Cristian Gațu, este un nume de legendă al sportului mondial. A fost considerat în anii 70, cel mai valoros handbalist al lumii. Dublu campion mondial (1970 și 1974) medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Munchen (1972), respectiv argint la Jocurile Olimpice de la Montreal (1976), comandant al Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” (1998-2000) și președinte al Federației Române de Handbal timp de 18 ani (1996-2014). A câștigat Cupa Campionilor Europeni și a împlinit recent, pe 20 august, 80 de ani. I-a sărbătorit la Oradea, cu prietenii, printre care și Emeric Ienei, la rândul său câștigător, ca antrenor, al Cupei Campionilor.
- Domnule Gațu, 80 de ani! La mulți ani și multă sănătate!
- Mulțumesc, Victore! Să fie sănătate, că uite, ne rărim. Am mai rămas doar șapte campioni mondiali în viață. Măcar suntem de-o echipă. Anul acesta au plecat dintre noi Samungi, Oțelea și Bibi Birtalan. Toate sunt trecătoare. Rămâne ce-am lăsat în urma noastră.
- Păi ați lăsat multe bucurii. Care a fost cea mai mare dintre ele?
- Am tot zis. A fost bucuria de la primul titlu mondial, cel de la Paris.
- De ziua dumneavoastră au tot sunat telefoanele!
- Mă sună toți: Vasile Stângă, Radu Voina, Marinescu, Goran, colegii de la Steaua, apoi cei de la Poli Timișoara, Gunnesch, Christian Dieter, Werner Stockl, Edvin Sauer, Câțiva de la Dinamo. În general mă sună cei care mai sunt în viață.
- Am vorbit despre cea mai frumoasă amintire. Care a fost cea mai tristă?
- Culmea e că cea mai dureroasă e medalia de argint de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976. Puteam și trebuia să fim campioni olimpici!
- Puteți dezvolta acest aspect? De ce n-am luat aurul la Montreal?
- S-a greșit. Eu eram căpitanul echipei național iar antrenorul Ioan Kunst Ghermănescu m-a informat că ne-a pregătit o serie de amicale tari înainte de Jocurile Olimpice. Erau trei meciuri cu URSS! Ne-am certat. N-am fost de acord. I-am spus: „Nu e normal să jucăm cu rivalii la medaliile de aur de trei, ori în pregătiri! O să ne citească. Nu vreau să ne pregătim cu ei”. Dar s-a întâmplat și i-am bătut de trei ori la cel puțin șapte goluri diferență! O dată chiar la 15. Apoi, cu câteva zile înainte de primul meci de la Montreal ni s-a spus că mergem lângă Montreal să mai dăm un amical. Acolo am aflat că jucam tot cu URSS-ul! I-am mai bătut o dată, la opt goluri! Nu știu ce-a fost în mintea alor noștri. Când a venit ziua finalei nu ne-a ieșit nimic și ne-au bătut ei: 19-15.
- Cred că v-au citit bine la ultimul meci amical, cel din Canada
- Nouă ni s-a spus că nu va fi nimeni în tribună la ultimul amical. Au fost câțiva. Metodiști de-ai lor, care luau notițe. Ne-au citit bine. Din secunda unu l-au luat în primire pe Birtalan iar pe mine m-au luat om la om. Făceau cu schimbul. M-au sufocat.
- Și a venit momentul retragerii!
- Luasem această decizie în lacrimi, la Montreal. Fusesem păcăliți. Dar mi-am zis că mai am de luat o revanșă, dar nu la aceleași proporții. În anul următor, în 1977, am câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua, unde am jucat din nou cu rușii finala. Noi cu nouă jucători de la Montreal ei tot cu nouă! Este cel mai mare regret al meu, că n-am devenit campioni olimpici. O meritam. Eram cei mai buni din lume.
- Cam greu să redevenim ce-am fost în handbalul mondial.
- Este imposibil. Poate dacă i-am învia pe cei duși dintre noi. Am reface echipa de aur.
- Deci, niciodată?
- Cred că suntem nu pe marginea prăpastiei ci pe fundul ei! N-avem unde să ajungem mai jos. Avem un campionat cu echipe puține și mulți jucători străini. Mai este un aspect într-un peisaj trist pentru România. Cei care au rămas acum în handbal nu au niciun pic de valoare.
- V-ați cam contrat cu Dedu dar și cu actuala conducere!
- Ei, m-am contrat. N-am vrut să mai fiu președinte. Însă m-a deranjat când Dedu a spus că eu n-am făcut nimic în handbal. Nici el, și nici cei de azi n-au făcut ce trebuia. Ce-am făcut eu va dăinui. Ca sportiv nu-mi pot lua meritele, iar ca președinte de federație măcar să nu strice, sau să sprijine ceea ce am lăsat eu.
- Care este culoarea care ar defini sportul românesc? Nu cel de sporturi de echipă ci așa, în general!
- Acum, că tot ai zis de sporturi de echipă. Noi am performat cu naționala de handbal masculin. Sunt, totuși, patru titluri mondiale. În celelalte n-avem foarte mari realizări. Iar culoarea care definește sportul românesc? Una singură: „Negru”. Îmi reamintește de psihicul de competiție și mă încarc cu adrenalină atunci când concurează David Popovici. Pe el îl mai avem.
- Iar Oradea e a doua casă!
- Păi e și Beiușul, o perioadă frumoasă din viața mea, Oradea și la București. Îmi petrec ziua de naștere la Oradea, prima dată, iar apoi o mai fac o dată la București într-o bombă de restaurant în care ne revedem săptămânal miercurea, campionii mondiali care mai suntem în viață.
- Vă mulțumesc, nea Cristi!
- Stai că nu e gata interviul. Ne urcăm în mașină și mergem la Imi Ienei, să-l văd! Ai nevoie și de o încheiere. Asta o fac eu!
Parcurgem drumul spre Emeric Ienei. Cei doi se revăd cu mare plăcere!
Emeric Ienei: „Cristi, mare plăcere mi-ai făcut că ai venit să mă vezi!”
Cristian Gațu: „Imi, voiam să te mai strâng o dată în brațe, chiar dacă m-ai lăsat când mi-a fost lumea mai dragă”. Intervin:
- Domnule Gațu, păi cum v-a lăsat?!
- Ei, știe el! Trebuia să vină el președinte la FC Steaua, n-avea niciun contracandidat, atunci când s-a desprins din CSA.
- Și?!!
- Păi m-am dus la FRF că eram membru și acolo ca președinte al CSA Steaua. Imi al meu era în birou la Mircea Sandu. Atunci mi-am dat seama că ceva nu-i în regulă. Mi-l furase Mircea!.
Emeric Ienei: „Cristi dragă, n-aveam cum să refuz echipa națională și un turneu final de EURO 2000”.
Cristian Gațu: „Știu prietene, știu și te-am înțeles, dar lumea trebuie să afle că tu ai fost primul președinte al lui FC Steaua. Acum interviul e gata”.
PALMARES – CRISTIAN GAȚU
Dublu campion mondial cu reprezentativă României – 1970 (Paris) și 1974 (Berlin) și medaliat cu bronz în 1967 (Suedia)
Vicecampion olimpic cu reprezentativa României – 1976 (Montreal) și medaliat cu bronz – 1972 (München)
Câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu echipa Steaua – 1977
De 10 ori campion național cu echipa Steaua
Președinte al Federației Române de Handbal în perioada 1996-2014
General de brigadă în retragere
Decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de ofițer
sursa foto: facebook.com/Cristian Gațu
Partajează acest conținut:
