„Unii oameni apar în viaţa ta ca o binecuvântare. Alţii, ca o lecţie…” – Maica Tereza
BihorJust continuă republicarea, în cadrul acestei rubrici, a serialului referitor la cum s-a desfăşurat revoluția română din 1989 în Oradea. Când comuniştii „luminaţi” Horia Cozma şi Petre Blajovici şi-au făcut loc în noul Comitet civic, filosoful Radu Enescu a părăsit clădirea primăriei… Orădenii au ieşit în stradă trei zile consecutiv, în număr foarte mare, până când, în ziua de Crăciun, Elena şi Nicolae Ceauşescu au fost împuşcaţi…
Amintiri… înlăcrimate
Ca să aflăm mai multe amănunte legate de acele zile dramatice din decembrie 1989 am fost nevoiţi să deschidem răni necicatrizate încă şi să răscolim amintiri deloc plăcute despre ceea ce a însemnat comunismul.
Dan Vâlceanu, preşedintele Asociaţiei Luptătorilor pentru Victoria Revoluţiei din 1989, filiala Bihor, a depănat amintiri având parcă tot timpul o lacrimă în colţul ochilor, chiar şi atunci când zâmbea.
„A fost ceva extraordinar. Am ieşit în stradă pentru ca, pe viitor, copilul meu să nu fie nevoit să simtă frica Securităţii, să nu fie urmărit de ei… Ştiam că vom schimba ceva şi ne doream să le povestim copiilor şi nepoţilor noştri ce lucruri importante am făcut. Patru zile nu am ajuns aproape deloc pe acasă, mâncam în clădirea primăriei ce primeam de la unii dintre cetăţeni, a fost o atmosferă tensionată care totuşi ne umplea de curaj!”, povesteşte Dan.
„Faptul că la Oradea nu a curs sânge se datorează în primul rând alegerii lui Mircea Bradu ca preşedinte al primului Comitet civic şi faptului că s-a întârziat pornirea TAB-urilor. Când s-a aflat că noi am intrat în Primărie primiseră probabil ordin să le pornească, dar scumpa noastră armată, care strângea recolta pe vremea aceea, nu a reuşit decât după zeci de minute de chin. În acel timp, Mircea Bradu a avut inspiraţia să-l sune pe generalul Şchiopu şi să aibă acea înţelegere cu el”, continuă revoluţionarul.
Adio, arme
Tot potrivit celor spuse de acesta, la „nivel înalt” se pregătea o altfel de schimbare, însă ieşirea oamenilor în stradă a încurcat planurile. „Se pregătea o lovitură de stat militară, dar populaţia a încurcat planurile. Adevărata revoluţie în asta a constat, în ieşirea masivă a cetăţenilor în stradă. Se pregătea o schimbare în mai bine, însă ideea era ca România să rămână tot ţară socialistă, dar un socialism cu faţă umană. Să fie mai multă mâncare, căldură, ceva mai multă libertate, dar tot în socialism”, mărturiseşte Vâlceanu.
O altă decizie care a păzit Oradea de gloanţe luată de Comitetului civic a fost refuzul de a înarma cetăţenii. „După orele amiezii am fost chemaţi la sediul Securităţii, deoarece intraseră în clădire tot felul de „personaje ciudate”. Ajunşi acolo, ne aşteptau vreo 30 de soldaţi ai Securităţii, înarmaţi, iar unul dintre ei, mai în vârstă, ne-a spus că cineva avusese ideea de a înarma populaţia. Am simţit puţină groază în acel moment… Ei bine, nu s-a întâmplat, am preluat de la ei chei, arme, tot ce se putea pentru ca în mâinile cetăţenilor să nu ajungă puşti sau pistoale şi i-am trimis acasă”, mai spune Vâlceanu.
„Vă daţi seama ce se putea întâmpla dacă cetăţenii ar fi fost înarmaţi, ţinând cont şi de faptul că aici trăiesc mai multe etnii”, a adăugat actorul Daniel Vulcu, cel care, alături de Mircea Bradu şi primii membri ai Comitetului civic, le-a vorbit orădenilor din balconul Primăriei în acea zi tensionată de 22 decembrie.
Şi noi, şi vechi
Tensiunea zilei de 22 Decembrie 1989 a făcut, totuşi, „victime” şi în municipiul Oradea. Seara, Mircea Bradu a suferit un infarct. „Chemasem o salvare încă de dimineaţă, în cazul în care avea să se întâmple ceva… parcă presimţisem. Nimeni nu a avut nevoie de ea până la orele serii, când mi s-a făcut rău. Aveam probleme cu tensiunea şi, din nefericire, luasem medicamente greşite, astfel că, în scurt timp, eram în salvarea chemată de mine, în drum spre spital”, ne-a povestit Bradu.
Activitatea Comitetului civic încropit în grabă în acea dimineaţă a continuat, chiar dacă Mircea Bradu era în spital. S-a schimbat „garda”, au ieşit unii, au intrat alţii şi, în ciuda faptului că erau… solidari împotriva lui Ceauşescu, cei noi erau suspecţi, deoarece nu erau cunoscuţi…
Revoluţionarii care au stat în acea zi în balconul primăriei nu aveau defel experienţă în administraţia publică. S-au văzut, aşadar, nevoiţi să apeleze tot la cei din… garda veche: Horia Cozma, Petre Blajovici şi alţii. Doar că, atunci când în balcon apăreau cei din fosta conducere a municipiului, lumea începea din nou să huiduie, astfel că, în zilele care au urmat, componenţa Comitetului civic s-a schimbat de mai multe ori.
Totuşi, acei comunişti „luminaţi”, cum îşi spuneau, şi-au făcut până la urmă loc în noile… consilii, unii dintre ei având şi astăzi funcţii importante în partidele politice, Senat, Parlament etc. Singurul care a renunţat de bunăvoie a fost Radu Enescu, care, sătul de comunişti, când i-a văzut încercând să pătrundă şi în noul sistem, s-a scârbit şi a plecat!
Dezamăgiri peste dezamăgiri
Orădenii au continuat să iasă în stradă trei zile consecutiv, în număr foarte mare, până când, în ziua de Crăciun, Elena şi Nicolae Ceauşescu au fost împuşcaţi.
După 20 de ani de la acele evenimente, mulţi dintre cei care au participat direct la Revolţia din decembrie 1989 sunt de părere că asasinarea celor doi a fost un gest exagerat.
„Când am văzut atitudinea lui Ceauşescu în faţa morţii m-am întrebat: Cine e dictatorul de care ne era atât de teamă? Un fricos…”, ne-a împărtăşit Vulcu. Tot acesta crede şi că românii încă nu ştiu să trăiască în democraţie şi că sistemul comunist mai are rădăcini sănătoase. „Nici după 20 de ani nu ştim să ne alegem liderii, avem conducătorii pe care îi merităm”.
La rândul lui, Dan Vâlceanu ne-a mărturisit că se aştepta „să ajungem la nivelul Franţei, Germaniei şi, de ce nu, chiar la nivelul Statelor Unite, nicidecum să trăim ce trăim în prezent. Am crezut sincer, că vom trăi într-o ţară mai bună…”.
„Victorie! Adevărata libertate!
Naţiunea română şi, în sânul ei, întreaga populaţie a plaiurilor bihorene jubilează: Victorie! A sosit adevărata libertate! Este o victorie a poporului român, a raţiunii şi logicii. O victorie împtriva regimului totalitar, de teroare cumplită, de cea mai tristă amintire. A apus pentru totdeauna dictatura lui Ceauşescu…”, scria în acele zile cotidianul Crişana, în primul număr al „Crişanei libere”.
I.B.
În 22 decembrie 1989, o mână de oameni curajoşi a ocupat clădirea fostului Consiliu Popular (actuala Primărie) Oradea. Ridicolul face ca, pornind de la cei doar 30 de revoluţionari menţionaţi săptămâna trecută, au ajuns ulterior să aibă certificate sau diplome nu mai puţin de 58 de persoane. Printre „revoluţionarii de carton” se numără, susţin adevăraţii anticomunişti, şi fostul deputat PSD şi mai apoi prefect de Bihor, Florian Serac. Despre acesta, dar şi despre Liviu Rad, Viorel Sebastian şi foştii miliţieni Nicolae Balaciu, Liviu Gogoneaţă şi Aron Mateiaş, în curând!
CITIȚI și Nicolae POP | A fost sau nu a fost (I)
Revoluţionari cu merite deosebite
Aceasta este categoria în care se încadrează revoluţionarii orădeni, din punct de vedere legal, este de părere Daniel Vulcu.
„Există mai multe categorii: eroi ai revoluţiei, urmaşi ai eroilor, participanţi cu merite deosebite. De asemenea, şi recompensele acordate prin lege sunt diferenţiate. Eu cred că revoluţionarii orădeni intră în categoria celor cu merite deosebite. Faptul că nu am avut eroi, oameni împuşcaţi se datorează bunei gestionări a situaţiei de către primul Comitet civic, fiind primii care ne-am organizat, după Bucureşti, în ţară. Chiar dacă au ieşit ceva mai târziu pe stradă decât cei din alte oraşe, la ora la care dictatorul fugea orădenii erau deja în stradă în număr mare. Fapt care dovedeşte că erau pregătiţi să iasă în stradă indiferent de ce s-ar fi întâmplat”, susţine revoluţionarul.
Partajează acest conținut:
