În Monitorul Oficial 231 din 8 martie 2021 a fost publicată decizia 770 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților. Este vorba despre o excepție care privește contribuția individuală obligatorie pe care avocații o plătesc la fondurile sistemului de pensii și care a fost ridicată de 11 avocați clujeni într-un proces deschis la Curtea de Apel Cluj-Napoca. În cadrul acestuia reclamanții solicitau anularea parţială a hotărârii nr. 295/09.12.2017 a Consiliului UNBR privind cotele de contribuţie la sistemul Casei de Asigurări a Avocaţilor.
Ce au invocat avocații-reclamanți
În motivarea excepției de neconstituționalitate s-a arătat că măsura obligativității plății unei sume minime, respectiv 300 lei pentru avocatul definitiv și 80 lei pentru avocatul stagiar, chiar și atunci când aceștia nu realizează venituri ori veniturile sunt într-un cuantum inferior cotei minime, este contrară art. 56 alin. (2) din Constituție.
Autorii excepției au menționat că, potrivit Codului fiscal, persoanele care realizează un venit anual mai mic decât valoarea a 12 salarii minime brute nu sunt obligate să plătească contribuția de asigurări sociale. În opinia reclamanților, sistemul de pensii ar trebui să se limiteze la o cotă procentuală, în prezent de 11%, din venitul brut efectiv realizat și, eventual, la o cotă maximă de contribuție lunară, plafon stabilit din rațiuni ce țin de capacitatea sistemului de a plăti o pensie maximă limitată.
În plus, măsura criticată este contrară și art. 2 lit. e) din Legea nr. 72/2016, care consacră principiul egalității tuturor participanților la sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, care este evident încălcat dacă persoanelor care realizează venituri din profesie nu li se aplică aceeași cotă procentuală. Cu titlu de exemplu, autorii menționează situația în care doi avocați plătesc într-o lună aceeași contribuție de 300 lei, deși unul dintre ei, realizând un venit brut de 600 lei, adică sub plafonul minim de 2.723 lei, va achita 50% din venitul său, în vreme ce avocatul care a realizat un venit de 2.723 lei va achita, cu titlu de contribuție, doar 11% din venit.
”Discriminarea este cu atât mai evidentă în situația în care avocatul nu realizează un venit lunar (ipoteza de la care pornește legea), dar și dacă venitul lunar brut realizat este sub 300 lei, situație în care avocatul va pierde întreg venitul prin plata contribuției și va fi nevoit să suplimenteze din alte surse pentru plata în întregime a contribuției. În final, autorii precizează că, în analiza situației, trebuie să se țină seama de faptul că avocatura este o profesie liberală și că veniturile încasate sunt fluctuante, putând fi perioade în care ele să fie foarte reduse sau să nu existe”, se arată în susținerile avocaților, cuprinse în decizia CCR.
Opinia UNBR
Cu referire la critica raportată la art. 56 alin. (2) din Constituție, avocatul bihorean Cristian Domocoș, din partea Uniunii Naționale a Barourilor din România, a menționat că acesta nu este aplicabil în cauză, deoarece vizează cheltuielile, contribuțiile publice. Or, așa cum s-a mai pronunțat Curtea Constituțională, prin deciziile nr. 472 din 28 iunie 2016 și nr. 311 din 8 iulie 2004, anterior, e adevărat, adoptării Legii nr. 72/2016, având ca obiect, de asemenea, neconstituționalitatea obligației avocaților de a plăti o cotă minimă de contribuție, sistemul de asigurări al avocaților nu este integrat în sistemul public, ci este un sistem legal, un sistem de pensii privat, care funcționează în baza principiului contributivității. Contribuțiile avocaților nu reprezintă contribuții fiscale, în sensul legii fiscale. De altfel, potrivit Codului fiscal, avocații sunt scutiți de obligația de a contribui la sistemul public de pensii, fiind obligatorie contribuția lor la sistemul legal și privat al avocaților.
Cu referire la critica raportată la art. 16 din Constituție, avocatul Domocoș a arătat că autorii apreciază ca fiind neconstituțională existența cotei minime de contribuții. ”Or, această obligație nu este o corvoadă sau o pedeapsă, ci aceasta este echivalentă unui punct de pensie la momentul pensionării. Cota maximă este echivalentul a 5 puncte de pensie. Prin urmare, sistemul de asigurări al avocaților, construit după modelul european, se bazează pe principiul contributivității, în care există o limită minimă și una maximă, indiferent de venituri, astfel încât toți avocații care contribuie la venitul minim vor beneficia de același punct pensie. Ca atare, nu se ridică problema unei discriminări. Dimpotrivă, ar fi discriminatoriu ca, așa cum susțin autorii, avocații care nu au venituri sau au venituri foarte mici să nu contribuie, dar la data pensionării să beneficieze măcar de plata unui punct de pensie în condițiile în care beneficiază ceilalți”, se arată în susținerea reprezentantul UNBR.
Ce a decis Curtea Constituțională
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 72/2016, „Dreptul la asigurări sociale al avocaților se exercită în condițiile prezentei legi prin sistemul unic, propriu și autonom de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților“. Printre principiile fundamentale ale acestui sistem de pensii se numără și cele ale contributivității și obligativității. Astfel, potrivit art. 2 lit. c) și d) din Legea nr. 72/2016, „Sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților este organizat și funcționează în conformitate cu următoarele principii fundamentale: […] c) principiul contributivității, conform căruia fondul de pensii și cel destinat pentru alte drepturi de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției obligatorii datorate de fiecare avocat, dreptul la pensie, ca și celelalte drepturi de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite; d) principiul obligativității, în virtutea căruia toți avocații au obligația de a participa la sistemul propriu de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, drepturile exercitându-se corelativ numai cu îndeplinirea obligațiilor asumate“.
Pentru a implementa aceste principii, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 72/2016 prevede că „Avocatul înscris în barou, cu drept de exercitare a profesiei, este obligat să contribuie lunar la constituirea fondurilor sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, din momentul primirii acestuia în profesie“. Evident, instituirea acestei obligații nu este suficientă pentru a-i indica în mod precis avocatului conduita pe care o are de urmat, respectiv cuantumul contribuției lunare pe care o va plăti. Prin urmare, a fost adoptat și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 72/2016, potrivit căruia „În vederea constituirii și utilizării fondurilor sistemului, avocatul va plăti lunar, cu titlul de contribuție individuală obligatorie, o cotă procentuală din venitul brut lunar realizat din profesie“. Opțiunea legiuitorului, în ceea ce privește modalitatea de calcul al contribuției lunare, constă în impunerea unei cote procentuale din venitul lunar brut realizat. În impunerea acestei soluții, legiuitorul a plecat de la premisa că un avocat cu drept de exercitare a profesiei realizează, lunar, venituri. Cu toate acestea, având în vedere natura liberală a profesiei de avocat, legiuitorul a luat în considerare și împrejurarea în care un avocat ar putea să nu realizeze venituri într-o lună sau chiar mai mult timp. Soluția impusă de legiuitor într-o atare împrejurare este prevăzută în art. 20 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 72/2016, criticat de către autorii excepției.
Curtea observă că legiuitorul nu a stabilit el însuși cuantumul acestei sume, ci doar a fixat obligația chiar și pentru avocatul care nu realizează venituri să achite, totuși, lunar o cotă minimă. Rațiunea acestei opțiuni rezultă din examinarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 72/2016, potrivit căruia „Cota procentuală prevăzută la alin. (1), precum și sumele reprezentând cotele minimă și maximă de contribuție obligatorie prevăzute la alin. (2) se stabilesc, prin hotărâre, de Consiliul U.N.B.R., la propunerea Consiliului de administrație al C.A.A., în funcție de nevoile curente și de perspectivă ale sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților“. Astfel, legiuitorul a apreciat că nevoile curente și de perspectivă ale sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților pot fi evaluate, în mod optim, de către Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), la propunerea Consiliului de administrație al Casei de Asigurări a Avocaților (CAA).
Examinarea criticilor autorilor excepției relevă faptul că aceștia nu pun, de fapt, în discuție conținutul art. 20 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 72/2016, ci hotărârea Consiliului U.N.B.R., luată la propunerea Consiliului de administrație al C.A.A, prin care a fost stabilită suma reprezentând cota minimă a contribuției pentru avocatul care nu realizează venituri, respectiv 80 lei pentru avocații stagiari și 300 lei pentru cei definitivi. Or, prin Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 23 decembrie 2010, a cărei aplicare prin analogie este solicitată de către autorii excepției, Curtea a stabilit neconstituționalitatea unei norme de reglementare primară, respectiv art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
În plus, Curtea reține că, prin Decizia nr. 472 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 28 iulie 2016, a examinat, alături de alte prevederi legale, și constituționalitatea unei soluții legislative similare cu cea criticată în prezenta cauză și exprimată în art. 92 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, potrivit căruia „Avocatul înscris în barou, cu drept de exercitare a profesiei, este obligat să contribuie la constituirea fondului Casei de Asigurări a Avocaților. Contribuția nu poate fi mai mică decât suma stabilită de Consiliul U.N.B.R, astfel încât să acopere nevoile curente de plată ale Casei de Asigurări a Avocaților. Avocații pot face parte și din alte forme de asigurări sociale“.
Curtea a reținut, în paragraful 31 al deciziei precitate, cu referire la acest articol, că, într-adevăr, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat nu stabilește cuantumul taxelor și al contribuțiilor datorate pentru formarea bugetului baroului, al Casei de Asigurări a Avocaților și al Uniunii Avocaților din România, dar el este stabilit în mod legal de organele lor de conducere, respectiv de către Consiliul Uniunii Avocaților din România, în temeiul art. 1 din actul normativ mai sus menționat, care prevede că profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome. De asemenea, potrivit art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 221/2000, Casa de Asigurări a Avocaților are patrimoniu unic și buget propriu, aprobat cu procedura prevăzută de lege, iar structura veniturilor sistemului, modul de constituire a acestora, structura cheltuielilor și destinația lor se stabilesc pe baza Statutului Casei de Asigurări a Avocaților. Prin urmare, Curtea a constatat constituționalitatea opțiunii legiuitorului de a nu stabili el însuși cuantumul taxelor și al contribuțiilor datorate pentru formarea bugetului baroului și de a o delega Consiliului Uniunii Avocaților din România.
În plus, într-o altă decizie, Curtea a precizat că această opțiune nu permite organelor abilitate să acționeze în mod arbitrar, ci, dimpotrivă, potrivit legii. Astfel, în Decizia nr. 311 din 8 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din 2 septembrie 2004, Curtea a reținut că, „în legătură cu dreptul la pensie și alte drepturi de asigurări sociale ale avocatului, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 221/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 452/2001, dispune că acesta se exercită printr-un sistem unic, propriu și autonom care este organizat și funcționează pe baza principiilor autonomiei, solidarității, obligativității, contributivității, descentralizării și al repartiției, în condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995, republicată, și de Statutul Casei de Asigurări a Avocaților. Acest sistem este gestionat de Casa de Asigurări a Avocaților din România, ca instituție autonomă de interes public cu personalitate juridică, cu statut de organizare și funcționare aprobat de Consiliul Uniunii Avocaților din România. Tot Consiliul Uniunii Avocaților din România stabilește, așa cum prevede art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 221/2000, nivelul contribuției minime obligatorii datorate de avocații înscriși în tablourile barourilor cu drept de exercitare a profesiei potrivit nevoilor curente și de perspectivă ale Casei de Asigurări a Avocaților. Așadar, (…) rezultă cu claritate că nivelul contribuției este stabilit de organul abilitat pentru aceasta, în condițiile legii, iar nu (…) în mod arbitrar (…)“.
Prin urmare, chiar și în condițiile în care s-ar considera că autorii excepției pun în discuție însuși conținutul art. 20 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 72/2016 și nu hotărârea Consiliului U.N.B.R., Curtea a statuat deja că modalitatea în care a decis legiuitorul că va fi stabilită cota minimă a contribuției nu este arbitrară.
În plus, simpla instituire a obligativității plății de către avocatul care nu realizează venituri a unei cote minime nu pune probleme de constituționalitate câtă vreme, așa cum s-a indicat mai sus, principiile contributivității și al obligativității sunt fundamentale pentru întregul sistem al asigurărilor sociale ale avocaților a cărui constituționalitate a fost constatată de către Curtea Constituțională prin numeroase decizii (a se vedea deciziile nr. 472 din 28 iunie 2016, paragraful 25, nr. 237 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 27 aprilie 2012, făcând trimitere și la jurisprudența sa anterioară, respectiv Decizia nr. 406 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 6 septembrie 2005, și Decizia nr. 242 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 16 martie 2009). Astfel, potrivit acestei jurisprudențe, instituirea prin legea care reglementează exercitarea profesiei de avocat a unor obligații pentru cei în cauză, precum și a unor măsuri sancționatorii față de cei ce încalcă regulile prevăzute este întru totul legitimă.
Curtea reamintește, cu referire la invocarea de către autorii excepției a prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituție, că unul dintre principiile constituționale care legitimează sistemul fiscal național este principiul contributivității, prevăzut de art. 56 alin. (1) din Constituție, care presupune obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice (…). În cauza de față, Curtea reține că sunt respectate prevederile art. 56 din Constituție, atâta vreme cât, așa cum s-a văzut, opțiunea legiuitorului de a nu stabili el însuși cuantumul taxelor și al contribuțiilor datorate pentru formarea bugetului baroului și de a o delega organelor de conducere ale profesiei de avocat nu permite acestuia să acționeze în mod arbitrar, ci, dimpotrivă, potrivit legii.
Din aceste motive, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.
DOCUMENT – Decizia CCR nr. 770 din 22 octombrie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților:
Partajează acest conținut:
