Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în ședința din 29 mai sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
În urma deciziei cu nr. 42 ÎCCJ a stabilit că:
În interpretarea art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, dreptul la acordarea indemnizației lunare neimpozabile în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie este suficient de bine determinat în lipsa elaborării unui regulament sau norme metodologice referitoare la condițiile şi criteriile de acordare a locuințelor de serviciu pentru personalul silvic.
În interpretarea şi aplicarea art. 25 teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, sintagma „în localitatea în care își desfășoară activitatea” se referă la localitatea în care se află sediul structurii organizatorice din cadrul instituției angajatoare nominalizate ca loc de muncă.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Art. 25 Personalul silvic care nu deține locuință personală în localitatea în care își desfășoară activitatea beneficiază de locuință de serviciu, de protocol sau de intervenție, după caz. În cazul în care acest lucru nu este posibil, personalul silvic beneficiază de o indemnizație lunară neimpozabilă în cuantum de 30% din salariul mediu brut pe economie.
Partajează acest conținut:
