Prevederile OUG 78/2016 care permit procurorului DIICOT să continue urmărirea penală într-o cauză disjunsă încalcă principiul legalităţii și ”introduce arbitrariul în aplicarea dispoziţiilor procesual penale ce reglementează competenţa organelor de urmărire penală”. Sunt două dintre argumentele pentru care Curtea Constituțională a României (CCR) a hotărât să declare neconstituțional reglementarea mai sus menționată. Decizia motivată a CCR, dată pe 8 iunie 2021, a fost publicată în această săptămână pe pagina de internet a instanței de contencios constituțional.
Obiectul excepției de neconstituționalitate l-a constituit art. 11 alin. (3) din OUG 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, potrivit căruia: „În cazul în care dispune disjungerea în cursul urmăririi penale, procurorul din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism poate continua efectuarea urmăririi penale şi în cauza disjunsă.”
Decizia privind această reglementare a venit după ce, în luna aprilie a acestui an, CCR a stabilit neconstituționalitatea unei dispoziții identice din OUG 43/2002, potrivit căreia „în cazul în care dispune disjungerea în cursul urmăririi penale, procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie poate continua efectuarea urmăririi penale şi în cauza disjunsă”.
Extrase din Decizia 3801 din 8 iunie 2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.11 alin.(3) din OUG nr.78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea DIICOT:
– Dispoziţiile criticate – conform cărora, în cazul în care se dispune disjungerea cauzei în cursul urmăririi penale, procurorul din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism poate continua efectuarea urmăririi penale şi în cauza disjunsă – prevăd o regulă specială, derogatorie de la legea generală, care permite procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism să continue urmărirea penală în cauza disjunsă, chiar dacă, potrivit regulilor generale aplicabile, competenţa soluţionării acesteia ar reveni altui organ de urmărire penală. Această normă procesual penală constituie o excepţie de la dispoziţiile art.46 din Codul de procedură penală, constând într-o prorogare de competenţă în favoarea procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în cazul disjungerii cauzei, determinată de locul special al structurii de parchet anterior menţionată în cadrul Ministerului Public şi de competenţa acestuia reglementată atât la art.791-794 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, cât şi prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2016.
– Curtea a constatat că, dacă dispoziţia procesual penală criticată şi-a găsit raţiunea în momentul intrării în vigoare a Codului de procedură penală, ale cărui dispoziţii relativizau competenţa organelor de urmărire penală, prin sancţionarea acesteia conform prevederilor art.282 din acelaşi cod, după pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr.302 din 4 mai 2017, menţinerea acestei prorogări de competenţă în legislaţia procesual penală nu mai este posibilă, întrucât aceasta este contrară dispoziţiilor procesual penale ce reglementează competenţa organelor de urmărire penală care constituie regula generală în această materie şi a căror nerespectare este sancţionată cu nulitatea absolută. Or, este de esenţa statului de drept ca ordonarea puterii publice să se realizeze într-un mod coerent şi previzibil, astfel că unităţile de parchet specializate trebuie să acţioneze conform şi în limitele competenţei lor speciale, orice prorogare de competenţă fiind exclusă, competenţa specializată reglementată în privinţa acestora determinând cadrul şi măsura activităţii lor. Aşa fiind, normele atributive de competenţă prevăzute în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2016 trebuie să se circumscrie rolului şi scopului
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
– În aceste condiţii, dispoziţiile criticate, care prevăd posibilitatea rocurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism de a continua efectuarea urmăririi penale şi în cauza disjunsă, atunci când procedează la disjungerea cauzei în cursul urmăririi penale, în condiţiile în care obiectul cauzei disjunse nu se încadrează în sfera de aplicare a revederilor art.2 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, sunt contrare Deciziei Curţii Constituţionale nr.302 din 4 mai 2017.
– Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2016, competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este strict reglementată, iar norma criticată delimitează scopul dispoziţiilor legale care au stat la baza înfiinţării acestei structuri. Prin urmare, prevederile art.11 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.78/2016 încalcă principiul legalităţii, astfel cum acesta a fost analizat de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr.302 din 4 mai 2017 şi este reglementat la art.1 alin.(3) şi (5) din Constituţie.
– În plus, dispoziţia legală criticată introduce arbitrariul în aplicarea dispoziţiilor procesual penale ce reglementează competenţa organelor de urmărire penală, lăsând la dispoziţia procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism asumarea sau nu a competenţei de a efectua urmărirea penală în fiecare caz care se încadrează în ipoteza normei criticate, respectiv posibilitatea de apreciere a oportunităţii menţinerii spre soluţionare a cauzei penale disjunse, al cărei obiect atrage competenţa organelor de urmărire penală de la parchetele de pe lângă instanţele de drept comun.
– De asemenea, această apreciere distorsionează, în mod implicit, competenţa instanţelor de a soluţiona în primă instanţă cauzele penale disjunse, conform art.11 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.78/2016. Astfel, decizia unilaterală subiectivă a procurorului de a păstra cauza disjunsă spre soluţionare schimbă practic instanţa competentă să judece fondul acesteia, întrucât, conform art.36 alin.(1) lit.c) din Codul de procedură penală, infracţiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt judecate în primă instanţă de către tribunal, dacă nu sunt date, prin lege, în competenţa altor instanţe ierarhic superioare, în timp ce, aceeaşi cauză disjunsă, potrivit obiectului său, ar putea fi judecată de către judecătorie, dacă urmărirea penală ar fi efectuată potrivit regulilor generale de procedură.
– Aşadar, conform textului criticat, aprecierea subiectivă a procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în privinţa menţinerii cauzei disjunse spre soluţionare sau a trimiterii acesteia parchetului competent conform dispoziţiilor Codului de procedură penală, în condiţiile în care soluţionarea sa nu este de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conform art.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.78/2016, lipseşte de previzibilitate dispoziţiile legale supuse controlului, inculpatul neputând să anticipeze, prin interpretarea coroborată a dispoziţiilor procesual penale incidente în cauză, chiar apelând la serviciile unui avocat, felul în care se va desfăşura soluţionarea cauzei penale în care are calitatea anterior menţionată.
Or, în aceste condiţii, prevederile art.11 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.78/2016 încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art.21 alin.(3) din Constituţie şi la art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
– Cum dispoziţiile art.11 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.78/2016 reglementează o normă specială de drept procesual penal, încălcarea principiului legalităţii şi lipsa de previzibilitate a acesteia determină implicit încălcarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor constituţionale ale art.1 alin.(5).
DOCUMENT – Decizia 3801 din 8 iunie 2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.11 alin.(3) din OUG nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea DIICOT, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative:
CITIȚI și Continuarea urmăririi penale de către procurorul DIICOT într-o cauză disjunsă este NECONSTITUȚIONALĂ | CCR explică de ce a decis că procurorii DNA nu pot instrumenta dosare în care nu au competență
Partajează acest conținut:
