Contestaţia exercitată împotriva încheierii prin care prima instanţă se pronunţă cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice este inadmisibilă, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei poate fi exercitată numai atunci când legea o prevede expres, iar Codul de procedură penală nu reglementează calea de atac a contestaţiei împotriva încheierii prin care se dispune cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice. În temeiul dispoziţiilor art. 408 alin. (3) C. proc. pen., apelul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, inclusiv a încheierilor prin care prima instanţă se pronunţă cu privire la cererile de schimbare a încadrării juridice.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 854 din 18 decembrie 2020
Prin încheierea din data de 23 octombrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală s-a dispus, în ceea ce îl priveşte pe contestator, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., admiterea în parte a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de inculpatul A. şi schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului A. din infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută în art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. într-o infracţiune de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută în art. 367 alin. (1) C. pen.
De asemenea, s-a dispus respingerea cererii inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice a faptelor din două infracţiuni de instigare la dare de mită prevăzute în art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, într-o singură infracţiune de instigare la dare de mită prevăzută în art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen.
Împotriva încheierii din data de 23 octombrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală, contestatorul inculpat A. a formulat prezenta contestaţie.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată având în vedere următoarele:
Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Soluţionarea contestațiilor este reglementată prin dispoziţiile art. 4251 C. proc. pen.
Conform alin. (1) al art. 4251 C. proc. pen.: „(1) Calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.”
Contestaţia se exercită împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, care se referă la unele măsuri procesuale luate de către instanţă în faza de urmărire penală, în procedura de cameră preliminară sau în faza de judecată ori ulterior condamnării (în timpul executării pedepsei) sau chiar şi după executarea pedepsei.
Instanța reține că această cale de atac poate fi exercitată împotriva anumitor încheieri, aşa cum rezultă din prevederile Codului de procedură penală.
Astfel, poate fi exercitată contestaţia împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, în procedura camerei preliminare ori în cursul judecății (art. 204, art. 205, art. 206 C. proc. pen.), precum și împotriva încheierilor prin care se dispun sau se revocă măsurile preventive față de persoana juridică (art. 493 C. proc. pen.).
Se poate declara contestație și împotriva încheierilor prin care s-a dispus luarea sau ridicarea măsurii obligării provizorii la tratament medical a suspectului sau inculpatului (art. 246 C. proc. pen.) sau luarea măsurii internării medicale provizorii a suspectului sau inculpatului (art. 248 C. proc. pen.).
Și împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa dispune luarea măsurii internării nevoluntare în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice, precum şi prelungirea acestei măsuri se poate formula contestație (art. 184 C. proc. pen.).
De asemenea, încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra cererii procurorului de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale, după adoptarea unei soluţii de netrimitere în judecată, poate fi atacată cu contestaţie (art. 5491 C. proc. pen.), ca, de altfel, și încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra cererii procurorului de anulare a unui înscris falsificat după adoptarea unei soluţii de netrimitere în judecată.
Calea de atac a contestaţiei se poate exercita și împotriva încheierii prin care au fost luate măsuri asigurătorii în procedura camerei preliminare sau în cursul judecăţii (art. 2501 C. proc. pen.) și a încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi soluţionează propunerea procurorului de valorificare a bunurilor mobile sechestrate în cursul urmăririi penale (art. 2522 alin. 4 C. proc. pen.).
Contestația se poate exercita și împotriva următoarelor încheieri: cea prin care judecătorul de cameră preliminară, soluţionând plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 C. proc. pen. actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală (art. 341 alin. 9 C. proc. pen.); încheierea judecătorului de cameră preliminară, în condiţiile art. 346 alin. (1) – (41) C. proc. pen. şi art. 347 C. proc. pen.
Se poate declara contestaţie şi împotriva încheierilor de suspendare, după cum urmează: încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii, odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia (art. 460 C. proc. pen.); încheierea dată în primă instanţă prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei (art. 367 C. proc. pen.); încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecăţii în caz de extrădare activă (art. 368 C. proc. pen.).
În speță, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în cauza penală privind pe inculpaţii A., B., C., D., E. şi F., trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. X. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara, aflată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală a fost pronunţată încheierea din data de 23 octombrie 2020, prin care s-a dispus cu privire la cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţi.
Contestatorul inculpat A. a formulat contestație împotriva încheierii din data de 23 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, cauza aflându-se în faza cercetării judecătorești în fața instanței de fond.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu este admisibilă calea de atac a contestaţiei formulată împotriva soluției contestate din încheierea din data de 23 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală (prin care instanţa s-a pronunţat cu privire la cererile de schimbare a încadrării juridice formulate în cauză), întemeiată pe dispozițiile art. 4251 C. proc. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 408 C. proc. pen.: „(1) Sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. (2) Încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel. (3) Apelul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor.”
Astfel, ulterior pronunțării unei sentințe în cauză, contestatorul are posibilitatea să exercite calea de atac a apelului, această cale de atac socotindu-se formulată și împotriva încheierilor, conform dispozițiilor art. 408 alin. (3) C. proc. pen.
Drept urmare, având în vedere considerentele menţionate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul inculpat A. împotriva încheierii din data de 23 octombrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală.
Partajează acest conținut:
