În Monitorul Oficial nr. 1096/27.XI.2025 a fost publicată Decizia nr. . 392 din 3 noiembrie 2025 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de formulată de Curtea de Apel Brașov — Secția penală în Dosarul nr. 4.722/62/2024, în vederea pronunțării
unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă în ipoteza efectuării, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, în a căror componență intră, în diferite proporții, substanțe a căror circulație este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reține un concurs între cele două infracțiuni sau, conferind eficiență sintagmei „dacă fapta nu reprezintă o infracțiune mai gravă”, din conținutul constitutiv al art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, va opera absorbția legală a acesteia în conținutul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin prisma cuantumului mai ridicat al pedepsei prevăzute pentru aceasta din urmă?
În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: în ipoteza efectuării, fără drept, de operațiuni cu produse psihoactive în a căror componență intră, în diferite proporții, substanțe a căror circulație este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reține numai infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin absorbția naturală a infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.
În motivarea deciziei Înalta Curte de Casație și Justiție arată că prin sesizarea formulată de instanța de trimitere s-a solicitat instanței supreme să dezlege problema de drept a calificării juridice a activității infracționale a făptuitorului care, în aceeași împrejurare de timp și de loc și prin aceeași acțiune, efectuează atât operațiuni specifice infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cât și operațiuni specifice infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, adică operațiuni ilicite având ca obiect, deopotrivă, droguri de mare risc și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Mai exact, instanța de trimitere solicită clarificarea faptului dacă, în aceste coordonate factuale, se va reține în sarcina autorului activității infracționale o singură infracțiune, respectiv trafic de droguri, prin absorbția legală a infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin prisma cuantumului mai ridicat al pedepsei prevăzute pentru aceasta din urmă, sau un concurs de infracțiuni — trafic de droguri și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Se reține în acest sens că, în raport cu coordonatele factuale și juridice existente, în care sunt efectuate, fără drept, în aceeași împrejurare, operațiuni cu produse psihoactive, în a căror componență intră, în diferite proporții, substanțe a căror circulație este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, activitatea infracțională în ansamblu reprezintă o infracțiune simplă, ca formă a unității naturale, elementele obiective ale infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 fiind absorbite natural, prin firea lucrurilor, în conținutul infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Argumentele care pledează în favoarea unității naturalede infracțiune sunt unicitatea acțiunii și a procesului execuțional de realizare a hotărârii infracționale, identitatea spațiotemporală, identitatea subiectului activ, omogenitatea obiectului juridic și existența aceleiași stări de pericol pentru valorile protejate de normele penale.
Prin chiar ipoteza întrebării rezultă că operațiunile cu droguri și substanțe psihoactive sunt realizate prin aceeași acțiune, de același subiect activ, în același timp și în același loc, și nu se justifică a fi făcute considerații suplimentare sub aceste aspecte, urmând ca analiza să poarte asupra omogenității obiectului juridic și a urmării socialmente periculoase.
Se constată că cele două infracțiuni au un obiect juridiccomun, un conținut constitutiv cvasiidentic și incriminează generic operațiuni ilicite privind substanțe psihoactive, ceea ce relevă o omogenitate materială și juridică.
Unitatea obiectului juridic presupune că toate acțiunilesau inacțiunile săvârșite pe o durată de timp, în circumstanțe factuale substanțial asemănătoare, trebuie să se îndrepte împotriva aceleiași valori sociale ocrotite de legea penală.
Analizând conținutul celor două acte normative care incriminează infracțiunile în discuție, se constată că la art. 1 din Legea nr. 194/2011 se menționează faptul că acest act normativ „stabilește cadrul legal aplicabil preparatelor, substanțelor, plantelor, ciupercilor sau combinațiilor acestora, denumite în continuare produse, susceptibile să aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanțele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanțele aflate sub control național, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, și instituie măsuri de prevenire, control și combatere a consumului în vederea protejării sănătății populației de acțiunile negative ale acestora”.
La art. 1 lit. a) din Legea nr. 143/2000 se menționează căprin substanțe aflate sub control național înțelegem drogurile, precursorii înscriși în tabelele-anexă nr. I-IV care fac parte integrantă din acest act normativ. În continuare, observând definițiile de la art. 1 lit. b)-e) din lege, se constată că: drogurile sunt plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe, înscrise în tabelele nr. I-III; drogurile de mare risc sunt drogurile înscrise în tabelele nr. I și II; drogurile de risc sunt drogurile înscrise în tabelul nr. III; substanță psihoactivă nouă — o substanță în formă pură sau într-un preparat, care nu face obiectul Convenției unice a Organizației Națiunilor Unite asupra stupefiantelor din 1961, astfel cum a fost modificată prin Protocolul din 1972, și nici al Convenției Organizației Națiunilor Unite asupra substanțelor psihotrope din 1971, dar care poate prezenta riscuri pentru sănătate sau pentru societate similare cu cele prezentate de substanțele cuprinse în convențiile menționate; preparat — un amestec care conține una sau mai multe noi substanțe psihoactive; precursori — substanțele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV.
Statutul acestor substanțe este evolutiv, întrucât chiar încuprinsul dispozițiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 143/2000 se arată că tabelele pot fi modificate prin înscrierea unei noi plante sau substanțe, prin radierea unei plante sau substanțe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la un interval de maximum 6 luni de la înaintarea propunerii de modificare de către ministrul sănătății sau ministrul afacerilor interne; ministrul înaintează propunerea de modificare a tabelelor de îndată ce primește comunicarea organismelor internaționale abilitate, respectiv de îndată ce primește documentațiile tehnice emise de organele competente în materie pe care se fundamentează măsura. Prin urmare, o substanță cu efect psihoactiv reglementată de Legea nr. 194/2011 poate să treacă în sfera de aplicare a Legii nr. 143/2000.
Noțiunea de „substanțe psihoactive” a fost clarificată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 48 din 9 iunie 2021, sub aspectul întinderii și limitelor acesteia, ca urmare a interpretării coroborate a legislației naționale și având în vedere deciziile Curții Constituționale, jurisprudența în materie, precum și convențiile internaționale la care România este parte, stabilind că sintagma „substanțe psihoactive” din cuprinsul normei de incriminare a art. 336 alin. (2) din Codul penal include, pe lângă categoria de substanțe la care face referire Legea nr. 194/2011, și substanțele prevăzute în conținutul Legii nr. 143/2000 și al Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 339/2005).
Așa cum s-a reținut prin decizia mai sus menționată,sfera de cuprindere a substanțelor psihoactive a fost stabilită prin chiar definiția dată noțiunii de „substanțe psihoactive” de art. 241 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în care s-a arătat că substanțele psihoactive sunt cele prevăzute în anexele la Legea nr. 339/2005, care cuprind, în primul rând, substanțele denumite în mod tradițional droguri (adică substanțe stupefiante sau psihotrope) prevăzute în convențiile internaționale la care România este parte și care se regăsesc și în Legea nr. 143/2000 (art. 1), iar, în al doilea rând, plantele și substanțele aflate sub control național — termen desemnând plantele și substanțele cu proprietăți psihoactive, introduse în anexele legii [art. 2 lit. d1) și art. 8 din Legea nr. 339/2005], în această a doua categorie intrând și substanțele la care se referă Legea nr. 194/2011, condiționat de stabilirea caracterului lor de substitut, conform procedurii stabilite de Ministerul Sănătății (potrivit art. 9 din Legea nr. 194/2011, Ministerul Sănătății face demersurile necesare ca substanța respectivă să fie trecută în anexele la Legea nr. 339/2005 și Legea nr. 143/2000). Practic, prin utilizarea sintagmei, legiuitorul a dorit ca în categoria de „substanțe psihoactive” să poată fi inclusă orice substanță care produce „stimularea sau inhibarea sistemului nervos central al persoanei, având ca rezultat modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și ale comportamentului ori crearea unei stări de dependență, fizică sau psihică”.
Din examinarea prevederilor art. 2 din Legeanr. 143/2000 rezultă că obiectul juridic al infracțiunii de trafic de droguri îl constituie relațiile sociale care se nasc și se desfășoară în legătură cu protejarea sănătății populației, prin combaterea efectelor negative pe care le are consumul de droguri de risc sau de mare risc.
Totodată, Legea nr. 194/2011 normează într-un domeniu asemănător legislației în materia combaterii traficului de droguri, și anume prevenirea și combaterea consumului unor substanțe interzise, în vederea protejării sănătății populației de acțiunile negative ale acestora. Astfel, rațiunea acestei din urmă legi a fost crearea unui cadru normativ care să sancționeze operațiunile cu orice substanțe periculoase, neinserate în tabelele-anexă la Legea nr. 143/2000. Din acest punct de vedere prezintă relevanță expunerea de motive a Legii nr. 194/2011, în care se arată că „devine evident faptul că simpla elaborare a unor liste cu aceste noi substanțe psihoactive (care devin cu ușurință desuete din cauza rapidității cu care se pot crea noi substanțe) nu este suficientă pentru contracararea acestui fenomen. Sunt necesare eforturi conjugate ale tuturor instituțiilor statului și ale autorităților publice locale care să abordeze diferitele fațete ale acestei probleme extrem de complicate”. De asemenea, Legea nr. 194/2011 a fost necesară „ca urmare a unui fenomen care se amplifică exponențial legat de dezvoltarea comercializării unor produse denumite generic «plante etnobotanice» și care, sub aspectul denumirii comerciale manipulatoare, induc o percepție pozitivă din partea societății și ascund, în realitate, substanțe echivalente sau similare drogurilor de risc și de mare risc (…) Cu toate că listele au fost actualizate în cursul anului 2010 de două ori, apariția de noi substanțe pe piață a făcut ca măsurile întreprinse de către autorități să fie eficiente doar parțial. Comercianții specializați continuau să își desfășoare activitatea cu astfel de substanțe, oferind spre vânzare, în permanență, produse noi, potențial extrem de periculoase pentru sănătatea persoanelor”.
Ca urmare, obiectul juridic al infracțiunilor prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 este comun și constă în relațiile sociale privind protejarea sănătății populației împotriva efectelor negative pe care anumite substanțe le au asupra sănătății și vieții, în același sens statuându-se prin Decizia nr. 38 din 17 iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În consecință, săvârșirea sub imperiul celor două legi a acțiunilor reprezentând verbum regens încalcă aceeași valoare socială a cărei ocrotire s-a urmărit de către legiuitor (paragrafele nr. 79 și 80).
Același obiect juridic special a fost reținut în ceea ceprivește infracțiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în care s-a arătat că obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 îl constituie relațiile sociale care se nasc și se desfășoară în legătură cu protejarea sănătății populației, prin combaterea efectelor negative pe care le are consumul de substanțe cu efecte sau susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Cele două infracțiuni au și aceeași urmare socialmente periculoasă, implicând riscuri grave pentru sănătatea publică și pentru societate, în general. Astfel, în Directiva (UE) 2017/2.103 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 noiembrie 2017 de modificare a Deciziei-cadru 2004/757/JAI a Consiliului pentru a include noi substanțe psihoactive în definiția termenului „drog” și de abrogare a Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului, s-a arătat că „Decizia-cadru 2004/757/JAI ar trebui să se aplice, de asemenea, în cazul substanțelor care sunt supuse unor măsuri de control și unor sancțiuni penale în conformitate cu Decizia 2005/387/JAI a Consiliului, care prezintă riscuri pentru sănătatea publică comparabile cu cele prezentate de substanțele enumerate în tabelele din cadrul convențiilor ONU. () Noile substanțe psihoactive care imită efectele unor substanțe enumerate în tabelele din cadrul convențiilor ONU apar frecvent și se răspândesc rapid în Uniune, iar anumite noi substanțe psihoactive prezintă riscuri grave pentru sănătatea publică și pentru societate. () Pentru a reduce efectiv gradul de disponibilitate a noilor substanțe psihoactive care prezintă riscuri grave pentru sănătatea publică și, după caz, riscuri grave pentru societate și pentru a descuraja traficul cu astfel de substanțe în întreaga Uniune, precum și implicarea grupurilor infracționale organizate, astfel de substanțe ar trebui să fie incluse în definiția termenului «drog» în conformitate cu dispozițiile prezentei directive și să fie fundamentate de dispoziții proporționate de drept penal”.
Se constată, astfel, că infracțiunile constând în operațiunicu substanțe psihoactive și infracțiunile constând în operațiuni cu droguri de risc sau mare risc au un obiect juridic comun și aceeași urmare socialmente periculoasă și, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 38 din 17 iunie 2024, omogenitatea juridică există și atunci când, prin legi penale succesive, sunt incriminate fapte îndreptate împotriva aceleiași valori sociale și cu aceleași trăsături constitutive esențiale, chiar dacă sub denumiri diferite.Potrivit definiției date în doctrină (V. Dongoroz, Drept penal,Asociația Română de Științe penale, București, reeditată, 2000, p. 263), unitatea de infracțiune există atunci când un fapt, în complexul împrejurărilor care îl înconjoară, este privit de lege ca o singură infracțiune, ca o singură violare a ordinii juridice; în cazul infracțiunii simple, avem o singură violare a legii penale, un singur element obiectiv și o singură rezoluție infracțională. Mai exact, elementul obiectiv se compune dintr-o activitate fizică unică, dintr-un fapt simplu, activitatea infracțională putându-se realiza printr-un act sau prin mai multe, dar care constituie un singur fapt. Tot astfel, a fost definită unitatea naturală de infracțiune ca formă a unității infracționale, determinată de unitatea acțiunii sau inacțiunii, de unicitatea rezultatului, ca și de unicitatea formei de vinovăție cu care este săvârșită acțiunea (T. Pop, Drept penal, Partea generală, Cluj, 1923, p. 601).
Raportând aceste considerente la coordonatele factualeși juridice expuse de instanța de trimitere, se reține că, în cazul în care sunt efectuate, fără drept, în aceeași împrejurare, prin aceeași acțiune, operațiuni cu produse psihoactive, în a căror componență intră, în diferite proporții, substanțe a căror circulație este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, activitatea infracțională în ansamblu reprezintă o infracțiune simplă, ca formă a unității naturale.
Deși, dacă ar fi fost comise separat, în împrejurări diferite,operațiunile cu substanțe psihoactive și, respectiv, cu droguri ar fi fost infracțiuni de sine stătătoare, atunci când sunt săvârșite prin aceeași acțiune, situația este similară celei a infracțiunilor care, pe lângă varianta de bază, cunosc și forme agravate, iar împrejurarea că operațiunile cu substanțe psihoactive în sens larg sunt incriminate de legiuitor în două acte normative diferite nu este de natură a conduce la o altă concluzie. Nici natura diferită a substanțelor psihoactive traficate nu modifică unitatea infracțiunii, în același sens stabilind Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 3 din 28 februarie 2017, decizie prin care a reținut că săvârșirea, în aceeași împrejurare, a unei singure acțiuni dintre cele enumerate în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, care are ca obiect atât droguri de risc, cât și droguri de mare risc, reprezintă o infracțiune simplă, ca formă a unității naturale de infracțiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din același act normativ, întrucât natura diferită a substanțelor stupefiante nu modifică unitatea infracțiunii de trafic de droguri.
În circumstanțele faptice și juridice ale săvârșirii unuicomplex natural în care se întrepătrund elementele materiale a două fapte care, în condiții normale, dacă nu ar fi săvârșite în aceeași împrejurare, ar fi sancționate distinct, unitatea naturală infracțională va primi o singură sancțiune penală, respectiv pentru cea mai gravă dintre ele, urmând ca infracțiunea care produce consecințe mai reduse asupra obiectului juridic protejat de norma de incriminare să fie absorbită în mod natural. De altfel, prin inserarea sintagmei „dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă” de la finalul art. 16 alin. (1) al Legii nr. 194/2011, norma a căpătat un caracter de subsidiaritate față de faptele incriminate prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, concluzie susținută și de însăși denumirea din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, „altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare”.
Dintr-o altă perspectivă, soluția propusă reprezintă și ogaranție a respectării principiului ne bis in idem, întrucât nu poate exista o dublă sancționare a aceleiași conduite doar pentru că substanțele interzise deținute/traficate în aceeași împrejurare sunt reglementate de legi diferite, mai ales în condițiile în care legislația penală nu sancționează numărul de acte normative incidente, ci conduita efectivă a subiectului activ.
Având în vedere contextul faptic și juridic prezentat,respectiv reținerea în sarcina autorului activității infracționale a unei singure infracțiuni, și anume trafic de droguri, soluția absorbției legale a infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, prin prisma cuantumului mai ridicat al pedepsei prevăzute pentru aceasta din urmă, respectiv cea a concursului de infracțiuni — trafic de droguri și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, nu este incidentă pentru problema de drept analizată.
Absorbția legală implică, cu necesitate, existența unordispoziții legale care să prevadă preluarea conținutului unei infracțiuni în conținutul unei alte infracțiuni, situație regăsită în cazul infracțiunii complexe. Infracțiunea complexă este aceea care cuprinde în conținutul său, ca element constitutiv sau ca o circumstanță agravantă, o acțiune sau o inacțiune care, prin ea însăși, constituie o faptă prevăzută de legea penală. Nu există dispoziții legale care să prevadă absorbția, în conținutul infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a conținutului infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, absorbție în urma căreia elementele specifice infracțiunii absorbite să își piardă autonomia și să se regăsească în conținutul infracțiunii complexe, fie în forma de bază, fie în forma agravată a infracțiunii complexe, când infracțiunea absorbită este preluată ca element circumstanțial agravant.
De esența unității legale de infracțiune analizate este faptul că, prin voința legiuitorului și din considerente de politică penală, manifestările variate ale făptuitorului în realitatea obiectivă, realizate în aceeași împrejurare și aflate în conexitate etiologică, atrag răspunderea sa penală pentru o singură nfracțiune, deși, în absența unei atare opțiuni legislative, ele s-ar circumscrie conținutului a două infracțiuni, incriminate distinct. Or, o astfel de reglementare nu există cât privește cele două infracțiuni.
Nu este incidentă nici forma pluralității de infracțiuni aconcursului ideal, întrucât, într-o atare împrejurare, era necesar ca prin singura acțiune sau inacțiune a autorului să fie realizat conținutul a două infracțiuni, datorită împrejurărilor în care acțiunea/inacțiunea a avut loc sau urmărilor pe care le-a produs. Este vorba, așadar, despre o singură acțiune/inacțiune, însă modalitatea de săvârșire sau efectele pe care le produce activitatea infracțională singulară sunt multiple.
Această împrejurare determină încadrarea aceleiași fapte materiale în două sau mai multe norme de incriminare diferite, reținerea acestora făcându-se corespunzător fiecăreia dintre împrejurările sau urmările produse prin activitatea unică.
În contextul factual avut în vedere de instanța detrimitere, deși sunt identificate două norme juridice care incriminează comportamentul infracțional, acestea nu pot fi incidente simultan, întrucât nici împrejurările săvârșirii activității infracționale și nici urmările produse nu sunt diferite, în condițiile în care ambele protejează aceeași valoare socială.
Prin urmare, în ipoteza efectuării, fără drept, deoperațiuni cu produse psihoactive, în a căror componență intră, în diferite proporții, substanțe a căror circulație este reglementată atât de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cât și de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, se va reține numai infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în care se absoarbe natural infracțiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, activitatea infracțională, în ansamblu, reprezentând o unitate naturală de infracțiune.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 477 din Codul deprocedură penală, va fi admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov — Secția penală în Dosarul nr. 4.722/62/2024.
Partajează acest conținut:
