Jurnalistul orădean Victor Mihalcea, MC-ul multor eveniment, e o adevarata enciclopedie în ceea ce-i privește pe marii sportivi ai României. I-a cunoscut personal pe multi, a legat chiar prietenii cu aceștia si datorită firii sale joviale si a faptului ca e izvor nesecat de povestiri despre cei din lumea sportului. Recent, fostul redactor șef al TVS Oradea a povestit un episod despre OMUL Nicolae Dobrin. Povestea a făcut ocolul internetului si se bucura de mii de distribuiri. Preluată de Terapie prin cultura, povestirea lui Victor Mihalcea a făcut posibil ca multi alți oameni care l-au cunoscut pe marele sportiv sa aducă mărturii depre omenia acestuia. Si site-ul iAMspoert.ro a preluat povestirea comentatorului orădean în contextul în care pe 26 octombrie s-au împlinit 17 ani de la dispariția lui Nicolae Dobrin, iar oamenii care l-au cunsocut pe „Gâscan” își aduc aminte și acum cu plăcere de interacțiunea lor cu unul dintre cei mai mari fotbaliști români din istorie.
Iata ce spunea Victor Mihalcea:
Se întâmpla prin 1995, cred. Marcel Puscas inaugura o pizzerie, pe str. Traian Moșoiu din Oradea, chiar peste drum de Biserica cu Lună. Erau mulți oameni de fotbal. Printre ei, invitat special, Nicolae Dobrin.
În vâltoarea deschiderii, oamenii alergau dintr-o parte în alta, în fine, era agitație dar sunt convins că știți sentimentul. Nu știu cum m-am nimerit la masă cu „Gâscanu”, cu Marcel Pușcaș și cu siamezul meu, Petruț Drăgan. Dobrin și-a aprins o țigară și eram destul de aproape de intrare.
La un moment dat, prin fața ușilor larg deschise, trece un om necăjit, îmbrăcat cu un palton ponosit, cu o plasă de rafie, în care-și ținea întregul avut. Privirea-i era în pământ, ochii stinși, umerii aplecați, mersul greoi, de om abătut. Gălăgia îl face să întoarcă privirea spre interior. Mai face doi pași și se oprește. Lasă plasa pe trotuar și vrea să intre în local. Cineva dă să-l oprească la modul fin. Bătrânul îi spune: „Nu vreau nimic dragă domnule, m-oi descurca eu cumva, dar o rugăminte am. Vreau numa să-l salut pe domnul Dobrin că-i printre puținii care mi-a făcut viața frumoasă”. Nicolae Dobrin se ridică de la masă și se duce spre om. Bătrânul se pune în genunchi și izbucnește în lacrimi de bucurie. Dă să-i sărute mâna lui „Gicanu”, ca unui rege. Acesta îl oprește, îl ridică și-l așază la masă. Pe mine mă trimite să-i aduc traista de afară. „Tăicuță, unde mâncăm 30 mai încape unul. Azi ești invitatul meu”, zice Dobrin, întinzându-i un șervețel să-și șteargă lacrimile.
Și așa a fost până spre seară, cu depănări de amintiri, cu Maracana din Pitești, cu Guadalajara și alte povești de viață. La plecare s-au despărțit prieteni buni de parcă se știau de zeci de ani. Marele fotbalist n-a uitat să-i strecoare, discret, câteva bancnote în buzunar…
Atunci mi-am dat seama că Nicolae Dobrin a fost mai mult decât un fotbalist
Paula Gruia a confirmat cele spuse de orădean, a vorbit despre modestia marelui fotbalist. „Liniștit, cu mult bun simț.Locuia la Târgoviște când eu eram la urgente la spitalul județean și am mers sa- i fac antibiotic la domiciliu cu salvarea . In timpul celor 10 zile de tratament, nici măcar o data nu a afișat un aer de superioritate de vedeta.Era firesc ,respectuos, cu bun simț”, a povestit Paula Gruia. La rândul sau, în Agora de pe internet, la secțiunea comentarii Alexandru Andrisan a spus ca:”Am avut plăcerea sa îl cunosc personal, un om cu un caracter deosebit, mult respect și admirație.Dumnezeu sa- l odihnească în pace!”.
