Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat faptul că art. 3 impune statelor obligația pozitivă de a se asigura că persoanele aflate sub jurisdicția lor sunt protejate împotriva tuturor formelor de rele tratamente, inclusiv atunci când un astfel de tratament este cauzat de persoane fizice. În contextul violenței domestice, Curtea a subliniat obligația statelor în temeiul art. 2 și 3 din Convenție și a remarcat că minorii, în calitate de persoane deosebit de vulnerabile, au dreptul la protecție din partea statului sub forma descurajării eficiente a unor astfel de vătămări grave ale integrității personale [A. împotriva Regatului Unit, 1998, pct. 22; Opuz împotriva Turciei, 2009, pct. 159; M. și M. împotriva Croației, 2015, pct. 136; Talpis împotriva Italiei, 2017, pct. 99; D.M.D. împotriva României, 2017, pct. 41; Kurt împotriva Austriei (MC), 2021, pct. 163; A.E. împotriva Bulgariei, 2023, pct. 88].
Curtea îndeamnă statele să protejeze demnitatea copiilor prin asigurarea unui cadru juridic adecvat, care să permită protejarea copiilor împotriva actelor de violență domestică ce intră sub incidența art. 3 și 8, inclusiv prin (i) descurajarea eficientă a unor astfel de încălcări grave ale integrității personale, (ii) adoptarea unor măsuri rezonabile pentru a preveni relele tratamente de care autoritățile au avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință și (iii) efectuarea unei anchete oficiale efective în cazul în care o persoană formulează o plângere întemeiată de rele tratamente [Z și alții împotriva Regatului Unit (MC), 2001, pct. 73; M.P. și alții împotriva Bulgariei, 2011, pct. 108; Söderman împotriva Suediei (MC), 2013, pct. 80-81; M. și M. împotriva Croației, 2015, pct. 136; D.M.D. împotriva României, 2017, pct. 51].
În cauza D.M.D. împotriva României, 2017, pct. 52-53, în care reclamantul minor a fost abuzat fizic și psihic de către tatăl său, Curtea a constatat o încălcare a art. 3 sub aspect procedural ca urmare a duratei procedurii, care s-a prelungit peste 8 ani, și a deficiențelor anchetei desfășurate de autorități, din cauza cărora investigația nu a fost efectivă.
În cauza Kurt împotriva Austriei (MC), 2021, Marea Cameră a recunoscut că, chiar și atunci când copiii nu sunt ținta principală a violenței domestice, nu ar trebui subestimat stresul psihic la care sunt supuși copiii care sunt martori la acte de violență săvârșite asupra mamei lor (pct. 206). Cu toate acestea, având în vedere faptele din speță și în conformitate cu evaluarea autorităților naționale, Marea Cameră a stabilit că nu a fost identificat niciun risc real și imediat ca viața copiilor să fie pusă în pericol și că, prin urmare, cauza nu a dat naștere unei obligații a autorităților, în temeiul art. 2, de a lua măsuri operaționale preventive suplimentare, care să se refere în mod specific la copiii reclamantului, în ceea ce privește atât spațiile private, cât și cele publice, cum ar fi emiterea unui ordin de interzicere a accesului în școala copiilor (pct. 209). Prin urmare, nu a fost încălcat art. 2 din Convenție (pct. 210).
Cauza M. și M. împotriva Croației, 2015, privea o fată care a fost victima unor abuzuri fizice și psihice din partea tatălui său, la vârsta de nouă ani (pct. 133-135). Având în vedere vârsta fragedă a copilei, Curtea a considerat tratamentul la care a fost supusă ca fiind „degradant”, în temeiul art. 3, și a constatat o încălcare a art. 3 din Convenție, având în vedere neîndeplinirea de către autoritățile naționale a obligației lor procedurale pozitive de a desfășura o anchetă efectivă (pct. 163).
În cauza Kontrovà împotriva Slovaciei, 2007, pct. 47, în care doi copii au fost uciși de tatăl lor, Curtea a constatat o încălcare a art. 2 din cauza faptului că autoritățile nu au protejat viața acestora. Într-o altă cauză, referitoare la o fată care a fost victimă a violenței domestice, A.E. împotriva Bulgariei, 2023, în care reclamanta, în vârstă de 15 ani la momentul faptelor, a fost bătută în mod repetat de prietenul său adult, Curtea a constatat o încălcare a art. 3 pe motivul că autoritățile nu i-au asigurat reclamantei o protecție adecvată, nici în drept, nici în practică (pct. 91 și pct. 107-108).
Art. 2 din Convenție
„1. Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege.
2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forță:
a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale;
b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deținute;
c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecție.”
Art. 3 din Convenție
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
Art. 8 din Convenție
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.”
Partajează acest conținut:
