Curtea reține că deşi succesiunea celor două etape este corect invocată de către apelant (suspendare prealabilă urmată de încetarea procesului), în cazul concret analizat această sucesiune nu mai putea fi aplicată deoarece la data pronunţării sentinţei apelate, hotărârea judecătorească prin care s-a deschis procedura de insolvenţă faţă de debitoarea promitentvânzător era deja definitivă, aşa cum s-a reținut anterior.
Așadar, suspendarea soluţionării cauzei în temeiul art. 75 alin. (1) prima teză din Legea nr. 85/2014 nu putea fi dispusă decât între momentul pronunţării sentinţei de deschidere a procedurii de insolvenţă şi momentul rămânerii definitive a acestei soluţii, prin oricare dintre modalităţile procedurale posibile.
În consecinţă, la data pronunţării sentinţei apelate (12.03.2024), nu se mai putea dispune suspendarea soluţionării cererii de chemare în judecată, ci doar direct încetarea procesului civil, deoarece sentinţa de deschidere a procedurii de insolvenţă a rămas definitivă încă de la data de 07.12.2023, prin Decizia nr. 285 pronunțața de către Curtea de Apel Suceava.
Astfel, în condițiile în care, la data pronunțării primei instanţe în prezenta cauză, hotărârea de deschidere a procedurii faţă de debitoarea pârâtă S.C A.H.C. S.R.L era definitivă, era imperativă încetarea acțiunii judiciare, potrivit dispoziţiilor art. 75 teza finală din Legea nr. 85/2014, acesta fiind scopul urmărit de către legiuitor.
Curtea constată că prima instanță a apreciat corect tipul acțiunii, făcând inclusiv aplicarea deciziei ICCJ nr. 8 din 10.06.2013. Acțiunile personale imobiliare (prin care se valorifică un drept personal, respectiv un drept de crenață) nu se confundă cu cele reale imobiliare (acțiuni prin care se urmărește valorificarea unui drept real – în genere dreptul de proprietate). Or, antecontractele de vânzare cumpărare dau naștere unui raport juridic obligațional, în conținutul căruia intră un drept de creanță căruia îi corespunde o obligație de a face.
Prin sentinţa civilă nr. 60 din 12 martie 2024, Tribunalul Suceava– Secţia a II-a civilă, în temeiul art.75 alin.1 teza finală din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, a constatat încetată acţiunea având ca obiect principal hotărâre care să ţină loc de contract formulată de reclamantul G.V., în contradictoriu cu pârâta A.H.C. S.R.L., în insolvenţă, administrator judiciar fiind Alfa Insolv SPRL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a arătat că acţiunea reclamantului G.V. are ca obiect principal pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, reținând considerentele deciziei nr.8/10.06.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, acţiunea civilă prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, în materia obligaţiilor de a face izvorâte din antecontract, are caracter personal, deoarece prin ea reclamantul îşi valorifică un drept de creanţă, respectiv dreptul de a cere încheierea contractului, corelativ obligaţiei pârâtului de a efectua demersurile necesare în vederea încheierii acestuia.
Tribunalul a mai reţinut că potrivit încheierii nr.215/21.09.2023 a judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului Suceava, pronunţate în dosarul nr.2621/86/2023 (f.10-12 dosar), faţă de pârâta A.H.C. S.R.L. a fost deschisă procedura generală de insolvenţă.
Încheierea de deschidere a procedurii faţă de pârâtă a rămas definitivă prin decizia nr.285/07.12.2023 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosarul nr.2621/86/2013/a1 (f.1323 dosar), situaţie faţă de care instanţa găseşte incidente în cauză dispoziţiile art.75 alin.1 teza finală din Legea nr.85/2014.
Contrar celor susţinute de apărătorii reclamantului, acţiunea în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract este o acţiune în valorificarea unui drept de creanţă, aspect clarificat prin decizia R.I.L. indicată mai sus.
În mod evident, ceea ce se urmăreşte prin acţiune este scoaterea din patrimoniul debitorului A.H.C. S.R.L. a unui bun imobil şi introducerea acestuia în patrimoniul reclamantului – ceea ce nu este permis, din momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, decât în cadrul acesteia.
Dacă bunul va fi fost scos din patrimoniul debitorului şi se solicită desfiinţarea actului corespunzător, cu consecinţa reintrării bunului în patrimoniul debitorului, nici acest demers nu se poate derula în afara procedurii insolvenţei, prin raportare la dispoziţiile art.117-122 din aceeaşi lege.
Pe cale de consecinţă, Tribunalul în temeiul art.75 alin.1 teza finală din Legea nr.85/2014, a constatat încetată acţiunea având ca obiect principal hotărâre care să ţină loc de contract formulată de reclamantul G.V. în contradictoriu cu pârâta A.H.C. S.R.L..
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul G.V., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea apelului, anularea sentinţei şi suspendarea cauzei până în momentul finalizării definitive a dosarului nr.2621/86/2023, iar în ipoteza menţinerii soluţiei de încetare, admiterea apelului sub prisma restituirii taxei de timbru.
A arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 75 alin 1 din Legea nr 85/2014, teza finală.
Se invocă unul din paragrafele Deciziei nr. 8/10.06.2013 a ICCJ . „Atunci când dreptul de creanţă are ca obiect un imobil, acţiunea este imobiliară, fără însă ca, prin aceasta, să se schimbe felul acţiunii, dedus din natura dreptului care se valorifică.,,
Ori, pe de o parte în cauză este vorba de o acţiune personală imobiliară, iar pe de altă parte acţiunea trebuia suspendată de drept la data deschiderii procedurii, aceasta fiind pe rolul instanţei în acel moment, cauza fiind trimisă de la un complet la altul urmare a declinării de competenţă.
Suspendarea acţiunilor judiciare sau extrajudiciare, ca efect al deschiderii procedurii, urmăreşte să prezerve caracterul concursual, colectiv şi egalitar al procedurilor reglementate de lege, evitând astfel ca asupra averii debitorului să se exercite acţiuni individuale de urmărire sau executare silita a creanţelor creditorilor şi eliminând incertitudinea asupra masei pasive.
Această normă imperativă, de ordine publică, a fost apreciata ca având drept scop concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului, în competenţa exclusivă a judecătoruluisindic desemnat în procedura insolvenţei. Creditorii ale căror acţiuni au fost astfel suspendate vor trebui să-şi declare creanţele în cadrul procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.
De asemenea, greşit instanţa de fond nu s-a pronunţat, având în vedere încetarea acţiunii şi asupra taxei de timbru achitată, aceasta trebuind restituită prin raportare la art. 45 din OUG nr 80/2013.
Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente: Sub un prim aspect, apelantul impută instanței de fond încălcarea dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, invocând faptul că existența pe rolul instanței a prezentei acțiuni la momentul deschiderii procedurii insolvenței impunea suspendarea acesteia de drept. Cu alte cuvinte, apelantul critică faptul că soluția de încetare a acțiunii este nelegală în contextul în care, în prealabil, acesta nu a fost suspendată.
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează”.
În speță, în ceea ce privește judecarea prezentei cauze, astfel cum rezultă din cuprinsul hotărârii apelate, au existat o succesiune de conflicte de competență a căror finalitate rezultă din încheierea finală nr. 52 pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 22 noiembrie 2023, prin care Curtea de Apel Suceava – Secţia I Civilă a admis sesizarea privind conflictul negativ de competenţă intervenit între secţiile civile ale Tribunalului Suceava şi a stabilit definitv competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava – Secţia a II-a Civilă.
Așadar, în urma regulatorului de competență cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia a II-a Civilă la data de 23 ianuarie 2024, însă încheierea de deschidere a procedurii faţă de pârâtă a rămas definitivă prin decizia nr. 285/07.12.2023 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în dosarul nr. 2621/86/2013/a1.
Dintr-o atare perspectivă, Curtea reține că deşi succesiunea celor două etape este corect invocată de către apelant (suspendare prealabilă urmată de încetarea procesului), în cazul concret analizat această sucesiune nu mai putea fi aplicată deoarece la data pronunţării sentinţei apelate, hotărârea judecătorească prin care s-a deschis procedura de insolvenţă faţă de debitoarea promitent-vânzător era deja definitivă, aşa cum s-a reținut anterior.
Așadar, suspendarea soluţionării cauzei în temeiul art. 75 alin. (1) prima teză din Legea nr. 85/2014 nu putea fi dispusă decât între momentul pronunţării sentinţei de deschidere a procedurii de insolvenţă şi momentul rămânerii definitive a acestei soluţii, prin oricare dintre modalităţile procedurale posibile.
În consecinţă, la data pronunţării sentinţei apelate (12.03.2024), nu se mai putea dispune suspendarea soluţionării cererii de chemare în judecată, ci doar direct încetarea procesului civil, deoarece sentinţa de deschidere a procedurii de insolvenţă a rămas definitivă încă de la data de 07.12.2023, prin Decizia nr. 285 pronunțața de către Curtea de Apel Suceava.
Astfel, în condițiile în care, la data pronunțării primei instanţe în prezenta cauză, hotărârea de deschidere a procedurii faţă de debitoarea pârâtă S.C A.H.C. S.R.L era definitivă, era imperativă încetarea acțiunii judiciare, potrivit dispoziţiilor art. 75 teza finală din Legea nr. 85/2014, acesta fiind scopul urmărit de către legiuitor.
De asemenea, apelantul precizează că instanța nu a avut în vedere că acțiunea formulată este una personală imobiliară. Referitor la acest aspect, Curtea constată că prima instanță a apreciat corect tipul acțiunii, făcând inclusiv aplicarea deciziei ICCJ nr. 8 din 10.06.2013. Acțiunile personale imobiliare (prin care se valorifică un drept personal, respectiv un drept de crenață) nu se confundă cu cele reale imobiliare (acțiuni prin care se urmărește valorificarea unui drept real – în genere dreptul de proprietate). Or, antecontractele de vânzare cumpărare dau naștere unui raport juridic obligațional, în conținutul căruia intră un drept de creanță căruia îi corespunde o obligație de a face.
Prin urmare, aserțiunile apelantului sunt nefondate.
Sub un al doilea aspect, apelantul invocă faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat, având în vedere soluția de încetare a acțiunii în temeiul art. 75 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014, asupra taxei judiciare de timbru, aceasta impunându-se a fi restituită prin raportare la dispozițiile art. 45 din O.U.G nr. 80/2013.
Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (4) din O.U.G nr. 80/2013, „cererea de restituire se adresează instanţei judecătoreşti la care s-a introdus acţiunea sau cererea”.
Curtea reține că din economia acestor dispoziții legale se deduce concluzia că, în mod imperios, cererea de restituire a taxei judiciare de timbru se impune a fi adresată instanţei judecătoreşti la care s-a introdus acţiunea. Având în vedere că în cauză, cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar a fost introdusă pe rolul Tribunalului Suceava, Curtea reţine că tot acestei instanțe îi este atribuită şi competenţa de soluţionare a unei eventuale cereri de restituire a taxei judiciare de timbru achitate pentru învestirea instanţei. Or, având în vedere că în fața instanței de fond nu nu a fost formulată o asemenea cerere, Curtea reține că aserțiunile apelantului sunt neîntemeiate.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 480 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea a respins apelul declarat de către apelantul G.V., ca nefondat.
