David vs Golitah, așa poate fi denumit afișul sfertului de finală din Cupa României la handbal masculin dintre CSM Oradea și Dinamo București. Duelul va avea loc într-o singură manșă, marți (10 februarie) de la ora 18:30 la Arena Antonio Alexe.
Dinamo este campioana națională en titre, este deținătoarea Cupei României și joacă în grupele EHF Champions League
Orădenii, antrenați de Cosmin Liberț, au trecut în primul tur, în deplasare, cu 32-30 de CSM Odorheiu Secuiesc pentru ca, în optimi de finală să învingă pe CSM Făgăraș cu 38-33. De partea cealaltă Dinamo a intrat în competiție în optimi de finală unde au învins cu 36-28 pe CSM Constanța.
În Liga Zimbrilor Dinamo ocupă locul 2, după HC Buzău în vreme ce echipa din Oradea, care activează în eșalonul secund este lider în Seria C din Divizia A, cu zece victorii și o remiză în 12 etape. Statistic, în acest sezon, CSM Oradea a cedat o singură dată. De asemenea CSM Oradea are asigurat locul în play-off.
Meciul va fi arbitrat de maramureșenii Alexandru Apostu și Florin Chinde.
Programul sferturilor de finală:
CSM Oradea – Dinamo București
CSM București – Minaur Baia Mare
Steaua București – CSM Vaslui
Politehnica Timișoara – Potaisa Turda
Partajează acest conținut:





