Curtea constată că prin sentința recurată a fost respinsă pe fond acțiunea formulată de intimatul reclamant, ca neîntemeiată, iar intimatul reclamant nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva acestei hotărâri.
Având în vedere că respingerea pe fond a unei acțiuni reprezintă cea mai gravă soluție posibilă pentru situația juridică a oricărui reclamant, recurenta pârâtă nu ar putea obține niciun folos material concret în ipoteza în care i s-ar admite prezenta cale de atac.
Prin Sentința din 13.03.2023, Tribunalul a respins ca neîntemeiate excepția prematurității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de Inspecția Muncii.
A respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul (R), în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Muncă, Inspecția Muncii și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, referitor la excepția prematurității acțiunii, invocată de Inspecția Muncii că reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, obligarea la majorarea bugetului alocat ITM cu sumele necesare diferențelor de drepturi salariale și virarea sumelor necesare acordării acestor diferențe începând cu data de 05.07.2021.
Față de aceste aspecte, instanța fondului a constatat că este îndeplinită condiția de exercitare a acțiunii civile prevăzută de art. 32 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 de vreme ce pretenția formulată constă în obligarea pârâtei la efectuarea unor operațiuni administrative iar în cazul excepției de prematuritate se analizează dacă dreptul material la acțiune este actual.
Tribunalul a stabilit că aceste capete de cerere introduse împotriva Inspecției Muncii sunt accesorii conform art. 30 alin. (49 din Codul de procedură civilă, deoarece soluționarea lor depinde de soluția dată cererilor privind obligarea la recalcularea și acordarea salariului și a tuturor drepturilor salariale prin raportare la nivelul maxim în plată începând cu 05.07.2021.
A avut în vedere judecătorul fondului că, în condițiile în care art. 30 alin. (3) din Codul de procedură civilă permite ca acțiunea să aibă atât capete principale de cerere cât și capete accesorii de cerere, nu se poate spune că este prematur dreptul de a solicita majorarea bugetului cu sumele necesare diferențelor salariale și virarea acestor sume, atât timp cât s-a solicitat, ca pretenție principală, obligarea la recalcularea și acordarea salariului și a tuturor drepturilor salariale prin raportare la nivelul maxim în plată începând cu 05.07.2021.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Inspecția Muncii, tribunalul a avut în vedere că este evident că, în situația în care reclamantului i s-ar stabili dreptul la salariul maxim în plată cu 05.07.2021 și dreptul la plata diferențelor salariale, acesta ar fi îndreptățit la majorarea bugetului I.T.M. cu sumele reprezentând diferențele salariale, respectiv ar fi îndreptățit la virarea acestor sume în bugetul I.T.M.
Instanța fondului a constatat că inspectorul general de stat, conducătorul Inspecției Muncii, în temeiul art. 14 alin. 1 lit. k) din Anexa 1 la H.G. nr. 488/2017, aprobă bugetele de venituri și cheltuieli pentru inspectoratele teritoriale de muncă astfel că, intră în competența Inspecției Muncii majorarea bugetului ITM cu sumele reprezentând diferențe salariale.
Prima instanță a mai luat în considerare că inspectorul general de stat al Inspecției Muncii este ordonator secundar de credite, conform art. 10 alin. (6) din Legea nr. 108/1999, republicată, cu modificări, iar, potrivit art. 11 alin. (2), inspectorul-șef al ITM este ordonator terțiar de credite.
În aceste condiții, ținând cont și de prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, instanța fondului a conchis că, Inspecția Muncii este cea care virează sumele reprezentând drepturi salariale către I.T.M.
Judecătorul fondului a stabilit că este nerelevant că raportul de serviciu nu este între reclamant și Inspecția Muncii, atât timp cât reclamantul solicită efectuarea unor operațiuni administrative de către această instituție, iar instituția are competențe în acest sens.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prima instanță a reținut că în situația în care reclamantului i s-ar stabili dreptul la salariul maxim în plată cu data de 05.07.2021 și dreptul la plata diferențelor salariale, acesta ar fi îndreptățit la majorarea bugetului I.T.M. cu sumele reprezentând diferențele salariale, respectiv ar fi îndreptățit la virarea acestor sume în bugetul I.T.M.
Instanța de fond a considerat incidente în speță prevederile art. 6 din H.G. nr. 23/2022, la alin. 1 lit. ll) și mm), precum și ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 108/1999, stabilind că Ministerul Muncii și Protecției Sociale fundamentează și elaborează proiectul bugetului anual pentru activitatea Inspecției Muncii, care presupune inclusiv activitatea inspectoratelor teritoriale de muncă. Instanța fondului a mai reținut că ministrul muncii și solidarității sociale este ordonator principal de credite, potrivit art. 18 alin. (4) din HG nr. 23/2022, constatând și incidența în speță a prevederilor art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002.
Tribunalul a concluzionat că ministrul muncii are competența să facă virări de credite bugetare pentru asigurarea în bugetul Inspecției Muncii, inclusiv în bugetul I.T.M. (parte a bugetului Inspecției Muncii), a creditelor bugetare necesare efectuării plăților de drepturi salariale care ar fi stabilite printr-un titlu executoriu.
De asemenea, judecătorul fondului a statuat că este nerelevant că raportul de serviciu nu este între reclamant și Ministerul Muncii, atât timp cât reclamantul solicită efectuarea unor operațiuni administrative de către această instituție, iar instituția are competențe în acest sens.
În ceea ce privește fondul cauzei, judecătorul fondului a reținut că prin Decizia nr. 34/02.07.2021, modificată prin Decizia 41/29.07.2021, ambele emise de inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, reclamantului (R) i-a fost aprobat transferul la cerere, începând cu data de 05.07.2021, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului– Compartimentul Monitorizare Servicii Sociale Externalizate, unde ocupa funcția publică de inspector, clasa I, grad profesional superior, gradația 5, în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 5 din cadrul I.T.M. – Serviciul Economic, Resurse Umane, Administrativ și Informatică. S-a mai stabilit că reclamantul beneficiază de un salariu de bază lunar brut de 5628 lei, la care se adaugă sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă în cuantum de 709 lei.
Tribunalul a făcut trimitere la prevederile art. 39 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 153/2017 reținând că Inspectoratul Teritorial de Muncă este o instituție publică în sensul art. 39 alin. (1) și (3) din Legea nr. 153/2017 și că are personalitate juridică, ceea ce înseamnă că are patrimoniu propriu și conduce contabilitate proprie, are buget de venituri și cheltuieli, iar inspectorul șef este ordonator terțiar de credite, așa cum reiese din prevederile art. 2 și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 108/1999, respectiv art. 14 alin. (1) lit. k) din Anexa 1 la H.G. nr. 488/2017.
Judecătorul fondului a mai avut în vedere că inspectoratele teritoriale de muncă sunt în subordinea Inspecției Muncii, conform art. 2 din Legea nr. 108/1999 și că, în aceste condiții, salariul de bază lunar brut al reclamantului trebuia stabilit la nivelul maxim aflat în plată pentru funcția similară de consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 5, din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă, conform art. 39 alin. (1) și (4) din Legea nr. 153/2017.
Instanța de fond a stabilit că din Adresa Inspecției Muncii nr. 83/26.01.2023, reiese că, la data de 05.07.2021, salariul de bază lunar brut la nivel maxim aflat în plată pentru funcția de consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 5, era de 5628 lei la I.T.M. Bistrița-Năsăud, Buzău, Covasna și Hunedoara, iar sporul pentru condiții vătămătoare de muncă era de 709 lei la I.T.M. Bistrița-Năsăud, Buzău, Covasna.
Față de aceste aspecte, judecătorul fondului a reținut că reclamantului i s-a stabilit începând cu data de 05.07.2021, salariul de bază lunar brut de 5628 lei, la nivelul maxim aflat în plată pentru funcția similară de consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 5, din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă, cu respectarea art. 39 alin. 1 și 4 din Legea nr. 153/2017.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Inspecția Muncii, solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamantul-intimat împotriva Inspecției Muncii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și ca prematur introdusă, iar pe fond ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta a arătat că, pentru a putea fi aplicabile art. 1 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, ar fi trebuit ca anterior promovării unei acțiuni în justiție să existe un refuz din partea recurentei de a face o operațiune administrativă, în speța de față de a aloca resurse bugetare pentru achitarea unor drepturi salariale.
Or, recurenta a învederat instanței că, în cazul dedus judecății, aceste drepturi salariale la momentul promovării acțiunii nu erau recunoscute și acordate de către angajatorul reclamantului, pentru ca acesta să le poată solicita ordonatorilor superiori de credite sau ca reclamantul însuși să le poată pretinde în mod direct instituțiilor superioare în calitatea acestora de ordonatorii de credite superiori angajatorului său.
În opinia recurentei, în mod corect instanța de fond a reținut că obligarea Inspecției Muncii la alocarea bugetară, este un capăt de cerere accesoriu, însă câtă vreme nu s-a făcut dovada faptului că sumele necesare punerii în executare a unui eventual titlu au fost cerute și nu s-au acordat, recurenta apreciază ca fiind nelegală și excesivă soluția instanței de fond de respingere a excepțiilor invocate.
În opinia recurentei, în speță nu este incidentă niciuna dintre condițiile impuse de lege, respectiv recurenta nu a emis nici un act administrativ vătămător, nu i-a fost cerută soluționarea vreunei cereri din partea intimatului și nici nu a refuzat în vreun fel să soluționeze vreo cerere a acestuia.
A reiterat recurenta faptul că intimatul este funcționar public în cadrul I.T.M. raportul de serviciu al acestuia derulându-se exclusiv cu acest angajator, iar funcția deținută este de consilier, clasa I, grad profesional principal, gradația 5.
Prin raportare la calitatea intimatului de funcționar public în cadrul I.T.M. și în raport de obiectul dedus judecății precum și în considerarea argumentelor expuse anterior, recurenta a solicitat să fie admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspecției Muncii.
În susținerea acestei excepții, recurenta a mai arătat, în esență, că raportul de muncă/de serviciu produce efecte doar între părțile contractante, neputând da naștere la obligații în sarcina unor terțe persoane, respectiv Inspecția Muncii.
Față de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 108/1999, recurenta a precizat că Inspectoratele teritoriale de muncă, unități cu personalitate juridică proprie, fiind subiecte de drepturi și obligații distincte față de Inspecția Muncii, vor executa în mod direct eventuale obligații de plată ce revin în temeiul hotărârilor judecătorești.
Totodată, recurenta solicită ca instanța să analizeze cauza dedusă judecății și având în vedere excepția prematurității acțiunii vizând petitul de majorare a bugetului alocat I.T.M. cu sumele necesare acordării diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și drepturile salariale efectiv încasate începând cu data de 05.07.2021, în contextul în care aceste drepturi nu au fost recunoscute și acordate nici la momentul promovării acțiunii, dar nici prin soluția dată în cauză.
În opinia recurentei, este irelevant în economia speței faptul că sub raport financiar I.T.M. solicită Inspecției Muncii un fond de salarii, iar Inspecția Muncii solicită la rândul său un fond de salarii de la ordonatorul principal de credite Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Or, în contextul în care reclamantul intimat nu a obținut drepturi salariale superioare celor acordate, iar I.T.M. nu a fost obligat a le acorda, consideră că este prematur a se solicita instituțiilor ierarhice alocări de fonduri bugetare suplimentare.
A considerat recurenta, în esență, că în contextul în care I.T.M. eventual va fi obligat, definitiv, la majorarea drepturilor salariale ale reclamantului, acestuia îi incumbă obligația legală de a emite actele administrative aferente precum și de a solicita la acel moment de timp sumele necesare achitării respectivelor drepturi salariale.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, H.G. nr. 488/2017 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Inspecției Muncii, cu modificările și completările ulterioare, Legea – cadru nr. 153/2017.
Prin întâmpinare, intimatul (R) a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului.
În ceea ce privește excepția nulității recursului, intimatul a susținut că în cuprinsul cererii de recurs nu se dezvoltă motive de nelegalitate și nu se precizează care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de instanța de fond iar simpla nemulțumire a recurenților-pârâți cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursurile să fie întemeiate pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.
În opinia intimatului, a motiva recursul înseamnă arătarea motivelor de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 Cod procedură civilă, și dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la fiecare motiv de nelegalitate invocat.
Pe fond, după un scurt istoric al cauzei, intimatul a susținut că motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă este invocat formal de către recurenta pârâtă prin cererea de recurs formulată, aceasta fiind nemulțumită, practic, de hotărârea pronunțată de instanța de fond și de aspectele de fapt reținute de către instanță, scopul fiind cenzurarea aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și reanalizarea fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond. În recurs nu se poate realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei, motivele de recurs fiind strict determinate de către legiuitor.
Raportat la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei, intimatul a apreciat că în mod corect a reținut instanța de fond că reclamantul a chemat în judecată Inspecția Muncii doar în ceea ce privește petitul patru din acțiune, prin care a solicitat obligarea acestui pârât la majorarea bugetului alocat către I.T.M. cu sumele necesare acordării diferenței de drepturi salariale și virarea sumelor necesare acordării acestor diferențe începând cu data de 05.07.2021.
În opinia intimatului, calitatea procesuală pasivă a recurentei este justificată de calitatea acesteia de ordonator secundar de credite.
Referitor la excepția prematurității, intimatul a arătat, în esență, că instanța a admis această excepție respingând ca prematur capătul de cerere privind obligarea recurentei pârâte la majorarea bugetului alocat ITM cu sumele necesare acordării diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate începând cu 05.07.2021, respectiv virarea sumelor necesare acordării diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și drepturile salariale efectiv încasate începând cu aceeași dată.
În drept, intimatul a invocat art. 205 Cod procedură civilă.
Analizând recursul, din perspectiva excepției lipsei de interes, instanța a constatat următoarele:
Potrivit art. 458 Cod procedură civilă, „Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane”.
Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că interesul, ca o condiție esențială, de fond a oricărei acțiuni civile sau căi de atac, trebuie să existe și să se mențină pe toată durata soluționării căii de atac.
Conform art. 33 Cod procedură civilă, „interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara”.
Aplicând aceste dispoziții legale în speță, Curtea a constatat că prin sentința recurată a fost respinsă pe fond acțiunea formulată de intimatul reclamant, ca neîntemeiată, iar intimatul reclamant nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva acestei hotărâri.
Având în vedere că respingerea pe fond a unei acțiuni reprezintă cea mai gravă soluție posibilă pentru situația juridică a oricărui reclamant, recurenta pârâtă nu ar putea obține niciun folos material concret în ipoteza în care i s-ar admite prezenta cale de atac, atât timp cât o eventuală soluție de respingere a acțiunii formulate în temeiul unei excepții procesuale, precum excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei ori excepția prematurității acțiunii i-ar fi mai favorabilă intimatului reclamant și nu recurentei pârâte.
În aceste condiții, în lipsa unui folos material practic care ar putea fi obținut de recurentă prin admiterea căii de atac, aceasta din urmă nu justifică interesul promovării acesteia.
Pe cale de consecință, instanța a admis excepția lipsei de interes în formularea și susținerea recursului invocată din oficiu și, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 Cod procedură civilă, a respins recursul ca lipsit de interes.
