a respecta termenele îmi trebuie, raportat la volum, 8 ore de muncă pe zi sau 10, 12 și nici dacă la sfârșitul săptămânii mai pot sta acasă în repausul legal…ulterior am aflat…
Mulți oameni știu că noaptea târziu, luminile din birourile instanțelor nu sunt uitate aprinse…judecatorii și grefierii sunt efectiv „la lucru”.
Volumul muncii a crescut an de an, cunoștințele mi le-am schimbat în funcție de modificările multe ale legilor, m-am adaptat modificărilor muncii din punct de vedere practic, am muncit zile întregi și chiar și nopți, m-am încărcat și mă încarc zi de zi cu influența răului social care îmi este așternut în fața ochilor zi de zi, pentru că în activitate văd doar oameni răi care sunt judecați și pedepsiți sau oameni înrăiți care „se judecă”.
Evident că de nenumărate ori au fost încălcate dispozițiile din Codul Muncii, mai ales sub aspectul programului de lucru, dar și sub aspectul condițiilor de muncă, însă încălcările ar fi trebuit să le constatate tot el, patronul meu, prin alți angajați ai săi, iar asta nu s-a întâmplat.
El, patronul meu, fără avertismente sau negocieri, dar mai ales premeditat, întrucât repet, nu am încheiat un contract de muncă în care să fie trecute drepturile și obligațiile, procedează așa:
– Nu a prelungit termenele de efectuare a lucrărilor și nu a mai angajat personal, chiar dacă volumul activității a crescut, consecința muncii nenormate fiind aceea că rămâi la serviciu și muncești atât cât este nevoie să termini treaba!
– Din drepturile prevăzute în legi și luate în calcul de mine când am ales să mă angajez la patronul stat, acesta mi-a tăiat pe rând: 15 % din salariu, al 13 – lea salariu, indemnizația de concediu, plata orelor suplimentare lucrate, dreptul la pensia de serviciu după 25 de ani vechime.
– După ce „ne-am judecat” pentru că nu mi-a calculat corect salariul, după legile lui, patronul meu nu respectă hotărârile judecătoreşti și pentru că „poate și își permite” spre deosebire de alți patroni și pentru motivul că nu are bani și-a eșalonat singur la plată propria datorie pe 5 ani, deși eu văd că în timpul ăsta, cât nu are bani să își plătească datoria către mine are totuși bani să organizeze alegeri, să facă investiții, să mărească salariile altora, să ajute mediul privat etc.
– în ultimele luni eu merg la serviciu zilnic pentru 8 – 12 ore, pentru că pe pandemie justitiabilii nu „stau acasă” și în acest timp, pe lângă teama ca a tuturor de boală, zilnic trăiesc cu amenințările patronului de reducere a unor zile de lucru și implicit a venitului salarial, de restructurare a aparatului bugetar, de reducere a salariului cu 15/25/30 %, de tăiere a normei de hrană care este de până în 200 lei, de neacordare a tichetelor de vacanță etc.
– Din 2015 până în 2022, 7 ani lucrez pentru același salariu, care este apreciat, mai ales de cei din mediul privat, prea mare și de aceea nici indexat anual nu mai trebuie, ba chiar trebuie scăzut.
Nu este un salariu mare, dar după unii trebuie să fie ca în privat, adică mai mic sau chiar mai mic!!!
După unele postări recente de pe Facebook am un salariu mai redus decât al unei spălătorese dintr-un spital.
Și nu compar, sigur a muncit mai mult și patronul stat a plătit-o cu mai mult.
Nu spun decât că statul patron face ce vrea el cu drepturile salariale ale angajaților săi.
Schimbă regulile în timpul jocului și în funcție de câtă școală și muncă au în spate guvernanții de la un anumit moment, mai îngroapă importanța unei categorii de angajați ai săi.
Știu… „nu-ți convine… schimbă patronul!” această recomandare nu poate fi însă una de urmat după 18 ani de activitate ca grefier, având în vedere experiența și formarea profesională cu specific.
Doar dacă fac o reconversie profesională, fac cursuri și mă angajez, tot prin concurs, tot la patronul stat, ca spălătoreasă…
Sau da, merg la privat, unde sunt trimisă când „nu îmi convine”, însă chiar nu știu în care sector aș putea fi de folos cu pregătirea și experiența profesională dobândită în 18 ani de grefier în instanță.
Poate în avocatură, acolo unde nu am vrut atunci când am învățat pentru concurs 10-12 ore pe zi…
Sau poate ca necalificată, oriunde în privat cu salariul minim pe economie.
În aceste momente se sfâșie între ei cei din privat cu bugetarii și se trimit sau se cheamă reciproc între ei, pentru o aliniere sau un schimb de locuri, însă pierdem din vedere alegerea făcută la începutul carierei profesionale. Și acum tinerii absolvenți aleg…
De câțiva ani, tineri licențiați in Drept aleg să devină grefieri, bugetari, după o școală specială învățând pentru a fi admiși în aceasta și pentru a o absolvi. Analizează oferta și apreciază că merită efortul, însă lipsa unei „negocieri” îi va aduce și pe ei la regret?
Pe această chestiune mizează patronul meu stat, atunci când nu este capabil decât să „taie”, pe faptul că cei mai mulți dintre cetățeni apreciază că salariile trebuie toate date în jos.
Personal apreciez că aceasta este adevărata pandemie!!!
Trăim cu frica zilei de mâine și pe guvernanți îi încurajăm prin „râca” dintre noi, să ne ducă tot mai jos!!!”
Rusu Cipiniuc Lăcrămioara – președintele Filialei Iași a SNGJ Dicasterial
Protestele continuă!
*IDentitate profesională
Partajează acest conținut:
