Debitorul obligaţiei de plată a cheltuielilor procesuale constând în onorariul avocatului desemnat pentru asistența judiciară a părții adverse în procesul vizând emiterea ordinului de protecție

În perioada 23-24 septembrie 2024 a avut loc, la București, întâlnirea președinților secțiilor civile din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, în care au fost dezbătute probleme de drept ce au generat practică judiciară neunitară în materie civilă, ocazie cu care a fost dezbătută problema privind debitorul obligaţiei de plată a cheltuielilor procesuale constând în onorariul avocatului desemnat pentru asistența judiciară a părții adverse în procesul vizând emiterea ordinului de protecție.

Într-o opinie, debitorul obligaţiei de plată a cheltuielilor procesuale constând în onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru asistența părții adverse în procesul vizând emiterea ordinului de protecție este partea care a pierdut procesul, fiind incidente art. 81 și art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008. De altfel, nivelul onorariilor apărătorilor desemnaţi în ordinele de protecţie este stabilit potrivit Protocolului tripartit semnat la 17.06.2022, protocol pentru stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru prestarea în cadrul sistemului de ajutor public judiciat a seriviciilor de asistență juridică şi/sau reprezentare.

În a doua opinie, art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 nu este incident în rezolvarea problemei de drept, astfel încât onorariul avocatului din oficiu rămâne în sarcina statului. În motivarea acestei opinii, s-au arătat următoarele:

-nu se poate pune semnul egalităţii între dreptul la asistenţă judiciară şi dreptul la asistenţă juridică gratuită, iar acordarea asistenţei juridice în cadrul ordinelor de protecţie este una
obligatorie, prevăzută de lege, necondiţionată de formularea şi de soluţionarea unei cereri de ajutor public judiciar;

-din interpretarea gramaticală a art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 rezultă că acest text legal se referă doar la ipoteza art. 6 lit. d) vizând taxele judiciare de timbru, iar nu și la lit. a) vizând
onorariile avocaților;

-cererea privind emiterea ordinului de protecție poate fi formulată şi de procuror, părţi fiind victima (reclamant) şi agresorul (pârât); dacă reclamantul nu doreşte promovarea acţiunii, nu ar putea fi obligat la plata cheltuielilor în discuție;

-instituţia asistenţei obligatorii este mai apropiată de instituţia similară din procedura penală decât de procedura ajutorului public în materie civilă şi, pentru identitate de raţiune, cheltuielile ar trebui suportate de către stat.

Soluția asupra problemei de drept și argumentele ce o fundamentează

În cazul proceselor privind emiterea unui ordin de protecție, asistența juridică atât a persoanei care solicită ordinul de protecție, cât și a celei împotriva căreia se solicită ordinul de
protecție este obligatorie, potrivit art. 42 alin. (2) și (3) din Legea nr. 217/2003, republicată.

Această asistență juridică poate fi acordată fie prin avocat ales de către parte, fie prin avocat desemnat de către barou, la solicitarea instanței; în această ultimă ipoteză, raportat la art. 150 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, asistența juridică acordată prin avocat reprezintă asistența judiciară. Asistența judiciară în cauzele civile, cum sunt cele privind emiterea ordinului de protecție, se asigură ca modalitate de acordare a ajutorului public judiciar, în condițiile legii, astfel cum prevăd art. 70 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, și art. 150 alin. (2) lit. b) din statut.

Potrivit art. 151 pct. 2 din statut, ca formă a ajutorului public judiciar, asistența prin avocat cuprinde, pe lângă asistența extrajudiciară, asigurarea reprezentării și asistenței procesuale în fața instanțelor judecătorești și a altor organe de jurisdicție, în condițiile legii.

În conformitate cu art. 81 din O.U.G. nr. 51/2008, ajutorul public judiciar se acordă, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, independent de starea materială a solicitantului, dacă prin lege specială se prevede dreptul la asistență judiciară sau dreptul la asistență juridică gratuită, ca măsură de protecție, în considerarea unor situații speciale, precum minoritatea, handicapul, un anumit statut și altele asemenea; în acest caz, ajutorul public judiciar se acordă fără îndeplinirea criteriilor prevăzute la art. 8, dar numai pentru apărarea sau recunoașterea unor drepturi sau interese rezultate ori aflate în legătură cu situația specială care a justificat recunoașterea, prin lege, a dreptului la asistență judiciară sau la asistență juridică gratuită.

În cazul proceselor privind emiterea ordinelor de protecție, atât persoana care solicită ordinul de protecție, cât și cea împotriva căreia se solicită ordinul de protecție beneficiază de
dreptul la asistență judiciară, ca măsură de protecție, în considerarea situației speciale cauzate de aspectele ce au determinat inițierea acestor procese. Dată fiind incidența O.U.G. nr. 51/2008 în ipoteza problemei de drept în discuție, debitorul obligaţiei de plată a cheltuielilor procesuale constând în onorariul avocatului desemnat pentru asistența judiciară a părții adverse în procesul vizând emiterea ordinului de protecție este determinat de art. 18 sau, după caz, de art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008.

Astfel, dacă persoana care a solicitat ordinul de protecție a câștigat procesul, cheltuielile procesuale avansate de către stat cu privire la onorariul avocatului desemnat pentru asistența
judiciară a părții împotriva căreia s-a solicitat ordinul de protecție rămân în sarcina statului, potrivit art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008. Totodată, partea împotriva căreia s-a solicitat ordinul de protecție va fi obligată la plata către stat a cheltuielile procesuale avansate de către acesta cu privire la onorariul avocatului desemnat pentru asistența judiciară a persoanei care a solicitat ordinul de protecție, potrivit art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.

Dimpotrivă, dacă persoana care a solicitat ordinul de protecție a pierdut procesul, cheltuielile procesuale avansate de către stat cu privire la onorariul avocatului desemnat pentru
asistența sa judiciară rămân în sarcina statului, potrivit art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008.

Totodată, această parte va fi obligată la plata către stat a cheltuielile procesuale avansate de către acesta cu privire la onorariul avocatului desemnat pentru asistența judiciară a persoanei împotriva căreia a fost solicitat ordinul de protecție, potrivit art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008. Art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 este aplicabil în privința tuturor formelor de ajutor public judiciar prevăzute de art. 6 din acest act normativ, iar nu numai în privința celei reglementate de art. 6 lit. d) [scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită].

Într-adevăr, art. 18 face referire la „scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar”, însă aceasta nu are semnificația faptului că textul legal în discuție este aplicabil numai în privința formei de ajutor reglementate de art. 6 lit. d), care prevede „reduceri și scutiri” de la plata taxelor judiciare de timbru. Astfel, și celelalte forme de ajutor public judiciar reglementate de art. 6 lit. a)-c) din O.U.G. nr. 51/2008 privesc „scutiri”, inclusiv scutirea de la plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenței juridice și, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales.

Prin art. I pct. 2 din Legea nr. 183/2020 privind modificarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice139, la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, anterior renumerotării texelor legale în urma republicării sale, s-a prevăzut asistența juridică obligatorie și pentru persoana care solicită ordinul de protecție [potrivit art. 27 alin. (4) din Legea nr. 217/2003, anterior celei de-a treia republicări, asistenţa juridică a persoanei împotriva căreia se solicită ordinul de protecţie este obligatorie].prevenirea și combaterea violenței domestice140, prevăzându-se că apelul [apelul împotriva hotărârii prin care se soluționează cererea de emitere a ordinului de protecție – n.n.] se judecă cu citarea părților, precum și că dispozițiile art. 42 alin. (1)-(4), (6) și (8) sunt aplicabile în mod corespunzător.

Completările legislative aduse Legii nr. 217/2003 prin aceste două acte normative, respectiv Legea nr. 183/2020 și Legea nr. 240/2023, nu sunt de natură să modifice soluția adoptată
anterior în privința acestei probleme de drept în cadrul Întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, ce a avut loc la București, în perioada 11-12 mai 2017.

Opinia Institutului Național al Magistraturii, însușită de participanți cu unanimitate de voturi, a fost următoarea:
„Potrivit art. 27 alin. (4) din Legea 217/2003, asistenţa juridică a persoanei împotriva căreia se solicită ordinul de protecţie este obligatorie. Considerăm că această normă prevede acordarea obligatorie a ajutorului public judiciar sub forma asistenței prin avocat, nefiind așadar aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă privind curatela specială.

Actul normativ care reglementează ajutorul public judiciar este O.U.G. nr. 51/2008, iar art.8¹ din ordonanța de urgență dispune că ajutorul public judiciar se acordă, independent de starea materială a solicitantului, dacă prin lege specială se prevede dreptul la asistență judiciară sau dreptul la asistență juridică gratuită, precum și că ajutorul public judiciar se acordă fără îndeplinirea criteriilor prevăzute la art. 8 din ordonanță.

În ceea ce privește suportarea cheltuielilor, această problemă este reglementată de art. 18 și 19 din O.U.G. nr. 51/2008, respectiv dacă cererea privind ordinul de protecție va fi admisă,
cheltuielile rămân în sarcina statului, în temeiul art. 19, în schimb dacă aceasta a fost respinsă, cheltuielile cu asistența judiciară a pârâtului vor fi puse de instanță în sarcina reclamantului, potrivit art. 18 din ordonanța de urgență.”

De asemenea, în cadrul Întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, ce a avut loc la Pitești, în perioada 14-15 noiembrie 2019, s-a apreciat de către participanți că nu se impune reconsiderarea punctului de vedere expus în cele mai de sus.

Se impune menționarea faptului că în data de 4 martie 2024 a fost publicată, în Monitorul Oficial al României, Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecţie. La data redactării prezentului punctaj de discuții, acest act normativ nu a intrat încă în vigoare, întrucât art. 30 din cuprinsul său prevede că prezenta lege intră în vigoare la 180 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. În conformitate cu art. 21 din Legea nr. 26/2024, cheltuielile de judecată avansate de stat pentru soluţionarea cererilor pentru emiterea ordinului de protecţie vor fi puse în sarcina părţii care a căzut în pretenţii; dacă partea care solicită ordin de protecţie cade în pretenţii ori renunţă la judecată, cheltuielile privind onorariul avocatului din oficiu rămân în sarcina statului atât pentru partea care a solicitat ordin de protecţie, cât şi pentru cealaltă parte.

Prin urmare, acest act normativ reglementează distinct situația cheltuielilor procesuale avansate de stat pentru soluționarea cererilor pentru emiterea ordinului de protecție propriu acestei reglementări.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 26/2024, situațiile reglementate de Legea nr. 217/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu intră sub incidența acestei legi. Tindem să considerăm că, după momentul intrării în vigoare a Legii nr. 26/2024, art. 21 din acest act normativ să se aplice ca dispoziție legală privitoare la o situație asemănătoare, în
temeiul art. 5 alin. (3) C. proc. civ., și în privința cererilor reglementate de Legea nr. 217/2003, republicată, neexistând vreun temei pentru aplicarea unui regim juridic distinct în privința cheltuielilor procesuale avansate de stat în soluționarea acestor cereri care, deopotrivă, privesc ordinul de protecție.

În concluzie, opinia I.N.M.142 este în sensul că debitorul obligaţiei de plată a cheltuielilor procesuale constând în onorariul avocatului desemnat pentru asistența judiciară a părții adverse în procesul vizând emiterea ordinului de protecție se stabilește potrivit art. 18 sau, după caz, art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008. Considerăm însă că, după momentul intrării în vigoare a Legii nr. 26/2024, art. 21 din acest act normativ ar trebui să se aplice ca dispoziție legală privitoare la o situație asemănătoare, în temeiul art. 5 alin. (3) C. proc. civ., și în privința cererilor reglementate de Legea nr. 217/2003, republicată.

În opinie majoritară, participanții și-au însușit opinia I.N.M.În opinie minoritară, participanții au considerat că, anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 26/2024, cheltuielile procesuale constând în onorariul avocatului desemnat pentru asistența judiciară a părții adverse în procesul vizând emiterea ordinului de protecție rămân în sarcina statului. În argumentarea acestei opinii s-au avut în vedere considerentele inserate în partea introductivă a prezentei minute în care sunt expuse soluțiile divergente pronunțate în practica
judiciară.