În Monitorul Oficial nr. 1188/23.XII.2025 a fost publicată Decizia nr. 414 din 24 noiembrie 2025 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea — Secția de contencios administrativ și fiscal și în consecință, a stabilit că în interpretarea dispozițiilor art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înțelesul noțiunii de „cercetat” se referă doar la desfășurarea urmăririi penale in personam.
În motivarea deciziei, ÎCCJ arată că soluționarea problemei de drept ce face obiectul prezentei cauze impune preliminar o succintă prezentare a cadrului legal aplicabil măsurii anulării permisului de conducere.
În acest sens se reține că dispozițiile art. 114 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 reglementează expres și limitativ cazurile în care se poate dispune măsura anulării permisului de conducere. Analizând toate aceste cazuri, se constată că măsura reprezintă, de principiu, consecința condamnării titularului său printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru fapte sau infracțiuni care se află în legătură de cauzalitate directă cu nerespectarea regimului circulației pe drumurile publice sau a altor norme legale.
Astfel, prin această hotărâre s-a constatat: fie săvârșireaunei infracțiuni care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, rezultat aflat în legătură de cauzalitate directă cu nerespectarea regulilor de circulație [lit. a)]; fie săvârșirea altor infracțiuni prevăzute la art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (2), art. 336, art. 337, art. 338 alin. (1) și art. 339 alin. (2) și (4) din Codul penal [lit. b)]; fie instanța de judecată a pronunțat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării profesiei sau ocupației de conducător de vehicule, prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal [lit. d)]; fie permisul de conducere a fost obținut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru săvârșirea altor infracțiuni prevăzute la art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (1) și (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1) și art. 339 alin. (2) și (4) din Codul penal [lit. f)].
În același timp se observă că, spre deosebire de cazurileprevăzute la lit. a), b) și d) ale art. 114 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, care valorifică strict condiția existenței hotărârii definitive de condamnare pentru fapte sau infracțiuni care se află în legătură de cauzalitate directă cu nerespectarea regimului circulației pe drumurile publice sau a altor norme legale, cel conținut de norma de la lit. f) din același articol adaugă o cerință suplimentară, anume aceea ca permisul de conducere să fi fost obținut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
Chestiunea de drept supusă analizei este relaționată cuaceastă din urmă cerință și privește înțelesul sintagmei „cercetat”, în absența unei norme exprese care să o definească.
Soluționarea acesteia impune interpretarea art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, prin clarificarea înțelesului său, atât din perspectiva legislației în care este prevăzută, cât și a legăturilor acesteia cu materia conexă a procedurii penale.
Procedând la interpretarea literală a textului de lege,în primul rând se constată că norma face referire la „perioada în care titularul era cercetat (…) în cadrul unui proces penal” (subl. ns.) pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Prin urmare, textul nu are în vedere simpla cercetare a împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită, ci și ca această activitate să îl vizeze efectiv pe titularul permisului de conducere. Totodată, se constată că activitatea de cercetare este integrată procesului penal, astfel încât semnificația sa nu poate fi desprinsă de acest context, ci trebuie căutată prin raportare la normele care guvernează procesul penal.
Astfel, pentru a realiza corelația cu aceste din urmănorme, mai întâi trebuie menționat că dispozițiile art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 au intrat în vigoare la data de 29.06.2007, așadar în perioada de activitate a Codului de procedură penală din 1968.
Sub imperiul acestuia, procesul penal începea cu fazade urmărire penală, declanșată prin rezoluția organului de urmărire penală atunci când existau date cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, astfel cum prevedea art. 228 alin. (1). Actele de cercetare penală se efectuau in rem, cu obiectivul de a se lămuri împrejurările în care s-a săvârșit fapta, iar, din momentul identificării autorului, și in personam, ocazie cu care acestuia îi era atribuită calitatea de învinuit, cu consecința aducerii la cunoștință a faptei pentru care este cercetat și a recunoașterii drepturilor procesuale, conform art. 6 alin. (3) din același cod.
De lege lata, reglementarea consacră un mecanism etapizat, clar conturat, chiar și în situațiile în care autorul faptei este indicat sau cunoscut încă din momentul sesizării. Conform art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, urmărirea penală începe in rem, atunci când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, iar trecerea la faza in personam survine, potrivit art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, doar atunci când există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din același cod în care acțiunea penală nu poate fi exercitată.
Astfel, chiar și în ipotezele în care existența unui făptuitoreste cunoscută, cum ar fi în cazul infracțiunii de conducere fără permis, odată cu depistarea în trafic, atribuirea calității de suspect nu intervine automat ca urmare a declanșării cercetării penale, ci doar dacă aceasta conduce la strângerea și administrarea de probe care să permită bănuiala rezonabilă că făptuitorul a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală.
În egală măsură, trebuie reamintit că, după cum rezultăinclusiv din jurisprudența Curții Constituționale (spre exemplu, Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016), desemnarea unei persoane ca suspect nu reprezintă o decizie de oportunitate, aflată la discreția organului de cercetare penală, ci o obligație procesuală precisă și determinată. Organul judiciar nu poate să amâne nejustificat momentul la care o persoană devine suspect, ci trebuie să procedeze de urgență la emiterea ordonanței, în momentul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 305 alin. (3) din Codul procedură penală.
Se observă astfel că, în cazul ambelor reglementări procesual-penale prezentate, momentul în care făptuitorul devine cercetat în mod efectiv în cadrul procesului penal este acela al atribuirii calității procesuale (învinuit — sub vechiul cod, suspect — sub actualul cod), ocazie cu care devine titularul unor drepturi procesuale și este încunoștințat cu privire la faptă. Anterior acestuia, făptuitorul este complet străin de cadrul procesual al cercetării penale, astfel încât nu poate fi considerat „cercetat” nici în sensul avut în vedere de art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.
Totodată, această interpretare a dispozițiilor legale corespunde și naturii măsurii administrative de anulare a permisului de conducere, asemănătoare, prin caracterul punitiv și descurajant, unei pedepse penale, după cum s-a reținut în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 21 septembrie 2006 în Cauza Maszni împotriva României, paragraful 66). În condițiile în care, în cazul prevăzut de art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, permisul de conducere este dobândit ulterior săvârșirii infracțiunii pentru care se dispune condamnarea, previzibilitatea măsurii de anulare poate fi garantată doar începând cu momentul în care titularului permisului de conducere i s-a adus la cunoștință în mod neechivoc că este subiect al cercetării penale. Doar din acest moment, cel cercetat poate prefigura implicațiile juridice ale eventualelor demersuri realizate pentru dobândirea permisului de conducere.
Este adevărat că, prin această interpretare, se conferăcaracter legal dobândirii permisului de conducere în intervalul cuprins între data săvârșirii infracțiunii pentru care a intervenit condamnarea definitivă și cea a începerii urmăririi penale in personam. Această situație reprezintă însă, eventual, o lacună legislativă, ce nu poate fi suplinită pe cale interpretativă, ci doar prin intervenția legiuitorului pentru modificarea art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.
Față de cele de mai sus, în conformitate cu prevederile art. 521 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că se impune admiterea sesizării și pronunțarea unei hotărâri prealabile în sensul că înțelesul noțiunii de „cercetat” la care face referire art. 114 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se referă doar la desfășurarea urmăririi penale in personam.
Partajează acest conținut:
