Posibilitatea luării măsurii arestării preventive față de inculpatul minor|Practică neunitară, opinia INM

Posibilitatea luării măsurii arestării preventive față de inculpatul minor cu vârsta între 14 și 16 ani, în lipsa expertizei medico-legale psihiatrice prin care să se fi stabilit existența discernământului inculpatului în momentul săvârșirii infracțiunii ce face obiectul acuzației a fost o problemă de practică judiciară neunitară în domeniul dreptului procesual penal.

Problema de drept ce a generat practică neunitară se referă la posibilitatea judecătorului de drepturi și libertăți, învestit cu o propunere de luare a măsurii arestării preventive față de un inculpat minor cu vârsta între 14 și 16 ani la data faptei, de a admite propunerea cu consecința luării măsurii arestării preventive față de inculpat, în condițiile concrete în care procurorul nu a dispus, anterior formulării propunerii, efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice prin care să se stabilească existența discernământului inculpatului în momentul săvârșirii infracțiunii ce face obiectul acuzației ori a dispus efectuarea acestei expertize, ale cărei concluzii nu se regăsesc încă la dosar.

În opinia Institutului Național al Magistraturii, potrivit art. 113 alin. (2) C. pen, minorul cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ. Totodată, conform art. 184 alin. (1) C. proc. pen. în cazul infracțiunilor comise de minorii cu vârsta între 14 și 16 ani, se dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, stabilindu-se totodată termenul de prezentare în vederea examinării. Prin urmare, pe de o parte, legiuitorul prezumă relativ lipsa discernământului în cazul minorului cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani la data faptei, pe de altă parte, instituie obligația administrării mijlocului de probă constând în expertiza medico-legală psihiatrică pentru răsturnarea prezumției relative astfel instituite.

Nicio măsură preventivă nu poate fi dispusă, dacă există o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, însă având în vedere caracterul urgent și sumar al procedurii, în care nu se analizează fondul acuzației aduse inculpatului minor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani în considerarea scopului pentru care măsura arestării preventive poate fi luată potrivit art. 202 alin. (1) C. proc. pen. proba contrară poate fi făcută de procuror prin orice mijloace de probă (înscrisuri medicale, concluzii preliminare ale expertizei medico- legale psihiatrice deja dispuse, expertiză medico-legale psihiatrică efectuată în altă cauză cu privire la existența discernământului la o dată apropiată de cea a săvârșirii infracțiunii care face obiectul acuzației în cauza de față, eventual, cu privire la infracțiuni similare, etc.).