Organul competent să dispună confiscarea specială a unor produse de tutun accizabile în situația care s-a dispus o soluție de achitare a inculpatului| Practică neunitară, opinia INM

Organul competent să dispună confiscarea specială a unor produse de tutun accizabile în situația care s-a dispus o soluție de achitare a inculpatului ca urmare a constatării intervenirii dezincriminării infracțiunii de contrabandă asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României, ca efect al aplicării Deciziei Curții Constituționale nr. 176/2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 451 din 05 mai 2022 reprezintă o problemă de practică judiciară neunitară în materia dreptului procesual penal, soluționată de INM.

Problema de drept ce a generat practică neunitară se referă la organul competent
să dispună luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a unor produse de tutun accizabile în situația care instanța de apel, în rejudecare, pronunță soluția achitării, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu e prevăzută de legea penală). Situația concretă a fost generată de aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 176/2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 451 din 05 mai 2022, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr 86 / 2006 privind Codul Vamal a României sunt neconstituționale, iar instanța de judecată a apreciat că a intervenit dezincriminarea Incon cretă ai infracțiunii deduse judecății ceea ce privește posibilitatea luării măsurii de siguranța confiscării speciale.

Conform opiniei Institutului Național al Magistraturii, agreată în unanimitate, Art.107 C. pen., cu titlu marginal „Scopul măsurilor de siguranţă”, măsurile se pot lua, în primul rând, față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată și, în continuare, incidentă fiind una dintre situațiile expres prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. a)-f) C. pen.
Este adevărat că dispozițiile art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen. nu fac referire expresă la săvârșirea unei „fapte prevăzute de legea penală”, referire care există în celelalte situații în care confiscarea specială poate fi luată în baza art. 112 alin. (1) lit. a)-e) C. pen.

Cu toate acestea, pot fi confiscate special, potrivit aceluiași text de lege, bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală. Așadar, prin folosirea sintagmei „legea penală”, legiuitorul Codului penal actual a prevăzut, implicit, ca și condiție pentru luarea măsurii de siguranță analizate săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, punând capăt discuțiilor existente sub imperiul reglementării anterioare. Aceasta deoarece art. 118 lit. f) din Codul penal anterior prevedea confiscarea bunurilor a căror deținere era interzisă de lege.

Dispozițiile art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen. completează dispozițiile art. 107 C. pen. în materia măsurii de siguranță a confiscării speciale. Când instanța de judecată pronunță soluția achitării, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu e prevăzută de legea penală), măsura de siguranță a confiscării speciale nu poate fi luată/menținută. În situația particulară în care instanța de judecată a fost sesizată cu infracțiunea de contrabandă asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, fapta poate constitui contravenție, prevăzută de art. 449 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal: „deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prevederilor art. 421, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 452 alin. (1).

Potrivit art. 30 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, (2) „În
cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procurorsau de către instanţă că ea ar putea constitui contravenţie, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenţia, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii. (3) Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii în cazul prevăzut la curge de la data sesizării organului în drept să aplice sancţiunea.” Dispozițiile legale redate în paragraful ce precede sunt aplicabile atât în cazul în care persoana împuternicită [să aplice sancţiunea şi să dispună confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii, în cazul săvârșirii unei contravenții, apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune şi sesizează organul de urmărire penală competent, cât şi în cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi, ulterior, s-a stabilit de către procuror sau de către instanţă că ar putea constitui contravenţie, când organul în drept să constate contravenţia, pentru a lua măsurile ce se impun, este sesizat de îndată de către organul de cercetare penală.

Relevante sunt considerentele Deciziei nr. 57/2017 a Î.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
organului în drept să constate contravenţia, într-adevăr, potrivit art. 450 din din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal „În privința
(1) Constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţie potrivit art. 449 se fac de organele competente din cadrul Ministerului Finanţelor, prin Autoritatea Vamală Română şi unităţile sale subordonate sau prin A.N.A.F. şi unităţile sale subordonate, conform competenţelor, cu excepţia sancţiunilor privind suspendarea sau revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat ori importator autorizat, care se dispune de autoritatea competentă, la propunerea organului de control. (1 ind. 1) Constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţie potrivit dispoziţiilor art. 449 alin. (2) lit. k) se fac şi de către ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, de către ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române, de către ofiţerii şi subofiţerii din cadrul
Jandarmeriei Române şi de poliţiştii locali.”