Titlul problemei de drept: Durata termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită a sultei stabilite printr-o hotărâre de partaj.
- Materia: civil
- Subcategoria: executare silită
- Obiect ECRIS: acțiune în constatare, contestație la executare
- Acte normative incidente: art. 676 alin. (2), art. 680 alin. (1) C.civ., art. 706 alin. (1), art. 995 alin. (4) C. proc. civ.
- Cuvinte cheie: sultă, hotărâre de partaj, prescripția executării silite
Opinia Institutului Național al Magistraturii:
În conformitate cu art. 676 alin. (2) C. civ.: „Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri: a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora”.
De asemenea, conform art. 680 alin. (1) C. civ., ca efect al partajului: „Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite (…)”.
Potrivit art. 706 alin. (1) C. proc. civ.: „Dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani”.
Totodată, art. 995 alin. (4) C. proc. civ.: „Executarea cu privire la bunurile împărțite poate fi cerută în termenul de prescripție de 10 ani prevăzut la art. 706”.
Cererea de partaj este una reală, având ca finalitate sistarea stării de coproprietate (sau, după caz, de indiviziune), prin transformarea cotelor-părți deținute în drepturi depline asupra bunului (bunurilor) sau sumelor de bani atribuite.
Fiind actul jurisdicțional prin care se soluționează o cerere reală, hotărârea de partaj este incontestabil pronunțată în materia drepturilor reale. Astfel, dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termenul de 10 ani, așa cum prevede teza finală a art. 706 alin. (1) C. proc. civ. Soluția este identică, indiferent dacă executarea privește obligația de predare a bunului (bunurilor) obținut(e) în natură sau pe aceea de plată a sultei.
În primul rând, în afara unei distincții a legiuitorului, nicio interpretare ce impune o abordare diferențiată a duratei termenului de prescripție, după cum se urmărește predarea pe cale silită a bunului (bunurilor) primit(e) în natură sau a sultei nu poate fi primită.
În al doilea rând, atât dreptul de a cere pe cale silită predarea bunului (bunurilor) în natură, cât și dreptul de a cerere pe cale silită plata sultei au natura juridică a unor drepturi de creanță. Este indiferent sub aspectul aici analizat dacă obiectul obligației puse în executare este de a preda un bun individual determinat, cel(e) atribuit(e) în natură, sau o sumă de bani, sulta (bun de gen). Singurul criteriu instituit de către legiuitor care justifică existența (și, implicit, aplicarea) unor termene diferite de prescripție a executării silite privește natura cererii de chemare în judecată care a stat la baza procesului civil, finalizat prin pronunțarea hotărârii ce constituie titlu executoriu. Astfel, dacă cererea a fost una reală, atunci termenul de prescripție este de 10 ani, iar dacă a fost una personală, atunci termenul de prescripție este cel de 3 ani. Atât dreptul de cere predarea pe cale silită a bunului (bunurilor) obținut(e) în natură, cât și dreptul de a cere silit plata sultei sunt „produsele” unei cereri reale, ceea ce impune aplicarea nediferențiată în ceea ce le privește a termenului de prescripție a executării de 10 ani.
În concluzie, opinia I.N.M. este aceea că durata termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită a sultei stabilite printr-o hotărâre de partaj este de 10 ani, prin raportare la art. 706 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia I.N.M.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel – Timișoara, 5-6 martie 2020.
Partajează acest conținut:
