”Înalta Curte constată că, prin acţiunile sale, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a depăşit limitele cadrului legal în care trebuie exercitată profesia de avocat, implicându-se cu bună ştiinţă în constituirea (…) unui grup infracţional.” Este constatarea cuprinsă în motivarea completului de judecată din cadrul Curții Supreme care a decis condamnarea avocatului Robert Roșu la 5 ani de închisoare. Documentul a fost consultat de jurnaliștii de la g4media.ro, care și-au dat acordul ca BihorJust să vă prezinte extrase din motivarea ÎCCJ.
”Inculpatul Roşu Robert Mihăiță a asigurat interfaţa juridică şi a dat aparenţa de legalitate a întregului demers, coordonând aspectele legale şi implicându-se ulterior, prin demersuri efective, în obţinerea bunurilor.
În calitatea pe care o avea, inculpatul Roşu Robert Mihăiță ştia care sunt punctele nevralgice ale afacerii din punct de vedere juridic, aspecte care sunt probate de raportul de due diligence întocmit mai înainte de încheierea contractului.
Astfel:
– la acel moment nu fusese obţinută hotărârea de exequatur, pe baza căreia să se stabilească legătura de rudenie dintre inculpatul Al României Paul şi fostul rege Carol al-II-lea, prin intermediul tatălui său, Carol Mircea;
– demersurile administrative de obţinere a bunurilor fuseseră făcute de inculpatul Al României Paul în nume propriu, deşi tatăl său Carol Mircea fusese în viaţă la acel moment, iar termenele maxime în care acestea au putut fi făcute erau depășite (s-a împlinit la data de 14.02.2002 pentru imobilele solicitate pe Legea nr. 10/2001 şi la data de 30.11.2005 pentru cele revendicate pe Legea nr.247/2005);
– unele imobile fuseseră revendicate în mod greşit pe Legea nr. 10/2001 (a se vedea situaţia fostei Ferme Regale Băneasa);
– existau probleme în legătura cu dovada dreptului de proprietate (a se vedea Pădurea Snagov, dar şi alte bunuri revendicate de inculpatul Al României Paul);
– actele în dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită (moştenitor) erau insuficiente sau fuseseră emise în baza unei hotărâri judecătoreşti care nu mai era în fiinţă (nu exista o hotărâre de exequatur definitivă şi irevocabilă, cauza fiind la acel moment rejudecată de prima instanţă).
Astfel, în email-ul pe care l-a adresat avocaţilor din cadrul S.C.A.TZA (casa de avocatură Țuca Zbîrcea și Asociații – n.r.) în vederea efectuării raportului de due diligence, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a menţionat explicit: “Nu avem în mod evident destule documente. Intuiesc că LDDR (n.n- Legal Due Diligence Reciplia) va fi plin de rezerve.” (fil.427, vol.30 d.u.p.)
Cu toate acestea, contractul a fost încheiat, riscurile enumerate urmând a fi surmontate prin activităţile desfăşurate ulterior de membrii grupului.”
”Inculpatul Roşu Robert Mihăiță cunoştea conţinutul raportului de due diligence, efectuat la nivelul S.C.A TZA şi transmis la 18.10.2006 atât B.S.G., societate controlată de inculpatul Benyamin Steinmetz, cât şi Reciplia, care sublinia mai multe riscuri sau chiar impedimente în privinţa obţinerii bunurilor vizate de membrii grupului infracţional, cum ar fi inexistenţa la acel moment a unei decizii de recunoaştere a hotărârii pronunţată de Tribunalul de la Lisabona în anul 1955, împrejurarea că inculpatul Al României Paul formulase notificările în nume propriu, deşi la acel moment tatăl său era în viaţă, dar şi existenţa unor semne de întrebare cu privire la dovedirea dreptului de proprietate al fostului suveran cu privire la unele bunuri revendicate.
Cu titlu de exemplu, în cazul Pădurii Snagov, s-a arătat explicit că “există neclarităţi” cu privire la titlul de proprietate al fostului rege Carol al-II-lea, în cazul Viei şi Pepinierei Murfatlar se menţiona că aceasta “nu figurează în Decretul nr.38/1948” şi că “nu se poate stabili dacă Carol al II-lea mai avea calitatea de proprietar” la data naţionalizării efectuate prin acelaşi decret, situaţia fiind identică şi în legătură cu alte bunuri, cum ar fi Moşia Regală Balta Boianu şi Pădurea Vărăşti.
Tot astfel, în cazul terenului de la Scroviştea, în suprafaţă de 67,14 ha., s-a menţionat că acesta nu e prevăzut ca atare în Decretul nr.38/1948, iar pentru suprafeţele de 16,38 ha şi 4 ha parc, deşi acestea erau menţionate în decret, din documente nu rezulta cum a fost dobândită proprietatea asupra acestora de către fostul rege Carol al-II-lea (fila 32, vol.30 d.u.p.)”
”În cazul Pădurii Snagov, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a intervenit doar în faza punerii în posesie, după ce funcţionarii publici dispuseseră, cu încălcarea legii, retrocedarea către inculpatul Al României Paul a suprafeţei de 46,78 ha teren forestier.
Inculpatul Roşu Robert Mihăiță cunoştea că inculpatul Al României Paul Philippe nu este îndreptăţit la restituirea acestui teren, aspect rezultat nu doar din raportul de due diligence întocmit de S.C.A. TZA, ci şi din actele pe care le-a avut la dispoziţie (nu figura printre bunurile preluate de statul comunist în baza Decretului nr.38/1948, ci făcuse obiectul Deciziunii nr.1/1941, descoperită cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul S.C.A.TZA cu menţiunea “a nu se folosi în niciun dosar”), precum şi din discuţiile purtate în primăvara anului 2007 la acelaşi sediu, în prezenţa inculpaţilor Truică şi Tal Silberstein, cu martorul Vasiliu Adrian, avocatul fostului rege Mihai I, care le-a spus celor prezenţi că Pădurea Snagov nu a aparţinut fostului suveran Carol al-II-lea, făcând trimitere la aceeaşi Deciziune nr.1/1941, replica inculpatului Truică fiind aceea că “asta e problema lor.
În acest context, este de reţinut că printre înscrisurile ridicate de la sediul S.C.A. TZA în legătură cu Pădurea Snagov s-a regăsit şi o adresă a Casei Regale a fostului rege Mihai destinată Romsilva şi Direcţiei Silvice Bucureşti, datată 12.03.2007, în care s-a precizat că Pădurea Snagov (Fundul Sacului) nu a aparţinut niciodată fostului rege Carol al-II-lea, întrucât pretinsa donaţie făcută de Primăria Capitalei nu şi-a produs efectele, neexistând un act autentic de donaţie şi nici legea prin care să se constate donaţia, astfel încât pădurea în cauză nici nu a fost confiscată de regimul comunist de la fostul rege Carol al-II-lea, nefiind proprietatea acestuia.
Mai mult, în finalul acestei adrese, s-a menţionat că în spatele persoanelor care revendică bunuri care nu au aparţinut în realitate fostului suveran Carol al-II-lea “stau grupări de interese, în legătură cu care autorităţile ar trebui să manifeste mai mare atenţie, pentru ca Statul Român să nu sufere imense prejudicii”, reiterându-se faptul că “Pădurea Fundul Sacului aparţine Statului Român şi nu a făcut niciodată parte din patrimoniul Regelui Carol al-II-lea”. (fil.405, vol.30 dup).
În aceste condiţii, deşi cunoştea situaţia reală a Pădurii Snagov, în perioada aprilie-iulie 2007 inculpatul Roşu Robert Mihăiță, în calitate de pretins avocat al inculpatului Al României Paul Philippe, a transmis către Romsilva, Direcţia Silvică Bucureşti, dar şi către Prefectura Ilfov mai multe notificări pentru punerea în posesie a celui din urmă inculpat cu suprafaţa de 10 ha teren forestier, dar şi pentru emiterea unei noi hotărâri de validare a dreptului de proprietate pentru diferenţa de 36,78 ha.
În cadrul acestor notificări, formulate în termeni ultimativi, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a contestat valabilitatea Deciziunii nr.1/1941, a somat Romsilva să nu mai continue demersurile judiciare de contestare a hotărârilor Comisiei judeţene de fond funciar (să nu mai formuleze cale de atac împotriva sentinţei civile nr.6161/2006 sau, dacă aceasta s-a promovat, să se renunţe la ea), a susţinut în mod neadevărat că nepunerea la dispoziţie a suprafeţei de teren constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prev.de art.271 C.pen., a ameninţat cu proceduri judiciare împotriva Romsilva şi altor instituţii şi persoane pentru “stoparea gravelor prejudicii care i se aduc Clientului (n.n.-inculpatul Al României Paul Philippe) prin lipsa de folosinţă a terenului”, stabilind termene în interiorul cărora autorităţile trebuiau să se conformeze solicitărilor sale (“în speranţa că veţi acţiona în cursul acestei săptămâni în sensul celor mai sus solicitate…”) – fil.382-402, vol.30 dup”, se arată în motivarea consultată de g4media.ro.
”Dacă în ce priveşte obţinerea Pădurii Snagov, conduita inculpatului Roşu Robert Mihăiță nu este circumscrisă unei infracţiuni de sine stătătoare, nu acelaşi lucru se poate spune despre implicarea sa în legătură cu restituirea fostei Ferme Regale Băneasa.
Astfel, aşa cum se va arăta ulterior, în considerentele prezentei decizii, în cazul fostei Ferme Regale Băneasa inculpatul Roşu Robert Mihăiță a contribuit, alături de alţi membri ai grupului infracţional organizat, în principal, inculpatul Truică Remus, la restituirea nelegală a acestui bun revendicat de inculpatul Al României Paul.
Modul în care s-a reuşit obţinerea fostei Ferme Regale Băneasa demonstrează nu numai că membrii grupării infracţionale au acţionat efectiv în sensul săvârşirii infracţiunilor de corupţie şi asimilate acestora care constituiau scopul asocierii lor, ci şi faptul că inculpatul Roşu Robert Mihăiță a fost participant la acest demers infracţional, îndeplinind astfel rolul care îi revenea în cadrul grupării”.
”Potrivit înţelegerii cu societatea Reciplia, pe care însuşi inculpatul Roşu Robert Mihăiță a negociat-o, a fost stabilit şi un onorariu de succes de 2% din valoarea de piaţă a bunurilor restituite, existând aşadar şi un cert interes material al inculpatului pentru obţinerea unor importante sume de bani, ţinând seama de valoarea extrem de ridicată a acestor bunuri (numai în cazul Fermei Regale Băneasa, aceasta a fost evaluată la peste 135 milioane de euro).
Cunoscând impedimentele legale pentru obţinerea bunurilor respective (nedovedirea calităţii de persoană îndreptăţiţă a inculpatului Al României Paul Philippe, nedovedirea dreptului de proprietate cu privire la unele bunuri revendicate, cu specială referire la Pădurea Snagov, inadmisibilitatea unor cereri, cum era cazul notificării formulate în legătură cu Ferma Regală Băneasa), inculpatul Roşu Robert Mihăiță a realizat ab initio că restituirea acestora nu se va putea face decât prin încălcarea legii, ceea ce însemna, implicit, că şi onorariul de succes negociat personal reprezenta, în realitate, un beneficiu ilicit.”
”Împrejurarea că acest onorariu de succes, calculat ca un procent din valoarea terenului obţinut în mod ilegal de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor (circa 2,7 milioane de euro, reprezentând 2% din valoarea de piaţă a terenului, de 135.874.800 euro), nu a fost încasat efectiv, cel puţin până la îndepărtarea inculpatului Roşu din proiectul Prinţul/Reciplia, este lipsită de relevanţă, întrucât nu s-a datorat lipsei de interes a S.C.A.TZA şi, în particular, a inculpatului Roşu, ci lipsei de voinţă a celorlalţi membri ai grupului infracţional organizat, care se aflau în spatele Reciplia, de a-l plăti, în condiţiile în care bunul nu fusese valorificat.”
”Pe baza probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că, prin acţiunile sale, inculpatul Roşu Robert Mihăiță a depăşit limitele cadrului legal în care trebuie exercitată profesia de avocat, implicându-se cu bună ştiinţă în constituirea, la 1.11.2006, a unui grup infracţional ce a avut ca scop dobândirea, prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate acestora, a unor bunuri revendicate de inculpatul Al României Paul, urmată de desfăşurarea activităţilor menţionate anterior în interesul acestei asocieri până în anul 2013, fapte care se circumscriu infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art.367 alin. 1 și 2 C.pen., ce reprezintă legea penală mai favorabilă şi pentru care urmează a fi condamnat”.
”Inculpatul Roşu a ştiut că restituirea respectivului teren de către Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor nu se poate face decât prin încălcarea legii de către reprezentanţii săi, cu consecinţa producerii unui prejudiciu domeniului public al statului, ceea ce din perspectiva legii penale constituie infracţiunea de abuz în serviciu.
În acest context, Înalta Curte reţine că, în calitatea sa de avocat, inculpatul Roşu era obligat să respecte în primul rând dispoziţiile legale.
Potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, în exercitarea profesiei avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic.
Potrivit art.37 alin.6 şi 7 din aceeaşi lege, avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată şi cu respectarea prevederilor alin.5, în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie şi numai dacă aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză şi sunt necesare stabilirii adevărului.
Nerespectarea de către avocat a prevederilor alin.6 constituie abatere disciplinară gravă, iar răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea juridică penală sau civilă, după caz.
Potrivit art.7 alin.4 din statutul profesiei de avocat, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, avocatul este dator să dea clientului sfaturi juridice corespunzătoare legii şi să acţioneze numai în limitele legii, statutului, codului deontologic, potrivit crezului său profesional.
Potrivit art.114 alin.2 din acelaşi statut, activitatea avocatului nu poate fi motivată decât în interesul clientului, apreciat în limitele legii, ale prezentului statut şi ale codului deontologic.
Potrivit art.144 alin.2 şi 3 din statut, avocatul este obligat să se abţină de la asistarea şi sfătuirea conştientă a unui client în activităţi infracţionale.Un avocat este îndreptăţit să se retragă imediat şi să renunţe la asistarea şi reprezentarea clientului, în cazul în care, acţiunile şi scopurile clientului, deşi aparent legale la începutul asistenţei şi/sau reprezentării, se dovedesc pe parcursul acesteia ca fiind infracţionale.
Potrivit deciziei nr.1486 din 27.10.2007 a Comisiei Permanente a Uniunii Naţionale a Barourilor din România (U.N.B.R.), începând cu 1.01.2007 Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană se aplică în România ca fiind şi Codul deontologic al avocatului român.
Astfel, potrivit pct.1.1 din acest cod, îndatoririle avocatului nu se limitează doar la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii. Avocatul trebuie să vegheze la respectul Statului de drept şi a intereselor celor ale căror drepturi şi libertăţi le apără.
De asemenea, sub rezerva respectării stricte a normelor legale şi deontologice, avocatul are obligaţia de a apăra întotdeauna cât mai bine interesele clientului său, chiar în raport cu propriile sale interese sau cu interesele confraţilor săi.
Rezultă aşadar că obligaţia avocatului de a apăra interesele clientului său nu este una absolută, ci aceasta subzistă numai până la punctul în care aceste interese intră în coliziune cu dispoziţiile legale. Altfel spus, mai presus de interesele clientului este legea, astfel încât avocatul nu are o fidelitate oarbă faţă de clientul său, fiind obligat să se abţină de la asistarea/reprezentarea acestuia, atunci când clientul este angrenat în activităţi ilicite şi, mai grav, infracţionale.
Într-o asemenea ipoteză, avocaţii nu beneficiază de imunitate în faţa legii penale, ci răspund pentru faptele penale săvârşite în exercitarea profesiei sau în legătură cu aceasta.
În apărarea sa, inculpatul Roşu nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de care este acuzat, susţinând că a exprimat doar opinii juridice şi că a acţionat în interesul clientului său.
În speţă, contrar susţinerilor sale, inculpatul Roşu nu este acuzat de fapte care se circumscriu exercitării cu bună-credinţă şi în limitele legii a profesiei de avocat, ci de implicarea sa în demersuri ilicite, săvârşite în contextul existenţei unui grup infracţional organizat cu ramificaţii transfrontaliere din care a făcut parte încă de la data constituirii lui, ce a avut ca scop însuşirea unor bunuri prin încălcarea legii, lucru care s-a şi realizat în cele două cazuri care fac obiectul cercetărilor în prezenta cauză (Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa)”
Partajează acest conținut:
