În Monitorul Oficial Partea I nr.903/6.IX.2024 a fost publicată Decizia DECIZIA Nr.212 din 9 aprilie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată și constată că dispozițiile art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: „Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.”
Autorii excepției susțin că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la statul român, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalității, art. 26 referitor viața intimă, familială și privată, art. 28 referitor la secretul corespondenței și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că a analizat o critică identică celei din prezenta cauză, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Astfel, prin Decizia nr. 813 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 21 februarie 2022, Curtea a constatat că sintagma „înregistrările efectuate de părți sau de alte persoane” la care fac referire dispozițiile art. 139 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penalăreglementează o excepție de la regula prevăzută la art. 139 alin. (1) din același cod, conform căreia supravegherea tehnică este dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți, cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute la art. 139 alin. (1) lit. a)—c) din Codul de procedură penală, și este pusă în executare de către procuror, de organele de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției, conform art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală. Pentru aceste motive, legiuitorul a reglementat, în privința efectuării înregistrărilor prevăzute la art. 139 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală, garanții suplimentare, de natură să protejeze dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al părților din cauzele penale în care astfel de înregistrări constituie mijloace de probă.
Astfel, textul criticat prevede că înregistrările efectuate de părți sau de alte persoane constituie mijloace de probă doar atunci când privesc propriile convorbiri sau comunicări cu terții. Or, având în vedere doar propriile convorbiri, înregistrările efectuate de părți sau de alte persoane nu restrâng exercițiul drepturilor fundamentale ale altor persoane într-o manieră similară restrângerilor determinate de supravegherea tehnică efectuată în condițiile art. 139 alin. (1) din Codul de procedură penală.
În acest sens, prin Decizia nr. 756 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 25 aprilie 2017, paragraful 27, Curtea a reținut că dispozițiile art. 139 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală prevăd, în mod expres, că sunt avute în vedere înregistrările efectuate de părți sau de alte persoane care privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care acestea le-au purtat cu terții. Astfel, sunt avute în vedere convorbirile sau comunicările personale ale părții în cauză, neputând fi înregistrate și prezentate ca mijloc de probă convorbirile unor terți, în acest caz fiind incidente dispozițiile art. 226 din Codul penal referitoare la violarea vieții private. Totodată, Curtea a reținut că, referindu-se la înregistrările personale efectuate de părți sau de alte persoane, dispoziția de lege criticată include și persoana inculpatului, care se poate prevala de acestea în scopul dovedirii netemeiniciei acuzațiilor aduse.
Totodată, prin Decizia nr. 756 din 13 decembrie 2016, precitată, paragraful 26, Curtea a observat că, fiind chemată să se pronunțe asupra constituționalității unor dispoziții prin care era modificat art. 916 din Codul de procedură penală din 1968, în sensul eliminării posibilității de a se folosi ca mijloace de probă înregistrările realizate de părți sau de alte persoane fără încălcarea vreunei dispoziții legale, aceasta a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor modificatoare. Astfel, Curtea a reținut că modificarea propusă prin care se elimină, de exemplu, posibilitatea de a se utiliza ca mijloace de probă înregistrările realizate de părți sau de alte persoane fără încălcarea vreunei dispoziții legale este neconstituțională, întrucât face imprevizibilă utilizarea ca mijloace de probă a imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere video din incinta unei bănci pentru identificarea autorilor unui jaf, înregistrările efectuate de victima unei agresiuni în propriul domiciliu, înregistrările efectuate de persoane particulare cu ocazia unui grav accident de circulație în urma căruia au rezultat victime, iar autorul accidentului a părăsit locul faptei etc. S-a arătat, prin aceeași decizie, că eliminarea posibilității de probațiune limitează dreptul persoanei vătămate prin infracțiune, și nu numai al acesteia, de a se apăra pe cale judiciară, încălcându-se astfel principiul dreptului la apărare consacrat prin art. 24 alin. (1) din Constituție și principiile accesului la justiție și dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 21 din Legea fundamentală.
Mai mult, prin Decizia nr. 756 din 13 decembrie 2016, precitată, paragrafele 22 și 23, Curtea a constatat că rațiunea reglementării este aceea ca oricine care are o probă ce poateservi aflării adevărului să o poată prezenta, dispozițiile respective fiind aplicabile în cazul surprinderii în mod spontan a unor fapte sau întâmplări ce sunt înregistrate prin mijloace audio sau video. Folosirea unor astfel de înregistrări ca mijloc de probă într-un proces penal este în concordanță cu prevederile art. 53 din Constituție, care recunosc legitimitatea unor restrângeri ale exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, inclusiv ale exercițiului dreptului la respectarea și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private — invocat în motivarea excepției —, dacă acestea se fac prin lege și în vederea apărării unor valori sociale importante, precum desfășurarea instrucției penale sau prevenirea faptelor penale.
În ceea ce privește eventualele abuzuri, Curtea a reținut că legislația procesual penală anterioară prevedea suficiente garanții în vederea înlăturării acestora, dispozițiile art. 916 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 aplicându-se numai în cazul săvârșirii unei infracțiuni, când, în vederea aflării adevărului, înregistrările pot fi supuse expertizei tehnice (art. 916 alin. 1), părțile având posibilitatea contestării lor potrivit prevederilor art. 64, 67 și 68 din Codul de procedură penală din 1968. În ceea ce privește noua reglementare, cuprinsă în art. 139 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea a observat că și în acest caz dispozițiile criticate se aplică numai în situația săvârșirii unei infracțiuni, în vederea aflării adevărului, înregistrările putând fi supuse expertizei tehnice, potrivit dispozițiilor art. 172—181 din Codul de procedură penală.
Totodată, prin Decizia nr. 813 din 9 decembrie 2021, paragraful 26, Curtea a constatat că înregistrările efectuate de părți sau de alte persoane, potrivit art. 139 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală, sunt însoțite de garanțiile reținute în jurisprudența Curții Constituționale, în sensul că acestea constituie mijloace de probă care însă sunt suspuse controlului judecătorului de cameră preliminară sub aspectul legalității administrării lor. În acest sens, judecătorul de cameră preliminară va acționa, potrivit regulilor prevăzute la art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală, analizând atât legalitatea mijlocului de probă, cât și legalitatea procedeului probatoriu prin care au fost obținute înregistrările, raportându-se la condițiile prevăzute de Codul de procedură penală. Totodată, în cadrul procedurii de cameră preliminară pot fi formulate înscris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, iar, în măsura în care sunt formulate cereri și excepții referitoare la nelegalitatea probelor obținute prin înregistrările efectuate de către părți sau de către alte persoane, judecătorul învestit cu soluționarea cauzei va putea verifica îndeplinirea condițiilor legale referitoare la efectuarea acestora.
De asemenea, prin Decizia nr. 813 din 9 decembrie 2021, paragraful 27, Curtea a reținut că unele procedee probatorii dincategoria metodelor de supraveghere tehnică pot fi efectuate, iar probele rezultate pot fi aduse în cadrul procesului penal fără a fi necesară autorizarea judecătorului de drepturi și libertăți. Astfel, s-a reținut că înregistrările făcute de părți pot constitui mijloace de probă fără să fi fost autorizată efectuarea lor. Cu toate că acestea nu necesită autorizare, așa cum este cazul metodelor speciale de supraveghere, s-a arătat că ele vor fi supuse unui control de admisibilitate, pentru a răspunde unui minim de cerințe prevăzute la art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală, respectiv: înregistrările să fie făcute de către părți sau de către alte persoane și înregistrările să privească propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au făcut cu terții. În ceea ce privește prima condiție s-a arătat că, din economia textului, rezultă că legiuitorul a admis posibilitatea ca înregistrările să fie făcute chiar de una dintre părți sau de o altă persoană. Referitor la cea de-a doua condiție anterior menționată s-a arătat că materialul trebuie să privească propriile convorbiri sau comunicări, astfel încât să nu existe, din perspectiva autorității statului, o încălcare a dreptului la viața intimă, familială și privată. S-a arătat, totodată, că partea care efectuează înregistrarea este partea activă a conversației, nefiind un simplu observator, precum și faptul că, pentru ca înregistrarea astfel efectuată să fie în acord cu prevederile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este necesar ca persoana care o realizează să nu fie asistată de reprezentanți ai autorităților publice.
Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
