Articol elaborat de avocat Andrei Tărău, din cadrul Baroului Bihor– specializat în cauze de malpraxis medical
Potrivit legii care reglementează drepturile pacienților, respectiv Legea nr. 46 din 2003 privind drepturile pacientului, pacientul este persoana sănătoasă sau bolnavă care utilizează serviciile de sănătate.
În continuare vom trece în revistă principalele drepturi ale pacientului, de care acesta beneficiază în momentul în care apelează la serviciile de sănătate, publice sau private.
Dreptul de a primi îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune la momentul acordării acestora. Dreptului pacientului îi corespunde obligația practicianului de îngrijire a pacientului (îngrijiri atente, conștiincioase și conforme în vederea diagnosticării bolii, a stabilirii tratamentului și a vindecării sau îmbunătățirii stării de sănătate). Accesoriu acestei obligații principale, pacientului trebuie să i se asigure securitatea actului medical – prin folosirea corectă a tehnicii medicale și prin supravegherea sa în cursul efectuării actului medical.
Dreptul la confidențialitatea informațiilor și la viața privată. Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia.
Totuși, legea prevede anumite excepții de la această regulă, prevăzând că aceste informații pot fi divulgate, cu acordul expres al pacientului, fie unei persoane desemnate de pacient în prealabil, fie dacă legea o cere expres. Potrivit Codul de deontologie medicală, medicul are obligația de a păstra secretul profesional, obligația acestuia fiind opozabilă și membrilor familiei și subzistă și după ce persoana a încetat să-i fie pacient sau a decedat.
Dreptul de acces la datele medicale personale prin completarea formularului „Solicitare privind comunicarea documentelor medicale personale”, prevăzut în anexa nr. 3 a Normei de aplicare din 2016 a Legii 46/2003 și înregistrarea cererii la unitatea sanitară (spital sau clinică privată). Formularul se completează în două exemplare, unul pentru unitatea sanitară și unul pentru pacient, care va fi vizat de înregistrare și ulterior păstrat de pacient (ca dovadă a înregistrării solicitării). Potrivit dispozițiilor Normei, eliberarea copiilor documentelor medicale solicitate se face de către unităţile sanitare în termen de maximum 48 de ore de la înregistrarea solicitării.
Dreptul la o a doua opinie medicală presupune că pacientul poate oricând solicita medicului curant organizarea unui consult medical de către un alt medic, medicul curant având obligația etică de a respecta acest drept prin inițierea unui consult în condiții de maximă transparență.
Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile și modul lor de utilizare și cu privire la starea sa de sănătate (natura îngrijirilor, consecințele acestora și alternativele terapeutice). Acestui drept al pacientului îi corespunde o obligație corelativă a medicului, respectiv obligația de informare a pacientului.
Alte drepturi recunoscute de lege pacientului, nu mai puțin importante, sunt:
– dreptul de a refuza un tratament sau o intervenție chirurgicală (sub semnătură), medicul având obligația de a explica pacientului consecințele refuzului sau opririi actelor medicale;
– dreptul de a decide să nu mai fie informat (în situația în care informațiile prezentate i-ar cauza suferință acestuia), precum și dreptul de a alege o altă persoană care să fie informată;
– dreptul și la servicii acordate de un medic acreditat, chiar și din afara spitalului sau clinicii private;
– dreptul de a fi respectat ca o persoană umană, fără nici discriminare;
– dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri cu demnitate.
Nerespectarea drepturilor pacientului poate conduce la antrenarea malpraxisului medical în următoarele situații: încălcarea confidențialității, lipsa informării prealabile, depășirea competențelor de către medic în acordarea îngrijirilor, practica neautorizată, necomunicarea dosarului de pacient, discriminarea pacienților, abandonul pacientului sau refuzul acordării asistenței medicale.
Astfel, chiar și în situația unor îngrijiri medicale corespunzător acordate, răspunderea medicului poate fi antrenată dacă obligațiile din sfera etică a relației medic-pacient sunt încălcate.
CITIȚI și Malpraxis medical (I) | Accesul neîngrădit al pacienţilor la datele medicale personale | Malpraxis medical (II) | Responsabilitatea medicului față de pacient | Malpraxis medical (III) | Ce este malpraxisul medical și în ce constă acesta? | Malpraxis medical (IV) | Consimțământul la tratamentul medical | Malpraxis medical (V) | Responsabilitatea medicală în Antichitate
Partajează acest conținut:
