Dispoziţiile art. 74 C.proc.civ., referitoare la procedura de judecată a cererii de chemare în garanţie, fac trimitere la prevederile art. 64 şi art. 65 alin. (1) şi alin. (2) din acelaşi cod.
Astfel, după ascultarea intervenientului şi a părţilor, instanţa se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei, printr-o încheiere motivată (art. 64 alin. 2 C.proc.civ.).
Faţă de trimiterea la art. 65 alin. (1) şi alin. (2) C.proc.civ., terţul dobândeşte calitatea de parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii.
Prin urmare, în lipsa unei încheieri privind încuviinţarea în principiu a cererii, chematul în garanţie nu dobândeşte calitatea de parte în cauză şi, cum în analiza admisibilităţii recursului, instanţa de control judiciar trebuie să aibă în vedere şi aspectele ce ţin de aptitudinea celui care a promovat calea de atac de a efectua acest demers judiciar care, potrivit dispoziţiilor art. 458 C.proc.civ., depinde de calitatea de parte în proces, acesta nu justifică legitimare procesuală în ceea ce priveşte exercitarea căii de atac.
I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 1884 din 18 septembrie 2024
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă la 6.07.2017, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvică Ilfov a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate existenţa dreptului de administrare al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvică Ilfov asupra terenului forestier în suprafaţă de 0,23 ha, evidenţiat în Amenajamentul Ocolului Silvic Bucureşti, Unitatea de Producţie II Băneasa, unitatea amenajistică 63 M3, cât şi regimul juridic de teren fond forestier proprietate publică a Statului; să o oblige pe pârâtă să-i lase, în deplină administrare şi folosinţă, terenul menţionat.
Totodată, a solicitat introducerea, în cauză, a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul art. 11 alin. 10 din Legea nr. 46/2008, art. 865 C.civ., art. 68 şi art. 78 C.proc.civ.
Pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat următoarele excepţii: excepţia nulităţii pentru neplata taxei judiciare de timbru; excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă; excepţia lipsei calităţii procesuale active; excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată; excepţia de nelegalitate parţială a Ordinelor de aprobare a amenajamentelor silvice ale fondului forestier proprietate publică a statului, administrate de Ocolul Silvic Bucureşti, din anii 1990, 2000 şi 2010; excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
De asemenea, a formulat şi cerere de chemare în garanţie a următoarelor entităţi: societatea B. S.A., Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Cu privire la cererea reclamantei, de introducere, în cauză, a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat respingerea acesteia, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Chemata în garanţie B. S.A. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanţie, prin care a solicitat, în principal, să fie respinsă iar, în subsidiar, a formulat chemarea în garanţie a Statului Român, prin Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
La 04.12.2017, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Ilfov, în numele proprietarului Statul Român, a depus cerere adiţională, prin care, în temeiul prevederilor art. 30 alin. 5 şi art. 204 C.proc.civ., a modificat petitul acţiunii introductive de instanţă, în sensul că a solicitat:
a. obligarea pârâţilor să-i lase, în liniştită posesie şi deplină proprietate, terenul forestier în suprafaţă de 0,23 ha, evidenţiat în Amenajamentul Ocolului Silvic Bucureşti, Unitatea de Producţie II Băneasa, unitatea amenajistică 63 M;
b. obligarea pârâţilor să aducă fondul forestier de interes naţional în suprafaţă de 0,23 ha, evidenţiat în Amenajamentul Ocolului Silvic Bucureşti, Unitatea de Producţie II Băneasa, unitatea amenajistică 63 M3 în starea iniţială, iar, în caz contrar, instanţa să dispună autorizarea sa, ca, pe cheltuiala pârâţilor, să aducă terenul la starea iniţială.
La termenul din 07.12.2017, pârâta A. S.R.L. a solicitat introducerea, în cauză, a Ministerului Apelor şi Pădurilor şi a Ministrului Ministerului Apelor şi Pădurilor, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate invocate, cerere admisă de prima instanţă, care a procedat la citarea acestora în calitate de intervenienţi forţaţi.
Pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a aceloraşi entităţi faţă de cererea adiţională, reiterând o parte dintre excepţiile invocate iniţial: nulitatea pentru neplata taxei judiciare de timbru, lipsa calităţii procesuale active; excepţia de nelegalitate parţială a Ordinelor de aprobare a amenajamentelor silvice ale fondului forestier proprietate publică a statului, administrate de Ocolul Silvic Bucureşti, din anii 1990, 2000 şi 2010. A invocat, suplimentar, excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa motivelor de fapt. A susţinut şi inadmisibilitatea introducerii, în proces, a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, faţă de dispoziţiile art. 75 C.proc.civ.
De asemenea, a depus note de şedinţă, prin care a susţinut că cererea adiţională a fost formulată de o altă persoană în raport cu reclamanta, invocând excepţia inadmisibilităţii cererii adiţionale şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a titularului acestei cereri; excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a Direcţiei Silvice Ilfov pentru R.N.P. Romsilva şi a acesteia din urmă faţă de stat în ce priveşte cererea adiţională.
B. S.A. a invocat excepţia netimbrării acţiunii şi a cererii adiţionale; excepţia inadmisibilităţii cererii adiţionale formulate de către o altă persoană decât reclamanta din cererea iniţială; excepţia lipsei calităţii procesuale active a Statului Român în cererea adiţională; excepţia lipsei calităţii procesuale active a Romsilva în cererea introductivă.
La termenul din 11.05.2018, instanţa a admis, în principiu, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta A. a chemaților în garanţie S.C. B. S.A. şi Statul Român, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanţie a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
În baza dispoziţiilor art. 72 alin. 2 şi art. 204 C.proc.civ., B. S.A. a formulat cerere completatoare şi precizatoare a cererii de chemare în garanţie, prin care a precizat temeiul de drept în baza căruia trebuie angajată răspunderea chematului în garanţie iniţial, respectiv Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv art. 998 din vechiul C.civ. şi Legea nr. 29/1990. A chemat în garanţie un subiect de drept suplimentar, anume Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.
- Primul ciclu procesual
Prin sentinţa civilă nr. 1630 din 28.09.2018, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de introducere a Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de titular al dreptului de proprietate, formulată de reclamantă; a admis excepţia inadmisibilităţii cererii modificatoare şi a respins, ca inadmisibilă, această cerere, formulată de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Ilfov; a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei Direcţia Silvică Ilfov în privinţa cererii principale, a respins acţiunea principală formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvică Ilfov, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. şi intervenienții forţaţi Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, ca fiind formulată de o parte lipsită de capacitate procesuală de folosinţă; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta A. S.R.L. privind pe chemaţii în garanţie Societatea B. S.A. şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca fiind rămasă fără obiect.
Prin încheierea din 30.07.2019, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepţia netimbrării apelurilor; excepţia inadmisibilităţii apelurilor; excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelanţilor; excepţia nulităţii apelului declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin decizia civilă nr. l768 A din 19.11.2019, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a admis apelurile formulate de apelanta reclamantă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Ilfov şi de apelantul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza, pentru reluarea judecăţii, la Tribunalul Bucureşti.
Prin decizia nr. 2485 din 18.11.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a admis recursul declarat de chemata în garanţie S.C. B. S.A. împotriva încheierii din 30.07.2019 şi a deciziei civile nr. 1768 A din 19.11.2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a casat încheierea şi decizia atacate şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
- Al doilea ciclu procesual- Decizia pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti
Prin decizia nr. 575A din 4.04.2023, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei – reclamante Regia Naţională a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvică Ilfov cu privire la apelul declarat împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii adiţionale; a respins apelul declarat de apelanta – reclamantă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvică Ilfov împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii adiţionale, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă; a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul – pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice; a admis apelul declarat de apelanta – reclamantă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvică Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 1630 din 28.09.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, intimata pârâtă A. S.R.L., intimatul – reclamant Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi intimaţii-chemaţi în garanţie Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Societatea B. SA; a anulat, în parte, sentinţa civilă nr. 1630 din 28.09.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III- a civilă şi a trimis cauza pentru reluarea judecăţii la Tribunalul Bucureşti; a păstrat soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei inadmisibilităţii cererii modificatoare şi de respingere, ca inadmisibilă, a acestei cereri.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 575A din 4.04.2023 a declarat recurs chemata în garanție Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.
Invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., recurenta pretinde că instanța de fond a reținut în mod corect că, în ceea ce privește cererile de chemare în garanţie numai cea formulată de către pârâta A. SRL a fost admisă în principiu, astfel că numai în privința acesteia s-a pronunţat instanţa de fond constatând că, în raport de soluția dată, aceasta a rămas fără obiect.
Arată recurenta că în ceea ce privește cererea de chemare în garanţie formulată de către SC B. SA, deși a fost legal timbrată, instanța nu a pus în discuție admisibilitatea în principiu a cererii, astfel că nu s-a pronunţat asupra acesteia.
Recurenta susține că instanța de apel nu a admis excepția inadmisibilității apelului formulat de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, soluția fiind nelegală, în contextul în care prevederile art. 11 alin. 9 și 1 din Legea nr. 46/2008 vizează ipoteze diferite pe de o parte, atunci când în discuţie este dreptul de administrare, Regia Națională a Pădurilor Romsilva stă în judecată în nume propriu și afirmă un drept propriu, în timp ce în ipoteza în care în discuție este dreptul de proprietate, Romsilva nu poate sta în judecată în nume propriu, ci trebuie să arate titularul dreptului de proprietate.
Învederează recurentul că Romsilva nu are calitate procesuală activă într-o acțiune în revendicare în numele Statului Roman, în condiţiile în care indică titularul dreptului de proprietate, ci este, cel mult, un reprezentant al titularului dreptului de proprietate (al Statului Român), atât timp cât nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de alin. 9 al art. 11 din Legea nr. 46/2008 – acțiune având ca obiect dreptul de administrare -, ci în ipoteza de la alin. 10 art. 11 din Legea nr. 46/2008 – acțiune în apărarea dreptului de proprietate publică.
Cu toate acestea, încălcând prevederile art. 458 C.proc.civ., instanța de apel a reținut că apelul promovat de Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică Ilfov, în nume propriu este admisibil.
În susținerea cererilor arătate, recurenta învederează că instanța de fond a admis în mod legal excepția inadmisibilității cererii modificatoare invocate de Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică Ilfov și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică Ilfov în ceea ce privește acțiunea principală.
Relativ la excepția inadmisibilității cererii adiționale formulate de Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică Ilfov în numele Statului Român, recurentul arată că, în raport de prevederile art. 204 alin. 1 și art. 30 alin. 5 C.proc.civ., Regia Națională a Pădurilor Romsilva în numele Statului Român nu are calitatea de reclamant în cererea introductivă și, deci, nici calitatea de parte în prezenta cauză pentru a putea formula o cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată în temeiul respectivelor dispoziții legale, cererea de chemare în judecată introductivă fiind formulată în nume propriu de Direcția Silvică Ilfov -fiind indicat numărul ONRC J40/8041/2013- și nu în calitate de reprezentant al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva.
De asemenea, în mod corect și legal Tribunalul a reținut că în privința cererii modificatoare nu s-a făcut nici dovada calității de reprezentant- deși s-a acordat un termen de judecată în acest sens, iar împuternicirea și decizia nr. 77/2016 depuse la dosar nu fac dovada mandatului exercitării acțiunii în revendicare, respectiv a formulării cererii modificatoare, cereri deja formulate la 6.06.2018 -, astfel că se impunea anularea cererii modificatoare și pentru lipsa dovezii de reprezentant al cererii adiționale formulate de Direcția Silvică Ilfov, în raport de prevederile art. 82 alin. 1 coroborate cu dispozițiile art. 176 pct. 2 C.proc.civ..
În ceea ce privește acțiunea introductivă formulată de Direcția Silvică Ilfov instanța de fond în mod corect și legal a reținut că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale de folosință, titularul dreptului de administrare asupra fondului forestier național fiind Romsilva și nu Direcția Silvică.
Din mențiunile cererii introductive (indicarea datelor de identificare ale Direcției Silvice Ilfov, cererea este semnată de directorul acestei instituții, nu s-a susținut că cererea ar fi formulată prin reprezentant și nu s-au depus dovezi în acest sens) reiese că acțiunea a fost formulată de Direcția Silvică Ilfov prin director, sens în care recurentul invocă prevederile art. 32 alin. 1 lit. a), art. 56 și art. 57 alin. 1 C.proc.civ. și susține că Direcția Silvică Ilfov, pe de o parte nu are personalitate juridică pentru a sta în judecată, iar pe de altă parte nu deține și nu poate deține drepturile pretinse prin cererea de chemare în judecată, astfel aceasta nu are și nici nu poate avea aptitudinea legală de a avea nici folosința, nici exercițiul acestor drepturi.
Invocând prevederile art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, art. 1 alin. 2, art. 2 alin. 1 din HG nr. 229/2009, recurenta arată că Direcția Silvică Ilfov este menționată în cuprinsul Anexei nr. 2 la pct. 25, fiind o sucursală a Romsilva, o unitate fără personalitate juridică, neavând capacitate de folosință.
Prin cererea de chemare în judecată inițială se tinde la constatarea și valorificarea unui pretins drept de administrare, drept care nu aparține Direcției Silvice Ilfov, ci Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică Ilfov neputând să își asume drepturi și obligații și să stea în judecată în nume propriu, efectuând astfel acte de dispoziție cu privire la un drept care nu îi aparține și nu îi poate aparţine potrivit legii.
Recurenta arată că în cauză sunt incidente și prevederile HG nr. 229/2009 din care rezultă că Direcția Silvică Ilfov nu are, oricum, abilitatea legală, exercițiul drepturilor de reprezentare a intereselor Romsilva, art. 6 alin. 9 din HG nr. 229/2009 referindu-se la directorii unităților din structura Romsilva, iar nu la unitate în sine. Inclusiv în ipoteza în care s-ar aprecia că textul se referă și la unitate în sine, oricum aceste prevederi nu se referă la aptitudinea directorului de a-și asuma drepturi și obligații și de a formula acțiuni în justiție, respectiv de a exercita drepturile persoanei juridice înseși cum este cererea de chemare în judecată.
Pe cale de consecință, Direcțiile Silvice nu au calitatea de administratori ai fondului forestier național și nu pot formula cereri în justiție referitoare la dreptul care aparține persoanei juridice, prin urmare Direcţia Silvică Ilfov nu are capacitate procesuală în vederea formulării cererii de chemare în judecată inițială.
În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei civile recurate, în sensul respingerii apelului formulat de Regia Națională a Pădurilor Romsilva și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 1630/28.09.2018 pronunțată de Tribunalul București.
5. Apărările formulate în cauză
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Arată intimatul că este necesar a se stabili cadrul procesual activ întrucât Direcţia Silvică Ilfov nu poate să îşi asume drepturi şi obligaţii şi să stea în judecată în nume propriu, efectuând, astfel, acte de dispoziţie cu privire la un drept care nu îi aparţine potrivit legii.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. 5 C.proc.civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, reţinând următoarele:
Hotărârea judecătorească, raportat la cele statuate de art. 457 C.proc.civ., este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Potrivit art. 458 C.proc.civ., „căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane.”
Prin urmare, în analiza admisibilităţii recursului, instanţa de control judiciar trebuie să aibă în vedere şi aspectele ce ţin de aptitudinea celui care a promovat calea de atac de a efectua acest demers judiciar care, potrivit dispoziţiilor legale anterior enunţate, depinde de calitatea de parte în proces.
Noţiunea de „părţi în procesul civil” desemnează persoanele fizice sau juridice care au un litigiu cu privire la un drept subiectiv civil dedus judecăţii sau la o situaţie juridică pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie şi asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa.
Prin memoriul de recurs, recurenta arată că deşi a fost legal timbrată cererea de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, formulată de B. S.A., instanţa nu a pus în discuţie admisibilitatea în principiu a acesteia, astfel că nu s-a pronunţat asupra cererii.
Înalta Curte reţine că aceste susţineri ale recurentei sunt confirmate de actele şi lucrările dosarului.
Anume, chemata în garanţie B. S.A. a formulat, la rândul său, cerere de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, astfel cum reiese din cererea completatoare şi precizatoare a cererii de chemare în garanţie.
Prin sentinţa civilă nr. 1630 din 28.09.2018, Tribunalul Bucureşti a reţinut următoarele:
„În ceea ce privește cererile de chemare în garanție, tribunalul constată că numai cea formulată de către pârâta A. SRL a fost admisă în principiu, astfel că numai în privința acesteia se va pronunța, constatând că în raport de soluția dată aceasta a rămas fără obiect.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de către SC B. SA, deşi a fost legal timbrată, instanța nu a discutat admisibilitatea acesteia în principiu, astfel că nu se va putea pronunța asupra acesteia, urmând ca în funcție de soluția din calea de atac să se discute fie restituirea taxei de timbru, fie discutarea admisibilității”.
În acest context, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu a fost menţionată ca parte în cuprinsul hotărârii pronunţată de către instanţa de fond.
Instanţa de apel, în rejudecare, prin hotărârea recurată a reţinut că “este necesar să se stabilească cadrul procesual activ și să se analizeze acțiunea avându-se în vedere calitatea de reclamantă a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Ilfov, în calitate de titular al dreptului de administrare, cu introducerea în cauză, în temeiul art. 78 alin. 2 C.proc.civ., a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra terenului forestier litigios. După stabilirea cadrului procesual activ, prima instanță trebuie să analizeze cererea de chemare în judecată, precum și cererile de chemare în garanție formulate raportat la cererea de chemare în judecată având în vedere apărările formulate de către părţi şi să administreze un probatoriu complex pentru cercetarea acestora şi soluţionarea tuturor cererilor formulate în cauză.”
În atare condiţii, în această fază procesuală, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului este terţ faţă de cauza pendinte, relevante fiind dispoziţiile art. 73 C.proc.civ. privind formularea cererii de chemare în garanţie şi dispoziţiile art. 74 privind procedura de judecată a respectivei cereri, precum şi dispoziţiile la care fac trimitere prevederile art. 72 alin. 2 C.proc.civ. (art. 64 şi art. 65 alin. 1 şi alin. 2 din acelaşi cod).
Astfel, după ascultarea intervenientului şi a părţilor, instanţa se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei, printr-o încheiere motivată (art. 64 alin. 2 C.proc.civ.).
Faţă de trimiterea la art. 65 alin. 1 şi alin. 2 C.proc.civ., terţul dobândeşte calitatea de parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii.
În lipsa unei încheieri privind încuviinţarea în principiu a cererii de chemare în garanţie, terţul chemat în garanţie Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu a dobândit calitatea de parte în prezenta cauză.
Se reţine că menţiunile inexacte din cuprinsul dispozitivului hotărârilor pronunţate în cauză (începând cu faza procesuală a apelului, primul ciclu procesual) potrivit cărora Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului figurează ca parte şi faptul că actele de procedură au fost comunicate inclusiv acestei entităţi (ce a fost reprezentată la anumite termene de judecată şi a formulat apărări în cauză), nu schimbă situaţia juridică a recurentei în condiţiile în care legiuitorul a reglementat expres procedura de dobândire a calităţii procesuale a chematului în garanţie, iar, în cauză, aceasta nu a fost finalizată prin pronunţarea unei încheieri de admitere în principiu.
Prin urmare, recurenta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu justifică legitimare procesuală în ceea ce priveşte exercitarea căii de atac a recursului întrucât nu a dobândit calitatea de parte în prezenta cauză, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 55 C.proc.civ. („sunt părţi reclamantul şi pârâtul, precum şi, în condiţiile legii, terţele persoane care intervin voluntar sau forţat în proces”).
Or, hotărârea judecătorească în materie civile are autoritate de lucru judecat numai între părţile litigante, astfel că, dreptul de a o ataca cu recurs aparţine, cu excepţia procurorului şi a celor enumeraţi cu titlu de excepţii de dispoziţiile art. 37-39 C.proc.civ., numai părţilor litigante. Drept urmare, instanţa de control judiciar, învestită cu judecarea acestei căi de atac, este obligată a verifica, în primul rând, calitatea procesuală a celui ce a declarat recurs, respectiv dacă a dobândit calitatea de parte în proces sau dacă se poate încadra în vreuna dintre categoriile menţionate de dispoziţiile derogatorii. Această verificare se impune deoarece terţii care nu au dobândit calitate procesuală în proces nu au dreptul de a formula recurs, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Ca atare, cum în cauza pendinte nu poate fi reţinut un caz de excepţie de la regula generală care recunoaşte dreptul de a exercita calea de atac doar celor care au calitatea de părţi în proces şi cum Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu a dobândit, până în această fază procesuală, o atare calitate, făcând aplicarea prevederilor art. 248 coroborate cu dispoziţiile art. 458 C.proc.civ., Înalta Curte a respins ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 575 A din 4.04.2023 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.
