În martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a calificat epidemia de Covid-19 drept pandemie. Prin urmare, Belgia a interzis călătoriile neesențiale către sau dinspre țările clasificate ca „zone roșii” din cauza situației
sanitare din aceste țări. În plus, orice călător care provenea din astfel de țări trebuia să efectueze un test de depistare și să respecte carantina. În iulie 2020, Suedia a fost clasificată pentru scurt timp ca „zonă roșie” de către autoritățile belgiene.
În urma acestei clasificări, NORDIC INFO, o agenție specializată în călătoriile în Scandinavia, a anulat toate călătoriile prevăzute între Belgia și Suedia. Ulterior, aceasta a solicitat repararea prejudiciului astfel cauzat. O instanță belgiană
a solicitat Curții de Justiție să stabilească dacă dreptul Uniunii se opune reglementării belgiene.
Curtea, prin Hotărârea din 5 decembrie, precizează că un stat membru poate, pentru a combate o pandemie precum cea de Covid-19, să interzică așadar călătoriile neesențiale către sau dinspre alte state membre clasificate ca „zone roșii”. De asemenea, acesta poate impune persoanelor care intră pe teritoriul său obligația de a efectua teste de depistare și de a respecta carantina.
Aceste măsuri, care restrâng libera circulație în cadrul Uniunii Europene, pot fi stabilite printr-o reglementare cu aplicabilitate generală. O astfel de reglementare trebuie totuși să fie motivată și să conțină norme clare și precise a căror aplicare trebuie să fie previzibilă pentru cetățeni. De asemenea, aceasta trebuie să fie
nediscriminatorie și să poată fi contestată în cadrul unei căi de atac jurisdicționale sau administrative.
În plus, astfel de restricții privind libera circulație trebuie să respecte principiul proporționalității. Prin urmare, acestea trebuie să fie apte să realizeze obiectivul de sănătate publică urmărit, să fie limitate la strictul necesar și să
nu fie disproporționate în raport cu obiectivul respectiv, ceea ce implică printre altele o ponderare a importanței acestuia și a gravității ingerinței în drepturile și libertățile persoanelor vizate.
“Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:
1) Articolele 27 și 29 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE coroborate cu articolele 4 și 5 din aceasta, trebuie interpretate în sensul că nu se opun reglementării cu aplicabilitate generală a unui stat membru care, pentru motive de sănătate publică legate de combaterea pandemiei de COVID-19, interzice, pe de o parte, cetățenilor Uniunii, precum și membrilor familiilor acestora, indiferent de cetățenie, efectuarea unor călătorii neesențiale dinspre acest stat membru și către alte state membre clasificate de acesta ca zone cu risc ridicat pe baza măsurilor sanitare de restricționare sau a situației epidemiologice care exista în acele alte state membre și impune, pe de altă parte, cetățenilor Uniunii care nu sunt resortisanți ai statului membru menționat obligația de a se supune unor teste de depistare și de a respecta carantina atunci când intră pe teritoriul aceluiași stat membru din unul dintre celelalte state membre, cu condiția ca această reglementare națională să respecte toate condițiile și garanțiile prevăzute la articolele 30-32 din directiva amintită, drepturile și principiile fundamentale consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special principiul interzicerii discriminărilor, precum și principiul proporționalității.
2) Articolele 22, 23 și 25 de Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul frontierelor Schengen), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2017/2225 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2017, trebuie interpretate în sensul că nu se opun reglementării unui stat membru care, pentru motive de sănătate publică legate de combaterea pandemiei de COVID-19, interzice, sub controlul autorităților competente și sub rezerva aplicării unor sancțiuni, trecerea frontierelor interne ale acestui stat membru pentru a efectua călătorii neesențiale dinspre sau către state din spațiul Schengen clasificate ca zone cu risc ridicat, cu condiția ca aceste măsuri de control să intre în sfera exercitării unor competențe polițienești care nu trebuie să aibă un efect echivalent cu cel al verificărilor la frontiere, în sensul articolului 23 litera (a) din acest cod, sau ca, în cazul în care măsurile menționate ar constitui controale la frontierele interne, statul membru respectiv să fi respectat condițiile prevăzute la articolele 25-28 din codul menționat pentru reintroducerea temporară a unor astfel de controale, precizându‑se că amenințarea cauzată de o asemenea pandemie corespunde unei amenințări grave la adresa ordinii publice sau a securității interne, în sensul articolului 25 alineatul (1) din același cod.
Hotărâre integrală: https://curia.europa.eu/juris/document/
Partajează acest conținut:
