Luni, 12 mai 2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a publicat punctul de vedere formulat de Ministerul Public privind cererea de recurs în interesul legii nr. 531/1/2025 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Alba Iulia, având ca obiect următoarea problemă de drept:
„Lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) au competența să efectueze, prin delegare, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent, exclusiv în cauzele privind infracțiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din OUG nr. 120/2005 sau și în alte cauze, conform delegării?”
Considerăm că este corectă orientarea jurisprudențială conform căreia lucrătorii din cadrul D.G.A. pot efectua acte de cercetare penală în baza delegării procurorului competent şi în alte cauze penale decât cele prevăzute în art.1 alin.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.120/2005 privind operaționalizarea Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Problema de drept a mai fost analizată atât de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și de instanța de contencios constituțional, fiind pronunțate Deciziile nr.21 din data de 7 iulie 2020 și nr.647 din data de 17 noiembrie 2016, decizii care nu au condus însă la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.1 alin.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.120/2005. Practica neunitară este generată, pe de o parte, de conținutul considerentelor deciziilor anterior menționate ce par a exprima soluții diferite cuprivire la problema de drept analizată iar, pe de altă parte, de efectele recunoscute acestor considerente, având în vedere ca ambele decizii sunt de respingere, ca inadmisibilă a sesizării, respectiv ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, împrejurare ce a determinat exprimarea unor opinii diferite cu privire la relevanța argumentelor expuse.
Din analiza considerentelor hotărârilor la care am făcut referire anterior, se observă că problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări a fost tranșată explicit doar de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care, fiind învestit cu o întrebare identică cu cea care face obiectul prezentei sesizări, a arătat că lucrătorii de poliție judiciară din cadrul D.G.A. pot efectua acte de cercetare penală în baza delegării procurorului competent față de orice persoană, nu doar față de personalul M.A.I. Astfel, prin Decizia nr.21/2020, pronunțată la data de 7 iulie 2020 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei
chestiuni de drept : ,,Dacă lucrătorii poliției judiciare din cadrul D.G.A. pot efectua conform art.324 alin.3 din Codul de procedură penală acte de cercetare penală prin delegare și în alte cauze penale decât cele prevăzute de art.1 alin.2 din O.U.G nr.120/2005 privind operaționalizarea D.G.A. din cadrul M.A.I.”
Cu toate acestea, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție oferă elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate, arătând că ,,în cauzele în care competența de efectuare a urmăririi penale aparține procurorului, analiza legalității administrării probelor se face prin raportare la această competență, și nu a organului de urmărire penală care nu are nicio competență în efectuarea urmăririi penale”.
De asemenea, s-a mai reținut că ,,(…) interpretarea în sensul că organele de cercetare penală ale poliției judiciare care își desfășoară activitatea în cadrul D.G.A. ar avea o competență exclusivă, în sens procesual, ar însemna negarea competenței atribuite exclusiv procurorului de a cerceta infracțiunile de corupție comise de orice persoane și de a nega garanțiile constituționale conferite procurorului în exercitarea funcției judiciare încredințate”.
Prin urmare, potrivit acestor considerente, în opinia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul D.G.A. pot efectua acte de cercetare penală în baza delegării procurorului competent, față de orice persoană, nu doar față de personalul din cadrul M.A.I., deoarece aceste acte sunt efectuate nu în nume propriu de către acești lucrăori de poliție judiciară, ci în numele procurorului competent, în limitele ordonanței de delegare emise de acesta.
Analizând argumentele expuse de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în considerentele Deciziei nr.21/2020, se constată că, în esență, acestea reprezintă o interpretare sistematică a dispozițiilor procesual penale care reglementează competența.
În doctrina de specialitate, competența este definită ca reprezentând capacitatea obiectivă a unui organ judiciar de a efectua valabil acte cu eficiență legală în desfășurarea procesului penal.
Potrivit art.55 din Codul de procedură penală, organele de urmărire penală sunt procurorul, organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de cercetare penală speciale.
De asemenea, potrivit art.56 alin.3 lit.b teza finală din Codul de procedură penală, în cazul infracțiunilor prevăzute la art.289 – art.294 din Codul penal (care fac parte din Titlul V – Infracțiuni de corupție și serviciu, Capitolul I – Infracțiuni de corupție), urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror.
În cazurile particulare în care procurorul efectuează urmărirea penală, în conformitate cu dispozițiilor art.324 din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut expres că acesta poate delega, prin ordonanță, organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală, cu excepția celor menționate în alin.4 al acestui articol.
Conform prevederilor art.201 din Codul de procedură penală, delegarea constituie o activitate procesuală prin care este încredințat dreptul de efectuare a unui act procedural privind administrarea unor mijloace de probă individualizate unui organ competent teritorial, dar ierarhic inferior, sau unui alt organ judiciar care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege privind competența funcțională.
Având în vedere aceste aspecte și ținând cont și de faptul că delegarea poate fi dispusă doar unui organ necompetent material/funcțional, ceea ce se impune a fi verificat nu este competența organului delegat (atât timp cât îndeplinește condiția cerută de art.324 din Codul de procedură penală, de a fi organ de cercetare penală), ci competența celui care a dispus acel act procedural, act care devine parte componentă a cauzei ca și cum ar fi fost efectuat de el însuși.
Tot în susținerea acestei opinii mai poate fi adus și un argument de interpretare a prevederilor care reglementează instituția poliției judiciare. Astfel, potrivit art.55 alin.4 din Codul de procedură penală, atribuțiile organelor de cercetare penală ale poliției judiciare sunt îndeplinite de lucrători specializați din cadrul Ministerului Administrației și Internelor anume desemnați în condițiile legii speciale, care au primit avizul conform al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori avizul procurorului desemnat în acest sens.
De asemenea, potrivit art.55 alin.5 din Codul de procedură penală, atribuțiile organelor de cercetare penală speciale sunt îndeplinite de ofițeri anume desemnați în condițiile legii, care au primit avizul conform al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Competența organelor de cercetare penală ale poliției judiciare este reglementată de dispozițiile art.57 din Codul de procedură penală, care stabilesc caracterul general al acesteia, privind orice infracțiune care nu este dată, prin lege, în competența organelor de cercetare speciale sau procurorului, nefiind așadar stabilită în raport de materie sau de calitatea persoanei.
Direcția Generală Anticorupție a fost înființată prin Legea nr.161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupției, fiind o structură specializată din cadrul M.A.I., care funcționează după regulile poliției judiciare, similar cu celelalte structuri de poliție judiciară, şi anume : Inspectoratul General al Poliției Române (Legea nr.218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, modificată și completată) și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române (Ordonanța de Urgență nr.104 din 27 iunie 2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, modificată și completată).
În baza dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că nu apartenența unui lucrător de poliție la o anumită structură M.A.I îi conferă acestuia calitatea de organ de cercetare penală, ci avizul de desemnare în poliția judiciară care are la bază avizul conform al Procurorului General al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori avizul procurorului desemnat în acest sens. Altfel spus, deși Direcția Generală Anticorupție este o structură specializată pentru prevenirea şi combaterea corupției în rândul personalului propriu al acestui minister, lucrătorii de poliție din cadrul D.G.A. nu au o competență specială întrucât nu fac parte din categoria organelor de cercetare penală speciale, aspect ce rezultă din dispozițiile art.57 alin.2 din Codul de procedură penală.
În argumentarea opiniei contrare este invocată Decizia Curții Constituționale nr.647 pronunțată la data de 17 noiembrie 2016, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I și art.II din Legea nr.161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției în cadrul M.A.I., în a cărei considerente Curtea Constituțională a apreciat, relativ la critica potrivit căreia se realizează o extindere nejustificată a competenței D.G.A., în sensul instrumentării de către aceasta a unor fapte săvârșite de persoane care nu fac parte din personalul M.A.I., că ,,D.G.A. este o structură specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu al M.A.I., având astfel competența de a desfășura acte de cercetare penală numai în ceea ce privește o anumită categorie de fapte săvârșite exclusiv de persoane încadrate în cadrul aparatului acestui minister.”
Referitor la aceste considerente, se observă că excepția de neconstituționalitate vizează Legea nr.161/2005, prin care a fost înființată D.G.A. sub forma unei structuri specializate a M.A.I. și care nu conține dispoziții referitoare la competența lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul acestei structuri.
Prin urmare, deși în considerentele hotărârii Curtea Constituțională respinge o critică de neconstituționalitate făcând referire la dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.120/2005, considerăm că argumentele invocate prezintă relevanță doar în sensul susținerii constituționalității textului de lege ce a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, respectiv art.I și art.II din Legea nr.161/2005.
Mai mult decât atât, din paragrafele 32 și 33 ale deciziei anterior menționate se observă că instanța de contencios constituțional nu tranșează problema competenței lucrătorilor de poliție din cadrul D.G.A., ci arată că această problemă poate face obiectul analizei judecătorului de cameră preliminară, ca un caz de nulitate, neintrând în competența de soluționare a Curții Constituționale.
În cele din urmă, având în vedere cronologia celor două decizii ce stau la baza opiniilor jurisprudențiale divergente din prezenta cauză, se observă că Decizia nr.21/2020 este pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, inclusiv în considerarea Deciziei nr.647/2016 și a jurisprudenței Curții Constituționale, privind competența organelor de urmărire penală la care s-a făcut referire explicită în chiar conținutul hotărârii.
Concluzionând, considerăm că soluția cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări rezultă din Decizia nr.21/2020, în a cărei considerente, Înalta Curte a arătat explicit că în situația în care procurorul efectuează personal urmărirea penală, el este cel care poate decide dacă deleagă și căror organe de cercetare penală ale poliției judiciare deleagă efectuarea anumitor acte, astfel încât, ceea ce interesează este existența actului de delegare al procurorului competent, calitatea de lucrători ai poliției judiciare a celor delegați și volumul actelor de urmărire penală delegate.
