În Monitorul Oficial nr. 360/24.IV.2025 a fost publicată Decizia nr. 79 din 17 martie 2025 prin care ÎCCJ a admis sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Ploiești — Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.543/120/2023 și de Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 37.319/3/2019*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:
Dispozițiile art. 31 alin. (1)-(14) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cuvenite polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și în cazul achiziționării unor locuințe cu plata în rate, inclusiv a celor edificate de Agenția Națională pentru Locuințe.
În interpretarea și aplicarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, polițistul mutat la cerere cu locul de muncă într-o altă localitate decât cea unde își are domiciliul nu are dreptul la compensație lunară pentru chirie după mutarea în aceeași localitate, în interesul serviciului.
Conform comunicatului EUROPOL, în contextul reglementărilor actuale privind drepturile locative ale polițiștilor, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a adus o contribuție esențială la clarificarea unor aspecte juridice care au generat interpretări divergente în practica instanțelor. Decizia confirmă faptul că polițiștii care își achiziționează o locuință în rate – fie prin credite ipotecare, fie prin contracte de vânzare-cumpărare cu plata eșalonată, inclusiv în cadrul programului A.N.L. – pot beneficia în continuare de compensația lunară pentru chirie, reglementată de art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
Această interpretare extinde sfera de aplicare a compensației, recunoscând caracterul funcțional și social al acesteia. Scopul compensației nu este doar acela de a acoperi cheltuielile generate de lipsa unei locuințe, ci și de a sprijini procesul de stabilizare a polițistului într-o localitate în care își exercită atribuțiile, indiferent de tipul contractului care generează cheltuieli recurente.
Pe de altă parte, decizia are implicații importante și pentru polițiștii care locuiesc în imobile închiriate din patrimoniul ANL. Practicile neunitare ale conducerii unităților MAI, care până acum au condus la aprobări arbitrare sau refuzuri nejustificate ale cererilor de compensație pentru chirie, nu mai pot fi susținute în contextul interpretării obligatorii oferite de instanța supremă.
Concret, cererile de acordare a compensației vor trebui soluționate unitar, în baza acelorași criterii obiective, iar avizul conducerii unității nu mai poate constitui un instrument de filtrare discreționară, ci doar o etapă procedurală administrativă.
Este o decizie care trebuie valorificată nu doar în plan individual, ci și în plan normativ, în vederea perfecționării mecanismelor de compensare și a transparenței în acordarea acestui drept.
În motivarea decizie, Înalta Curte arată Problema de drept supusă analizei vizează interpretareadispozițiilor art. 31 alin. (12)-(14) din Legea nr. 360/2002 și ale art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, în sensul de a se stabili dacă funcționarii publici cu statut special — polițiști care îndeplinesc condițiile reglementate de art. 31 alin. (1) și (11) din Legea nr. 360/2002 — pot utiliza compensația lunară pentru chirie în vederea achitării unei rate aferente unui contract de vânzare cu plata în rate pentru achiziționarea unei locuințe (inclusiv a unei locuințe edificate de Agenția Națională pentru Locuințe) sau dacă acest drept le este recunoscut polițiștilor numai pentru achitarea ratei aferente creditului ipotecar/imobiliar contractat în același scop.
În dezlegarea acestei chestiuni de drept, instanțasupremă înțelege să sublinieze, cu titlu prealabil, evoluția normelor legale în materie. Astfel, începând cu anul 2002, dreptul polițiștilor la o locuință de intervenție, de serviciu, socială sau de protocol a fost consacrat legislativ, corelativ cu obligația unităților Poliției Române de a repartiza angajaților astfel de imobile; în acest sens, art. 60 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române a prevăzut că „Inspectoratul General al Poliției Române și unitățile teritoriale ale poliției folosesc locuințe de protocol, de serviciu, de intervenție și sociale ce pot fi repartizate polițiștilor, celorlalți funcționari publici și personalului contractual, precum și familiilor acestora”, iar Statutul polițistului, adoptat prin Legea nr. 360/2002, a prevăzut la art. 28 alin. (1) lit. d) că polițistul are dreptul la locuință de intervenție, de serviciu, socială sau de protocol, după caz, în condițiile legii.
În forma inițială a legii, art. 31 alin. (1) din Legeanr. 360/2002 permitea polițistului mutat în interes de serviciu într-o localitate în care nu deținea o locuință în proprietate personală să beneficieze, în lipsa unui spațiu de locuit adecvat oferit de angajator, de o compensație lunară pentru chirie. Modificările succesive ale acestui articol au extins aria beneficiarilor, prin includerea în alin. (11) și a polițiștilor numiți sau mutați în localitatea de domiciliu, și au diversificat scopurile compensației, alin. (12)-(14) permițând alocarea ei și pentru plata ratelor aferente achiziției unei locuințe.
Așadar, apar ca fiind relevante dispozițiile art. 31 alin. (1)-(14) din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora:
„(1) Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul și care nu deține locuință proprietate personală în acea localitate, nici el și nici soția/soțul acestuia, în situația în care nu i se poate asigura spațiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensație lunară pentru chirie de până la 50% din salariul lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condițiile legii.Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesulserviciului în localitatea în care își are domiciliul, dar care nu deține locuință proprietate personală în acea localitate, nici el și nici soția/soțul acestuia, în situația în care nu i se poate asigura spațiul de locuit corespunzător, poate beneficia de compensația lunară pentru chirie, prevăzută la alin. (1), în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului afacerilor interne, însușite de către conducătorul unității din care face parte polițistul, la solicitarea acestuia.
Polițistul care îndeplinește condițiile de acordare acompensației lunare pentru chirie potrivit alin. (1) și (11) și care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe beneficiază de compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului. În această situație, compensația lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (1), dar nu poate depăși rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar.
În situația prevăzută la alin. (12), compensația lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei. Compensația lunară pentru chirie nu se poate acorda concomitent pentru situația prevăzută la alin. (1) și (11) și pentru situația prevăzută la alin. (12), caz în care polițistul optează pentru una dintre aceste situații.
Pentru persoanele prevăzute la alin. (12), sumele pot fi justificate cu un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe.”
Alineatele (12)-(14) ale art. 31 din Legea nr. 360/2002 au fost introduse prin Legea nr. 288/2018, din a cărei expunere de motive rezultă împrejurarea că autorii proiectului legislativ — pornind de la situația locativă a personalului, care „poate fie să aibă o locuință în proprietate, fie să nu aibă o astfel de locuință, caz în care are dreptul să beneficieze, în condițiile legii, de locuință (de serviciu sau de intervenție) sau de sumă compensatorie pentru chirie de la angajator” — au propus ca „suma compensatorie acordată cu titlu de chirie cadrelor vizate să poată fi utilizată de către acestea fie în vederea achitării chiriei, fie în vederea achitării ratei (fracțiunii din rată) pe care o plătesc pentru achiziția unei locuințe”.
Astfel, fundamentându-se pe premisa dificultățilorfinanciare care au restrâns capacitatea statului de a asigura un spațiu locativ adecvat și pe constatarea că limitarea utilizării compensației exclusiv la operațiunile de închiriere a avut o eficiență redusă în îndeplinirea obiectivului de loializare a personalului, Legea nr. 288/2018 a extins domeniul de utilizare a compensației lunare pentru chirie, permițând și acoperirea obligațiilor financiare periodice aferente achiziției unei locuințe, ca alternativă lăsată la alegerea angajatului.
Sintagma „achiziția unei locuințe”, utilizată chiar de cătrelegiuitor în expunerea de motive, obiectivează finalitatea propunerii legislative — în sensul că vizează dobândirea de către personalul eligibil a unei locuințe adecvate, pentru ca acesta să își poată îndeplini corespunzător obligațiile de serviciu — și este esențială în determinarea domeniului de utilizare a compensației, ea opunându-se interpretării potrivit căreia Legea nr. 288/2018 a urmărit limitarea formelor de finanțare prin care se realizează achiziția unei locuințe.
În acest context, Înalta Curte subliniază faptul că nuapare ca fiind judicioasă asocierea obligației periodice de plată exclusiv unei operațiuni de creditare, din moment ce noțiunea de „achiziție” încorporează și presupune, în primul rând, operațiunea juridică de vânzare, care include și specia acesteia, vânzarea cu plata în rate.
Reperele evidențiate anterior pe calea interpretăriiteleologice, coroborate cu interpretarea logică și sistematică a dispozițiilor Legii nr. 360/2002 și a actelor normative infralegale, permit surmontarea dificultăților ivite în interpretarea alin. (12) și (14) ale art. 31 din această lege.
În acest sens, trimiterea normativă expresă din art. 31 alin. (14) din Legea nr. 360/2002, care permite persoanelor eligibile să justifice sumele solicitate în temeiul alin. (12) din același articol printr-un contract de vânzare cu plata în rate, conduce în mod necesar la concluzia că achiziția locuinței poate fi realizată și printr-o atare modalitate. În caz contrar, prevederea ar rămâne neaplicată, ceea ce ar contraveni principiului interpretării normei juridice în sensul asigurării efectului ei util, așa cum rezultă de altfel din adagiul latin actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat, ceea ce înseamnă că norma juridică trebuie interpretată în sensul producerii efectelor în vederea cărora a fost edictată, iar nu în sensul neaplicării ei.
Concluzia care se impune este, așadar, aceea căreferirea din art. 31 alin. (12) al Legii nr. 360/2002 la creditul imobiliar/ipotecar și aparenta necorelare dintre cele două alineate nu au valența de a exclude contractele de vânzare cu plata în rate dintre modalitățile de achiziționare a unei locuințe și, respectiv, dintre actele juridice în temeiul cărora poate fi solicitată de către polițiști maniera alternativă de utilizare a compensației lunare pentru chirie.
Un argument de text suplimentar în acest sens îlreprezintă conținutul actual al Hotărârii Guvernului nr. 284/2005, act normativ adoptat în temeiul art. 31 alin. (5) din Legea nr. 360/2002, prin care Guvernul a fost abilitat să stabilească, prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, cuantumul compensației prevăzute la alin. (1) și condițiile de acordare a acesteia.
Astfel, art. 32 din actul normativ infralegal emis în executarea legii, introdus prin Hotărârea Guvernului nr. 1.001/2023 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului și condițiilor de acordare a compensației lunare pentru chirie cuvenite polițiștilor, permite utilizarea beneficiului pentru suportarea de către cumpărător a ratelor de preț sau de restituire a creditului, dispunând, în acest sens, că „Polițistul aflat în situația prevăzută la art. 31 alin. (12) din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, care solicită compensație lunară pentru chirie pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe ori a unui contract de vânzarecumpărare cu plata în rate a unei locuințe, beneficiază de compensația lunară pentru chirie dacă îndeplinește cumulativ cerințele prevăzute la art. 2, 21 sau 3, după caz.”
De asemenea, art. 33 din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 definește rata lunară prevăzută de art. 31 alin. (12) din Legea nr. 360/2002 ca fiind suma tuturor costurilor lunare generate de contractul de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau de contractul de vânzarecumpărare cu plata în rate a unei locuințe, înlăturând orice echivoc în privința naturii juridice a contractelor de achiziție de care se pot prevala funcționarii publici eligibili.
Un instrument util în procesul de interpretare a normelorjuridice în discuție îl reprezintă și Decizia nr. 12 din 19 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Deși problema de drept dezlegată prin această decizie a fost diferită, considerentele instanței de unificare sprijină teza potrivit căreia beneficiarii compensației legale lunare o pot utiliza fie pentru rambursarea ratelor de credit — contractat de la o instituție financiară —, fie pentru plata ratelor unor contracte de vânzare cu plata în rate. În acest sens, în considerentul de la paragraful 65 se reține că, „Prin art. 31 alin. (12) și (14) din Legea nr. 360/2002, texte introduse prin art. I din Legea nr. 288/2018, beneficiul la compensația lunară pentru chirie a fost recunoscut și polițiștilor care îndeplinesc condițiile de acordare a compensației prevăzute de art. 31 alin. (1) și (11) din același act normativ și care contractează un credit imobiliar/ipotecar destinat achiziționării unei locuințe ori încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe.”În scopul reținerii acestei interpretări poate fi valorificatăși modalitatea de reglementare a compensației lunare pentru chirie acordată cadrelor militare, din moment ce intenția de unificare, atât la nivelul legislației primare, cât și al celei secundare, a regimului juridic al beneficiului acordat celor două categorii de personal este enunțată de legiuitor în expunerea de motive a Legii nr. 288/2018, ca și în nota de fundamentare a Hotărârii Guvernului nr. 1.001/2023, dată în executarea Legii nr. 360/2002.
De altfel, paralelismul reglementărilor privindcompensația lunară pentru chirie în cazul cadrelor militare și al polițiștilor a fost relevat și în Decizia nr. 40 din 17 februarie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, din care rezultă, în esență, împrejurarea că scopul alternativ introdus prin Legea nr. 288/2018 pentru utilizarea compensației lunare pentru chirie este acela de a se asigura angajatului o locuință efectivă, corespunzătoare, care poate fi exploatată imediat.
Astfel, inițial, Legea nr. 288/2018 a introdus în Legeanr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare art. 201 alin. 21 și 23, al cărui conținut era similar cu cel al art. 31 alin. (12) și (14) din Legea nr. 360/2002, prezentând aceeași necorelare legislativă — compensația lunară legală putea fi destinată plății chiriei sau a ratei unui contract de credit imobiliar/ipotecar încheiat pentru achiziția unei locuințe, iar dovada acestei situații juridice putea fi făcută cu un contact de vânzare cu plata în rate a unei locuințe.
Această discrepanță a fost remediată în cazul cadrelormilitare prin Legea nr. 101/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, astfel încât art. 201 alin. 21 din Legea nr. 80/1995 acordă în prezent beneficiul compensației pentru chirie pentru „Cadrele militare care îndeplinesc condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie potrivit alin. 1 și 2 și care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe (…).”
Prin urmare, întrucât beneficiul introdus prin Legeanr. 288/2018 a fost conceput unitar, atât în folosul cadrelor militare, cât și al polițiștilor, aplicarea reglementării, potrivit scopului urmărit de legiuitor, se impune a fi realizată în mod uniform, fără a fi influențată de nivelul normativ la care s-a realizat detalierea modalităților de finanțare a achiziției de locuințe pentru fiecare dintre categoriile profesionale vizate. 111. Instanța de trimitere a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să statueze, totodată, asupra măsurii în care compensația pentru chirie poate fi utilizată pentru plata ratei/fracțiunii de rată datorate în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe edificate de Agenția Națională pentru Locuințe. A arătat că, din perspectiva art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, clarificarea acestei chestiuni este necesară pentru a decide dacă modul în care legea stabilește prețul de vânzare a locuințelor edificate de Agenția Națională pentru Locuințe nu include deja un avantaj pentru cumpărători, pe care polițiștii nu l-ar putea cumula cu cel prevăzut de art. 31 alin. (12) din Legea nr. 360/2002.
Instanța supremă reține că art. 2, 21 și 3 din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 reglementează condițiile de acordare a compensației pentru chirie pentru polițistul care nu are o locuință în proprietate, iar unitatea de poliție în care este încadrat nu îi poate pune la dispoziție un spațiu de locuit corespunzător, indiferent dacă numirea sau mutarea în interesul serviciului s-a făcut în localitatea de domiciliu sau într-o altă localitate.
În particular, art. 2 din Hotărârea Guvernuluinr. 284/2005 vizează polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul și care închiriază o locuință în respectiva localitate, iar lit. d) impune, în forma aplicabilă începând cu data de 13 decembrie 2018, modificată la 22 octombrie 2023, condiția ca polițistul ori soția/soțul acestuia/acesteia să nu aibă atribuită o locuință de serviciu, de intervenție ori din fondul locativ de stat cu plata subvenționată a chiriei în respectiva localitate.
Analiza coroborată a condițiilor reglementate de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 și de art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 impune concluzia că acestea nu sunt îndeplinite în persoana polițistului căruia i-a fost atribuită, în localitatea în care a fost mutat în interesul serviciului, o locuință de serviciu, de intervenție ori din fondul locativ de stat cu plata subvenționată a chiriei.
În consecință, acesta nu ar putea beneficia nici deutilizarea compensației în scopul reglementat de art. 31 alin. (12) din Legea nr. 360/2002, de vreme ce Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a reținut, prin Decizia nr. 12 din 19 iunie 2023, în considerentul de la paragraful 103, faptul că măsura de protecție socială introdusă prin Legea nr. 288/2018 nu a instituit un drept nou, ci a reglementat o opțiune suplimentară pentru polițiști, în ceea ce privește utilizarea sumelor aferente compensației lunare pentru plata totală sau parțială a ratelor unui credit ipotecar/imobiliar ori a ratelor prețului unei locuințe, păstrând aceeași sferă a beneficiarilor.
Locuințele închiriate în temeiul art. 8 din Legeanr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 152/1998), nu se plasează, însă, în sfera locuințelor de serviciu, de intervenție ori din fondul locativ de stat cu plata subvenționată a chiriei, întrucât folosința lor presupune plata unei chirii determinate pe baza valorii de investiție a imobilului, actualizată cu rata inflației, așa cum rezultă din anexa nr. 16 la Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Contractele de închiriere încheiate în temeiul Legiinr. 152/1998 se diferențiază în mod evident de cele în baza cărora polițiștii sunt scutiți total de plata chiriei, cum este cazul celor puse la dispoziție prin contracte de comodat sau alte forme specifice, de exemplu, în temeiul Normelor metodologice privind utilizarea unor spații aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobate prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 243/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau al art. 10 alin. (2) și următoarele din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 275/2009 pentru stabilirea criteriilor și condițiilor de închiriere și repartizare de către Ministerul Administrației și Internelor a unor spații locative necesare cazării polițiștilor și cadrelor militare în activitate.
De altfel, de remarcat este și faptul că, în cauza în cares-a formulat prezenta sesizare, locuința achiziționată de funcționarul public cu statut special a fost construită prin programul pentru tineri al Agenției Naționale pentru Locuințe, iar împrejurarea că reclamantul nu beneficiază de subvenție la plata ratelor aferente locuinței este atestată în afara oricăror ambivalențe.
Prin urmare, un funcționar public cu statut special nuîncalcă exigența reglementată de art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 dacă solicitarea sa de valorificare a compensației pentru chirie în scopul achitării ratei sau fracțiunii de rată are la bază un contract de vânzare cu plata în rate încheiat, în temeiul art. 10 din Legea nr. 152/1998, cu privire la o locuință repartizată conform art. 8 alin. (3) din aceeași lege.Pe de altă parte, instanța de trimitere a pus în discuțieși măsura în care modul de calcul al prețului de vânzare acordă un avantaj indirect cumpărătorilor imobilelor edificate de Agenția Națională pentru Locuințe și care — în cazul polițiștilor — ar fi incompatibil cu reglementarea cuprinsă în art. 31 alin. (12) din Legea nr. 360/2002.
Înalta Curte de Casație și Justiție reține că valoarea devânzare a locuințelor edificate de Agenția Națională pentru Locuințe se determină, potrivit art. 10 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 152/1998, printr-o formulă de calcul în care valoarea de investiție a construcției este diminuată cu contravaloarea sumelor rezultate din cuantumul chiriei, reprezentând recuperarea investiției, calculată în funcție de durata normală de funcționare a clădirii, reținută de autoritățile administrației publice locale și virată către Agenție conform prevederilor art. 8 alin. (13) din lege, actualizată cu rata inflației comunicată de către Institutul Național de Statistică.
În conformitate cu art. 10 alin. (2) lit. d1) din Legea nr. 152/1998, valoarea obținută se ponderează cu un coeficient determinat în funcție de ierarhizarea localităților pe ranguri, stabilită prin Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național — Secțiunea a IV-a — Rețeaua de localități, cu modificările și completările ulterioare; formula de calcul nu produce nicio diminuare a valorii de vânzare în București, însă pentru imobile amplasate în alte localități conduce la scăderea ei într-o proporție cuprinsă între 5%-20%.
Un criteriu similar este utilizat și în art. 1 alin. (1) lit. a) și b) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, care diferențiază cuantumul compensației pentru chirie în raport cu rangul localității în care locuința este situată, astfel încât într-un municipiu cuantumul acesteia este mai mare decât în alte localități.
Cum mecanismul de stabilire a prețului de vânzare alocuințelor edificate de Agenția Națională pentru Locuințe este similar cu resorturile economice uzuale pentru stabilirea prețurilor în sectorul imobiliar, adecvând valorile de vânzare în funcție de criteriul obiectiv al categoriei unității administrativteritoriale în care imobilele sunt situate, acesta nu poate fi calificat drept un avantaj economic selectiv acordat numai anumitor persoane, astfel că nu poate fi apreciat ca fiind o subvenție.
Dintr-o altă perspectivă, conducând finalmente la ovaloare mai mică a compensațiilor acordate în temeiul art. 31 alin. (12) din Legea nr. 360/2002, acest mecanism se concretizează, în cele din urmă, într-o reducere a efortului bugetar pe care îl implică măsura de protecție socială analizată.
Față de ansamblul considerentelor expuse trebuieconchis că, sub rezerva îndeplinirii condițiilor de acordare a compensației prevăzute de art. 31 alin. (1) și (11) din Legea nr. 360/2002 — a căror verificare revine instanței de trimitere —, compensația lunară pentru chirie poate fi alocată, potrivit alin. (12) și (14) ale aceluiași articol, atât polițiștilor care contractează un credit imobiliar/ipotecar, cât și celor care încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate destinat achiziționării unei locuințe, inclusiv a celor edificate de Agenția Națională pentru Locuințe.
B. Asupra celei de-a doua chestiuni de drept
A doua problemă de drept vizează interpretarea șiaplicarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, în forma în vigoare în perioada 15 septembrie 2007-7 septembrie 2018, în vederea clarificării chestiunii dacă polițistul mutat la cerere cu locul de muncă într-o altă localitate decât cea unde își are domiciliul are dreptul, ca urmare a mutării ulterioare în interesul serviciului într-o altă unitate pe raza aceleiași localități, la compensație pentru chirie. Înalta Curte notează împrejurarea că art. 31 alin. (1) dinLegea nr. 360/2002 nu s-a modificat în perioada 15 septembrie 2007-7 septembrie 2018, conținutul său fiind același, și anume: „Polițistul numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul și care nu deține locuință proprietate personală în acea localitate, nici el și nici soția/soțul acestuia, în situația în care nu i se poate asigura spațiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensație pentru chirie de până la 50% din salariul de bază.”
Prin urmare, referirea instanței de trimitere la perioada15 septembrie 2007-7 septembrie 2018 nu prezintă relevanță pentru dezlegarea chestiunii de drept, întrucât aceasta nu derivă din dinamica legislativă a normelor supuse interpretării, ci este corelată exclusiv cu aspecte factuale ale cauzei care a generat sesizarea.
Interpretarea teleologică și sistematică a normei impunecalificarea compensației pentru chirie acordate în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 nu doar ca un drept al titularului său, ci, în același timp, ca o obligație a autorității, căreia, aparținându-i interesul și inițiativa numirii sau mutării angajatului într-o altă localitate, îi incumbă, corelativ, și obligația de a-l compensa, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții reglementate de norma legală menționată.
Or, această rațiune nu mai subzistă în cazul în caremutarea în interesul serviciului se produce într-o altă unitate de poliție, dar în interiorul aceleiași localități în care polițistul se află deja, ca efect al numirii la cerere sau mutării la cerere.
Intenția legiuitorului de a limita acordarea compensațieianalizate exclusiv la ipoteza schimbării localității și nu a unității în care se desfășoară raportul de serviciu rezultă și din analiza comparativă a dispozițiilor art. 2719 și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002. Astfel, deși cel dintâi text reglementează mutarea polițistului inclusiv „în aceeași unitate sau într-o altă unitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, din aceeași localitate sau din altă localitate”, cel din urmăstabilește fără echivoc împrejurarea că de compensația pentru chirie beneficiază numai polițistul numit în prima funcție sau mutat „în interesul serviciului într-o altă localitate ().”
Așadar, aspectul esențial în dezlegarea problemei dedrept supuse analizei se circumscrie, în afara oricăror ambivalențe, noțiunii de „localitate”, astfel încât o mutare în interesul serviciului este susceptibilă de a aduce modificări sferei drepturilor bănești, sub forma compensației pentru chirie, atașate noului raport de serviciu al polițistului, exclusiv în situația în care schimbarea locului de muncă are loc, din ordinul autorității, pe raza unei alte localități, iar nu pe raza aceleiași localități unde s-a născut și consumat raportul de serviciu precedent.
De altfel, această interpretare este confirmată și deart. 35, introdus în Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 prin Hotărârea Guvernului nr. 1.001/2023, care dispune în sensul că „În vederea acordării compensației lunare pentru chirie, când intervin modificări succesive ale raportului de serviciu al polițistului în localitatea în care se află locul de muncă, este relevantă prima modalitate de stabilire/modificare a raportului de serviciu în acea localitate.”
Niciuna dintre dispozițiile analizate nu poate fiinterpretată, așadar, în sensul că, odată pierdut prin efectul cererii polițistului de numire sau mutare în afara localității de domiciliu sau a celei în care a fost mutat în interesul serviciului — când beneficiul compensației pentru chirie încetează potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005, conform cărora dreptul la compensația lunară pentru chirie încetează la data mutării într-o altă localitate —, dreptul acestuia ar fi reactivat de mutarea într-o altă unitate, în interiorul aceleiași localități în care s-a produs mutarea la cerere.
În consecință, se conchide în sensul că, în interpretareași aplicarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, polițistul mutat la cerere cu locul de muncă într-o altă localitate decât cea unde își are domiciliul nu are dreptul la compensație lunară pentru chirie după mutarea în aceeași localitate, în interesul serviciului.
