Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut publice concluziile formulate de procuror în cauza nr. 77/1/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală având ca obiect rezolvarea de principiu a următoarei chestiuni de drept:
„Dacă în cazul infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, prevăzută de dispozițiile art. 2191 alin. (1), (12) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate a faptei este necesară și îndeplinirea condiției privind urmărirea scopului obținerii unei satisfacții sexuale?”
Redăm concluziile PÎCCJ care solicită admiterea sesizăriii:
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal adoptat prin Legea nr.286/2009, legiuitorul a reorganizat și extins infracțiunile contra libertății și integrității sexuale, incriminând și agresiunea sexuală. Prin Legea nr.217/2023, modificată prin Legea nr.424/2023, dorind să sporească gradul de protecție acordat minorilor victime ale infracțiunilor împotriva libertății și integrității sexuale, legiuitorul a prevăzut ca infracțiune distinctă agresiunea sexuală săvârșită asupra unui minor.
Prin sesizarea formulată, instanța de trimitere întreabă instanța supremă dacă pentru întrunirea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor este necesar ca aceasta să fie comisă în scopul obținerii de către făptuitor a unei satisfacții sexuale.
Din formularea folosită reiese, în esență, că instanța de trimitere dorește să afle dacă scopul obținerii unei satisfacții sexuale face parte din conținutul constitutiv al infracțiunii de agresiune sexuală.
Orice acțiune umană conștientă este caracterizată prin existența unui scop, fiind opțiunea legiuitorului de a acorda efecte juridice și de a stabili întinderea acestora, în cazul infracțiunilor. Astfel, s-a menționat în doctrină că dacă scopul nu este prevăzut în textul normei de incriminare, acesta poate fi avut în vedere eventual ca element de individualizare sau ca circumstanță atenuantă judiciară. Însă, dacă scopul avut în vedere la comiterea unei infracțiuni este menționat în structura incriminării tip, acesta reprezintă fie un element constitutiv al faptei de bază, fie un element al formei agravate.
În acest din urmă caz, scopul reprezintă o cerință atașată laturii subiective a infracțiunii, iar neîndeplinirea condiției referitoare la scopul urmărit prin comiterea infracțiunii atrage neîntrunirea condițiilor de tipicitate subiectivă ale infracțiunii ori determină înlăturarea formei agravate.
Analizând textul incriminării de la art.2191 din Codul penal, se observă că legiuitorul nu a prevăzut în conținutul incriminării o condiție referitoare la scopul care să trebuiască urmărit de făptuitor, respectiv, de a obține o satisfacție sexuală.
Nefiind prevăzut în textul infracțiunii ca aceasta să fie comisă în scopul obținerii unei satisfacții sexuale, reținerea pe cale jurisprudențială a unei astfel de cerințe de tipicitate reprezintă o adăugare nepermisă la lege, o interpretare ce excedează voinței legiuitorului.
Singura mențiune referitoare la existența unui scop se regăsește în conținutul formei agravate prevăzute la alin.3 lit.d din art.2191 din Codul penal, când fapta de agresiune sexuală este comisă în scopul producerii de materiale pornografice. Faptul că legiuitorul nu a avut intenția de a atașa conținutului infracțiunii o astfel de cerință privind scopul de a obține o satisfacție sexuală, reiese chiar și din reglementarea acestei forme agravate caracterizate prin scopul producerii de materiale pornografice.
Astfel, atât timp cât scopul avut în vedere de făptuitor este de a produce materiale pornografice (motivația fiind eventual chiar una exclusiv lucrativă), apare evident că legiuitorul a considerat irelevant dacă făptuitorul urmărește să obțină o satisfacție sexuală în cazul formei agravate.
Dacă scopul obținerii satisfacției sexuale este irelevant în ceea ce privește forma agravată, acesta nu poate fi reținut nici în cazul formei tip ale cărei elemente de tipicitate trebuie îndeplinite ca precondiție pentru a se reține forma agravată. Analizând întrebarea formulată raportat la cauza în care a fost invocată, se observă că stabilirea semnificației sintagmei „act de natură sexuală” din conținutul infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, reprezintă reala dificultate cu care se confruntă instanța de trimitere.
Pentru reținerea întrunirii condițiilor de tipicitate obiectivă ale acestei infracțiuni este necesară întreținerea unui act de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art.2181 din Codul penal, privind infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor.
Din această perspectivă, infracțiunea de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor este una cu conținut deschis și reflectă opțiunea legiuitorului de a stabili actele ce realizează conținutul acestei infracțiuni, prin excluderea celor incriminate în cadrul violului săvârșit asupra unui minor.
În cazul infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, actele de natură sexuală ce realizează conținutul infracțiunii sunt enumerate explicit : raportul sexual, actul sexual oral sau anal și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală, iar în cazul infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor este indicată doar caracteristica esențială a actelor care alcătuiesc latura obiectivă, respectiv natura sexuală a actelor, care sunt diferite de cele prevăzute la infracțiunea de viol.
Prin această manieră de reglementare a actelor de natură sexuală, legiuitorul a incriminat toate formele de agresiune sexuală, intenția sa fiind de a asigura o protecție cât mai largă a libertății sexuale a persoanei.
Întrucât legiuitorul nu a oferit o definiție a sintagmei „act de natură sexuală” și nu este posibilă nici enumerarea exhaustivă a actelor, ca în cazul infracțiunii de viol, Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție au furnizat repere pentru stabilirea sferei de cuprindere a acestei sintagme.
Astfel, prin „act de natură sexuală”, se înțelege orice act prin care se tinde la obținerea excitației sexuale ori a satisfacției sexuale prin alte procedee decât acțiunea de penetrare.
Actul realizat trebuie să aibă o conotație sexuală pentru orice persoană și să reprezinte un mijloc de satisfacere a instinctului sexual. Totodată, stabilirea naturii sexuale a unui act se realizează de către organele judiciare pentru fiecare caz în parte, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze penale.
Astfel, analiza deosebit de riguroasă a tuturor circumstanțelor ce însoțesc fapta : circumstanțe de loc, timp, relație preexistentă (și felul acesteia) sau inexistentă a autorului cu victima, însoțirea actului de alte gesturi sau cuvinte sugestive, lipsa unei alte justificări pentru comiterea actului (de exemplu o justificare medicală, atingere accidentală ș.a.), va releva dacă actul realizat de făptuitor are sau nu natură sexuală, dacă are conotație sexuală, dacă este un act specific satisfacerii instinctului sexual pentru oricine și, totodată, dacă este de natură să lezeze libertatea sexuală a persoanei.
În doctrină, s-a menționat că „esențial pentru a atrage calificarea ca act de natură sexuală este ca actul de executare respectiv să pună în discuție lezarea libertății sexuale a victimei, care este constrânsă la o conduită care, în sens larg, poate fi calificată ca o conduită sexuală”.
Reținerea scopului urmărit de făptuitor de a obține satisfacție sexuală este, în opinia noastră, de natură să deturneze infracțiunea de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor de la rolul său, respectiv, de a nu lăsa nicio componentă a libertății sexuale a unei persoane neprotejată față de orice forme de agresiune.
Astfel, a acorda importanță scopului urmărit de făptuitor, ar însemna ca în cazul în care acesta, raportat la toate circumstanțele faptice, realizează un act perceput de victimă și de orice persoană ca având o conotație sexuală și ca lezând libertatea sexuală a persoanei, să nu fie sancționat, deoarece făptuitorul nu a urmărit să obțină o satisfacție sexuală ci a comis un act împotriva libertății sexuale a victimei în scop de răzbunare, de umilire, de intimidare, pentru a produce materiale pornografice sau chiar pentru ca o terță persoană, și nu făptuitorul, să obțină o satisfacție sexuală.
Prin urmare, pentru a stabili natura sexuală a actului comis este necesar ca din toate circumstanțele faptei să reiasă, pe de o parte, că actul comis este un act de satisfacere a instinctului sexual, un act cu conotație sexuală, indiferent dacă făptuitorul a urmărit sau nu să obțină o satisfacție sexuală prin acesta și, pe de altă parte, că acel act a lezat libertatea sexuală a persoanei.
