Invocarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită/perimarea executării silite/a altor apărări similare în cadrul contestaţiilor la executare formulate pentru anularea unor acte de executare silită subsecvente

Titlul problemei de drept: Invocarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită/perimarea executării silite/a altor apărări similare în cadrul contestaţiilor la executare formulate pentru anularea unor acte de executare silită subsecvente, iar nu în cadrul contestaţiei la executarea silită însăși, formulată în termenul legal. Consecinţe. (Curtea de Apel Târgu Mureș)

Subtemă 2.1: Invocarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită. Cale procesuală. Termen

• Materia: civil
• Subcategoria: executare silită
• Acte normative incidente: art. 715 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ.; art. 2.513 C.civ.
• Cuvinte cheie: prescripția dreptului de a cere executarea silită, contestație la executare, termen

Într-o opinie, invocarea excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită este o apărare inadmisibilă dacă este cuprinsă în concret în motivarea solicitării de anulare a unui anumit act de executare silită subsecvent deoarece, prin consecinţele implicate, vizează anularea executării silite însăși.

Dat fiind efectul constatării intervenirii prescripţiei extinctive – de stingere a dreptului de a obţine executarea silită si negare a puterii executorii a titlului – efect ce vizează valabilitatea executării silite înseși, aplicabile sunt dispoziţiile art. 715 alin. (1) pct. 3 NCPC, potrivit căruia: „(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: […] 3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunostinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării și nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.”

Invocarea acestui motiv de anulare a executării este opţională pentru contestator, instanţa neputând să-l invoce din oficiu, astfel că neinvocarea poate fi interpretată ca o alegere constientă a debitorului. Se impune interpretarea în sensul că invocarea trebuie realizată în termenul instituit de art. 715 alin. (1) pct. 3 NCPC, deoarece altfel s-ar putea ajunge în situaţia în care contestatorul în pasivitate ia poziţie abia după efectuarea unui număr mare de demersuri costisitoare în vederea executării sale silite (spre exemplu, atacând pe acest temei legal procesul verbal de adjudecare al imobilului vândut la licitaţie).

Dacă se apreciază că excepţia prescripţiei dreptului de executare silită invocată cu privire la un act de executare silită subsecvent va produce efecte doar pentru viitor, neafectând eventualele sume de bani deja obţinute în baza actelor de executare silită anterioare, este  ilogică aprecierea că anumite sume de bani s-au reţinut în mod legitim în baza unui titlu executoriu rămas fără putere executorie; dacă distribuirea nu s-a realizat deja, respectivele sume nu vor mai putea fi distribuite și astfel, constatarea prescripţiei va avea și efecte retroactive, lipsind de efect actele de executare ce nu au fost atacate.

În acest sens, Noul Cod de procedură civilă comentat si adnotat Vol II – art. 527-1.134 – coordonatori Viorel Mihai Ciobanu si Marian Nicolae, Universul Juridic Bucuresti 2016 (pag. 707): „Potrivit art. 2513 NCC, prescripţia nu poate fi invocată în tot cursul procesului, ci trebuie ”opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate”. Textul are în vedere prescripţia dreptului la acţiunea condamnatorie, însă el reprezintă regula de principiu, de drept comun în materie. De aceea, cât priveste prescripţia dreptului de a obţine executarea silită, aceasta nu poate fi opusă oricând, pe toată durata executării silite, o astfel de soluţie contravenind, dacă nu literei, spiritului art. 2513 NCC. În consecinţă, facultatea invocării prescripţiei executării silite este temporară, fiind supusă termenelor de exercitare a contestaţiei la executare. […] Cum prescripţia vizează de regulă, legalitatea executării silite însesi, iar nu doar a actelor de executare, […] nu poate fi invocată, pe calea contestaţiei la executare, oricând, adică în tot timpul executării, ci numai în primul termen de 15 zile în care aceasta poate fi formulată…”.

Într-o altă opinie, este inechitabil, în contextul unei executări silite care implică mai multe acte succesive de executare, să refuzi debitorului dreptul de a se prevala de intervenirea prescripţiei dreptului de executare silită pentru viitor. Este posibil ca debitorul să nu aibă cunostinţele sau suportul teoretic necesar pentru a observa si invoca, în intervalul scurt de 15 zile, aspectul intervenirii prescripţiei dreptului material de a promova executarea silită.

Se poate reţine aplicabilitatea principiului cine poate mai mult poate si mai puţin. Astfel, dacă debitorul înţelege să nu se prevaleze de această excepţie prin raportare la întreaga executare silită, păstrează, totusi, dreptul de a se prevala de excepţie prin raportare la o anume parte a executării silite, respectiv cu privire la unele acte concrete de executare silită.

Potrivit unei a treia opinii, în cazurile în care pe calea contestaţiei la executare este invocată prescripţia dreptului la executarea silită, atâta timp cât sunt realizate acte de executare silită, contestaţia debitorului nu poate fi respinsă ca tardivă.

Potrivit art. 6 din Decretul-lege nr. 167/1958, „dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, iar art. 18 statuează că „instanţa judecătorească si organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acţiune sau la executarea silită este prescris.” Aceasta pentru că potrivit art. 405 din Cod procedură civilă „prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îsi pierde puterea executorie”.

În acest context, limitarea dreptului debitorului de a invoca excepţia prescripţiei dreptului la executarea silită doar în cadrul unei contestaţii la executare propriu-zise, în termenul de 15 zile de la înaintarea primei somaţii, este contrară scopului urmărit de legiuitor prin dispoziţiile legale mai sus enunţate. Astfel, acesta a urmărit să pună nu numai la îndemâna părţilor, dar si a instanţei, un mijloc juridic care să zădărnicească demersurile creditorului lipsit de diligenţă de a-si executa silit creanţa după trecerea unui anumit termen. Această excepţie trebuie să fie invocată si din oficiu, potrivit vechii reglementări aplicabile speţei, deci și de instanţa de judecată, în orice stare a pricinii. Or, din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii și interpretarea per a contrario a art. 20 din Decretul-lege nr. 167/1958, care prevede că „debitorul nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu știa că termenul prescripţiei era împlinit”, reiese că dacă pe parcursul executării își dă seama că aceasta este prescrisă, debitorul împotriva căruia continuă actele de executare are posibilitatea să solicite încetarea lor ca efect al constatării prescripţiei.

În contextul expus, se consideră că s-ar impune respingerea excepţiei tardivităţii înaintării contestaţiei și analiza excepţiei prescripţiei dreptului la executarea silită.

Opinia formatorilor INM:

Poate fi adoptată prima opinie exprimată, potrivit căreia prescripția dreptului de a cere executarea silită poate fi invocată numai în contestația la executare formulată potrivit dispoziţiilor art. 715 alin. (1) pct. 3 NCPC, potrivit căruia: „(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: […] 3. debitorul care contestă executarea însăsi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunostinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării și nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.”

Prescripția dreptului de a cere executarea silită este reglementată de dispozițiile art. 706-711 Cod procedură civilă. Potrivit art. 707 CPC, prescripția nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate. Prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită și orice titu executoriu își pierde puterea executorie.

Codul de procedură civilă nu reglementează modul și termenul în care se poate invoca pescripția dreptului de a obține executarea silită, încât, potrivit dispozițiilor art. 711 Cod procedură civilă, prevederile prezentului capitol se completează cu dispozițiile Codului civil privitoare la prescripția extinctivă.

Art. 2513 Cod civil cu denumirea marginală ”Momentul până la care se poate invoca prescripția” prevede că prescripția poate fi opusă numai în primă instanță prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Aplicând dispozițiile acestui text în materia executării silite, apreciem că prescripția poate fi invocată doar în cadrul contestaţiei privitoare la executarea silită propriu-zisă, exercitată în condițiile art. 715 alin. (1) pct. 3 NCPC, deoarece prescripția stinge însuși dreptul de a obține executarea silită, iar nu continuarea executării silite.

Suntem în acord cu opinia (redată mai sus) exprimată în lucrarea ”Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat Vol II – art. 527-1.134” – coordonatori Viorel Mihai Ciobanu și Marian Nicolae, Universul Juridic Bucuresti 2016 (pag. 707): potrivit căreia, ”(…) cât privește prescripţia dreptului de a obţine executarea silită, aceasta nu poate fi opusă oricând, pe toată durata executării silite, o astfel de soluţie contravenind, dacă nu literei, spiritului art. 2513 NCC. În consecinţă, facultatea invocării prescripţiei executării silite este temporară, fiind supusă termenelor de exercitare a contestaţiei la executare. […] Cum prescripţia vizează, de regulă, legalitatea executării silite însesi, iar nu doar a actelor de executare, […] nu poate fi invocată, pe calea contestaţiei la executare, oricând, adică în tot timpul executării, ci numai în primul termen de 15 zile în care aceasta poate fi formulată…”.

Opinii exprimate de participanții la întâlnire:

A fost agreată în unanimitate prima opinie exprimată, completată cu argumentele formatorilor INM.

Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, dedicată discutării aspectelor de practică neunitară ı̂n materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței – București, 21 iunie 2018.