În ședința din 17 februarie 2025 prin Decizia nr. 3 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis ecursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 207 alin. (1), art. 222 alin. (4) şi art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 207 alin. (1), art. 222 alin. (4) şi art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, Înalta Curte stabileşte că nu se consideră în termen sesizarea cu rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă sau cu propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive ori a arestului la domiciliu, formulată în ultima zi a termenului, calculat potrivit art.269 alin. (1), (2) şi (4) din Codul de procedură penală.
Problema de drept supusă examinării a apărut în cauzele în care formularea propunerii cu privire la măsurile preventive în cazul înaintării rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei sau a depunerii propunerii de prelungire a arestării preventive sau a arestului la domiciliu, a avut loc în ultima zi a termenului de cel puțin 5 zile prevăzut de art. 207 alin. 1 și, respectiv, art. 222 alin. 4 și art. 235 alin. 1 din Codul de procedură penală, calculat potrivit dispozițiilor art. 269 alin. 1, 2 și 4 din același cod.
În prealabil, se impune a se arăta că termenul mai sus menționat este un termen procedural minim, imperativ, de regresiune și a cărui nerespectare atrage decaderea din exercitarea dreptului de a formula propunerea cu privire la măsura preventivă.
Acest termen se calculează în modul următor:
- Ziua în care acesta începe (ziua în care măsura preventivă expiră) – nu se socotește;
- Ziua în care se împlinește – a cincea zi a termenului – nu se socotește;
- Ultima zi a termenului o reprezintă întotdeauna următoarea zi lucrătoare.
Examenul jurisprudenței actuale în materie a evidențiat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la această problemă de drept, existând două orientări:
- Într-o primă orientare jurisprudențială, s-a reținut că termenul este respectat atunci când depunerea propunerii a fost făcută în ultima zi a termenului, întrucât au fost asigurate în mod concret cele 5 zile calendaristice necesare pregătirii apărării inculpatului.
Această orientare jurisprudențială se regăsește în hotărâri pronunțate de instanțele din raza Curților de Apel Alba Iulia, Brașov, București, Craiova, Cluj, Iași, Pitești și Târgu Mureș (Anexa I, poz. 1 – 27). - În cea de-a doua orientare jurisprudențială, instanțele au considerat că propunerea de menținere / prelungire a măsurii preventive nu poate fi formulată de procuror în niciuna dintre zilele acestui termen, nici măcar în ultima zi.
În motivarea acestui punct de vedere s-a arătat că, prin textele de lege sus menționate, legiuitorul a reglementat două termene:
un termen în care procurorul trebuie să formuleze propunerea de menținere a măsurii preventive sau de prelungire a arestării preventive, respectiv a arestului la domiciliu;
un termen rezervat exercitării dreptului la apărare al inculpatului față de care se solicită menținerea / prelungirea acestor măsuri preventive.
Dacă acest din urmă termen al apărării inculpatului este determinat, în mod expres, prin indicarea unui număr de 5 zile, înainte de expirarea duratei măsurii preventive, termenul în care trebuie formulată propunerea de menținere / prelungire se determină în mod indirect, prin aceea că el se încheie anterior curgerii termenului inculpatului, astfel încât propunerea de prelungire a arestării trebuie formulată în afara acestui termen de apărare al inculpatului.
Cele două termene, prin natura și scopul în vederea căruia au fost stabilite, nu se pot suprapune cu privire la nicio unitate de timp, fiind eminamente distincte, ulterior expirării termenului procurorului de formulare a propunerii de prelungire începând să curgă termenul de apărare al inculpatului.
Această orientare jurisprudențială se regăsește în hotărâri pronunțate de instanțele din raza Curților de Apel Bacău, București, Craiova, Iași, Oradea și Ploiești (Anexa nr. II, poz. 28 – 50).
„Apreciez că soluția legală în materie este reflectată de prima orientare jurisprudențială.
Din analiza dispozițiilor legale și a deciziilor cu caracter obligatoriu mai sus menționate, rezultă, fără echivoc, că termenul prevăzut de art. 207 alin. 1, art. 222 alin. 4 și art. 235 alin. 1 din Codul de procedură penală este un termen procedural peremptoriu, minim și de regresiune, iar nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitarea dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.
În egală măsură, modalitatea de calcul al termenului rezultă din conținutul art. 269 din Codul de procedură penală, conform regulilor detaliate de alin. 1, 2 și 4 ale acestei dispoziții legale.
Prezenta problemă de drept nu vizează însă natura termenului și nici modalitatea de calcul al acestuia, ci necesitatea lămuririi sintagmei „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive”, având în vedere modul diferit în care aceasta a fost interpretată de instanțele de judecată.
În prealabil, se impune a se arăta că raționamentele care stau la baza prezentei se aplică și în situația prelungirii măsurii preventive a arestului la domiciliu, având în vedere prevederile art. 222 alin. 4 din Codul de procedură penală, similare cu cele ale art. 207 alin. 1 și art. 235 alin. 1 din același cod.
Termenul prevăzut de art. 207 alin. 1, art. 222 alin. 4 și art. 235 alin. 1 din Codul de procedură penală a fost stabilit de legiuitor în scopul asigurării respectării dreptului fundamental la apărare al inculpatului aflat sub puterea unei măsuri preventive și a eliminării arbitrarului cât privește dispunerea prelungirii sau menținerii acesteia, aspect ce rezultă din cuprinsul deciziilor nr. 336 din 15 aprilie 2015 a Curții Constituționale și nr. 16 din 2 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În aceste condiții, se impune a se analiza dacă formularea unei propuneri cu privire la măsurile preventive în ultima sa zi (calcul efectuat conform prevederilor art. 269 alin. 1, 2 și 4 din Codul de procedură penală) este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului cu privire la care s-a dispus o măsură preventivă, astfel încât să fie incidente normele procesual penale prevăzute de art. 268 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu consecința decăderii procurorului din exercitarea dreptului de a depune propunerea de prelungire sau de a formula solicitarea de menținere a măsurii arestării preventive și constatarea nulității absolute a actului făcut peste termen.
Apreciem că prezenta problemă de drept a apărut ca urmare a existenței, atât în practică, cât și în doctrina de specialitate, a unei confuzii, întrucât s-a considerat că art. 207 alin. 1, art. 222 alin. 4 și art. 235 alin. 1 din Codul de procedură penală stabilesc un termen de 5 zile, când, în realitate, termenul prevăzut de legiuitor este „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive” (aspect subliniat în mod explicit atât în dispozitivul, cât și în considerentele Deciziilor nr. 336 din 30 aprilie 2015 a Curții Constituționale și nr. 16 din 2 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Din simpla interpretare gramaticală a dispozițiilor legale mai sus menționate, rezultă permisiunea expresă de formulare a propunerii în ultima zi a termenului, întrucât sintagma „cu cel puțin 5 zile înainte” include în mod evident și această a 5-a zi, dat fiind faptul că, din punct de vedere al semnificației uzuale, sintagma „cel puțin…” semnifică o durată, cantitate etc. mai mare sau egală cu cea indicată.
(În cazul în care legiuitorul dorește să confere o semnificație diferită de cea uzuală unor termeni sau sintagme care nu au un înțeles juridic propriu, se asigură că acest fapt rezultă fără echivoc (fie din modul în care a fost edictată dispoziția legală, fie oferind explicațiile necesare, de exemplu prin definirea termenilor), fapt care însă nu se regăsește în prezenta situație.
A se vedea în acest sens Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative:
Art. 36 alin. 4:
Redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înțelesul lor curent din limba română modernă, cu evitarea regionalismelor. Redactarea este subordonată dezideratului înțelegerii cu ușurință a textului de către destinatarii acestuia.
Art. 37 alin. 2:
Dacă o noțiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înțelesuri diferite, semnificația acestuia în context se stabilește prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devine obligatoriu pentru actele normative din aceeași materie.)
Această interpretare a fost prezentată și de Curtea Constituțională în Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, în cuprinsul acesteia reținându-se nelegalitatea depunerii propunerii de prelungire a arestării preventive la instanță cu mai puțin de 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.
Detaliind, din modul în care au fost reglementate aceste dispoziții, rezultă că termenul nu este unul strict determinat (cum se întâmplă, de exemplu, în cazul termenului de declarare a apelului), ci este un termen minim, prin aceasta înțelegându-se că singura cerință impusă de legiuitor este de respectare de către procuror a numărului minim de zile stabilite.
Astfel, legiuitorul a apreciat că fiind necesare și suficiente pregătirii apărării 5 zile libere calendaristice, iar în cazul concret al prezentei probleme de drept, în care propunerea este formulată în ultima zi a termenului (inclusiv în situația obișnuită în care această zi a termenului cade într-o zi lucrătoare – ziua a șaptea), se constată că inculpatul beneficiază în mod efectiv de toate aceste 5 zile, astfel încât nu se poate susține în mod logic că există o vătămare a drepturilor sale procesuale.
În cazul opiniei contrare, se ajunge la prelungirea artificială a termenului regresiv cu încă o zi, în concret fiind lăsate „libere” minim 6 zile (nu 5 cât reprezintă termenul), fapt care contravine în mod evident voinței legiuitorului.
Mai mult, această problemă de drept a fost discutată și cu prilejul Întâlnirii Președinților Secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, dedicată aspectelor de practică neunitară, desfășurată la București, în perioada 15-16 noiembrie 2023.
Opinia Institutului Național al Magistraturii, agreată de majoritatea participanților, a fost că propunerea poate fi formulată inclusiv în ultima zi a termenului de cel puțin 5 zile prevăzut de art. 207 alin. 1 din Codul de procedură penală, calculat conform dispozițiilor art. 269 alin. 1, 2 și 4 din același cod.
A fost exprimată și opinia contrară, în sensul că, în aplicarea dispozițiilor art. 207 alin. 1 din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de cameră preliminară trebuie să aibă loc în afacerea termenului de 5 zile, cel mai târziu cu 8 zile înainte de expirarea măsurii preventive, termenul fiind prevăzut în favoarea inculpatului supus măsurii preventive, în vederea respectării dreptului la apărare al acestuia.
S-a mai arătat că termenul în discuție este nu numai un termen procedural peremptoriu, ci și unul prohibitiv (în interiorul căruia procurorul nu poate îndeplini niciun act).
În contradicție cu această opinie, arătăm că termenul care face obiectul prezentei probleme de drept nu este un termen prohibitiv, nu se interzice activitatea procesuală, ci se stabilește un termen minimal pentru formularea propunerii de prelungire a măsurii preventive, tocmai în vederea garantării dreptului la apărare al inculpatului (așa cum reiese, de altfel, și din Deciziile Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție).
În concluzie, în cazul formulării propunerii cu privire la măsurile preventive în ultima zi a termenului prevăzut de art. 207 alin. 1, art. 222 alin. 4 sau art. 235 alin. 1 din Codul de procedură penală, calculat potrivit dispozițiilor art. 269 alin. 1, 2 și 4 din același cod, nu există în materialitatea sa vătămarea procesuală la care se face referire în deciziile mai sus menționate pronunțate de Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care, pentru inculpații aflați sub puterea acelor măsuri preventive, sunt disponibile în mod concret cele 5 zile stabilite de legiuitor în scopul pregătirii corespunzătoare a apărării.” – conform celor citate de Luju.
Partajează acest conținut:
