Prezenţă bine individu­lizată în peisajul poetic al “gene­ra­ţiei ’80”, Ioan Moldovan ;i-a menţine scrisul pe o poziţie echilibrată între lirismul mai accentuat confesiv şi mijloci­rile cărtură­reşti, expresive pentru o anume distanţare critică de propriul discurs.Al. Cistelecan îl asocia unei familii de spi­rite din care fac parte un Victor Felea, Mircea Ivănescu ori Virgil Mazi­lescu, sensibile mai degrabă la banalitatea apăsătoare a vieţii obişnuite, derizorii, şi întoarse spre subiect cu un zîmbet autoironic, relativizant-elegiac. Primul său volum, din 1980, Viaţa fără nume, invoca o perspectivă deschisă din “fortăreaţa de carbon a melancoliei”, autorul se declara “plin de cuvinte”, prins în “hăţişul de carbon şi de sînge”, altundeva apăreau “pă­mîntul hîrtiei”, o “frază fertilă, o pe­dagogie cu precepte luminiscente” sau “informaţia aburind pe masă”. În acelaşi timp însă, aerul poves­tea mai bine ca Şeherezada, pe un rîu plutea Madame Bovary, un ado­lescent putea “irumpe ca o odă pin­darică”. În acest regim am­biguu, existenţial-livresc, poetul vorbea, amar-ironic, despre Avantajele insomniei ori despre Arta răbdării,  îşi numea o antologie proprie O uitare de texte (1999), sugerînd un soi de insig­ni­fian­ţă a scrisului, dar şi asimilarea lui ca experienţă primă, fun­da­mentală. 

Marele poet, eseist, redactor șef la revista Familia,din Oradea IOAN MOLDOVAN,a murit la vârsta de 72 de ani. Un mare om și caracter desăvârșit. Drum lin spre stele, prietene! Dumnezeu să te odihnească!Drum bun către stele, prietene Ioan Moldovan!, a transmis Marius Aron, fostul director al Teatrului Arcadia.

<Dumnezeu e chiar hotărât să-și facă cenaclu în cer!

Să-mi ții un loc, vremurile sunt aproape!>, a spus Ioan Romeo Rosilianu.

Poetul Ioan Moldovan a plecat sa scrie poezii in ceruri.

Te întâmpina mereu cu zambetul inconfundabil, multumea mereu, bucurandu-se de fiecare intalnire.

Poetul Ioan Moldovan, pentru multi ani directorul Revistei Familia, fiu al Bisericii Greco Catolice, s-a mutat la Domnul pentru a scrie si recita in continuare marea sa dragoste, poezia, a anunțat Eugen Ivuț, purt[torul de cuv\nt al Episcopiei Greco Catolice de Oradea:

<Multumim domnule profesor pentru dedicarea, iubirea, darnicia si lumina dumneavoastră.

Domnul si-a deschis bratele pentru a va primi in ceata sfintilor.

„Vocea fiului cel mare mă anunță că mor

Cu sfială mă anunță

Vocea fiului cel mic mă vestește că mor

Cu sfială mă vestește

Nu mă împotrivesc

Șterg lacrimile mamei lor

Oriunde m-ascund moartea părintește

Îmi trimite vorbă să pornesc spre insulă

O insulă pe care niciodată nu am văzut-o

Și dacă aș fi văzut-o

Tot atât de muzicală va fi aria Dânsei

Acoperind toate vocile” – Ioan Moldovan>

CV

Ioan Moldovan (n. 1952, Mureşenii de Cîmpie, jud. Cluj). Studii elementare, liceale şi universitare la Cluj (Facultatea de Filologie, Secţia Română-Latină, 1972-1976). Redactor la revista Echinox (1973-1976), apoi profesor la Cavnic, Baia Sprie şi Ba­ia Mare. Din 1990, redactor-şef al revistei Fami­lia. În paralel, lector la Universitatea din Oradea (din 1997). Volume de versuri: Viaţa fără nume (1980), Exerciţii de transparenţă (1983), Insomnii lîngă munţi (1989), Arta răbdării (1993), Avantajele insomniei (1997), Tratat de oboseală (1999), Interioarele nebune (2000), Însemnări primitive (2006).“Poate vine ninsoarea şi eu nu ştiu nimic soro n-am probleme de melancolie nici de înduioşare co­piii străzii ling sare din lăzile pregătite pentru deszăpezire E-o noapte-n care-mi ridic ochelarii îmi frec ochii o noapte în care mîrîie sonetele. Acum se fac acele lucruri de făcut  să mergi de ici-colo şi globuleţul de creier să explodeze feeric. Beau berea neagră, îmi fumez ţigările şi-mi trăiesc pe-ri-sa-bi-li-ta-tea”

Lucruri de făcut în vol. “Însemnări primitive”