Jurisprudență | Plângere contravențională admisă, după ce imaginile surprinse de radar arată ”variații ale vitezei imposibile în realitate”. Viteza a fost cel mult aproximată de polițist

Judecătoria Vaslui a admis o plângere contravențională a unui șofer care a fost sancționat după ce agentul constatator a susținut că a circulat cu o viteză de 151 km/h. Instanța a constatat că pe înregistrarea video radar se observă variaţii extrem de mari ale vitezei (75-151-123-116 km/h), imposibile în realitate. În imagini apar trei autovehicule, iar judecătorul a fost de părere că viteza imputată petentului nu a fost constatată ci, cel mult, apreciată de către agentul constatator.

În fapt, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa; cu toate acestea, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicaţie raţională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situaţii nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.

Instanţa reţine că potrivit art. 3.5.1. din Ordinul  nr. 301/2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)”, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele: data şi ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia.

Pentru ca fapta petentului să se califice într-o faptă contravenţională, este necesar ca aceasta să fie constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, respectiv aparatul radar, iar din înregistrare trebuie să rezulte fără dubiu data şi ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate şi imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia.
Instanţa constată că înregistrarea video depusă de intimat prezintă neregularităţi în sensul în care, există variaţii extrem de mari ale vitezei (75-151-123-116 km/h), imposibile în realitate.

În acest sens, sunt relevante printre altele, imaginile cuprinse  între intervale de timp consecutive ( de ordinul milisecundelor) ce relevă diferenţe de viteză  de aproximativ 50 km/h, respectiv între minutele 18:44:37 – viteza 75 km/h (apar 3 autovehicule în filmare), 18:44:40– viteza 75km/h, 18:44:41 – viteza 151 km/h, 18:44:41 – viteza 75 km/h, 18:44:42 – viteza de 123 km/h, 18:44:44 – viteza  116 km/h.

În aceste condiţii, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de  art. 181 din HG nr. 1391/2006 deoarece, viteza imputată petentului nu a fost constatată ci, cel mult apreciată de către agentul constatator.

Prevederile art. 181 din HG nr. 1391/2006 au tocmai rolul de a înlătura arbitrariul, iar viteza să fie determinată cu certitudine şi să nu lase loc unor aprecieri subiective. Mai mult decât atât, situaţia de fapt reţinută anterior, creează un dubiu, ce profită petentului. Or, potrivit principiului in dubio pro reo (principiu complementar prezumţiei de nevinovăţie), dubiul profită petentului. Această soluţie se impune, în considerarea principiului enunţat mai sus şi pentru că, hotărârea instanţei, în stabilirea vinovăţiei petentului, nu trebuie să se întemeieze,  pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii), astfel că se impune anularea procesului-verbal cu privire la fapta prevăzută de art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002.

Pentru considerentele expuse, instanţa reţine că, deşi intimatului îi revenea sarcina de a proba, dincolo de orice îndoială rezonabilă, existenţa cumulativă a tuturor elementelor constitutive ale contravenţiei, acesta nu a reuşit să probeze fapta reţinută.

Prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, prezumţia de veridicitate putând opera până la limita la care prin aplicarea ei nu s-ar ajunge în situaţia ca persoana învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal. Prin urmare, în lipsa unor alte mijloace de probă care să confirme situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal de contravenţie, aplicarea prezumţiei de veridicitate şi temeinicie a procesului-verbal de contravenţie în cauză ar fi contrară garanţiilor prevăzute de art. 6 din CEDO, printre care şi prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază contravenientul.

Aşadar, fiind înlăturată prezumţia de validitate şi legalitate a procesului verbal contestat, fiind înlăturată forţa probantă de care se bucură acesta, dar nefiind înlăturată prezumţia de nevinovăţie a petentului, căreia într-adevăr i-a conferit relevanţă Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi în materie contravenţională, prin oferirea posibilităţii fiecărei părţi implicate în a-şi dovedi susţinerile, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa va considera că plângerea formulată de petentul T.M.C. împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor contravenţiei seria (…) nr. (…)/18.07.2019 este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi implicit va dispune anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenţiei seria (…) nr. (…)/18.07.2019, urmând ca petentul să fie exonerat de plata amenzii în cuantum de 1305 lei, iar măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce să fie lipsită de temei legal.