Titlul problemei de drept: Soluții ale urmăririi penale. Infracțiune continuată. Dacă, în ipoteza în care se rețin, la trimiterea în judecată, numai unele dintre actele materiale ale unei infracțiuni continuate, este necesar să se dispună o soluție de clasare privitor la celelalte acte materiale care fuseseră cercetate în cadrul aceleiași infracțiuni și în legătură cu care nu se sesizează instanța? (PCA Cluj)
Problema este similară celei privind soluțiile pe care le poate pronunța instanța în aceeași situație, când apreciază că numai pentru unele dintre actele materiale se poate dispune o soluție care presupune angajarea răspunderii penale. Aceasta din urmă a mai fost discutată în cadrul întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel cu procurorii șefi secție urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA, DIICOT și al parchetelor de pe lângă curțile de apel, organizată în data de 18 mai 2018 la București, precum și în cadrul întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel organizată în perioada 16-17 mai 2019, la București.
Punctul de vedere al INM exprimat cu aceste ocazii a fost în sensul că este corectă opinia conform căreia nu este necesară schimbarea încadrării juridice și scindarea unității legale de infracțiune, implicit transformarea acesteia într-un concurs real omogen de infracțiuni, care nu ar ține seama de situația de fapt probată, inclusiv din perspectiva tipicității subiective a activității infracționale reținute: avem în vedere și jurisprudența ÎCCJ în acest sens (Decizia nr. 2647/2012, Sentința penală nr. 460/2014) care a stabilit că nu este admisibilă pronunțarea unei soluții de condamnare pentru o parte dintre actele materiale care intră în conținutul infracțiunii continuate pentru care a fost trimis în judecată inculpatul și achitarea pentru actele materiale nedovedite, acte materiale care au fost apreciate ca făcând parte din aceeași unitate legală de infracțiune, ci se impune pronunțarea unei singure soluții de condamnare, cu excluderea acțiunilor nedovedite, două infracțiuni distincte, aflate în concurs, pe considerentul dezincriminării unora dintre actele materiale care compun infracțiunea, în condițiile în care în cursul cercetării judecătorești nu au apărut elemente care să înlăture unitatea legală a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.”. Soluția contrară ar reprezenta doar o ficțiune în raport de situația de fapt reținută în sarcina inculpatului, care ar avea ca scop rezolvarea situațiilor statistice, dar ar fi în contradicție cu unitatea de rezoluție infracțională care caracterizează infracțiunea continuată. În mod evident, din motivarea soluțiilor pronunțate în acest sens va trebui să rezulte care acte materiale sunt probate, pentru a stabili corect obiectul și limitele judecății. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că schimbarea încadrării juridice este totuși posibilă doar atunci cand este probată o singură acţiune infracţională – de pildă, inculpatul este trimis în judecată pentru o infracțiune continuată formată din 4 acţiuni (acte) infracționale și este probată doar o acțiune/un act. În acest caz, prin schimbarea încadrării juridice se va înlătura unitatea legală de infracțiune și se va reține unitatea naturală.
În cadrul întâlnirii din 16-17 mai 2019 s-a adoptat, cu majoritate, punctul de vedere al IMN.
La adoptarea acestei soluții a fost avută în vedere atât decizia Curții Constituționale nr. 250/16 aprilie 2019 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 377 alin. (4) teza întâi și art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei, dar și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie (decizia nr. 2647/2012, sentința penală nr. 460/2014, ICCJ, Secția penală); Instanța Supremă a stabilit că nu este admisibilă pronunțarea unei soluții de condamnare pentru o parte dintre actele materiale care intră în conținutul infracțiunii continuate pentru care a fost trimis în judecată inculpatul și achitarea pentru actele materiale nedovedite, acte materiale care au fost apreciate ca făcând parte din aceeași unitate legală de infracțiune, ci se impune pronunțarea unei singure soluții de condamnare, cu excluderea acțiunilor nedovedite, pentru că, în acest mod, nu este afectată forma continuată a infracțiunii. Pentru aceleași argumente, instanța a apreciat că „nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice prin reținerea a două infracțiuni distincte, aflate în concurs, pe considerentul dezincriminării unora dintre actele materiale care compun infracțiunea, în condițiile în care în cursul cercetării judecătorești nu au apărut elemente care să înlăture unitatea legală a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului. Soluția contrară ar reprezenta doar o ficțiune în raport de situația de fapt reținută în sarcina inculpatului, care ar avea ca scop rezolvarea situațiilor statistice, dar ar fi în contradicție cu unitatea de rezoluție infracțională care caracterizează infracțiunea continuată. În mod evident, din motivarea soluțiilor pronunțate în acest sens va trebui să rezulte care acte materiale sunt probate, pentru a stabili corect obiectul și limitele judecății. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că schimbarea încadrării juridice este, totuși, posibilă doar atunci cand este probată o singură acţiune infracţională – de pildă, inculpatul este trimis în judecată pentru o infracțiune continuată formată din 4 acţiuni (acte) infracționale și este probată doar o acțiune/un act. În acest caz, prin schimbarea încadrării juridice se va înlătura unitatea legală de infracțiune și se va reține unitatea naturală.
Mutatis mutandis, soluția este aceeași și pentru faza urmăririi penale.
Cu majoritate s-a adoptat punctul de vedere conform căruia este necesar să se pronunțe soluții diferite, respectiv trimiterea în judecată și, separat, clasarea. Participanții au decis, astfel, menținerea punctului de vedere adoptat la întâlnirea comună din anul 2018; suplimentar argumentelor de la precedenta întâlnire, s-a arătat că soluția aplicabilă fazei de judecată nu poate fi transpusă și pentru soluțiile urmăririi penale, întrucât ar împiedica accesul la justiție, respectiv exercitarea dreptului de a face plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată, câtă vreme soluția nu s-ar regăsi, ca atare, într-o ordonanță sau în rechizitoriu.
Această problemă de drept s-a aflat pe agenda întâlnirii procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel – București, 9-10 martie 2020.
Partajează acest conținut:
