Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis, luni, o sesizare prealabilă referitoare la situația în care, în al doilea ciclu procesual, curtea supremă admite recursul și casează decizia atacată. Astfel, ÎCCJ va reţine cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului. În caz contrar cauza va fi trimisă spre rejudecare la instanţa de apel sau, după caz, la prima instanţă, a stabilit Înalta Curte.
Decizia nr. 79 a ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:
Admite sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în dosarul nr. 16667/3/2019* şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea dispoziţiilor art. 497 din Codul de procedură civilă, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în corelaţie cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 şi art. 501 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, în cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanţa de apel sau, după caz, la prima instanţă.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 decembrie 2022.
Sesizarea prealabilă a fost formulată în cazul unui dosar care are ca obiect dreptul de autor și drepturile conexe, aflat pe rolul Secției I civile a curții supreme.
Argumentele din încheierea de sesizare a ÎCCJ
Potrivit încheierii de sesizare a ÎCCJ, chestiunea de drept supusă dezbaterii decurge din modul de interpretare a sintagmei ”o singură dată în cursul procesului”, alăturată soluției de casare, din cuprinsul art. 497 Cod de procedură civilă și interesează soluționarea pe fond a recursului, întrucât de dezlegarea ce i se va da depinde modul în care Înalta Curte va proceda în ipoteza admiterii recursului, pentru a doua oară în procesul ce vizează cauza în care a fost formulată sesizarea prealabilă.
În primul ciclu procesual parcurs în cauză, recursul a fost admis, dispunându-se, în consecință, casarea deciziei de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Astfel, se pune problema de a ști, în interpretarea și aplicarea art. 497 Cod de procedură civilă, în forma conturată prin legea 310/2018, cum va proceda ÎCCJ în situația în care ar admite recursul și ar casa decizia de apel, respectiv dacă este permis a se trimite din nou cauza spre rejudecare sau dacă instanța supremă va reține cauza spre judecare în fond. În acest ultim caz, se ridică problema dispozițiilor legale aplicabile judecății în fond după casare.
Chestiunea de drept este una veritabilă, pentru că sunt posibile interpretări diferite ale art. 497 din Codul de procedură civilă, din cauză că – susține instanța de trimitere – acest text este incomplet și nu este corelat cu alte dispoziții legale.
Astfel, introducerea în text, în anul 2018, a sintagmei ”o singură dată în cursul procesului” nu a fost însoțită de o modificare legislativă prin care să se indice ori din care să reiasă soluția de trimitere sau de reținere a cauzei, ce trebuie pronunțată de ÎCCJ în cazul unei noi casări, precum și cazurile în care trebuie pronunțată una sau alta dintre soluții. Nu a fost inserată nici vreo trimitere la alte dispoziții legale care, eventual, să fie aplicate în mod corespunzător.
”A fost păstrată, în schimb, distincția dintre soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte, din art. 497, și soluțiile pe care le pot pronunța alte instanțe de recurs, din art. 498. Casarea cu trimitere continuă să reprezinte regula în cazul recursului de competența ÎCCJ, în timp ce, potrivit art. 498, alin. 2, se păstrează regula casării cu reținere, în cazul tribunalelor și al curților de apel, cu precizarea clară a situațiilor de excepție, în care cauza poate fi trimisă în vederea rejudecării”, se arată în încheierea Secției I Civile a curții supreme.
Aceste inadvertențe legislative denotă, în opinia completului de judecată, caracterul veritabil, dar și dificultatea problemei de drept supuse clarificării, existând posibilitatea interpretării diferite a legii și riscul creării unei practici judiciare neunitare în dezlegarea acestei chestiuni de drept.
DOCUMENT – Textul complet al încheierii de sesizare prin mecanismul întrebării prealabile:
Tot în ședința de azi, ÎCCJ a admis și o sesizare prealabilă referitoare la statutul funcționarului public parlamentar.
Decizia nr.80: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 643/99/2021, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea art. 73 ind.1 alin. (13) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţia de trimitere din cuprinsul textului la prevederile art. 83-92 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, vizează toate condiţiile legale pentru instituirea pensiei de urmaş, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de determinare a cuantumului acesteia – procentual din punctajul mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei prevăzute la alin. (1) al art. 89 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
În schimb, a fost respinsă o sesizare formulată de Tribunalul Specializat Mureş :
Decizia nr. 81: Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. 3327/320/2021 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
a. Cum se conciliază obligaţia instanţei judecătoreşti „de a aplica prioritar – soluţia adaptării contractului” – statornicită, în lumina dispoziţiunilor art. 3, dimpreună cu cele ale art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77 din 28 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016 – în forma modificată prin Legea nr. 52 din 13 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020, prin considerentul decizoriu din paragraful 48 al Deciziei nr. 432 din 17 iunie 2021 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 21 septembrie 2021 -, cu posibilitatea consumatorului de a pretinde adaptarea unui contract de credit încheiat cu un profesionist când acest contract de credit a fost declarat anterior scadent anticipat, creanţa astfel izvorâtă – reprezentată de obligaţia de rambursare a întregului credit, dimpreună cu dobânda contractului şi celelalte speze – fiind urmărită în cadrul unei proceduri execuţionale de urmărire a imobilului (locuinţă) ipotecat, fără ca acesta să fie valorificat?
b. În aceleaşi circumstanţe, care ar fi criteriile obiective de identificare a „utilităţii sociale a continuării executării contractului” ce pare a fi consfinţită cu valoare de principiu de către Curtea Constituţională a României prin decizia mai degrabă pomenită?. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 decembrie 2022.
