În perioada 8-9 decembrie 2025 a avut loc, la București, Întâlnirea procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel, întâlnire în cadrul căreia au fost dezbătute probleme de drept ce au generat practică judiciară neunitară printre care și cea a necesității îndeplinirii condiției unității de subiect pasiv în cazul unității naturale colective la infracțiunile care au ca și obiect juridic principal sau secundar viața, integritatea corporală, sănătatea sau libertatea persoanei.
Autorul întrebării nu a precizat care sunt opiniile diferite identificate în practica judiciară. În opinia autorului întrebării, unitatea naturală colectivă impune condiția unității de subiect pasiv, fără a se putea face o paralelă cu infracțiunea continuată, câtă vreme prima este o formă de unitate naturală, iar cea de-a doua, o formă de unitate legală de infracțiune.
În opinia noastră, unitatea naturală colectivă nu presupune condiția unității de subiect pasiv, indiferent de natura infracțiunii, contra patrimoniului sau contra persoanei.
În acest sens, prin decizia nr. 650/20181, Curtea Constituțională, fiind sesizată inclusiv cu obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) C.pen.2, a arătat că menținerea condiției săvârșirii infracțiunii continuate împotriva aceluiași subiect pasiv, în cazul infracțiunilor contra persoanei, contravine atât soluției, cât și considerentelor deciziei nr. 368/20173. Astfel, în timp ce unitatea rezoluției infracționale este un criteriu obiectiv, intrinsec, care ține de procesul cognitiv specific comportamentului infracțional, fiind, implicit, controlabil de către subiectul activ, unitatea subiectului pasiv constituie un criteriu exterior voinței făptuitorului, independent de acesta, și, pentru acest motiv, nejustificat, motiv pentru care nu poate constitui un criteriu legal/obligatoriu de diferențiere între infracțiunea continuată și concursul de infracțiuni. Considerentele deciziei nr. 368/2017 nu disting în privința obiectului juridic al infracțiunilor continuate pentru care art. 35 alin. (1) C.pen. prevede condiția unicității subiectului pasiv, stabilind că impunerea acestei condiții creează discriminare între subiecții activi ai diferitelor infracțiuni, care, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzelor, pot sau nu să cunoască aspectul unicității subiectului pasiv al infracțiunilor pe care le comit la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, unicitatea subiectului pasiv al infracțiunii continuate neputând constitui un criteriu obiectiv de aplicare a unui regim sancționator diferit în privința făptuitorilor.4
Prin aceeași decizie, Curtea a mai constatat că, în urma pronunțării Deciziei nr. 368/2017, reperul diferențiator între infracțiunea continuată și concursul de infracțiuni este, în mod exclusiv, unitatea rezoluției infracționale, și nu tratamentul sancționator sau tipologia de relații sociale ocrotite prin norma penală de incriminare, astfel că apare cu atât mai surprinzătoare opțiunea legiuitorului de a stabili, în contra deciziei Curții, reținerea formei continuate a infracțiunii când faptele sunt săvârșite împotriva aceluiași subiect pasiv în cazul infracțiunilor contra persoanei. De altfel, Curtea a reținut că aspectul săvârșirii infracțiunii continuate contra persoanei nu presupune, per se, cunoașterea de către subiectul activ a identității subiectului pasiv. Aceasta întrucât, în practică, infracțiunile contra persoanei prezintă diverse forme de comitere, identitatea victimei sau a victimelor putând fi cunoscută sau nu de către autori și de către participanții la săvârșirea acestora.
Față de caracterul obligatoriu al deciziei nr. 650/2018, de lege lata, unitatea subiectului pasiv nu mai este o condiție de existență a infracțiunii continuate nici măcar în cazul infracțiunilor contra persoanei6.
Deși decizia nr. 650/2018 se referă exclusiv la infracțiunea continuată, considerentele sale sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în cazul unității naturale colective, având în vedere că diferența esențială dintre cele două forme de unitate de infracțiune este dată de existența unei pluralități de acțiuni/inacțiuni, în cazul primeia, respectiv a unei acțiuni/inacțiuni unice, în cazul celei de-a doua. Prin urmare, nu prezintă relevanță în analiza condiției în discuție forma naturală sau legală a unității de infracțiune, câtă vreme cele două se diferențiază exclusiv sub aspectul unității sau pluralității de acțiune, celelalte condiții fiind similare. De aceea, soluția cu privire la unitatea subiectului pasiv în funcție de natura relațiilor sociale ocrotite prin norma de incriminare nu poate fi diferită în cazul unității naturale colective.
Participanții la întâlnire nu au ajuns la un punct de vedere comun cu privire la problema de drept în discuție. În acest sens, s-au formulat atât argumente în sprijinul soluției propuse de INM, cât și în sens contrar, arătându-se că decizia nr. 650/2018 are în vedere exclusiv ipoteza infracțiunii continuate, fără a se forma o majoritate în jurul vreuneia dintre aceste soluții.
Partajează acest conținut:
