În cadrul ședinței din 5 mai 2025 Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 143 a admis sesizarea formulată de Tribunalul Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 2052/40/2022*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5 ind. 1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, art. 30 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, art. II art. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, cu modificările ulterioare, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, cu modificările ulterioare, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017.
În consecință ÎCCJ a stabilit că: egalizarea salariilor la nivel maxim nu poate include în salariul plătit sumele corespunzătoare drepturilor privind suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare reglementate de dispoziţiile art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, recunoscute altor funcţionari cu funcţii similare prin acte administrative sau prin hotărâri judecătoreşti. Respinge, în rest, ca inadmisibilă, sesizarea privind chestiunea de drept: dacă dispoziţiile art. 2.523 din Codul civil se interpretează în sensul că dreptul la acţiunea de stabilire a salariilor la nivel maxim se naşte de la momentul în care s-au pronunţat hotărârile judecătoreşti de lămurire a dispozitivului/actele administrative care au recunoscut salariul maxim aflat în plată în raport cu care se face compararea sau dreptul la acţiune se naşte de la momentul încasării salariilor.
Decizia este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Partajează acest conținut:
