Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din Primăria Oradea a avizat cererea grupului Împreună mutăm inelul Metropolitan N-V pentru protestul de azi din Parcul Traian. Oamenii își pot striga nemulțumirile între orele 8-10,30 , scopul fiind organizarea unei acțiuni de protest în legătură cu construirea inelului metropolitan N-V.Maxim 50 de persoane pot participa la protest. Nu este pentru prima dată când acești oameni protestează . După întâlniri succesive cu liderii PSD Oradea, respectiv cu liderii USR, după petiții la Primăria Oradea și CJ Bihor, pe 8 mai peste 50 de locuitori din zona Podgoria au protestat în stradă împotriva construirii Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei prin mijlocul cartierului.Salvaţi Podgoria!”, „Accesul interzis, cu excepţia riveranilor!”, „Bihorul pe drumul cel bun prin sufrageria mea!” sau, mai direct, „Bolojan, construieşte în extravilan inelul metropolitan!” au fost mesajele afișate.
Partajează acest conținut:













