Material realizat de Ionel Manole, avocat Baroul Bihor
Am militat mulți ani (articole, interviuri televizate, concluzii adresate instanțelor) în favoarea dreptului martorului de a fi asistat de către avocat, al concubinilor de a păstra tăcerea pentru a evita învinuirea partenerului de viață, al martorului cu veleități de suspect de a nu se autoincrimina (de exemplu, administratorul societății denunțat pentru evaziune fiscală, dar chemat inițial ca martor) etc.
Un caz recent mi-a amintit că, deși majoritatea polițiștilor și procurorilor aplică în mod corect această parte a procedurii penale, în ultimii ani au existat cazuri în care tatăl a fost forțat să dea declarație cu privire la un eveniment despre care nu a fost informat că fiul său are calitatea de suspect.
Cum organul de poliție nu i-a comunicat dreptul de a nu da declarații în calitate de martor, nici calitatea de suspect a fiului, devine evident că nu i-a cerut acordul să devină martor. În consecință, consider că”martorului” nu îi erau aplicabile dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile martorilor, inclusiv obligația de a da declarații conforme cu realitatea (art. 117 alin. 1, 2 și 3 C. proc. pen.)
Totuși, este trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă, deoarece declarația sa într-o calitate pe care nu a dobândit-o legal (martor) nu ar corespunde adevărului judiciar (cel uneori diferit de adevărul obiectiv, real pentru că autoritățile nu reușesc mereu să le suprapună).
Hot detail: Pentru că nu i s-a adus la cunoștință nici faptul că plângerea penală viza și infracțiunea săvârșită afirmativ chiar de către ”martor”, împreună cu fiul său, în acest dosar i s–a încălcat chiar un dublu privilegiu:
1. Privilegiul contra propriei incriminări (art.118 din Codul de procedură penală, Decizia CCR nr.236 din 2 iunie 2020, jurisprudența CtEDO)
2. Privilegiul contra incriminării fiului său (art.117 din Codul de procedură penală). Audierea sa în calitatea de martor în cauza penală în care fiul său era suspect, fără a-i aduce la cunoștință această situație și conținutul dreptului subsecvent la tăcere a avut scopul nelegal de a folosi eventuala sa declarație în scopul acuzării fiului.
Consider că acest procedeu probatoriu – audierea în calitate de martor într-o astfel de cauză penală – reprezintă o veritabilă constrângere a martorului de a se autoincrimina și/sau de a-și incrimina un descendent.
Astfel cum reiese din jurisprudența CtEDO și din doctrină (Mihail Udroiu, Fișe de procedură penală, ed. Universul juridic, 2018 și urm., pag. 342), procedeul probatoriu este supus condiției de proporționalitate cu ingerința în drepturile fundamentale, printre care se numără atât privilegiului contra autoincriminării, cât și dreptul de a nu contribui la incriminarea soțului/copiilor/concubinului/părinților.
Pentru că este încă pe rol, nu voi da detalii care să permită identificarea cauzei.
Identificăm etapele obligatorii de parcurs (premergătoare dobândirii calității de martor) de către orice organ judiciar, în lipsa cărora persoana audiată (aflată în situații precum cele expuse) nu poate fi supusă unei sancțiuni penale deoarece este nelegal ascultată ca martor.
1. Organele judiciare comunică persoanelor citate că sunt încadrate într-o categorie specială din perspectiva relației cu suspectul/inculpatul – implicit sunt obligați să-i comunice identitatea și calitatea tuturor persoanelor cu privire la care li se solicită să dea declarație, respectiv obiectul concret și detaliat al audierii. (și se consemnează acest aspect)
2. Organele judiciare îi comunică dreptul de a nu da declaraţii în calitate de martor – din economia textului de lege, în acest moment persoana audiată încă nu a dobândit calitatea de martor;
3. Dacă persoanele (prevăzute la art. 117 alin. 1 din codul de procedură penală), informate complet, sunt de acord să dea declaraţii, doar atunci devin aplicabile dispoziţiile privitoare la drepturile şi obligaţiile martorilor. După ce acordul lor este materializat în preambulul declarației, devin martori.
După îndeplinirea condiției de a li se aduce la cunoștință dreptul de a refuza să dea declarații, persoana chemată ca martor (concubin(ă), ascendent, descendent, soț sau fost soț, frate, soră) își asumă irevocabil responsabilitatea de a da declarație în această calitate, revenindu-I obligații conexe. (declarația nereală, omisiunea unor aspecte sau refuzul de a răspunde la anumite întrebări conduce la învinuirea pentru mărturie mincinoasă)
Dar poate cel mai important aspect, negat atâția ani, devine dreptul martorului de a fi însoțit de către un avocat, care atrage atenția polițistului/procurorului în momentul în care un drept esențial al martorului este încălcat, se deviază de la obiectul audierii pentru a se obține informații utile în alte dosare sau audierea tinde a-i dovedi propria vinovăție.
Dacă totuși preferați să mergeți neînsoțiți de avocat la audiere… vom trata această alternativă într-un articol viitor.
CITIȚI de același autor: Valoarea probatorie a declarației martorului – cel mai inconsistent mijloc de probă (I) | Valoarea probatorie – distorsionarea mijloacelor de probă (II) | Virus și granițe
Partajează acest conținut:
