Persoanei demisionare din funcţia de conducere a unei asociaţii sau fundații nu îi incumbă, din punct de vedere legal, obligaţia de diligenţă de a urmări înscrierea cererii de demisie în Registrul asociaţiilor şi fundațiilor.
Odată înregistrată cererea de demisie în actele asociaţiei, aceasta dobândeşte dată certă, iar persoana în cauză nu îşi mai poate îndeplini obligaţiile în cadrul asociaţiei, astfel că nu ar putea să impună noii conduceri efectuarea formalităţilor ori să le efectueze el însuşi.
Prin urmare, manifestarea unilaterală de voinţă a părţii, în sensul cererii de demisie, produce efecte de la data înregistrării acesteia la asociaţie, formalitatea ulterioară a înscrierii modificării statutului în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, prin încheierea dispusă de instanţa competentă, având rolul să o facă opozabilă faţă de terţi.
I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 4413 din 10 octombrie 2024
I. Circumstanțele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea primei instanţe
Prin cererea înregistrată, la data de 24.04.2023, pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub nr. x/115/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/30.03.2023 întocmit de pârâtă, cu înlăturarea aspectelor referitoare la nerespectarea regimului conflictului de interese, implicit şi indiciile referitoare la săvârşirea unor infracţiuni ce rezultă din această pretinsă nerespectare, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 393 din 27 septembrie 2023, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 03.10.2023.
Prin sentinţa civilă nr. 689 din 16 noiembrie 2023, Curtea a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C.proc.civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi anularea raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate, cu cheltuieli de judecată.
Recurentul-reclamant invocă faptul că prima instanţă nu a procedat la lămurirea obiectului acţiunii şi a situaţiei de fapt, nu a răspuns punctual la toate capetele de cerere şi nu a arătat care au fost argumentele de fapt şi de drept pentru care au fost înlăturate apărările formulate.
Instanţa de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, împrejurările susţinute prin acţiune, respectiv că reclamantul nu a avut nicio contribuţie la emiterea şi adoptarea HCL X nr. 13/19.02.2020, această hotărâre a fost supusă controlului de legalitate al Instituţiei Prefectului judeţului Y şi nu este membru al Asociaţiei de Fotbal Club B.
Din perspectiva motivelor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., recurentul-reclamant consideră că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispozițiilor art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003 şi art. 228 alin. (2) lit. f) din Codul administrativ.
Recurentul-reclamant, în raport de prevederile legale sus-menţionate, susţine că nu a fost şi nu este membru al asociaţiei de fotbal, această calitate o deţine Consiliul Local al comunei X, prin urmare nu are niciun interes în sensul adoptării HCL X nr. 13/19.02.2020.
Prima instanţă a reţinut greşit că demersul recurentului-reclamant de a semna convocatorul şedinţei sau ordonanțările de plată reprezintă conflict de interese, deoarece nu a avut nicio contribuţie la adoptarea hotărârii, nu s-a produs niciun folos material pentru acesta, soţia ori rudele de gradul I.
În cauză activitatea derulată de recurentul-reclamant ar fi trebuit să fie privită ca o măsură dispusă de consiliul local şi doar executată de primar, care a participat la şedinţa consiliului local în virtutea atribuţiilor de serviciu conferite de funcţia publică pe care o deţinea.
3. Apărările formulate
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu motivele invocate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Analiza motivelor de casare
Prima instanţă a reţinut că reclamantul A. a avut funcţia de preşedinte al Asociaţiei de Fotbal Club B până la data de 15.12.2020, când au fost efectuate formalităţile pentru a se lua act de demisia din funcţie.
Deşi reclamantul a susţinut că demisia a fost depusă la 28.03.2013, acesta nu a depus toate diligenţele pentru a se lua act de voinţa sa, prin încheiere pronunţată de instanţa competentă, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
A mai reţinut prima instanţă că reclamantul a semnat Dispoziţia nr. 23/13.02.2020 privind convocarea Consiliului Local al comunei X pentru şedinţa din data de 19.02.2020, referatul de aprobare cu privire la proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului local pe anul 2020 şi estimările pe anul 2021 şi ordonanțările de plată cu privire la asociaţie.
Totodată s-a apreciat că în cazul interesului personal de ordin administrativ, sancţiunea intervine chiar şi pentru simplul fapt al posibilităţii anticipării deciziei autorităţii, rațiunea instituirii conflictului de interese fiind aceea de a înlătura orice suspiciune, orice dubiu rezonabil cu privire la modalitatea de aducere la îndeplinire a atribuţiilor, fără a fi necesar să se dovedească existenţa interesului patrimonial.
Cu privire la criticile aduse sentinţei de fond ce se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., Înalta Curte le va respinge ca nefondate, prima instanţă răspunzând detaliat la toate susţinerile reclamantului referitoare la contribuţia acestuia la adoptarea hotărârii Consiliului local, controlul de legalitate exercitat de prefect, calitatea de preşedinte al Asociaţiei şi lipsa interesului de natură patrimonială, aspecte invocate prin dezvoltarea motivului de recurs analizat.
Referitor la motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art.488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., Înalta Curte constată că acestea sunt întrunite, ceea ce va conduce la reformarea sentinţei recurate.
Prima instanţă a aplicat greşit dispozițiile art. 228 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, conform cărora alesul local aflat în situaţie de conflict de interese în condiţiile alin. (1) are obligaţia să se abţină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: lit. f) asociația sau fundaţia din care face parte.
Potrivit dispozițiilor art. 76 alin. (1) din Lege nr. 161/2003, primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei care produce un folos material pentru sine, pentru soţul sau rudele sale de gradul I .
Conform dispozițiilor art. 228 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, alesul local este în conflict de interese în situaţia în care trebuie să emită un act administrativ sau să participe la emiterea ori adoptarea unui act administrativ sau să încheie ori să participe la încheierea unui act juridic şi are un interes personal de natură patrimonială.
În ceea ce priveşte contribuţia recurentului-reclamant la adoptarea HCL nr. 13/19.02.2020, în mod corect, prima instanţă a reţinut că alesul local a semnat dispoziţia privind convocarea consiliului local, a întocmit şi semnat referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului local pe anul 2020 şi estimările pentru anul 2021, a iniţiat proiectul de hotărâre pentru aprobarea bugetului local şi estimările 2020 – 2023, a participat la şedinţa Consiliului local şi a semnat ordonanțările şi ordinele de plată către Asociaţia Fotbal Club B, în sumă de 125.000 lei, toate acestea conducând la întrunirea dispoziţiei legale privind participarea alesului local la adoptarea hotărârii consiliului local.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat corect că în cazul interesului personal de ordin administrativ nu se discută posibilitatea existenţei numai a unui folos/beneficiu, ci şi posibilitatea anticipării deciziei autorităţii.
Prima instanţă a apreciat însă greşit asupra dispozițiilor art. 228 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în legătură cu îndeplinirea condiţiei ca alesul local să facă parte din Asociaţia de Fotbal Club B.
Instanţa de fond a arătat că reclamantul a deţinut calitatea de preşedinte al Asociaţiei la data constituirii acesteia – 28.03.2013, şi că acesta şi-a înregistrat demisia imediat după constituire, la organele de conducere prin cererea cu nr. 3/28.03.2013.
S-a mai reţinut că înscrierea acestei modificări a statutului asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție îşi are sediul asociația s-a făcut doar prin încheierea nr. 1211/27.04.2021 pronunţată de Judecătoria Reşiţa.
Judecătorul fondului i-a imputat reclamantului neîndeplinirea obligaţiei de diligenţă în sensul înregistrării demisiei în Registrul asociaţiilor şi fundațiilor la data când aceasta a avut loc – 28.03.2013, consecinţa fiind aceea a îndeplinirii în continuare a funcţiei de preşedinte a asociaţiei şi a neîndeplinirii obligaţiei de abținere de la emiterea/adoptarea unui act administrativ ce priveşte asociația şi de la participarea la emiterea/adoptarea acestui act.
Înalta Curte reţine aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză, arătate anterior, întrucât persoanei demisionare din funcţia de conducere a unei asociaţii sau fundații nu îi incumbă din punct de vedere legal, obligaţia de diligenţă de a urmări înscrierea actului în Registrul asociaţiilor şi fundațiilor, neexistând nicio normă în acest sens.
Odată înregistrată cererea de demisie în actele asociaţiei, aceasta dobândeşte dată certă, iar persoana în cauză nu îşi mai poate îndeplini obligaţiile în cadrul asociaţiei, nu ar putea să impună noii conduceri efectuarea formalităţilor ori să le efectueze el însuşi.
Manifestarea unilaterală de voinţă a recurentului-reclamant în sensul cererii de demisie produce efecte de la data înregistrării acesteia la asociaţie, formalitatea ulterioară a înscrierii modificării statutului în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, prin încheierea dispusă de instanţa competentă, având rolul să o facă opozabilă faţă de terţi.
Prin urmare, calitatea de preşedinte al Asociaţiei în privinţa reclamantului a încetat prin demisie la 28.03.2013, când actul a dobândit şi dată certă, de la această dată reclamantul nu a semnat niciun înscris în această calitate, astfel că recurentul-reclamant nu se află în conflict de interese, în sensul dispozițiilor art. 228 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019, soluţia primei instanţe fiind dată cu aplicarea greşită a acestei norme de drept material, ceea ce conduce la nelegalitatea actului administrativ atacat.
Faţă de acestea, în temeiul dispozițiilor art. 496 C.proc.civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, a dispus admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi anularea actului administrativ atacat, în temeiul dispozițiilor art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.
În temeiul art. 451 C.proc.civ., a obligat intimata-pârâtă la plata sumei de 200 lei, cheltuieli de judecată, către recurentul-reclamant.
