Potrivit dispoziţiilor din Cartea a IV-a, Titlurile I şi II C.proc.civ., arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii. Părţile pot stabili, prin convenţie arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.
Existenţa unei convenţii arbitrale sub forma unei clauze compromisorii sau a unei convenţii separate este esenţială pentru sesizarea legală a instanţei arbitrale şi atragerea competenţei în soluţionarea litigiului, iar în situaţia în care această convenţie nu există, este nulă ori inoperantă, arbitrajul nu se poate organiza şi desfăşura valabil.
O astfel de convenţie trebuie să cuprindă toate părţile implicate, iar dacă unele dintre ele nu figurează nici în actul scris şi nici nu-şi dau acordul ca pricina să fie soluţionată în procedura arbitrală, hotărârea pronunţată în aceste condiţii este lovită de nulitate.
Prin urmare, câtă vreme, convenţia a fost încheiată doar între reclamant şi unul dintre pârâţii din acţiunea arbitrală, clauzele acesteia nu îi puteau fi opuse în mod valabil şi pârâtului care nu a fost parte în convenţia arbitrală, efectele acesteia nu puteau fi extinse şi asupra sa, astfel că, în condiţiile în care acesta nu a fost de acord cu soluţionarea litigiului în procedura arbitrală, hotărârea arbitrală a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C.proc.civ.
I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 2096 din 9 octombrie 2024
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploiești-Secţia I civilă la data de 02.08.2023, petentul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii A. şi B., anularea Deciziei nr. 4 din 15.06.2023 în ceea ce priveşte obligaţiile reţinute în sarcina Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a încheierilor din data de 27.03.2023 şi 11.05.2023.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 608 alin. 1 lit. a, b şi h, art. 612 C.proc.civ.
- Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti
Prin sentinţa nr. 5 din 16.11.2023, Curtea de Apel Ploieşti-Secţia I civilă a admis cererea; a anulat decizia nr. 4 din 15.06.2023 pronunţată de Asociaţia de consultanţă juridico-economică şi arbitraj Ploieşti; a trimis cauza spre soluţionare Tribunalului Prahova; a obligat pârâţii la plata, către reclamant, a sumei de 570,91 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport.
- Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. intimatul A., arătând că instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 608 alin. 1 lit. b, art. 554 şi 548 C.proc.civ.
Deşi instanţa de fond apreciază că litigiul era susceptibil de judecare pe calea arbitrajului, în cauză nu a existat o convenţie arbitrală prin care să se acorde autorizarea MADR în acest sens. Între pârâtul B. şi recurent în calitate de reclamant există o convenţie arbitrală autentificată la notarul public care exclude competenţa materială a instanţelor de drept comun. De asemenea, judecătorul fondului nu a analizat faptul că legiuitorul nu a statuat că pe calea arbitrajului pot fi soluţionate cauzele care au numai două sau mai multe părţi (reclamanţi şi pârâţi).
Instanţa de fond nu a analizat faptul că pârâtul B. şi-a executat de bunăvoie toate obligaţiile rezultate din decizia arbitrală şi că este împiedicat să ducă la îndeplinire mandatul acordat prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare tocmai datorită abuzurilor pârâtului MADR, care refuză constant să aplice o hotărâre a Tribunalului Prahova rămasă definitivă.
Recurentul mai arată că nu există concordanţă între considerentele şi dispozitivul sentinţei recurate, deoarece în considerente instanţa reţine că o parte din dosar se va trimite la Tribunalul Arbitral spre rejudecare, situaţie care nu apare în dispozitiv, iar o altă parte se va trimite la Tribunalul Prahova, pentru o competentă soluţionare.
Concluzionează recurentul că pârâtul MADR eludează toate hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele din Prahova, precum şi solicitările scrise formulate de autorităţile publice locale, astfel încât apreciază că decizia arbitrală care constituie titlu executoriu este legală şi temeinică.
- Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a învederat, ca o chestiune prealabilă, că taxa de timbru datorată de recurent trebuie stabilită în conformitate cu art. 24 alin. 2 teza I din OUG nr. 80/2013, întrucât acţiunea în anularea Hotărârii arbitrate nr. 4 din 15.06.2023 este o acţiune evaluabilă în bani prin raportare la pretenţiile recurentului. Mai mult, în vederea suspendării hotărârii arbitrale menţionate, intimatul a achitat o taxă de timbru în valoare de 6966,95 lei calculată prin raportare la valoarea obiectului acţiunii şi în conformitate cu dispoziţiile art. 719 alin. 2 C.proc.civ..
Intimatul a invocat şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C.proc.civ., întrucât în memoriul de recurs nu pot fi identificate critici de nelegalitate ale hotărârii atacate, recurentul expunând aprecieri personale asupra situaţiei de fapt şi interpretări proprii faţă de legislaţia incidentă în cauză.
Pe fondul recursului, intimatul a solicitat respingerea acestuia şi a arătat că procedura arbitrală, esenţial voluntară, organizată şi desfăşurată pe baza unor reguli proprii, conforme principiilor şi normelor de drept procedural român, cu care se completează, nu poate fi opusă cu forţa terţilor chemaţi într-un litigiu arbitral, care sunt independenţi de temeiul raportului obligaţional invocat, decât în cazul preexistenţei ori aderării libere la convenţia arbitrală, cu respectarea formei scrise a acesteia, intervenită între terţi şi cel sau cei care i-au chemat în proces.
Recurentul a avut calitatea de pârât în procedura de arbitraj şi nu a contestat decizia arbitrală, astfel încât instanţa de fond nici nu putea să analizeze aspectele susţinute de către acesta.
Prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare la care se referă recurentul, numita X. a promis că vinde (prin procurator Y.) recurentului A., un teren în suprafaţă de 79500 mp. Afirmaţia recurentului cu privire la faptul că B. este împiedicat să îşi ducă la îndeplinire mandatul acordat nu are nicio susţinere legală. Astfel, când una din părţile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite. Prin urmare, una dintre condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei astfel de acţiuni este să se facă dovada refuzului nejustificat al pârâtului de a încheia contractul în formă autentică. Mai mult, promitenta vânzătoare este decedată, fapt pentru care MADR a invocat şi lipsa calităţii procesuale active a părţilor, aceştia neavând nicio calitate de reprezentant.
În cauză nu există neconcordanţe între considerentele hotărârii şi dispozitiv, sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute.
Din simpla lecturare a Deciziei nr. 4/2023 a Tribunalului Arbitral se poate observa nelegalitatea acesteia, respectiv: MADR nu a fost parte în convenţia care a stat la baza învestirii tribunalului arbitral astfel cum sunt dispoziţiile imperative ale art. 549 alin. 1 şi 2 C.proc.civ.; hotărârea tribunalului arbitral are ca obiect executarea unui titlu executoriu care nu este opozabil intimatului; titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 59 din 16.01.2017 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/281/2014 nu stabileşte nicio obligaţie în sarcina MADR, care nu a figurat ca pârât în respectivul dosar, aşa cum nici recurentul A. şi intimatul B. nu au avut nicio calitate în acest dosar; atât recurentul cât şi intimatul nu au dovedit în niciun fel vreo calitatea procesuală (nici activă, nici pasivă); actele de care înţelege A. să se folosească nu îi conferă acestuia calitatea de proprietar al terenului în suprafaţă de 79.500 mp, situat în extravilanul satului Bucov; nu s-a făcut dovada existenţei unui contract încheiat între A. şi B., care să ateste calitatea lor de proprietari ai terenului în suprafaţă de 79.500 mp, astfel că acest aspect creează un motiv evident de nelegalitate al demersului efectuat şi concretizat prin Hotărârea arbitrală/Decizia nr. 4 din 15.06.2023.
Cu privire la cererea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acesteia, sau cel puţin cenzurarea cuantumului sumelor astfel solicitate.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Recurentul învederează că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 548 (forma scrisă a convenţiei arbitrale), art. 554 (verificarea competenţei instanţei sesizată cu o cauză cu privire la care s-a încheiat o convenţie arbitrală), art. 608 alin. 1 lit. b C.proc.civ. (tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperante).
În acest sens, recurentul pretinde, contrar celor reţinute în mod corect prin hotărârea atacată, că în cauză a existat o convenţie arbitrală încheiată între cei doi pârâţi, B. şi A., autentificată la notarul public şi care excludea competenţa materială a instanţelor de drept comun.
În acord cu cele statuate prin hotărârea recurată, Înalta Curte reţine că hotărârea arbitrală nr. 4 din 15.06.2023 a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 608 alin. 1 lit. b C.proc.civ., respectiv în lipsa unei convenţii arbitrale în ce priveşte Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, aşa cum rezultă din chiar conţinutul hotărârii arbitrale, în care s-a consemnat că „pârâtul MADR a arătat, prin întâmpinare, că nu recunoaşte autoritatea tribunalului arbitral…”
Potrivit dispoziţiilor din Cartea a IV-a, Titlurile I şi II C.proc.civ., arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii.
Arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.
Astfel, potrivit art. 544 alin. 1 C.proc.civ. „Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale, încheiată conform dispoziţiilor titlului II din prezenta carte”.
Rezultă că părţile pot stabili, prin convenţie arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 548 şi urm. C.proc.civ., potrivit cărora existenţa unei convenţii arbitrale sub forma unei clauze compromisorii sau a unei convenţii separate este esenţială pentru sesizarea legală a instanţei arbitrale şi atragerea competenţei în soluţionarea litigiului, iar în situaţia în care această convenţie nu există (cum este cazul în speţă), este nulă ori inoperantă, arbitrajul nu se poate organiza şi desfăşura valabil.
Totodată, dispoziţiile art. 608 alin. 1 lit. b C.proc.civ., a căror incidenţă în mod corect a fost stabilită de Curtea de Apel Ploieşti, reglementează posibilitatea de anulare a hotărârii arbitrale, atunci când tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei
convenţii nule ori inoperante.
În concret, în cauză recurentul a formulat acţiunea arbitrală în temeiul convenţiei autentificată sub nr. 238 din 23.01.2023, încheiată între B. şi A. (recurentul din prezenta cauză), convenţie prin care părţile au prevăzut, de comun acord, ca orice litigiu ce s-ar putea ivi între ele şi care ar avea obiect constituirea de drepturi reale, să fie soluţionat pe calea arbitrajului organizat de către Asociaţia de Consultanţă Juridică, Economică şi Arbitraj.
Este de observat însă că această convenţie, care reprezintă, aşa cum s-a arătat anterior, un element esenţial în soluţionarea unui litigiu în procedura arbitrală, a fost încheiată doar între B. şi A., iar nu şi cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, căruia nu îi este opozabilă.
Mai mult, cu prilejul soluţionării pricinii în procedura arbitrală, prin întâmpinarea formulată, intimatul a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Arbitral Ploieşti, învederând tocmai lipsa convenţiei arbitrale în ce priveşte Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar în hotărârea arbitrală atacată s-a reţinut că „Pârâtul MADR a arătat prin întâmpinare că nu recunoaşte autoritatea Tribunalului arbitral”. Aceste aspecte dovedesc că intimatul nu numai că nu a fost parte în convenţia arbitrală încheiată între cele două persoane fizice, dar nici nu a fost de acord cu soluţionarea pricinii în această modalitate, astfel că acestuia nu îi puteau fi opuse în mod valabil clauze dintr-o convenţie arbitrală încheiată între particulari (terţi) spre a-i fi angajată răspunderea, sub orice formă, într-o procedură arbitrală agreată şi derulată între acestea.
Recurentul afirmă că „…judecătorul fondului nu a analizat faptul că legiuitorul nu a statuat că pe calea arbitrajului pot fi soluţionate cauzele care au numai două părţi sau mai multe părţi…”, însă în cauză părţile din convenţia arbitrală la care recurentul se referă nu trebuie confundate cu părţile litigiului arbitral. Aşa cum deja s-a arătat, elementul esenţial al arbitrajului este convenţia arbitrală, în lipsa căreia hotărârea arbitrală este lovită de nulitate, conform art. 608 alin. 1 lit. b C.proc.civ.. O astfel de convenţie trebuie să cuprindă toate părţile implicate, iar dacă unele dintre ele nu figurează nici în actul scris şi nici nu-şi dau acordul ca pricina să fie soluţionată în procedura arbitrală, hotărârea pronunţată în aceste condiţii este lovită de nulitate, Or, în cauză, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi-a exprimat, în toate etapele litigiului (atât prin întâmpinarea formulată la tribunalul arbitral, cât şi prin cererea de anulare a hotărârii arbitrale), refuzul de a se judeca în procedura arbitrală, astfel încât efectele unei convenţii încheiate numai între unii dintre participanţi nu puteau fi extinse şi asupra acestuia.
Recurentul mai susţine că instanţa de fond nu a analizat executarea de bunăvoie a obligaţiilor rezultate din decizia arbitrală, de către pârâtul B., însă această critică este străină cauzei şi nu se raportează la considerentele hotărârii atacate, prin care s-a dat dezlegare unui aspect procedural privind competenţa instanţei de soluţionare a cauzei, fiind lipsită de relevanţă, în analiza motivelor de recurs, o pretinsă conformare la o decizie arbitrală care a fost anulată.
Pretinsa neconcordanţă între considerentele şi dispozitivul hotărârii recurate, în sensul că în considerente instanţa arată că o parte din dosar se va trimite la Tribunalul Arbitral spre rejudecare, situaţie care nu apare în dispozitiv, iar o altă parte se trimite la Tribunalul Prahova, pentru o competentă soluţionare, este fără suport în realitatea cauzei.
Înalta Curte constată că recurentul se află în eroare cu privire la cele statuate prin hotărârea atacată, în considerentele căreia au fost redate dispoziţiile art. 613 alin. 3 C.proc.civ., text legal ce reglementează soluţiile pe care le va da curtea de apel în ipoteza anulării hotărârii arbitrale şi pe care instanţa le-a apreciat ca fiind incidente cauzei din perspectiva art. 613 alin. 3 lit. a (conform cărora în cazurile prevăzute de art. 608 alin. 1 lit. a, b, şi e C.proc.civ., cauza va fi trimisă spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii).
În aplicarea acestui text legal (art. 613 alin. 3 lit. a C.proc.civ.), Curtea de Apel Ploieşti a stabilit că instanţa competentă să soluţioneze cauza potrivit legii, pentru cazul de nulitate al hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. 1 lit. b C.proc.civ. (lipsa convenţiei arbitrale), este Tribunalul Prahova, considerent care, contrar susţinerilor recurentului, se reflectă în dispozitivul hotărârii, fiind singura soluţia dispusă în cauză.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de intimatul A. împotriva sentinţei nr. 5 din 16.11.2023 a Curţii de Apel Ploieşti-Secţia I civilă.
Partajează acest conținut:
