Titlul problemei de drept: Condiţia impreviziunii. Notificare de dare în plată formulată de către un codebitor sau de către un garant. Art.6 alin.3 şi alin.4 din Legea nr. 77/2016.
- Materie: drept procesual civil
- Subcategorie: Legea nr. 77/2016
- Obiect în Ecris: Acţiune în constatarea dării în plată Legea 77/2016
- Actul normativ incident: Legea nr. 77/2016, modificat prin Legea nr. 310/2018.
S-a menţionat că ipoteza de fapt este aceea că notificarea de dare în plată a fost transmisă băncii creditoare de către garantul ipotecar şi personal faţă de care, după executarea silită a garanţiei prin vânzarea imobilului la licitaţie publică, continuă executarea silită prin poprire, în temeiul contractului de fidejusiune. Fidejusorul invocă îndeplinirea în persoana sa a condiţiilor impreviziunii, urmărind să probeze faptul că se află în imposibilitatea obiectivă, ca urmare a diminuării semnificative a veniturilor şi a devalorizării monedei naţionale în raport de moneda euro, de a achita debitul.
Debitorul principal nu a fost chemat în judecată, nu a fost introdus în cauză în faţa primei instanţe în baza prevederilor art.78 alin.2 C. pr. civ. şi nu s-au administrat probe în ceea ce priveşte imposibilitatea obiectivă a acestuia de a achita debitul.
Într-o opinie în situaţia în care un singur codebitor formulează notificare de dare în plată sau acesta este formulată de către un garant, condiţiile impreviziunii se verifică doar în raport cu situaţia persoanei care a formulat notificarea;
Într-o a doua opinie, vor fi analizate condiţiile impreviziunii doar în persoana debitorului principal.
Într-o a treia opinie, s-a susținut că s-ar impune analizarea condiţiilor impreviziunii în raport de persoana debitorului principal, dar şi a tuturor codebitorilor şi/sau garanţilor în cazul în care notificarea aparţine acestora din urmă.
Opinia majoritară exprimată în cadrul întâlnirilor este în sensul că va fi analizată întotdeauna condiţia impreviziunii în persoana consumatorului principal.
În argumentarea acestui punct de vedere se poate reţine faptul că, din interpretarea art. 6 alin. 3 din Legea nr. 77/2016 reiese faptul că, li se recunoaşte dreptul de a transmite notificarea de dare în plată şi subiecţilor indicaţi în cuprinsul textului, în situaţia în care consumatorul principal rămâne în pasivitate întrucât Legea nr. 77/2016 are ca şi scop protecţia debitorului consumator, parte a raportului juridic principal, iar garanţii sa codebitorii obligaţi solidar au garantat, inclusiv prin dispoziţiile legii speciale, art. 6 alin. 4, dreptul de regres.
Astfel, atât dreptul garanţilor personali, cât şi al garanţilor ipotecari este unul derivat, interesul lor în ceea ce priveşte stingerea creanţei principale vizând doar evitarea unei eventuale executări pornite de către creditor împotriva sa. Garanţiile constituite de ei sunt supuse principiului subsidiarităţii şi ei răspund doar în cazul în care debitorul principal nu îşi îndeplineşte obligaţiile. Tocmai de aceea, legea impune acestor terţi să obţină şi acordul debitorului principal sau a succesorilor acestuia.
De asemenea, din economia întregii reglementări reiese faptul că atât condiţia calităţii de consumator cât şi condiţiile prevăzute de art.4 din Legea 77/2016 se impun a fi analizate în persoana debitorului principal şi astfel şi evaluarea existenţei buneicredinţe în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor contractuale ale părţilor, astfel cum a fost instituită această condiţie prin Decizia Curţii Constituţionale 623/2016, condiţie subiectivă, trebuie să privească consumatorul principal.
Condiţia impreviziunii a fost impusă a fi analizată de către instanţe în litigiile născute din aplicarea Legii dării în plată prin Decizia Curţii Constituţionale nr.623/2016, condiţie suplimentară care nu a fost avută în vedere de către legiuitor în economia reglementării şi care astfel, nu este integrată în ansamblul acesteia.
Cu toate acestea, nu poate fi analizată decât avându-se în vedere scopul legii, respectiv ideea de echitate şi împărţire a riscurilor contractuale în executarea contractului de credit şi astfel avându-se în vedere raportului juridic principal intervenit între creditor şi debitorul consumator principal în raport de situaţia economică a căruia creditorul a acceptat încheierea contractului la momentul respectiv.
Opinia Institutului Național al Magistraturii
Este necesară interpretarea sistematică a următoarelor dispoziții:
Art. 3 din Legea nr. 77/2016: Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord.
Art. 6 alineat 3 din același act normativ: Demersurile prevăzute la art. 5 și art. 7- 9 pot fi întreprinse și de codebitori, precum și de garanții personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi.
Apreciem că scopul urmărit de legiuitor a fost acela a rezolvării situației juridice a debitorului/consumatorului principal, care a devenit vădit defavorabilă în contextul socio-economic al ultimilor ani, aspect consacrat expres în expunerea de motive a legii: Darea in plata reprezintă o soluţie echitabilă, atât pentru debitor, cât şi pentru creditor care, la momentul acordării creditului, a apreciat că imobilul adus ca garanţie ipotecară acoperă valoarea acordată. Restabilirea echilibrului contractual înseamnă că, în situaţia unei „crize a contractului”, părţile împart riscul.
Prin urmare, soluția legislativă, astfel cum prevede art. 3 mai sus citat, are în centrul său pe consumatorul principal și urmărește stingerea tuturor datoriilor izvorâte din contractul de credit.
Rațiunea extinderii exercițiului acțiunilor puse la îndemâna debitorului și în favoarea codebitorilor sau garanților este că și aceștia au un interes în soluționarea situației juridice a consumatorului principal, astfel încât legiuitorul le-a oferit o garanție pentru pasivitatea sau dezinteresul debitorului.
În spiritul acestei interpretări, ar rezulta că terții interesați pot declanșa și susține procedurile precizate în cadrul art. 6 alin.(3) din lege, fără a se schimba în vreun fel perspectiva condițiilor de admisibilitate sau a cerinței impreviziunii, care trebuie examinate în raport cu contractul de credit (iar nu cu contractele de garanție) și cu situația juridică a consumatorului principal, al cărui acord este, de altfel, obligatoriu în vederea exercitării acțiunii de către codebitori și garanți.
În concluzie, opinia INM este aceea că, în cazul art.6 alin.(3) şi (4) din Legea nr. 77/2016 examinarea condiției impreviziunii se realizează în raport cu contractul de credit (iar nu cu contractele de garanție) și cu situația juridică a consumatorului principal.
Conținutul și concluziile dezbaterilor
În legătură cu acest aspect, problema se pune în ipoteza în care sunt mai mulți codebitori fără a se putea stabili care dintre ei are calitatea de debitor principal.
În această ipoteză, opinia unanimă a fost aceea de a analiza condiția impreviziunii prin raportare la fiecare dintre codebitori, un argument în sprijinul acestei soluții fiind dispozițiile Codului civil care stabilesc efectele stingerii contractului în ceea ce îi privește pe codebitorii solidari; astfel, în contextul în care stingerea contractului îi vizează și pe codebitorii solidari, nu exista rațiuni care să justifice analiza condițiilor impreviziunii doar în privința debitorului principal.
În urma discuțiilor s-a desprins ideea unanimă că debitorul principal sau codebitorii trebuie introduși în cauză iar, în cazul în care există mai mulți codebitori, condiția impreviziunii trebuie analizată cu privire la fiecare dintre aceștia.
Corelat cu acest punct al ordinii de zi, s-a ridicat problema de a se stabili care sunt consecințele juridice ale necontestării notificării transmise în temeiul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 77 din 2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, decizându-se suplimentarea ordinii de zi.
Astfel, în legătură cu acest aspect, există două opinii:
- Dacă există o notificare de dare în plată care a fost contestată potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 77 din 2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, instanța analizând măsura în care sunt îndeplinite condițiile impreviziunii, în cazul unei contestații întemeiate pe dispozițiile art. 8, există autoritate de lucru judecat cu privire la soluția instanței referitoare la impreviziune. În consecință, analizând contestația, instanța nu mai poate face o nouă analiză legată de incidența impreviziunii, întrucât existența sau inexistența acesteia a fost stabilită în litigiul având ca obiect notificarea privind darea în plată.
- Dacă există o notificare de dare în plată care nu a fost contestată potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 77 din 2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, într-o acțiune în constatare introdusă în temeiul dispozițiilor art. 8 din același act normativ instanța nu va mai analiza în ce măsură sunt îndeplinite condițiile impreviziunii întrucât, necontestând notificarea, creditorul a acceptat impreviziunea, achiesând la notificare și, în consecință fiind de acord cu stingerea obligației prin modalitatea dării în plată. Prin urmare, în ipoteza existenței unei contestații întemeiate pe dispozițiile art. 8, instanța admite acțiunea și constată stingerea obligațiilor.
În ambele situații, instanța nu va mai analiza impreviziunea, punându-se astfel problema finalității celor stabilite de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 623/2016.
Dacă pentru notificările emise ulterior pronunțării acestei decizii, se poate admnite faptul că, necontestând notificarea, creditorul a achiesat la aceasta, o astfel de susținere nu poate fi primită cu privire la notificările emise anterior pronunțării deciziei.
În urma dezbaterilor, cu unanimitate, s-a decis faptul că impreviziunea trebuie analizată în cadrul unei contestații întemeiate pe dispozițiile art. 8, indiferent dacă notificarea a fost sau nu contestată.
Participanții și-au însușit cu unaniamitate opinia formatorilor INM, cu mențiunea că, în ipoteza mai multor codebitori, condiția impreviziunii trebuie examinată pentru fiecare dintre aceștia.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii preşedintilor secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel, întâlnire dedicată discutării aspectelor de practică judiciară neunitară în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței – organizată la Ploiești, între 27 și 28 iunie 2019.
Partajează acest conținut:
