În practica judiciară, soluționată în cadrul întâlnirii președinților de secții penale din noiembrie 2023, s-a pus problema admisibilității căii de atac a apelului declarat de către un procuror din cadrul parchetului care a emis rechizitoriul, iar nu de către un
procuror din cadrul parchetului care a participat la judecarea cauzei în fond, ca urmare a preluării cauzei de către parchetul ierarhic superior sau a desemnării altei instanţe pentru
judecarea cauzei.
A fost înaintată practică judiciară neunitară, fiind expusă opinia referentului cu privire la problema de drept.
Într-o primă opinie, s-a apreciat că, fiind vorba de parchete care îşi exercită competenţa în judeţe diferite, deşi nu a fost încălcată competenţa funcţională a procurorului, s-au încălcat normele care reglementează competenţa teritorială a procurorului prin formularea căii de atac a apelului de către parchetul emitent al rechizitoriului, iar nu de către parchetul care a participat la judecarea cauzei în fond, dar sancţiunea nulităţii relative nu va interveni pentru că nu s-a produs, în concret, nici o vătămare inculpatului.
În cea de-a doua opinie, s-a apreciat că ambele parchete sunt îndreptățile să exercite calea de atac a apelului. Aceasta deoarece Ministerul Public este guvernat de principiul indivizibilităţii, magistraţii Ministerului Public fiind consideraţi din punct de vedere juridic că formează o singură persoană, precum şi de principiul subordonării ierarhice, instituţia având caracter ierarhizat, ceea ce presupune că procurorul ierarhic superior are îndrituirea să îndeplinească oricare dintre atribuţiile procurorilor din subordine.
În opinia INM, a doua opinie este cea corectă.
Potrivit art. 30 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, procurorul este organ specializat al statului care realizează activitatea judiciară. Dispoziţiile art. 363 din Codul de procedură penală reglementează participarea procurorului la judecată, rolul acestuia şi sfera activităţii judiciare desfășurate de procuror în faţa instanţelor de judecată, aceea de a formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii motivate.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 363 din Codul de procedură penală se completează cu prevederile art. 409 din același act normativ, care reglementează sfera persoanelor care pot declara apel, printre acestea fiind şi procurorul. Atât art. 407 din Codul de procedură penală privind comunicarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în primă instanță, art. 409 din Codul de procedură penală, care reglementează sfera persoanelor care pot declara apel, cât şi art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevăd termenul de declarare a apelului şi momentul de la care acest termen începe să curgă, conţin o exprimare generică -„procurorul”, fără a se referi limitativ la procurorul din cadrul parchetului care a participat la judecarea cauzei ori la procurorul din cadrul parchetului emitent al rechizitoriului.
Într-adevăr, în situațiile în care:
-în aplicarea art. 69 alin. (9) din Codul de procedură penală, urmare a admiterii abținerii/recuzării, este desemnată o altă instanță egală în grad cu instanța în fața căreia s-a formulat declarația de abținere sau cererea de recuzare, din circumscripția aceleiași curți de apel sau din circumscripția unei curți de apel învecinate, la judecarea cauzei în fața instanței desemnate va participa un procuror din cadrul parchetului de pe lângă această din urmă instanță, și nu un procuror din cadrul parchetului emitent al rechizitoriului;
-în aplicarea art. 74 alin. (2) din Codul de procedură penală, urmare a admiterii strămutării cerute de părți, de persoana vătămată sau de procuror, se dispune strămutarea judecării cauzei la o curte de apel învecinată curții de la care se solicită strămutarea, respectiv, la una dintre instanțele de același grad cu instanța de la care se solicită strămutarea din circumscripția curții de apel, la judecarea cauzei în fața instanței la care s-a dispus strămutarea va participa un procuror din cadrul parchetului de pe lângă această din urmă instanță, și nu un procuror din cadrul parchetului emitent al rechizitoriului;
-în aplicarea art. 76 alin. (5) din Codul de procedură penală, urmare a admiterii cererii formulate de procuror, se dispune desemnarea unei alte instanțe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul, la judecarea cauzei în fața instanței desemnate va participa un procuror din cadrul parchetului de pe lângă această din urmă instanță, și nu un procuror din cadrul parchetului emitent al rechizitoriului;
-în aplicarea art. 325 alin. (1) din Codul de procedură penală, cauza de competența parchetului ierarhic inferior este preluată din dispoziția motivată a conducătorului parchetului ierarhic superior, în vederea efectuării sau supravegherii urmăririi penale, emitent al rechizitoriului va fi procurorul din cadrul parchetului ierarhic superior, în timp ce la judecarea cauzei va participa un procuror din cadrul parchetului de pe lângă instanța care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza.
În astfel de situații, calea de atac a apelului poate fi declarată atât de un procuror din cadrul parchetului care a participat la judecarea cauzei, cât și de un procuror din cadrul parchetului emitent al rechizitoriului.
Aceasta deoarece participarea procurorului la judecată nu presupune, în mod cumulativ, punerea de concluzii și exercitarea căii legale de atac. De altfel, prin art. său 67, Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară prevede cele două activități ale procurorului în mod distinct, printre celelalte atribuţii conferite de lege procurorului în general: participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată (lit. e)), exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege (lit. f)).
Totodată, îmbrățișarea opiniei contrare ar însemna nu numai împiedicarea procurorului în exercitarea unei atribuții legale, ci și excluderea acestuia de la urmărirea finalităţii soluţionării unei cauze instrumentate de el, dar la care nu a participat, în mod direct, la judecată, prin punerea de concluzii.
În lipsa unei dispoziții legale încălcate, sancțiunea nulității relative prevăzută de art. 282 din Codul de procedură penală nu poate interveni.
