Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, luni, sesizările prealabile formulate de curțile de apel din Brașov și București referitoare la competența unei instanțe care soluționează o contestație în anulare a de reanaliza prescripția răspunderii penale. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul curții supreme a stabilit că sesizările sunt inadmisibile.
Decizia nr. 82 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul ÎCCJ:
Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Curtea de apel Braşov – Secţia Penală, în dosarul nr. 190/64/2022, respectiv de Curtea de apel București – Secția I Penală, în dosarele nr. 4334/2/2022 şi nr. 4382/2/2022 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
1. Dispozi?iile art. 426 lit. b) și art. 431 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că instanța care soluționează contestația în anulare are competența, în etapa admisibilității în principiu, să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport de o lege succesivă care nu a fost reținută ca fiind mai favorabilă în cauză?
2. În aplicarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 10/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a analizat incidența acestei cauze de încetare în raport de împlinirea termenului de prescripție specială, însă a omis să aibă în vedere natura simplă/extremă a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv inexistența unei cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale în perioada 26 iunie 2018 – 30 mai2022?
3. Constituie omisiunea instanței de a avea în vedere inexistența unei cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, în perioada 26 iunie 2018 – 30 mai 2022, o eroare de procedură, în sensul art. 426 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în ipoteza cauzelor definitiv judecate în perioada anterior menționată?
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 decembrie 2022.
Sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov
În cazul sesizării formulate de Curtea de Apel Brașov, aceasta avea legătură cu un dosar de înșelăciune. Astfel, printr-o cerere înregistrată 28 aprilie 2022, un condamnat a formulat contestaţie în anulare împotriva unei decizii, apreciind ca fiind incident cazul de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală. A susținut că a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru înșelăciune, deşi la dosar existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, din cauza împlinirii termenului de prescripţie specială prevăzut de art. 154 alin. 4 din Codul penal.
În dezbateri, apărarea a invocat împlinirea termenului general de prescripţie având în vedere considerentele deciziilor Curţii Constituţionale 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, respectiv inexistenţa unor cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale în perioada dintre cele două decizii, astfel încât s-a solicitat să se constate că termenul general de prescripţie era împlinit la data la care s-a pronunţat hotărârea de condamnare a cărei anulare se solicită.
Orientări în jurisprudență:
1. Cu privire la prima chestiune de drept invocată, care vizează interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b şi art. 431 din Codul de procedură penală pentru a se stabili dacă instanţa care soluţionează contestaţia în anulare are competenţa, în etapa admisibilităţii în principiu, să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport de o lege succesivă care nu a fost reţinută ca fiind mai favorabilă în cauză, Curtea de Apel Brașov a constatat că punctele de vedere nu sunt unitare în ceea ce priveşte contestaţiile în anulare (întemeiate pe aceste decizii ale Curţii Constituţionale) formulate împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a reţinut că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969.
Astfel, au fost identificate două orientări. În prima, s-a considerat ca fiind admisibilă contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b din Codul de procedură penală şi în cazul condamnărilor definitive cu privire la infracţiuni prevăzute de Codul penal din 1969.
În a doua orientare s-a considerat că nu sunt întrunite condiţiile pentru admisibilitatea în principiu a unei astfel de contestaţii în anulare întrucât dispoziţiile art. 426 lit. b) Cod procedură penală nu pot fi invocate pentru a se obţine schimbarea soluţiei pronunţate cu autoritate de lucru judecat în hotărârea definitivă cu privire la legea penală mai favorabilă.
2. Cu privire la a doua chestiune de drept invocată, referitoare la posibilitatea instanţei care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, să reanalizeze prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a analizat incidenţa acestei cauze de încetare în raport de împlinirea termenului de prescripţie specială, însă a omis să aibă în vedere natura simplă/extremă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv inexistenţa unei cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale în perioada 26.06.2018-30.05.2022, Curtea a indentificat două orientări.
Într-o primă orientare, s-a considerat că în ipoteza în care cauza prezumată de încetare a procesului penal a făcut obiectul unei evaluări nemijlocite a instanţei, care a statuat neechivoc asupra inaplicabilităţii sale şi a dispus condamnarea inculpatului, hotărârea se bucură pe deplin de autoritate de lucru judecat, iar argumentele instanţei nu mai pot fi repuse în discuţie. În cea de-a doua orientare, s-a reţinut că omisiunea instanţei de a avea în vedere inexistenţa unei cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale în perioada 26.06.2018-30.05.2022 reprezintă o eroare de procedură, în sensul art. 426 lit. b din Codul de procedură penală.
DOCUMENT – Textul complet al încheierii de sesizare prin mecanismul întrebării prealabile – Curtea de Apel Brașov:
Sesizările formulate de Curtea de Apel București
Prin două sesizări prealabile, Curtea de Apel București a cerut instanței supreme să stabilească dacă poate fi considerată eroare de procedură, în sensul art. 426 alin. (1) lit. b din Codul de procedură penală, omisiunea instanței de a avea în vedere inexistența unei cauze de întrerupere a prescripției între 26 iunie 2018 și 30 mai 2022. Problema ridicată se referă la cauzele definitiv judecate.
Sesizările prealabile cu același obiect au fost formulate într-un dosar de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și într-un caz de trafic de influență.
Opinia majoritară a completului de judecată:
Deși textul art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală nu mai face trimitere expresă la ”nepronunțarea” instanței asupra cauzei de încetare a procesului penal astfel cum era stipulat în dispozițiile art. 386 lit. c din Codul de procedură penală (1968), aplicabilitatea sa este, în continuare, condiționată implicit de constatarea unei omisiuni totale a instanței de a analiza și a statuia explicit asupra unei astfel de cauze. Doar într-o atare situație, hotărârea definitivă este afectată de un viciu de procedură susceptibil de a afecta legalitatea sa și de natură a legitima repunerea cauzei în discuție și eventuala sa rejudecare.
Într-adevăr, cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanței de apel de a judeca și nu pe modul în care aceasta a examinat și motivat neincidența cazului de încetare a procesului penal.
Numai în situația în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penale – pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluția de încetare a procesului penal – se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunțare imputabilă instanței care, prejudiciind interesele legitime ale părții, îi dă dreptul formuleze contestație în anulare.
În ipoteza în care cauza prezumată de încetare a procesului penal a făcut obiectul unei evaluări nemijlocite a instanței, care a statuat neechivoc asupra inaplicabilității sale și a dispus condamnarea inculpatului, hotărârea se bucură pe deplin de autoritate de lucru judecat, iar argumentele instanței nu mai pot fi puse în discuție. Într-o atare situație, contestarea hotărârii tinde nu la înlăturarea viciului de procedură derivat din omisiunea de a examina incidența unui impediment procedural, ci la reevaluarea în substanță a fundamentului faptic și juridic al soluției în sine, pe calea unui apel deghizat.
Or, conform principiului securității raporturilor juridice anterior invocat, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive, cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se pot aduce derogări decât dacă o impun motive substanțiale și serioase.
Or, conform principiului securității raporturilor juridice anterior invocat, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive, cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se pot aduce derogări decât dacă o impun motive substanțiale și serioase.
DOCUMENT – Textul complet al încheierilor de sesizare prin mecanismul întrebării prealabile – Curtea de Apel București:
CITIȚI și
- Sesizare HP referitoare la competența instanței care soluționează o contestație în anulare de a reanaliza prescripția răspunderii penale
- Sesizare HP | Poate fi considerată eroare de procedură omisiunea instanței de a avea în vedere inexistența unei cauze de întrerupere a prescripției între 26 iunie 2018 și 30 mai 2022?
