În perioada 31 octombrie-1 noiembrie 2024 a avut loc, online, Întâlnirea președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal și procesual penal ocazie cu care a fost soluționată problema de drept referitoare la posibilitatea deducerii din pedeapsa pe care o execută persoanele condamnate în străinătate și transferate în penitenciare din România a perioadelor considerate ca executate de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite.
Autorul sesizării a arătat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la efectele pe care le produc actele emise de autoritățile judiciare dintr-un stat străin prin care persoanelor condamnate în acel stat și transferate ulterior în România în vederea executării pedepsei li se acordă reduceri de pedeapsă ca urmare a muncii prestate sau a bunei conduite avute anterior transferului în România, pe parcursul executării pedepsei în străinătate.
Astfel, s-a arătat că unele instanțe au apreciat, conform deciziei nr. 15/2015 pronunțată de Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că munca prestată și buna conduită avută anterior transferului în România nu pot avea ca efect reducerea pedepsei pe care o execută persoana condamnată, chiar dacă statul străin ar acorda un astfel de efect elementelor menționate.
Alte instanțe au considerat că, dimpotrivă, atâta timp cât statul de condamnare a valorificat munca prestată și buna conduită avută de persoana condamnată prin considerarea ca executate a unor perioade de timp, actele judiciare emise de autoritățile străine prin care se dispune în acest sens vor determina scăderea din pedeapsa pe care o execută condamnatul în România a perioadelor considerate ca executate de statul de condamnare.
Trebuie subliniat că problema de drept semnalată a intervenit în raport de instituția eliberării anticipate reglementate de legislația italiană și afectează în special persoanele condamnate în acest stat și transferate ulterior în penitenciare din România.
Apreciem că a doua opinie este cea corectă.
Astfel, la pronunțarea deciziei nr. 15 din 22.05.2015 , Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a avut în vedere dispozițiile art. 144 alin. 1 și 2 din Legea nr. 302/2004, care la acel moment prevedea că „atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România” (alin. 1), respectiv că „atunci când România este stat emitent, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, aplicată printr-o hotărâre judecătorească recunoscută de autoritatea competentă a statului de executare, este guvernată de legea statului de executare”
(alin. 2).
Înalta Curte a reținut că, în raport de modul în care, prin dispozițiile legale anterior menționate au fost transpuse în legislația română prevederile art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 20082, „din durata pedepsei privative de libertate se poate deduce, exclusiv, durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent. Durata muncii prestate în străinătate nu poate fi scăzută din pedeapsa aplicată, deoarece intervalul de timp menţionat nu constituie o executare efectivă a pedepsei pe teritoriul statului străin.
Perioada avută în vedere la stabilirea termenului pentru eliberare anticipată din executarea pedepsei, ca urmare a muncii prestate şi a bunei conduite în timpul detenţiei din străinătate, nu este de natură să conducă la deducerea pedepsei aplicate de către autorităţile judiciare străine, nefiind o cauză de micşorare a pedepsei sau de înlăturare (eventual parţială) a consecinţelor condamnării, ci se referă la un mod de individualizare a executării pedepsei.”
Drept urmare, s-a arătat că munca prestată de persoana condamnată transferată în România pe parcursul executării pedepsei în statul străin poate fi valorificată doar în condițiile art. 100 alin. 3 și 4 C.pen. prin care se stabileşte partea din durata pedepsei închisorii care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate în vederea acordării liberării condiționate și nu poate fi scăzută din pedeapsa ce se execută în România.
De la momentul pronunțării deciziei menționate, Legea nr. 302/2004 a suferit însă o serie de modificări, textele relevante având în prezent o altă numerotare și un conținut diferit. Au relevanță pentru soluționarea problemei de drept semnalate următoarele articole:
Art. 156 alin. 1: „În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română.
Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent.”
Art. 166 alin. 16: „În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. 6. Dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător.”
Astfel, în prezent, art. 156 din Legea nr. 302/2004, reglementând legea care guvernează executarea în domeniul cooperării cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, este echivalentul articolului 144 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 de la momentul pronunțării deciziei nr. 15/2015 a Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În ce privește alineatul 16 al art. 166, acesta nu exista în cuprinsul art. 154 din Legea nr. 302/2004 în forma aflată în vigoare la data pronunțării deciziei nr. 15/2015 a Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Raportat la aceste modificări legislative, se poate constata mai întâi că legiuitorul a prevăzut expres în art. 156 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 posibilitatea instanțelor de a deduce din pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare străine și recunoscută în România nu doar a duratei pedepsei privative de libertate executate în statul de condamnare, ci și a numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent.
Totodată, art. 166 alin. 16 din Legea nr. 302/2004 acordă instanței posibilitatea de a avea în vedere inclusiv hotărârile judecătorești sau actele judiciare emise de autoritățile statului de condamnare prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România.
În aceste condiții, nu există nici un impediment ca, în situația în care persoana condamnată într-un stat străin și transferată ulterior în România în vederea executării pedepsei beneficiază de perioade considerate ca executate de autoritățile judiciare ale statului de condamnare ca urmare a muncii prestate şi a bunei conduite avute pe parcursul executării pedepsei în străinătate, aceste perioade să fie deduse din pedeapsa pe care aceasta o execută.
De altfel, în același sens este și jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, în mai multe decizii de speță (spre exemplu, dec.nr. 111/2019, dec.nr. 725/2022, dec.nr. 132/2023, dec.nr. 164/2023), a constatat că actele judiciare emise de autoritățile italiene prin care unor persoane condamnate în acest stat și transferate ulterior în România în vederea executării pedepsei li s-au considerat ca executate diverse perioade de timp ca urmare a muncii prestate și bunei conduite avute pe parcursul executării pedepsei în Italia, au ca efect scăderea acestor perioade din pedepsele care se execută în România ca urmare a parcurgerii procedurii de recunoaștere a hotărârilor străine de condamnare.
Participanții la întâlnire au agreat, în unanimitate, opinia INM, pentru argumentele prezentate în susținerea acesteia.
S -a subliniat, în legătură cu instituţia eliberării anticipate reglementată de legislaţia italiană , că recunoaşterea efectuată de instanţa română nu poate privi
decât perioadele considerate ca executate de statul italian ca urmare a muncii prestate și bunei conduite avute de cel condamnat pe parcursul executării
pedepsei în Italia şi nu alte dispoziţii din cuprinsul actelor judiciare emise de acest stat, cum ar fi data concretă la care ar trebui eliberată persoana respecti ă , aspect
agreat de toţi participanţii la întâlnire şi aflat în concordanță cu opinia I.N.M.
