Prin decizia Nr.693 din 12 decembrie 2023 publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 257/26.III.2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) coroborate cu ale art. 5 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a respins ca neîntemeiată excepția dispozițiilor anterior menționate.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că, în cauză, ca urmare a unei taxe judiciare de timbru calculate în mod total nelegal, obiectul principal al acțiunii deduse judecății a devenit partajul judiciar (sistare stare de indiviziune), ceea ce include și constatarea bunurilor de împărțit, deci inclusiv petitele referitoare la succesiune prin care se ajunge la identificarea bunurilor de împărțit și care se includ inițial pentru timbrare în art. 5 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, pentru ca apoi să se aplice art. 5 alin. (2) din același act normativ. Menționează că petitele vizând succesiunile au fost determinate doar de tehnica de redactare a dispozitivului viitoarei hotărâri și doar pentru justificarea calității procesuale pasive a pârâților moștenitori (ele nu erau și nici nu sunt utile cauzei). Partajul judiciar și intabularea dreptului de proprietate constituie finalitatea acțiunii reclamanților. Or, o astfel de acțiune trebuie timbrată conform prevederilor art. 5 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013. Însă, într-o practică devenită deja constantă, se taxează conform art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 capetele de cerere referitoare la masa succesorală, introduse fortuit de avocați ca petite (altfel se anulează cererea) și apoi, conform art. 5 alin. (2) din același act normativ, capătul de cerere privind partajul propriu-zis. Consecința este că, prin aplicarea cumulată în aceeași acțiune și a prevederilor art. 3 alin. (1) și a celor ale art.5 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, se ajunge la impunerea unei taxe judiciare de timbru care face imposibilă susținerea unei acțiuni în instanță.
Se mai arată că existența partajului judiciar atrage o timbrare mai favorabilă [petitele anterioare doar determinând bunurile de partajat, deci se includ în prevederile art. 5 alin. (1) lit. a)], însă, prin aplicarea cumulată a prevederilor art. 3 alin. (1) și ale art. 5 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, se ajunge la o valoare mai mare decât taxa judiciară de timbru legală și, în acest fel, reclamanții sunt puși în situația de a nu putea timbra acțiunea, fiind astfel încălcat accesul lor la justiție și la un proces echitabil și imparțial.
Judecătoria Sebeș apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, consideră că aplicarea concomitentă a celor două dispoziții criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, în cadrul aceluiași dosar, este generată de solicitările reclamanților care, în plus față de partajul judiciar, au înțeles să învestească instanța și cu pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic pentru un bun ce va fi inclus în masa bunurilor partajabile.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Curtea, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 alin. (1) coroborate cu ale art. 5 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următorul cuprins:
— Art. 3 alin. (1): „Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel:
a) până la valoarea de 500 lei — 8%, dar nu mai puțin de 20 lei;
b) între 501 lei și 5.000 lei — 40 lei + 7% pentru ce depășește 500 lei;
c) între 5.001 lei și 25.000 lei — 355 lei + 5% pentru ce depășește 5.000 lei;
d) între 25.001 lei și 50.000 lei — 1.355 lei + 3% pentru ce depășește 25.000 lei;
e) între 50.001 lei și 250.000 lei — 2.105 lei + 2% pentru ce depășește 50.000 lei;
f) peste 250.000 lei — 6.105 lei + 1% pentru ce depășește 250.000 lei.”;
— Art. 5 alin. (2): „Dacă cererile în materia partajului judiciar prevăzute de alin. (1) se formulează în cadrul aceleiași acțiuni, aceasta se taxează cu o singură taxă de 5% din valoarea masei partajabile.”
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 21 privind accesul liber la justiție.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, însă din alte perspective decât cele invocate în prezenta cauză. Astfel, analizând motivarea autorilor excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că aceștia sunt nemulțumiți de modalitatea în care instanța care a sesizat Curtea Constituțională a interpretat și a aplicat dispozițiile criticate la cazul concret dedus judecății.
Având în vedere aceste critici, Curtea constată că interpretarea normelor de lege este operațiunea de stabilire a conținutului și a sensului la care acestea se referă și este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii în situația de fapt concretă din cauză, instanța de judecată fiind ținută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Așa cum a stabilit Curtea Constituțională, în mod constant, în jurisprudența sa, interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Oricât de clar ar fi textul unei dispoziții legale — se arată în Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza C.R. împotriva Regatului Unit, paragraful 34) — în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, sau Decizia nr. 360 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010).
În consecință, problema de drept invocată de autorii excepției de neconstituționalitate și dedusă spre soluționare Curții Constituționale — referitoare la modalitatea de timbrare a acțiunii în cadrul căreia au invocat excepția de neconstituționalitate — este în realitate o problemă de aplicare a normelor de lege la cazul concret dedus judecății instanței judecătorești, iar nu una de constituționalitate a dispozițiilor criticate.
