. Exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti asupra unui minor aflat în plasament, disputată între părinți. Conflict de competență. Competența judecătoriei ca instanță de drept comun
Art. 133 din Legea nr. 272/2004 cuprinde o normă derogatorie de la instanța de tutelă de drept comun (judecătoria) exclusiv în ceea ce privește “cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială”.
Prin Decizia nr. 28/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 128 din 9 februarie 2018, s-a statuat că numai pentru cauzele care privesc măsurile de protecție specială a copilului strict determinate în cuprinsul art. 55 (actual 59) – plasamentul, plasamentul în regim de urgență și supravegherea specializat, s-a prevăzut competența de soluționare a tribunalului.
Prin sentința civilă nr. 3387/15.04.2020 pronunțată de Judecătoria Iaşi, instanța a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Iaşi, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalul Iaşi, Secţia Civilă, cererea formulată de reclamantul D în contradictoriu cu pârâta A, cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea domiciliului şi a unei pensii de întreţinere pentru minorul D, cu privire la care s-a dispus măsura plasamentului potrivit sentinţei Tribunalului nr. 171/6.02.2019.
Pentru a se pronunța în acest fel, instanța a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat exercitarea de către tată a autorităţii părinteşti cu privire la minorul D.
Instanța a reținut că minorul beneficiază de o măsură de protecţie specială dispusă de o instanţă judecătorească în temeiul art. 66 alin. 2 din Legea nr. 272/2004. Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 172/6.02.2019 pronunțată de Tribunalul Iași, rămasă definitivă prin respingerea căii de atac prin Decizia nr. 230/2019 a Curții de Apel Iași, s-a dispus înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă a copilului D. cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist M, urmând ca drepturile şi obligaţiile părinteşti să fie exercitate de directorul DGASPC Iași.
Potrivit art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului: „Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului.” Deşi legea nu prevede expres, din moment ce cauzele privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de competenţa tribunalului, în mod logic şi cauzele privind încetarea sau înlocuirea măsurilor de protecţie specială prevăzute de Legea nr. 272/2004 sunt de competenţa aceleiaşi instanţe. De altfel, în interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile unei speţe similare, prin Decizia nr. 28/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 128/9.02.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Constanţa şi a stabilit că, „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 107 din Codul civil şi ale art. 133 alin. 1 coroborate cu art. 70 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa de soluţionare, în primă instanţă, a cererilor având ca obiect înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu tutela revine tribunalului”.
Faţă de aceste aspecte de fapt şi de drept, în temeiul art. 130 alin. 2 C.proc.civ., raportat la art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Iași şi a dispus declinarea soluţionării cererii în favoarea Tribunalului Iaşi ca instanţă competentă pentru judecarea prezentei cereri.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 30 aprilie 2020.
Prin sentinţa civilă nr. 644/24 iunie 2020 Tribunalul Iaşi, Secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi privind soluţionarea cauzei, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Curtea de Apel Iaşi pentru soluţionare.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Iaşi, Secţia I civilă a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiilor art. 133 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului.
Cu privire la măsurile de protecţie specială a copilului art. 59 din Legea nr. 272/2004 statuează că acestea sunt: plasamentul, plasamentul în regim de urgenţă şi supravegherea specializată. Articolul 70 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 272/2004 prevede că, în situaţia plasamentului în regim de urgenţă dispus de directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, această instituție este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în termen de 5 zile de la data la care a fost dispusă această măsură. Instanţa judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi va dispune încetarea plasamentului în regim de urgenţă şi, după caz, reintegrarea copilului în familia sa, înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu tutela sau cu măsura plasamentului.
Instanţa se va pronunţa, totodată, cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti.
De asemenea, prin Decizia nr. 28/2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că: „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 107 din Codul civil şi ale art. 133 alin. 1 coroborate cu art. 70 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa de soluţionare, în primă instanţă, a cererilor având ca obiect înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu tutela revine tribunalului”.
În speţă, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat exercitarea de către tată a autorităţii părinteşti cu privire la minorul D, născut la data de 1.10.2013.
Având în vedere petitul cererii de chemare în judecată, Tribunalul a constatat că aceasta nu se încadrează în cauzele expres şi limitativ prevăzute de Legea nr. 272/2004 şi Decizia nr. 28/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A notat instanţa că prin Decizia nr. 28/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a stabilit plenitudinea de competenţă a Tribunalului pentru soluţionarea tuturor cererilor referitoare la ocrotirea minorilor ocrotiţi prin măsurile prevăzute de art. 59 din Legea 272/2004, astfel cum rezultă din considerentele deciziei invocate care la paragraful 42 prevede că: „Obiectul principal al acestor cereri nu este instituirea tutelei, ci monitorizarea aplicării măsurii de protecţie specială a plasamentului în regim de urgenţă prin analiza, de către instanţa judecătorească, a motivelor care au stat la baza măsurii adoptate de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. În urma acestei analize, instanţa poate dispune fie încetarea măsurii de protecţie specială şi reintegrarea copilului în familia sa, fie înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu măsura de protecţie alternativă a tutelei ori cu măsura de protecţie specială a plasamentului.”
De asemenea, la punctul 56 al aceleaşi decizii se precizează că: „Aşadar, prezenta interpretare este aplicabilă numai în ipoteza în care tutela minorului este instituită cu prilejul examinării de către tribunalul sesizat, în temeiul dispoziţiilor art. 70 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, a motivelor care au stat la baza adoptării de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului a măsurii plasamentului în regim de urgenţă.”
Prin urmare, în condiţiile în care, în cauza de faţă, nu subzistă ipoteza de monitorizare a aplicării măsurii de protecţie specială a plasamentului în regim de urgenţă, având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 172/6.02.2019 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul X/99/2018, rămasă definitivă prin respingerea căii de atac prin Decizia nr. 230/2019 a Curții de Apel Iași, s-a dispus înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă a copilului D cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist M., urmând ca drepturile şi obligaţiile părinteşti să fie exercitate de directorul DGASPC Iași, iar prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat exercitarea de tată a autorităţii părinteşti cu privire la minorul D., instanţa apreciază că revine Judecătoriei Iaşi competenţa de soluţionare a prezentei cereri raportat la art. 94 alin. 1 lit. a) C.proc.civ.
Faţă de aceste considerente, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi privind soluţionarea cauzei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Prin urmare, raportat la dispoziţiile art. 133-135 C.proc.civ., Tribunalul a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Curtea de Apel Iaşi pentru soluţionare.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Iaşi – Secţia civilă sub nr. Y/45/2020.
Examinând, în prezentul regulator de competenţă, potrivit dispoziţiilor art. 135 C.proc.civ., conflictul negativ de competenţă astfel ivit, Curtea constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamant aparţine Judecătoriei Iaşi, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Instanța notează că, prin cererea introductivă, reclamantul P a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A, exercitarea în mod exclusiv a autorităţii părinteşti, stabilirea domiciliului şi obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere pentru minorul D. Potrivit art. 133 din Legea nr. 272/2004: „Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului”, iar „Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competenţa revine tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul”. Măsurile de protecție specială, prevăzute de art. 59 din lege, sunt: a) plasamentul; b)plasamentul în regim de urgenţă; c) supravegherea specializată.
În raport cu acest conţinut explicit al dispoziţiilor menţionate, rezultă, deci, că dispozițiile art. 133 din Legea nr. 272/2004 sunt de strictă interpretare și sunt aplicabile numai în cauzele privind stabilirea măsurilor de protecție specială prevăzute la art. 59 din acest act normativ. Curtea notează că, în cauza de față, nu s-a solicitat încetarea sau înlocuirea măsurilor de protecţie specială prevăzute de Legea nr. 272/2004, în contradictoriu cu DGASPC Iași, ci exercitarea în mod exclusiv a autorităţii părinteşti, stabilirea domiciliului şi obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere pentru minorul D, în contradictoriu cu mama minorului, A.
Prin Decizia nr. 28/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 128 din 9 februarie 2018, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 107 din Codul civil și ale art. 133 alin. (1) coroborate cu art. 70 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, competența de soluționare în primă instanță a cererilor având ca obiect înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu tutela revine tribunalului. În considerentele deciziei menționate anterior, instanța supremă a reținut că: „numai pentru cauzele care se regăsesc în cuprinsul normelor de reglementare din Legea nr. 272/2004 s-a prevăzut competența de soluționare a tribunalului”, respectiv „numai acele cauze care privesc măsurile de protecție specială a copilului strict determinate în cuprinsul art. 55” (actual art. 59) – plasamentul, plasamentul în regim de urgență și supravegherea specializată.”
Raționamentul expus anterior în considerentele citate își găsește pe deplin aplicabilitate în speța de față.
Astfel, se constată că cererii având ca obiect exercitarea în mod exclusiv a autorităţii părinteşti, stabilirea domiciliului minorului la tată, și obligarea mamei la plata pensiei de întreținere, astfel cum s-a solicitat prin cererea introductivă, nu îi sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în Legea nr. 272/2004 întrucât nu se referă la măsurile de protecție specială a copilului enumerate de art. 59 din lege.
Art. 133 din lege cuprinde o normă derogatorie de la instanța de tutelă de drept comun (judecătoria) exclusiv în ceea ce privește „cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială”. Fiind vorba de o excepție, interpretarea se impune a fi strictă, prudentă, în aplicarea principiului exceptio est strictissimae interpretationes.
Întrucât judecătoria are plenitudine de competență în cauzele ce vizează exercitarea autorității părintești, competența materială de soluționare în primă instanță a cererii formulate de reclamant nu poate fi decât aceea din dreptul comun, care, potrivit art. 94 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, revine judecătoriei.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 135 C.proc.civ., Curtea stabilește în favoarea Judecătoriei Iaşi competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul P.
